Dobrogea mea

Să mergem cu piciorul gol pe piatră
Şi pe nisipul fin la ţărmul nostru,
La marginea pământului de vatră
Aici stau eu ferit de dorul vostru.

Unde străbunii au stat jos pe hotar
Şi s-au făcut pământ umblat de noi,
S-au ridicat şi mari cupole şi bazar
Iar azi ne este casă pentru amândoi.

Prietenă îmi eşti cu farmecul tău pur
Nu doar tărâm cu multe ape şi cu vânt,
Lângă albastre zări, gonit de traiul dur
Şi Eminescu te-ar fi dorit mormânt.

poezie de Cristian Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Apă Gri

S-au întâlnit doi oameni, s-au întâlnit doi oameni
Care poate nu se vor mai întâlni niciodată –
Două firişoare de nisip, două fire de iarbă,
Două iţe trecute prin aceeaşi spată –
Lângă Marea Apă Gri.

Două mâini s-au strâns, două inimi s-au atins;
Iar noi, adunaţi aici în această seară
Nu vom uita, poate nu vom uita,
Unde ne-am întâlnit toţi trei ultima oară –
Dincolo de Marea Apă Gri.

Două pahare pline, două pipe cu tutun –
"Înălţăm pentru norocul nostru, frate, cupa!"
Şi, după ce ciocnim, noi bem
Urându-ne voiaj bun şi vânt din pupa
Pentru a traversa Marea Apă Gri.

Trei oameni au plecat, unul a rămas pe mare,
Păcatele lui şi-ale noastre-s acum cu el,
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Cinci oceane şi-l revendică-n salinul lor castel.
O, Doamne! A Ta-i Marea Apă Gri!

Dar eu sunt încă viu, şi tu eşti încă viu,
Şi destinul ne-a aruncat aici pe amândoi
Tovarăşi adevăraţi, dar odinioară... am fost trei,
Iar unul nu mai este azi cu noi
Lângă Marea Apă Gri.

Un spaţiu pentru respirat, un pat pentru odihnă,
Lumini blânde, potir plin de dus la buze;
Apoi, iarăşi şi iarăşi,
Fără griji şi fără călăuze
Pornim pe Marea Apă Gri.

S-au întâlnit doar doi acolo unde se-ntâlneau trei
Cu înjurături şi râsete răsunătoare;
Şi trece, trece Ziua noastră,
Urmată apoi de Noaptea mare –
Dar, oh, oh, Marea Apă Gri.

poezie de Edwin James Brady, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua furtuni

Ne-am întâlnit...

Două furtuni
călătorind prin vise
tânjind după al dragostei liman
cuib al iubirii interzise

pe ţărmul nostru ne plimbam
ne răscoleam nisipul
şi timpul se oprise-n loc
să ne privească chipul

ne-nlănţuiam în curcubee
semn al iubirii noastre
dar fu de-ajuns doar o scânteie

numai una...
şi în noi doi
amarnic se dezlănţui
furtuna...

cer şi pământ s-au spulberat
şi-un nor întreg de stele,
pământul s-a cutremurat
şi ţărmul nostru...

ţărmul nostru s-a-necat
sub negrul cerului brăzdat
de furioase iele

mai tot alerg prin vis sperând
să te-ntâlnesc pe-o plajă...
deşi te vă plutind pe ţărm
furat de-o altă vrajă

nisipul meu cel răscolit
mi-adună scoici în salbă
iar valul îşi întinde braţul
de spumă, să mă aibă

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de casă

La muncă în străinătate...
Am plecat de-acasă eu şi tinereţea,
La fel ca voi!
Şi am lăsat acasă gândul, că măvoi întoarce.
Venim aici crezând că vom deveni nu mai bogaţi,
Dar totusi ne mână dorinţa de a ne îmbunătăţi puţin traiul.
Al celor de acasă, căci al nostru...
Nicidecum nu poate fi numit trai,
Ci mai degrabă exploatare, prin munca forţată,
Să nu-i zicem sclavie... căci suntem plătiţi!
Prietenă îţi este decât noaptea...
Cu ea tu te trezeşti,
Cu ea tu mergi acasă.
Am plecat gândind la o viaţă mai bună.

