În casa veche, cine...?

Singurătatea mea naşte fantome
În zori de zi mă văd silit
Să-nchid fereastră, să întorc oglindă,
E un destin aproape chinuit.

Corespondenţa mea neridicată
(nici n-aş avea ce mai răspunde)
Soneria e demult stricată...
În casa veche, cine se ascunde?

Versificat sau nu, acest refren
E totuşi peste sufletu-mi o punte...
Aşadar, iubiţi concetăţeni:
În casa veche, cine se ascunde?

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sorcova veselă...

În casa veche a bunicii
Stau la fereastră şi ascult
Cum mă ureaza bravi amicii...
Ce-şi duşi cu sorcova demult!

epigramă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nămeţi cât casa
La fereastră o lampă
Luminează chior.

haiku de Mihail Mataringa (14 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

stau şi ascult nemişcat ploaia
timpul se zbate în geamuri
plouă şi plouă
cu lacrimi, nu'i rouă
plouă în mine acum
casa e veche, pustie
cine azi mai ştie, cine
aici nu stă nimeni
doar tăcerea mai ţipă prin unghere
tăcere, durere
o noapte a venit
pe aici, pe undeva
o noapte a plecat
şi ce...
s-a intamplat ceva
un suflet a pierit
o ultimă petală a unui vis
privesc în jur
poet al nimănui
ce plânge pe o coală
dar cui să spui amarul
un cântec s-a stins
plouă şi plouă
casa'i pustie
doar vântul mai plânge în vie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

la casa veche
prin ierburi doar nucile
căzute demult -
de când e păianjenul
în aşteptarea gazdei

tanka de Gabriela Genţiana Groza din revista "Albatros" (2003)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorba veche, mai veche decât vechimea omenească spune aşa: dacă vrei sa afli cine eşti, nu te privi în oglindă. De aceea cred că important în viaţa oricărui om nu este de câţi ani are el de când buna sa mamă l-a născut, ci de câţi ani reuşeşte să ofere ceva semenilor săi.

citat din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scutur

Doamne, îndrăznesc să scriu despre Tine,
Ce bine că exişti!
Că n-aş avea cui să-i mai cer iertare
Sau iubire
Că n-aş avea de cine să mă tem
Şi nici pe cine să iubesc
În Universul ăsta gol-troacă
Şi, pe desupra, infinit.
Îmi eşti ca dragostea dintâi
Te părăsesc dar n-am cum să te uit
Rămâi
Îţi sunt ca dragostea din urmă
Bătrân şi totuşi înflorit.
La revedere, Doamne, sunt grăbit!

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânele nave

Se putea să fi fost, cine ştie, o navă foarte veche...
Totuşi, atât de frumoasă! M-aşteptam ca-n cântec de cimpoi
Să văd catargul înflorit, un trandafir fără pereche –
Şi întreaga punte înverzită-n catifea de muguri noi.

poezie de James Elroy Flecker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină...

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, XXIV (15 aprilie 2013)
Adăugat de cristina gloria oprisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântăreaţa anonimă

Cine cântă la fereastra cu perdelele-nflorate,
Că nu-i cântec de femeie
Şi nici cântec de vioară?...
Cine-aruncă pe fereastră note vagi,
Desperecheate,
Dintr-o veche melodie,
Care urcă
Şi coboară
Ca o lentă agonie
Pe diezi de serpentine
Şi bemoli de mici confeti?...
Cine?...
Cineva cântă!
Dar cine
Cântă parcă pentru mine?...
Cine cântă nu se ştie!...
Poate-i toamna, ce-ntârzie,
Ca bolnavii de ftizie,
Pe aleile pătate de rugină
Şi noroi...
Şi pe prima indecenţă a castanilor eroi -
Invalizi, aproape goi!...
În odaie, la fereastra cu perdelele-nflorate,
Nu e nimeni!...
Şi-n odaie cântă, totuşi, cineva!...
Doamne!...
Cine cântă-aşa?
Cine-mperechează-n noapte
Note vagi, desperecheate?...
Cine-mi luminează calea
Şi m-aduce până-aci?...
Cine-mi schimbă noaptea-n zi?...
Cine cântă?...
Cine-o fi?...
A tăcut!...
Un glas ce tace este-o "Pasăre albastră"
Care-ţi zboară pe fereastră...
A tăcut!...
Dar la fereastra cu perdelele-nflorate
Nevăzuta cântăreaţă anonimă
Când ieşi dintre culise, să-şi arate
Ca la teatru-n faţa rampei
Chipul vechi
Şi rochia nouă,
Iată că-ncepu să plouă!...
Plouă...
Plouă!...

poezie de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o stradă îngustă şi întortocheată, cu case mici, urâte şi dărăpănate. Dar, dintre toate, una singură, cea mai înaltă, era atât de veche şi de şubredă încât îţi venea să crezi că, dintr-o clipă într-alta, avea să se dărâme. Cine putea să locuiască pe-o astfel de stradă, decât lumea nevoiaşă? Dar sărăcia se dovedea în acest loc cu atât mai necruţătoare cu cât, în faţa odăii de la mansardă, era atârnată o colivie veche în care se afla un canar de toată frumuseţea.

