Traiectorii

în mine mai port câteva urme şi
deseori mă cert cu Dumnezeu
pentru toate răutăţile lumii
nu pentru că ar fi vinovat
duelul acesta se duce
de peste două mii de ani
supremaţia vorbelor schimbă traiectorii
ochiul bolnav al nopţii clipeşte des
pentru nevoia de a fi ceea ce sunt
mă pedepsesc marile întrebări
la care
nici Dumnezeu nu a răspuns

trupul meu reîntors în ceea ce am fost
caută răspunsuri...

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, supremaţia a tot ceea ce sunt

când m-am trezit Dumnezeu
dormea cu mine în pat
pe jumătatea lui
din rădăcini de lumină
creştea ca un Făt Frumos
o dimineaţă ce se hrănea cu
ultimele respiraţii ale nopţii
încercam să evadez din mine şi
prin fiecare rază să devin fereastra
pentru zborul de mâine
să aud paşi îndreptându-se fără grabă
înspre o altă zi în care oamenii
coboară unul într-altul
dizolvându-se în iubire
deşi nu cred că există iubire fără atingeri
ci doar înţelesuri nerostite
respir din acelaşi interior şi mă gândesc
la o altă realitate în care viaţa îşi caută urma

nu ştiu dacă e bine sau rău dar tac şi clipesc des

în cameră e cald miroase a busuioc proaspăt
tăcerea creşte ca un aluat
îmi unesc palmele şi-mi cer iertare
pentru cei care n-au iubit niciodată şi
pentru oamenii desprinşi de Dumnezeu

aş putea să dispar pur şi simplu
dar las gândurile să pulseze în
lumina interioară a suferinţei
şi asta pentru că
supremaţia
a tot ceea ce sunt este iubirea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Resturi...

sunt momente în care trupul
mi se goleşte de umbre
nu par a fi eu
în secvenţa asta
e strâmt
doar câteva resturi ici - colo
şi un Dumnezeu care clipeşte des

încep să număr încet şi sacadat
până la următorul răsărit

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de întuneric

ziua de azi e un fel de plictis
ocaziţional casc de parcă
sunt pedepsit pentru toate răutăţile lumii
uneori oscilez între cer şi pământ
caut locul în care o să
locuiesc pentru o vreme
potrivindu-mi respiraţia după
zborul de pasăre
o să o iau de la început
şi pentru că mi-e teamă de întuneric
cineva o să-mi fie complice
alteori stau să desenez cu privirea pe cer
un Dumnezeu răutăcios şi fără barbă
cu mâinile lui însângerate
agită norii
un înger crapă cerul în două
mă priveşte lacom şi plescăie din buze

pe lângă mine trece o umbră

ştiu

când vine vremea peştii
se lasă la fund
păsările coboară pe vârfuri de copaci
câinii scheaună bezmetic
Dumnezeu fără motiv
se plimbă de colo-colo şi
nici că-i pasă de scâncetul
noului născut

un petec de cer negru cade peste zare
mă aplec
îmi fac semnul crucii şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărituri

nu-i zi şi nici noapte
ochiul meu întredeschis
îl caută pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Religia ameninţă oamenii cu frica faţă de Dumnezeu în locul dragostei pentru ceea ce este Dumnezeu.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gest şi lumină

azi mi-am distribuit toată dragostea
ca o recuperare a ceea ce
am pierdut
am dat din mine totul
precum Dumnezeu din bunătatea sa
însetatului de băut
înfometatului de mâncare
îndrăgostitului toate sentimentele
şi-n cele din urmă
câteva motive pentru a iubi

e drept
am stat puţin în cumpănă
şi-am privit înspre locul în care
doar Dumnezeu poate întoarce capul

dintre toate mi-am păstrat doar emoţia
singura care mă poate ajuta
să trec printre oameni

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce Dumnezeu făureşte nu-s nişte martori care-I demonstrează propria-i glorie, ci fiinţe care se bucură de ea cum se bucura şi El şi care, participând la fiinţa sa, participă totodată la beatitudinea Lui. Aşadar nu pentru El, ci pentru noi işi caută Dumnezeu gloria, nu pentru a o dobândi, căci o are, nici pentru a o creşte, căci este dinainte perfectă, ci pentru a ne-o împărtăşi.

citat din Etienne Gilson
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de arendă

nu ştiu dacă am vrut să fiu ceea ce sunt
însă Dumnezeu s-a grăbit să-mi dea
o umbră şi un nume apoi
s-a debarasat
de mine
ca de o durere

ştiu că sunt un duplicat al morţii altuiia
şi mă delimitez între ceea ce a fost
şi o identitate dată
în arendă

nu-i nimic

într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre toate astea

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de arendă

nu ştiu dacă am vrut
să fiu ceea ce sunt
însă Dumnezeu
s-a grăbit să-mi dea
o umbră şi un nume apoi
s-a debarasat
de mine
ca de o durere

ştiu că sunt un duplicat al morţii altuia
şi mă delimitez între ceea ce a fost
şi o identitate dată
în arendă

nu-i nimic

într-o zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre toate astea

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi

şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ultimul dar...