Mergem să muncim pământul altor ţări...
Şi pe al nostru Îl muncesc oameni cu chip Şi braţe de tractoare!
A construi case în timp ce ale noastre se dărâmă...
Să avem grijă de copii şi părinţii altora,
Cei pe care suntem obligaţi să îi iubim doar pentru bani!
Dar de ai noştrii părinţi şi copii,
Cine are pivirea aţintită spre ei?
Cine are grijă?!
Este adevarat că tu sau eu, aici, purtăm o altă haină.
Un alt tip de maşină,
O casă cu etaj sau chiar grădină
Dar toate astea nu le poţi avea în ţara ta.
Tu, eu, peste ani vom purta în drumul spre sărăcie, doar amintiri.
Zic asta pentru ca doar tinereţea este bogăţie...!
Un chip mai vechi, o faţă suferindă, o maşină, câţiva bani...
Copii tăi vor fi atât de mari ca nici nu te vor mai recunoaşte,
Curioşi şi necunoscători, te vor întreba doar:
Ne-ai adus " bani "dătători de fericire?

Bunicii tăi demult s-au dus,
Iar cei ce sunt mai norocoşi şi încă au părinţi... ce le vor zice?

Mamă, tată, cu banii ce eu v-am trimis
ce-aţi făcut?!
Căci casa e la fel....

Iar ei te vor lua de mână şi-ţi arata un loc de veci la cimitir.
Uite mamă banii tăi şi casa unde ne vei căuta.
Căci dacă vei mai întârzia în goana ta aici ne vei găsi.
Deci vino acasă!
Acolo unde te-am născut şi ude te-ai jucat cu -ai tăi prieteni,
Unde ai sărutat pământul, învăţând să mergi
Şi unde-ai dat primul sărut unui băiat sau unei fete,
ori ai zâmbit vreunui bătrân.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Pe aceeaşi ulicioară
se zbate-n miezul nopţii
în tremur fără de sfârşit
dorul de EMINESCU.

La steaua bolţilor
albastre şi tăcute
luceferi-mi trezesc
dorul de EMINESCU.

Pe lacul liniştit
cuprins de iz de tei
îmi fulgeră-n scrisori
dorul de EMINESCU.

Pe lângă plopii fără soţ
seara pe deal se lasă
şi arde-n somn de păsărele
dorul de EMINESCU.

În freamătul de codru simt
că prea departe sunt de tine
şi-un singur dor mai am
dorul de EMINESCU.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatră...

Piatră, piatră,
Coaptă-n vatră,
Tu mă mârâi
Ca pe-o şatră,
Eşti oloagă,
Întro doagă,
Şi mă târâi
Fără şagă...
Piatră eşti de temelie,
Piatră acră de mormânt,
Unsă-n colţuri pe vecie,
Aruncată-n cercul sfânt...
Urcată-n zări
Dai cugetări,
Cu seva uzi
Multe-nsetări,
Tu piatră creşti
Dintre poveşti,
Te rog, m-auzi,
Vreau să-mi vorbeşti?!...
-Eu, am inimă în mine,
Îţi simt piatra inimii,
Şi păstrează-mă-n suspine,
Te voi ferici, să ştii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (10 iunie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna are picioare scurte

La adevăr s-au cam format
Picioare lungi de-atâta stat,
Iar la minciună s-au scurtat,
Că s-au tocit de-atât umblat.

epigramă de Elis Râpeanu din Adevărul şi minciuna (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu mai stau aici

eu nu mai stau aici
o spun cu discernământul
celui părăsit de vrajă

poate nici nu am stat vreodată
am fost doar o altă pană de fluture
fără destin
descriind o parabolă din aduceri aminte
pe aburii unei ferestre
pe pereţii odăii
pe o inimă înaltă de copac

eu nu mai sunt aici
în camera alb-albastră
nici tu nu ai fost lângă mine
desenând în întuneric
singurătatea

ai fost doar o altă închipuire
de dragoste
în acelaşi spaţiu geometric

eu nu mai stau aici
şi nici în camera alăturată

stau lângă un mesteacăn sur
pe marginea prăpastiei
şi beau aerul tare
până la fund

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Azi, te sărut, străbună glie
Şi tu, pământ al ţării strămoşesc
În taina sfântă îţi dorm străbunii...
Acum, la ceas de sărbătoare,
Cu mâna pe drapel îţi fac urare...

