Raţiunea

"Mă aflam într-un coşmar, stil Piranesi,
Cărările logicii, paşii raţionali nu duceau nicăieri,
mi-am lăsat mintea să mă poarte pe scări întortocheate,
apoi uşi ce se deschideau spre NICĂIERI",
aceasta a fost ucenicia, Vilanelle,
dacă nu ai avea inimă, ai fi moartă,
de pe buzele satyrului, sângele
se strecura spre barba de ţap,
ea nu era englezoaică, era australiancă,
prevăzătorii treceau iarna prin apele fluviului,
spre a descoperi o altă ţară,
fără vise nu am avea identitate,
dar să nu le pierdem în oglinzile reale,
ne aranjăm cravata sau rochia,
mergem la întâlnirea cu viaţa, cu moartea,
nu se ştie cine intră şi cine iese,
copacii cresc pe morminte, ştiu ei ceva,
foşnesc cu glas de om, cum interpretezi
aceste şoapte, aceste vise, aşa va fi,
spuse Marele Preot. "Calea Căilor
nu este bătătorită."

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mea a pornit la drum

Umbra mea a pornit la drum,
Este umbra mea sau un câine?
Zilele numărate trec uşor,
Azi te naşti, mâine eşti adolescent,
Apoi te îndrăgosteşti, simţi gustul primului sărut,
Este amar ca apa mării, cine a spus că sărutul e dulce?
Apoi vin copiii, bucuriile, spaimele,
Copiii cresc, uneori te uită, alteori tu exagerezi,
În fond toţi murim, dar fiecare altfel,
Moartea este numai o trecere spre altă viaţă,
Altfel viaţa nu ar avea sens. Cei dragi nu sunt uitaţi,
Tot o formă de viaţă, nu ştim nimic despre viitor,
Vor şti alţii, este marea ştafetă a vieţii,
Fără studii, tratate, doar poezie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul Ilie

Profetul Ilie, în acte Elias,
s-a înălţat la cer, fericitul,
dar el ştie ce este moartea şi Învierea,
Boje hrani, pravoslavni, Ehad Elohim,
De Iuda fu nevoie sfântă, altfel cum?
Cine pe cine trăda? De Pilat era nevoie,
Cine pe cine comanda? Dar noi, păcătoşii
Ce am căutat noi acolo? Acum tot mai căutăm.
Un om închise ochii. Cineva îi acoperi faţa.
S-au făcut formele, a fost îngropat.
Unde e viaţa de apoi, întreabă păcătosul.
Sst, şuieră paracliserul. Între paradis şi iad
Ne petrecem viaţa ca un roman.
Pe ultima filă scrie "The end", de nu s-a rupt fila.
De aici începe Marele Conciliu al Supoziţiilor.
Eu, de obicei, încep un poem,
De obicei, zic, pentru că în fiece seară
Mor niţel. În somn mă mai şi rog.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin sângele ca un rug aprins

Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăţ albia
unde în valuri dansează viaţa şi moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
şi întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulţime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă aşteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însinguraţi de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
şi frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorinţă îmi învinge voinţa şi plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcaşul
unui nimb de viaţă, de speranţă-n continuitate.
Freamătul paşilor ademeniţi de temeri
îl aud prin vise
şi, cine ştie, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am spre cine

Tu vei veni sau vei pleca
Eu n-am la cine să mă duc,
Vei coborî sau vei urca
Eu n-am spre cine să mai urc.

El se va trece sau va sta
Eu n-am spre cine să mă trec,
Va blestema sau va ierta
Eu n-am pe cine să petrec.

Tu, el, această lume poate
Schimba-se-va pe rând în toate,
Puţin, puţin mai mult sau toată
Eu – nicăieri şi niciodată.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Policita

Un cântec trece pe lângă alt cântec,
Nimeni nu-l aude, o cetate trece pe lângă umbra ei,
Distanţele bătute cu ouă, frunze pe frunte,
Ziua seamănă cu un arbuz,
Forme strâmbe de străzi, vieţi evocate de clanţă,
O barză căzu în cuvânt,
Seara e o legumă, ochiul calului este violet,
Glasul devine strident ca o vioară,
Litera ezită, şovăim, şovăim, apoi mergem spre alte ţărmuri.