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...
doar atât...
întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi
şi asta pentru o altă zi

poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toţi oamenii locuiesc în Dumnezeu

Doamne!

toate degetele lumii arată înspre tine
de parcă ai fi singurul vinovat
pentru neputinţa noastră şi
a lucrurilor din jur
până şi povestea cu "a fost o dată"
îmbracă minciuna
adevărul e camuflat în cuvânt

însă nimeni nu ştie
cum arată lumina fără tine

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o oră de linişte

te părăsesc iubito
e doar un gest pentru a-mi
curăţa rănile pline de aşchii

... şi începe să plouă fără vânt şi
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deşi înţeleg că şi Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine

din toate slăbiciunile îmi fac ziduri
printre care mă plimb apoi
mă furişez înspre singurul loc neatins...

din singurătăţi îmi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit

nici nu ştiu cum să-mi definesc întâmplarea

mai las un pic să-mi ard neliniştea
şi clipa în care-am mărturisit
că am iubit şi am fost
tot ceea ce nu mai pot să fiu

e târziu şi-n deşertul din mine
nu se mai întâmplă nimic
mă închid în întunericul din umbră
şi tac

te părăsesc iubito
e doar un ultim gest...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc

Lui Dumnezeu îi mulţumesc
Şi neamului meu românesc;
Formatu-m-au în ani ca om!
Am casă lângă falnic pom.

Mulţumesc pentru poveţe,
Să n-o iau pe căi răzleţe,
Pe care m-aş fi pierdut,
Chiar în Legi de-aş fi crezut.

Ce-am primit îmi e destul,
Împlinit sunt şi sătul;
Mai sper într-un strop de cer,
Până-n ceasul ce-o să pier.

Mulţumesc, sunt împăcat;
Mult, prea mlt mi s-a fost dat.
Eu, din tot ce am, primit,
La săraci am împărţit.

Că-i o vorbă înţeleaptă,
"Nu aştepta doar răsplată",
Pentru ne-nsemnată faptă,
Că... Dumnezeu te aşteaptă.

Eu sunt împăcat cu mine,
Dumnezeu o ştie bine.
Restul Lumii mă iubeşte...
Pentru mulţi eu sunt nădejde.

Nimănui nu cer nimic,
Dumnezeu cu toţi e darnic.
I-aş mai cere de se poate
Câţiva ani de sănătate!

poezie de Ion Pârâianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestre spre marginea lumii

Fericirea mea e o fereastră prin care
privesc cerul şi din când în când
poteca ce duce
înspre marginea lumii
totul este asemeni cerului care
mă împiedică să văd dincolo

în fiecare dimineaţă
scormonesc prin memorie
am senzaţia că îmi lipsesc
câteva lucruri
lipsa asta mi-a împuţinat trupul
şi de-o noapte îmi tot spun
că sunt trist
doar
câteva iluzii se zbat pe uscat
şi-mi zgâlţâie privirea
sunt înghesuit într-un colţ
de întuneric şi lovit în plin
precum zborul din adâncul cerului
singurătatea îşi leagănă tăcută umbra
şi din când în când
îmi ciuguleşte din suflet
trupul mi- a devenit un loc
de perelinaj pentru toate păcatele lumii
durerile înalţă ziduri
nimeni nu intră
nimeni nu iese

la singura poartă din zid
mi s-a aşezat umbra şi cerşeşte
puţină libertate
doar atâta cât
să-l impresioneze pe Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din Ferestre spre capătul lumii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captiv între două respiraţii

iartă-mă pentru ceea ce am fost

am palmele ude şi mă agăţ de viaţă
ca iedera de cer

nici nu ştiu dacă mai am nevoie de dragoste
momentul este o taină prin care
mă plimb zi de zi şi e
firesc să fie aşa

nu mă simt niciodată singur

iubirea se ascunde în oameni şi
fiecare are povestea sa
şi-n fiecare poveste
sunt eu
captiv
între două respiraţii
privesc iubirea
durerea şi oamenii
dar cine mai are nevoie de cuvinte
prin acest labirint
se ajunge la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!