Veniţi, români din toată lumea,
Ce pribegiţi pe alte glii,
Să fim ca un mănunchi de grâu uniţi,
Cu flori şi al nostru tricolor să-l împodobiţi,
Copiii să ne crească în pace, linişte şi armonie,
Azi te cinstesc, cum se cuvine,
Străveche vatră, iubită Românie!

Din Munţii Apuseni ne străjuie goruni,
Cu fruntea sus azi ne salută Iancu,
Al nostru crăişor viteaz,
Să fim un sânge şi un neam,
Cu drag ne îmbrăţişează Horea, Cloşca şi Crişan,
Să fim precum o piatră de granit,
Strămoşii noştri pentru glie s-au jerfit!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Azi, te sărut, străbună glie
Şi tu, pământ al ţării strămoşesc
În taina sfântă îţi dorm străbunii...
Acum, la ceas de sărbătoare,
Cu mâna pe drapel îţi fac urare...

Veniţi, români din toată lumea,
Ce pribegiţi pe alte glii,
Să fim ca un mănunchi de grâu uniţi,
Cu flori şi al nostru tricolor să-l împodobiţi,
Copiii să ne crească în pace, linişte şi armonie,
Azi te cinstesc, cum se cuvine,
Străveche vatră, iubită Românie!

Din Munţii Apuseni ne străjuie goruni,
Cu fruntea sus azi ne salută Iancu,
Al nostru crăişor viteaz,
Să fim un sânge şi un neam,
Cu drag ne îmbrăţişează Horea, Cloşca şi Crişan,
Să fim precum o piatră de granit,
Strămoşii noştri pentru glie s-au jerfit!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-au plăcut şi s-au luat.
Cu nuntă!
Nuntă cu dar!
Darul a rămas tot
la bucătăreasă, lăutari şi guristă,
leat cu bâtu.
Pentru piatră nu le-a mai rămas un sfanţ,
deşi nuntaşii
le-au urat casă de piatră şi copii.
Neavând încotro-
şi-au suflecat mânecile
şi-au purces la modelat lutul.
Au ridicat din chirpici,
casă frumoasă,
călduroasă iarna, răcoroasă vara.
Avea însă o hibă: să nu vadă apa,
că se apleacă!
Când apele Dunării erau în Dulgeana,
casa nu mai era.
Apucase de le văzuse.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme pentru mitul Dochiei

***

Ţinutul meu vă este cunoscut,
Eu am să pogor
în casa părinţilor mei,
nemişcat veghez rânduiala turmei,
fericit muntele ca un stihar
potoleşte setea unei zile din veac.

***

Nu te mira că faţa îmi este arsă,
doar soarele m-a privit
şi vântul brazilor m-a sărutat.

Fiicele mamei mele văzându-mă mai mică
m-au trimis cu oile pe stânci
şi rătăcesc zadarnic
culcată în ţărână – fecioară!

***

Frumoşi sunt obrajii tăi!
Glasul e cântec şi buzele sunt miere,
la sân ascunzi suspine
un foc nestins în apă vie.

De mă doreşti stăpân în casă
Tu caută mereu
Doar urma turmei mele
Unde voi fi vei fi şi tu
Şi rodul nostru va bucura pământul.

***

De vrei să-ţi fiu mireasă,
Tu să-mi aduci din munţi
acea frumoasă floare
ce creşte doar pe stânci,
să-mi fie părul rouă
şi trupul veşnicie.

***

Dorinţa ei îl face cerb,
săltând peste coline,
iar dragostea îi pune aripi
zburând peste munţii-nalţi
mereu şi mai departe
pierind în neuitat.

***

Vino vânt de miazăzi
şi tu vânt de miazănoapte,
dorul meu
peste lume să-l stârniţi...

***

În adânc doar eu,
cu tăria omului
inimă rănită.

Bătrână cu tălpile crăpate, Dochie,
te-ai reîntors printre noi,
sprâncenele s-au făcut arcuri de fag,
mâinile trunchiuri de piatră,
glasul s-a-nălţat hotar între cer şi pământ,
căutai iubitul rătăcit cu oile-n munţi.

şuieră munţii răbufniri de veacuri
muzici ciudate. Ninge,
apari sub fereastră,
presupun că plângi,
din fiecare lacrimă în părul albit
răsare o floare de colţ.