După o boală grea, sănătatea sau moartea sunt singurele soluţii
Să bei cidru din clepsidră.
Nu te teme de nimic, finalul este acelaşi.
După o viaţă de scris, premiul Nobel este o bagatelă.
O excursie cu diavolul nu strică nimănui, dar nu continua relaţia.
Am învăţat arta absurdului de la indivizii insipizi şi din seriale.
Calul nu avea nevastă, de ce, întrebă copilul.
Şeful era fost miliţian şi avea acasă un tramvai.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

pe cer trec stele în grabă, grămadă
desculţ de gânduri
păşesc în jur, spre nicăieri
căutând infinitul
am găsit finitul în albia lumii
mă aştepta
zilele treceau pe lângă mine
într-un joc absurd, un joc inutil
acum, nimeni nu trece, nimeni nu se joacă
doar trişează
pe perete, atârnă agonic
o oglindă spartă de întrebări
priveam în ea tăcerea, era tăcută
mă întâlnisem pe un drum cu singurătatea
era neschimbată, ca aunci
nu m-a recunoscut
a trecut de mine, mai departe
atunci am plecat
în altă parte, căutându-mă
dacă nu sunt eu, atunci, cine sunt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea nebătută

Calea n-a fost bătută de nimeni,
Numele noastre sunt scrise în cer,
Aici rostim doar cuvinte, dar cine
Poate să ştie ce nu a fost ieri?
Treptat ne desprindem de lumea aceasta,
Tulbure-i jocul, a fi, a nu fi,
Nimeni nu ştie cum vine năpasta,
Moartea priveşte cu ochii saşii.
De nepătruns - Principiul, în umbră,
Tainele nu duc niciunde, nicicând,
Desăvârşirea e tristă, e sumbră,
Ne despărţim de lume răzând.
Dăm un picior Nimicului harnic,
Noi ne iubim setoşi, nesătui,
Dincolo totul pare făţarnic,
Este-ncleştarea, mais non, encore oui.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Un copil obisnuit
Sta prin casa,
pierde vremea
Ca, cica e plictisit.

Din spre usa de odata,
Vine-un chip necunoscut
Si copilul se intreaba,
Cine esti tu om de lut?

Dar acel strain venise
Cu un scop nemaivazut
Era vanzator de vise
Si avea un stoc umplut.

Vise gingasese, poznase
Avea si cosmaruri rele.
Dar din toate cate-avea
Ba niciunul c-o muiere.

Baietasul indignat,
Ca n-avea nimic de el
Se duce in pat si spune,
La-s ca-mi face eu poftele.

Si cat sta el sa se culce,
Vanzatorul enervat
Ii presara cu finete
Un praf magic de visat

Nu erau doar simple vise
Ci, cosmaruri de temut
Ce pe bietul coplinandru
Una-doua, hopa-n sus!

Se trezeste transpirat
Cu un suflu greu in el
Am visat o neagra viata,
Am visat, ca-s insurat.

poezie de Sebi Pricop
Adăugat de Pricop sebi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine...

*
Ai fost vioară-n toamna mea, ce imi cânta,
Mă linistea, când era furtună si trăznea
Chiar de avea o coarda ruptă si- ncet se-auzea...
.
Ai fost liniştea venită când totul striga,
Raza de lumină când nu îmi era bine
Si atunci, flori de salcâm, înfloreau la mine.
.
Ai fost povestea mea frumoasă, dar şi tristă,
Ca un fluture, printre flori, doar cu o aripă....
Fără să ştiu, că aşa ceva mai şi exista.
.
Ai fost si eşti copacul neclintit, ce uimea,
Câte frunze, an de an, fără efort, avea,
Si spre înalt pe toate le ducea, iar toamna
*
Ele-l lăsau!... Dar pe niciuna nu o regreta.
Şi le uita, cum uită timpul întoarcerea...
*

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul era sigur că toţi cei şapte tineri se treziseră la acea oră (în cazul în care ar fi reuşit să adoarmă) şi se pregăteau de plecare spre Institut, de data aceasta, nu doar spre Institut... În plus, se pregăteau şi sufleteşte, iar despărţirea de cei dragi era foarte grea, deşi ştiuseră de mult că va sosi şi această clipă. Dacă până în acel moment nu li se păruse a fi dificil, de abia acum constatau că se înşelaseră. Oricât de pregătiţi se credeau ei pentru aceste ultime momente, nu era deloc aşa cum consideraseră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte

