Nuferii albi, nuferii galbeni sunt stele în oglinda apelor şi au atâtea înţelesuri tainice. Printre trestii, legănate sub pletele sălciilor, în susurul uscat al stufului, în singurătatea imensă cu zvonuri de viaţă primară, de geneză miraculoasă.

Iuliu Bărbat în Nedeia florilor
Adăugat de Carmen Daniela Deas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broaştele

Am ascultat din umbră cântarea lor înaltă.
Buchetele de trestii dormeau cu foşnet lin.
Era o lună plină în fiecare baltă,
Şi-n fiecare undă o piatră de rubin.

Iar nuferii, pe care lianele-i dezgroapă
Când i-a-nchegat în tremur lumina unui val,
Păreau luceferi galbeni, căzuţi adânc în apă
Să-nsemne calea lunii spre-ntunecatul mal.
(...)

poezie celebră de George Topîrceanu din Balade vesele şi triste
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

doar nuferii albi -
portretul artistului
pe un perete

haiku de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferii din palme

Nu-mi strânge mâinile atât de tare
C-ai să-mi striveşti nuferii din palme,
Iar linia vieţii va irumpe în peţioluri...

Haide mai bine să hoinărim prin nufăriş,
Să inventariem lişiţele şi găinuşele de baltă,
Iar luntrişoara s-o ţinem ascunsă-n lintiţă,
Vreme lungă!

Se vor găsi destui ce se vor pune luntre şi punte
Ca să facă, din frumoasele noastre trăiri, amintiri...
Cu noi vor suferi şi nuferii,
Dragule!...

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de lacrimi

Peste lac, în toi de noapte,
Am văzut umbre de lacrimi,
Ce se prelingeau din lună
Şi-l umpleau cu negre patimi.

Şi curgeau în geamăt mut,
Spărgând luciul liniştit,
Trezind nuferii din tihna
Somnului neîmplinit.

Şi-ncepură-n ropot greu,
Să plesnească-n lacul verde,
Lacrimi mari, rostogolite,
Transformate-n unde negre.

Lacul verde se-nnegrise,
Nuferii plângeau şi ei,
Lacrimile lungi curgeau
De la stele în scântei.

Şi-a-nceput lacul să ardă,
Nuferii de foc păreau,
Luna se făcuse neagră,
Stele mii în lac piereau.

Noaptea parcă se aprinse,
Luna-n hohot umplea lacul
Şi în geamătu-i în flăcări
Se-auzea urlând oftatul.

Cine va mai ştii vreodată
De ce luna se prelinse
Şi ce dor a inundat-o
Într-o clipă si-o încinse?

Parjolit, azi lacul plânge
În suspin adânc şi-nalt,
Fără nuferi şi culoare
Taina lunii l-a lăsat.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul se scăldă într-o lacrimă, înotând printre nuferii amintirilor.

aforism de Ionuţ Caragea din Flori din părul veşniciei (2019)
Adăugat de Nicoleta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.

catren de Omar Khayyam
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnoliile sunt pionierele primăverii. Când în pădure au început să apară timide, de sub frunzişul uscat, floricele plăpânde, magnoliile înfloresc cu o exuberanţă monumentală.

Iuliu Bărbat în Nedeia florilor
Adăugat de Carmen Daniela Deaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu simte

Cântecul unei păsări îmi pune-un nod în gât.
Mă întorc la coliba mea de paie să mă culc.

Pe ramurile cireşilor ard flori purpurii,
Pletele sălciilor flutură cu delicateţe.

Soarele dimineţii scapără printre piscuri albastre,
Nori albi sorb din iezere verzi.

Nimeni nu simte c-am părăsit lumea prăfuită
Şi c-am urcat panta de sud a Muntelui Rece.

poezie de Hanshan, secolul al IX-lea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză abstractă

în peştera din suflet au crescut lilieci
printre vaste stalactite şi-au făcut poteci
se agaţă- ntr-una de pletele nopţii
să adune stele- tainice colecţii.

vietăţile lumii toate au un rost
s-au cuibărit în mine mirabil post
licuricii nopţii îmi sunt călăuze
să nu mă rătăcesc prin zările confuze.

sunt că un munte invadat de vulturi
ocrotiţi de stânci că de nişte scuturi
din adâncul meu ţâşnesc izvoare
apele de poveste au dulce savoare.

florile de colţ cresc pe tâmplele mele
mă vindecă de geruri de însingurări grele

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mărţişor! (1 Martie)

Atâtea fiinţe minunate,
Atâtea suflete delicate.
Atâtea fete frumoase,
Atâtea femei generoase.