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul tău

Dorul tău, iubirea mea, zboară-n zori ca pasărea,
totul este foc şi pară până-n seară mă doboară,
că în inimă amarul arde ca în vatră jarul,
jarul arde şi mocneşte inima n-o potoleşte.
Iarna gerul m-a-ngheţat până s-a-mprimăvărat,
vara gâtul mi-a uscat, mi l-a ars şi însetat,
doar cu rouă l-am udat.
Sufletu-mi însingurat prin păduri a colindat,
izvorul răcori i-a dat, fragi şi mure a mâncat
dar de dor tot n-a scăpat, a umblat şi a oftat
după mândrele din sat de-am simţit eu că-s bărbat.
Toamna haina şi-a schimbat, crengi şi frunze s-au uscat,
din ele a făcut pat pentru viitor iernat.
Dar eu nu l-am mai lăsat să colinde pe-nserat
pentru dorit sărutat.
Gânduri mă ningeau petale, răsunau vorbele tale
cântate-n zefirul serii, mă dedam, oricum, tăcerii
şi mă ostoiam plăcerii.
Martor mi-este Cel de Sus că respect tot ce am spus
şi mă rog lui Dumnezeu să-ţi dea ce nu ţi-am dat eu!
Nu ţi-am dat că n-am avut, doar atât cât am putut:
ţi-am pus sufletul pe tavă, inima-mi ţi-am făcut sclavă,
ţi-am jurat să fii a mea câte zile-om mai avea
că ne leagă dragostea.
Am venit să mi te iau că te doresc, că te vreau,
la nimeni să nu te dau!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetarea pământului

Pe pământ îşi toarnă luna
Noaptea ca o armonie;
Umbre bântuiesc într-una
Pe-a pământului feerie.

Dorul meu purtat de vânturi
Zboară încet prin depărtări;
Şi-ascultă cu-ale lui gânduri
A pământului cugetări.

Şi-aud ofuri şi suspine
În a pământului lin gând,
Căci de ce şi oare cine
Adus-a răul pe pământ?

Ca un fulger îi străbate
Inima lui cât un munte,
Iar un vânt încet străbate
Prin poienile-i mărunte.

Să-i alune suferinţa,
Cu o dulce adiere
Asta i-ar fi lui lui dorinţa
Ca să simtă şi-o plăcere.

I-aşa de trist i-aşa de pal,
Pământul nostru în noapte
Unde eşti, pământ oval,
Iar te-ai cufundat în şoapte?

Tu te-ai cufundat în şoapta
Gândurilor tale grele;
Când luna deschide poarta
Şi nu poţi ieşi din ele.

Dar o umbră de speranţă,
Cuprinsu-ţi-a ochiul senin
Şi-a făcut în dimineaţă
Să-ţi arunce-al tău pelin.

Şi cu umbra de speranţă,
Tu din nou te-ai înveselit
Nu uita că eşti o viaţă
Şi niciodată n-ai murit.

Veşnic eşti în univers
Pe când omu-i trecător.
Tu eşti precum un dulce vers
Prin univers eşti călător.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet pe plajă

Norii stau neclintiţi pictaţi pe orizont
Păcat că timpul nu stă şi el pictat la fel,
Lângă o mare stătea pe nisip doar el
Ce se lupta pe-ale gândurilor front...

Curgea marea prin faţa lui la apus,
Valurile spumau a seară, împleticite
Cu farmec şi cu dragoste au fost sorbite
De s-au rotit temeinic pe al vieţii fus...

Scoicile-njumătăţite râdeau încinse
Cu-n râs de valuri ce se sparg în mal,
Că-s jumătăţi din întreguri curmate de val
Şi vor păstra în inimi plăcerile nestinse...

O, vânt ce ridici nisipul peste mare
Ce crunt sărut dai putred în apus!
Că dorurile toate mi s-au dus
Şi marea m-a umplut numai de sare...

Stai suflet răstignit pe plaja de nisip
Ca un grăunte sub o piatră de moară
Ce a uitat cum e ca să îl doară
Încins la mijloc numai de un slip...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcături: s-au prefăcut îndrăgostiţi şi au făcut sex; deşi des făcut, relaţia lor s-a desfăcut. Mai repede decât se credea, amândoi s-au refăcut.

calambur aforistic de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoarea nunţii

Plec.
Singură, în spate cu doi plopi şi trei urzici contrafăcute-n lut,
la capătul tuturor speranţelor pe un câmp orb iubit de baltă şi pădure,
să construiesc acolo cu două mâini de om
romanticul în cărămidă...