începutul de la Povestea unui gât de sticlă de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine

Să cercetăm bine
Cine se ascunde sub noi,
Să fim foarte atenţi
Pe cine numim
Eu.

Că nu mai poţi
Avea încredere oarbă
În nimeni,
Să fim atenţi, mai ales,
Pe cine numim
Eu.

Îndesaţi în genunchiul
Sub nişte măşti,
Atât de convenţionale,
Râsul, plânsul, iubirea,
Ne căznim, stângaci,
Să fim familiari cu noi.

Poate chiar reuşim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.

poezie de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Casa din lut bătut cu pleavă,
Acoperită cu draniţă de brad,
Grădina cu meri şi cu otavă,
Unde mă-ntorceam cu drag.

Ochii blânzi ai mamei nu erau,
Trecuţi demult în nefiinţă,
Eu totuşi îi vedeam mereu,
Şi îi purtam în conştiinţă.

Fântâna din larga ogradă,
Săpată de nu ştiu care bunic,
Este aproape de livadă,
O ştiam de când eram mic.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nămeţi cât casa
Oamenii nu au pâine
Şi nici lumânări.

haiku de Mihail Mataringa (8 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e de veche Dunărea?
Cine poate să ştie? Numai Dumnezeu! Poate e tot aşa de veche ca şi pământul.

Zaharia Stancu în Florile Pământului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te în loc

De câte ori nu ţi-ai privit, cu teamă chipul în oglindă,
De câte ori nu ai simţit, gustul amar al singurătăţii pe limbă?
De câte ori nu te-ai trădat pe tine, pentru promisiunea deşartă a zilelor de "mâine"?

Dar uite-mă aici pe mine, un suflet ca şi tine,
Spunându-ţi că binele nu-ţi e legat deloc de mâine.
Binele îţi e acum, un foc puternic arzător ce pare deghizat în scrum.

Îndepărtează cenuşa printr-o suflare,
Desprinde-ţi lacrimile întărite pe obraz ca ceara pe lumânare,
Ridică-ţi privirea în zare şi pune-i soarelui o întrebare:

Corpul creşte, apoi se vestejeşte, dar cine în tot acest timp îl priveşte?
Cine se zbate, suspină şi trudeşte?
Cine digeră mâncarea, cine umple căldarea,
Cine adoarme şi cine se trezeşte?

"Eu" va răspunde mintea orbeşte.
Însă pe minte, cine o urmăreşte?

Să presupunem pentru un moment că mintea greşeşte.
Nu cu rea-intenţie, căci prin a sa îngustime ea ne învaţă o lecţie.
O lecţie veche de mii de ani, şi totuşi mereu nouă,
O lecţie a delicateţii lunii şi picăturilor de rouă.

Cu atenţie dacă mintea ne-o privim, mergând pe al gândurilor fir argintiu,
Ajungem negreşit la un impas, ce în loc să ne încurce, ne invită la dans.
Din tăcere izvorăsc atât gândul cât şi fapta,
Cum din munte se naşte izvorul iar odată cu el, apa.

În acea linişte, şi spre acel izvor, ne cheamă al inimii noastre dor.

Căci doar în acea tăcere, un amestec dulce ca cel dintre lapte şi miere,
Ne vom afla destinul şi totodată aminti că primul,
A fost golul, apoi plinul.

Doar aşa poate da omul, mâna cu divinul.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină

Sau strâns în jurul lui confuzi, miraţi,
el ce se-nchide ca un înţelept
şi se retrage dintre cei intraţi
şi curge peste ei străin şi drept.

Singurătatea veche vine peste el,
cea care l-a crescut în faptele-i profunde;
va trece prin păduri, fidel,
cei ce-L iubesc de faţa Lui se vor ascunde.

La ultima lui masă i-a chemat
şi (ca o puşcătură ce-alung-un mieluşel
tremurând) goneşte mâini din pâinea ce le-a dat
cu-al său cuvânt: ei zboară înspre el;

ei flutură neputincioşi pe masa de onoare
şi căută o ieşire. El însă
este peste tot ca un apus de soare.

poezie de Rainer Maria Rilke (19 iunie 1903, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine are casa din sticlă nu aruncă cu pietre în casa altuia.

proverbe arabe
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ascunde adevărul singur, pe sine, se face neplăcut lumii.

aforism de Gheorghe Mihail
Adăugat de Petrescu Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!