Într-un havuz de gânduri şi-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
şi-mi pare că de nicăieri
curg şoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele şi spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
şi-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
şi-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai ţes mistere,
dar prea se-nalţă un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi dau seama că, încercând să ajung la capătul lumii, nu voi ajunge de fapt nicăieri. Aşa că o voi lua încetişor pe cărări dinainte cunoscute, de-a lungul cărora voi descoperi fără îndoială o mulţime de lucruri noi, demne de luat în seamă şi la care nu m-aş fi gândit niciodată dacă aş fi alergat bezmetic prim lume, căutând cine ştie ce aventuri reale sau imaginare.

aforism de Mihail Mataringa (17 aprilie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de Paradis

Dincolo de Paradis
Cerul pare mai închis,
Pe o coajă de banană
Poţi ajunge pe-altă strană,
Dar odată, într-un râu
A fost agăţat de brâu
Un cadavru uriaş,
Venit dincolo de Blaj,
Nimeni nu-l putea cunoaşte,
Avea palme ca la broaşte,
Ochi holbaţi, frunte îngustă,
La culoare, o langustă,
Nalt de circa metri doi,
Nici dihor şi nici vulpoi,
Un artist? Era machiat?
Aşi, uriaşul s-a sculat,
A distrus uşi, mese, scări
şi s-a dus spre nicăieri.
Amintindu-l, am uitat
Să vă spun – eram eu beat.

În filmul acela cu Stan şi Bran,
Cu Brunhilda şi cu Bostan,
Personajele coborau de pe pânză,
Îmi aruncau un colţ de brânză,
Ni mic nu se naşte fără durere,
Dar nici durerea nu-i o părere,
Iată cum se nasc axiomele,
Gnomii-şi iubesc amantele, gnomele,
Naveta dintre Milano şi Nisa
Nu ne-a adus averea, promisa,
Toţi evadaţii caută o casă,
în filmul acela tu eşti frumoasă,
dar la-mbulzeală îţi fură poşeta,
bricheta, lanţeta şi gata-i vendeta.

Sunt un biet scrib, îmi pun cenuşă-n cap,
Umblu mereu cu jalba în proţap,
Nu o citeşte nimeni că nu e
Un interes pentru Cimabue,
Un ghiont acolo sau un sfat,
Eu le primesc, sunt Jean Marat,
Ucis de doamna de Corday,
Sunt Robespierre zvârlit pe chei,
Decapitat şi totuşi viu,
Respir şi scriu, trăiesc şi scriu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune, Doamne

Dacă bătrânii vor muri cu toţi curând,
De unde altul aş putea să-mi cumpăr?
Că Doamne, pâmântul, nu, nu ştiu lucrând
Şi în mormânt nu vor avea astâmpăr.

Nu voi şti ziua semănatului de grâu
Că nu ştiu să citesc noaptea în stele,
Mă pierd, alerg prin vise şi din frâu
Mă smulg, rebel îmi sunt inimii mele.

Rămâne Doamne pânza neţesută
Pentru prosoapele din brazi la nuntă,
Cămaşa mirelui din ce va fi cusută,
Şi pâinea mesei, cine o frământă?

Dar cine ne mai binecuvântează,
Mâinile cui Doamne le mai sărutăm
Şi cine ciorapi ne mai tricotează,
Cine doinele ne-nvaţă să cântăm?

Şi cine pe prispa de lut la ţară
Sau pe băncuţa veche-n faţa porţii,
Aşteaptă fii dragi pe drum s-apară
De mână cu nepoţii, strănepoţii...

Spune-mi Doamne! Tu ştii totul pe pământ,
Atotputernic-Tată, bunul meu stăpân:
De vor pleca spre cer, sau alt aşezămant
Doresc să ştiu, de unde-mi cumpăr un bătrân?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trăit odată o experienţă cvasireligioasă, la care mă raportez şi astăzi, ca la un fapt fondator pen­tru mine ca persoană. Pe la vârsta de opt ani, în satul în care era preot tatăl meu - Izvin, la 16 km de Timi­şoara spre Lugoj, mi-am petrecut o după-amiază singur în câmp. Era o zi de vară, la ceva timp după seceriş. Era o linişte ca din altă lume. Am stat culcat pe spate, în iarbă, o după-amiază întreagă, uitându-mă la cer... Am avut atunci un sentiment unic de comu­niune perfectă între mine şi univers. Poate să fi fost un sentiment teocosmic, pentru că era străbătut de o vână de sacru. Simţeam o bucurie intensă şi o libertate completă. Totul avea un rost. Acea după-amiază mi-a rămas în amintire ca un fapt capital în viaţa mea.