Pe marginea şanţului de pământ unde cântă dimineaţa lăutarii primăverii şi copiii salcâmului...
Mă agăţ aici de iarbă şi de pustiul beat al zilelor ce urmează,
într-o casă moartă de chirpici înconjurată de plumb şi timpuri trecătoare,
unde dansează uzi brazii în potecă
şi cântă singurătatea cu lacrimi de crocodil...

Am să mănânc doar pâine de făină cu zahăr şi câţiva crapi aduşi de apă.
Aşa vreau să trăiesc,
lângă o cişmea sarcastică din piatră care-mi alină dorul de vorbă când ies la pescuit şi n-am cu cine să mai râd.

Aici, unde mă mut cu sentimente şi gânduri imposibile,
am să-nfloresc un măr în prispă ce răsare din nimic,
să-mi cadă-n inimă merele lui albe...

Am să te uit odată cu vânătoarea nunţii ce mă trimite fără amintiri la capăt de lume muritoare, eu fiind nemuritoare
Şi-mi voi petrece fără tine imposibil, nemurirea în noroi, sub un pod sărăcăcios într-o casă bătrânească...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie pe-o casă nouă

Toate stau la locul lor,
stă păianjenul în plasă
ca-ntr-o lume de mătasă.
Nu-l încearcă nici un dor
din ocolul lui să iasă.

Toate stau la locul lor:
piatră, floare şi ulcior,
vatră şi amnar şi iască,
Asta-i legea tuturor:
Zări să-şi facă din pridvor,
să se simtă bine-acasă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea bătrânului marinar

L-am îngropat pe-un deal bătut de vânt,
Dar sufletul i-a evadat de-acolo şi-a fugit pe mare.
Ştiu, pentru c-am auzit, cuvânt cu cuvânt,
Ce mi-a spus duhul lui, mării pereche iubitoare:

Nu-mi puneţi la cap cruce de piatră,
Căci nu-mi fac pat acolo – şi nici vatră.
Nu-mi puneţi pe mormânt statui, nici flori în glastre,
Căci nu-s aici, eu sunt departe-n briza mărilor albastre.

Nu plângeţi şi nu jeliţi pentru mine nici o clipă
Pentru că eu alerg ferice-acum, pe-a valului aripă.

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin 1900... vasăzică... 69, a apărut moda să mergem în fabrici cu Teatrul de Comedie, să jucăm acolo, pe terenul dânşilor. Am hotărât să mergem la schimbul doi, ei să fie mai puţini, să caşte ochii la noi o vreme şi noi să bifăm o ieşire "la uzină". Era acolo o platformă şi mai dincolo, între nişte utilaje, mă schimbam. La un moment dat, a apărut lângă mine un om care cred că era cu un cap mai înalt decât mine. Arăta cam aşa cum arăt eu acum. Cu un bumbac îşi ştergea uleiul de pe mâini. A venit cu o faţă foarte puţin prietenoasă la mine, s-a uitat foarte atent şi a zis: "Ce cătaţi aici?". Mă gândeam unde dracu' să fug! "Păi, ştiţi, tovarăşu', am venit cu teatrul, cu Teatrul de Comedie, e şi tovarăşu' Beligan, îl ştiţi..." "Ce cătaţi aici?" "Păi..." "Ce cătaţi aici?" "Da' de ce mă-ntrebaţi aşa?" "Măi, tovarăşu', eu mă duc la teatru de două ori pe an. Îmi iau nevasta, ne cumpărăm bilet, mergem la teatru, nevastă-mea atunci îmi cumpără mie o cravată, o batistă, eu îi cumpăr ei un batic şi mergem la teatru. După spectacol, ne oprim la o bodegă lângă casă, mâncăm o friptură, bem câte o bere amândoi, după care ne întoarcem acasă şi o bună bucată de vreme, când povestim despre o întâmplare, spunem: «Când a fost asta? Înainte sau după ce am fost la teatru?» Ce cătaţi aici să ne luaţi nouă bucuria asta?" Am rămas de piatră!

Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!