Atâtea cuvinte plăcute,
Atâtea gânduri necunoscute.
Atâtea sentimente de iubire,
Atâtea clipe de fericire.

Atâtea flori pe pământ,
Atâtea vise mai sunt.
Atâtea stele pe cer,
Atâtea lumini în eter.

Atâtea lucruri finuţe,
Atâtea mărţişoare drăguţe.
Atâtea doamne şi domnişoare,
Azi! Un mărţişor pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (7 februarie 2018)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea vârstei

Amintirea vârstei fără prihană
Ca un cocor fâlfâie peste suflet;
Aud clopote, chiote, dojană,
Iarba cum creşte şi melcii la umblet.

Copil fug, alunec peste băltoace,
Munţilor le fac căciulă de azur.
Port în palmă pietre, lemne de toace
Şi cioburi de sticlă gunoaelor fur.

Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, urmărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul III, nr. 46 (decembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

Inima mea te cheamă din noapte
când dorm orologiile în piatră,
când stele se ating ca şoapte,
când tresar cărbunii pe vatră.

Ochii tăi se deschid în mine
ca doinele în veghile stânii,
ca nuferii în iezere line,
ca luna pe fundul fântânii.

Visul nostru de viaţă şi moarte
ca iedera boltită ne îmbie
sub umbrarul ei de vecie
cu lanţurile-i prinse de soartă.

poezie de Ion Vinea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În straturile băltite, ale lumii, nuferii devin rarităţi.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii,
Trista dispariţie a fiecărui val,
Bătăile surde-ale fierului expus unor mari eforturi,
Micul strigăt ale unui om către alt om,
O umbră strecurându-se prin noaptea cenuşie...

Şi căderea unei stele minuscule;
Apoi deşertul, deşertul apelor de departe
Şi susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

Aminteşte-ţi, o, navă a iubirii,
Tu vii de pe deşertul apelor de departe –
Susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mlaştina în care trăim n-are decât rolul de a ne face să vedem nuferii.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi albi

Aşa uşor tu azi renunţi
La ce a fost odată
Nu pot să cred că nu mai simţi
Iubirea cea curată

Văd nuferi albi în ochii tăi
Iubirea nu dispare
În suflet simt norii cei grei
Cu ploaia călătoare

Încă mai sper că mâine e
O zi mult mai senină
Cu raze noi pe cer senin
Din zori de zi să vină

Şi nuferii din ochii tăi
Să se desfacă-n grabă
Iar ploaia din norii cei grei
Pe loc să se retragă

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferii onoarei nu se dezvoltă în balta fărădelegii. Păstrăvul nu trăieşte decât în ape limpezi.

Marius Ghilezan în Hoţia la români (iunie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n faţa apei

Sub o frunză nemişcată
Fără valuri într -un lac
Viaţa -i era fermecată
Aştepta tăcut un leac

Într -o zi zâna cea rea
Fără trup şi fără suflet Pocnete dintr-o curea
Blestema un suflet

El e prinţul fermecat
S-ascunde de vrăjitoare
El iubea lumea curat
Îndrăgostit de o floare

Nu a vrut să se supună
N -avrut să -i fie bărbat
În broscoi l-a transformat
Până apare -o fata bună

Lacrimi curate a vărsat
Nuferii albi pe luciul apei
Pe broscoi fata l-a salvat
I-a jurat iubire-n faţa apei

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvaşul

înzăpezit în drum spre casa
ce a fost odată a noastră
îţi scriu iubito
pe un strop de cer
pe lacul întunecat plutesc nuferi
albi nuferi
trup crud, parfum nud
ştii, nuferii se închid în apus
la umbra munţilor bătrâni
dincolo de ziduri este marea
curg leneşe valuri, se scurg pe nisip
murmur prelung, îngeresc
vin valuri, cad valuri pe stânci
ninge cu alba spumă
se înfige apa în pietre
renasc într-o vale
visând hipnotic o mare
sunt scoică pierdută în mare
în larg a rămas chemarea unui pescăruş
ce visa să plutească în zare
deasupra cerul larg, albastrul pur ireal
vino iubito
eu plec pe aripi de vânt
răscolind anotimpuri
să-ţi aduc iubito praf de stele, dintr-o mare
privirea alunecă pe ape
respir iubiri printre rânduri
semănând cuvinte crescând
cu marea mai aproape de tine

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!