Mihai Şora în revista Formula As, Nr.823 (iunie 2008)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un cavaler Nevormehr
Şi o prinţesă, Irina,
Ei nu s-au văzut nicăieri,
Numai în vise nocturne.
Ea nu era Annabel,
Ea scrie poeme sublime,
Pe când cavalerul rebel
Căuta iubirea în rime.
Dar timpul, un corb nemilos
Îi tot urmărea cu privirea,
Irina o carte a scos
Pe care-o lăuda scriitorimea,
s-a dus cavalerul Bemmehr
să-şi toarne aleanul în ghiersuri,
vor trece oricum primăveri,
Irina clădea universuri.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorii

Visători şi învinşi? Niciodată.
Visul e nemuritor.
O poartă deschisă spre alt continent,
Spre alte lumi, spre alte visuri.
Ca şi cum ai arunca o undiţă
În apele Oceanului Universal,
Îţi răspunde un răpitor lacom,
Cum te-ai trezi într-un HOTEL AL DEFUNCŢILOR VESELI,
În spate oraşul urlă ca o hienă,
Fierul gândirii concrete e ruginit,
Cablurile nu mai există,
Graurele a tăcut, buha este uimită,
Ecoul latră în depărtări,
Your money, your life, nimic din toate acestea,
About and about, nimic mai mult.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelicanul pălicar

Licărea în zare un pălicar,
Bătea din zaruri un pelican,
Un homme pitoyable a scris ceva,
Nu citi, nu-l iubi, nu-l uita.
Versiune şi aversiune, averse,
the collector adună verze,
Resturile, rosturile oraşului-turn,
Am spus, destul, de prisos, fiind taciturn.
O convocare de la morga oraşului?
Prezent, strigă fratrele saşiu al făptaşului.
Cresc zburătoarele-n cer, sapi fântâni,
pe boltă cresc creieraşi şi plămâni,
Fructele cad dintre stele, iar grâul
Vine din soare, pe unde-i şi brâul.
Caut luminişul – clipă, doar nori,
Un adăpost pentru Iona din flori,
Scorburi ascund fecioare, iar cântul
Devine mări, oceanu-i cuvântul,
În întuneric – explozii, săruturi
Mult prea sărate, de ele te scuturi,
Copii singuratici pe stradă, un Bach?
Revin la tine, Osip Mandelmach,
În anul (dar care? ) fost-a ucis
Poetul, iar trupa striga mereu –bis.
Avea mustăţi tiranul, o, yes,
Era unchiul Joe fără progres,
Mor şi poeţii, cui i-a păsat
Pentru un blid de linte păsat?
Oameni, de azi vom pune diguri.
Să se oprească planeta din friguri.
*************************
Zăpada de-atunci s-a topit, mi-aminteam
Moartea lui Labiş, şaizeci de ani,
Hoelderlin sta în turn de nebun,
Primesc o scrisoare din Landeskrum,
Picuri de sânge, hârtia virgină,
E ceasul trei înspre lumină,
O lină, funebră ceaţă, oraşul
Tot mai aşteaptă mireasa şi naşul,
Am să mă culc şi eu, s-o trezi
Un exilat pe insula Psi.
Parfumul scrisorii furate, atent
Tu să fii pumnal şi patent,
Crinul şi moartea, executanţi
De obicei sunt ambulanţi,
Contesa cea sângeroasă - nimic,
După o noapte de dragoste-n dric.
M-ai întrebat ce-mi place din trup,
Eram obosit, ca tunul lui Krupp.
Plecând, ai lăsat o treaptă, o treaptă
spre nicăieri, ca o şapcă, o şoaptă,
Voce-n pustiu, viaţa cu scări,
Unde dansezi spre nicăieri?
Treapta se-apropie iară de Lună,
Te-am strâns în braţe, sânii se-adună,
What a man, ai şoptit, m-am trezit
lac de sudoare, cât te-am iubit.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!