Frunză verde nucă dulce (Doină românească)
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.
Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.
Frunză verde nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstorița să-mi dezmierzi!
De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l știi,
Doamne, cum aș mai cânta
Mândra de m-ar auzi!
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mândrie
- poezii despre muzică
- poezii despre frunze
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre verde
- poezii despre primăvară
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Frunza verde
Frunză verde, știu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viață și mă crește,
Mă-ngrijește, mă iubește.
Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.
și iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat și-a zburat lent
Mărțișor pe-al mamei piept!
poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre mamă, poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre trecut sau poezii despre religie
Mâine o fi...
Ce prin lume azi mai trece
Mâine o fi sub talpă rece...
Precum norul ce mi se duce
Lăsând soarele să străluce.
Risipind umbra-n vară dulce
Mândrei ce soare-mi aduce!
Ce o lasă grea-n a mea iarnă
De-mi vine s-o-ngrop în țarnă
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viitor, poezii despre prezent, poezii despre nori, poezii despre iarnă sau poezii despre Soare
Rugă
Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine și se vede
Că-s ofilită spre apus.
Mi-e dor de tine frunză verde
Și de mai crede doar puțin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit și-am părul lin!
Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Și te-oi uda cu apă rece
Și ți-oi cânta un vesel tril!
E toamna mea în multe ape
Și-s în noroiul ăstei vieți,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poți!
Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aș vrea să vii și nu mă pierde
În tainicele tale zări!
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre toamnă sau poezii despre păr
Frunză verde și-un smarald
Frunză verde și-o lalea,
ce spectaculoasă-i viața mea
Când urmez a înțelepciunii stea!
Frunză verde, bob de grâu,
Îmi țin poftele în frâu
Și îmi pun zâmbind al răbdării brâu!
Frunză verde și-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Și în apa frumuseții eu mă scald!
Frunză verde și-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Și ajung mereu la al fericirii bal!
Frunză verde și-un safir,
Cu fugiții nu dau bir
Și port al curajului trandafir!
Frunză verde și-un rubin,
De forță îmi e gândul plin
Și rapid iubire eu obțin!
Frunză verde și-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Și îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!
poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre viteză, poezii despre visare, poezii despre victorie, poezii despre trandafiri, poezii despre suflet sau poezii despre rai
Părinți vitregi
Frunză verde de ce vrei
La copii așa țin ei
Cu ține lupul la miei
Frunză verde de hiadă
Îs de ăia puși pe sfadă
Aruncă copii în stradă
Frunză verde de sadea
Le place numai să bea
Și să facă viața grea
Frunză verde de ce poți
Se remarcă dintre toți
Așa mari tâlhari și hoți
Frunză verde tărăboi
Așa țin și ei la noi
Cum ține lupul la oi.
poezie de David Boia (25 martie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oi sau poezii despre lupi
Mugure nou născut
Frunză verde și uitată
Astă vară erai fată
Colorată și gingașă...
Frunză verde și arămie
Ieri fui... mugur în fașă
Si eu nu-ți semăn ție...
Ieri fugeam pe o câmpie
Azi uscat pe o hârtie..
Scriu arama de pe tâmplă
Ce a fost, a fost să-mi fie
Într-o vară depărtată...
Verde pe un trup de fată
Am zâmbit și eu odată
Tremurând în al ei sărut
Ca un mugure nou născut...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muguri, poezii despre uitare, poezii despre sărut, poezii despre naștere sau poezii despre hârtie
Verde flu...
frunză verde flu pământ
crește dorul crește-n vânt
astăzi sunt mâine nu sunt
se închină sfânt la sfânt
am încărunțit mărunt
prin cuvântul necuvânt
te iubesc e-un amănunt
frunză verde flu pe mare
crește dorul prin sahare
astăzi plop mâine cărare
se închină popii-n zare
am încărunțit în fiare
prin cuvintele-n uitare
te iubesc e o-ntâmplare
frunză verde flu pe lună
crește dorul a furtună
astăzi ghimp mâine cunună
vânt se-nchină de răsună
am încărunțit a zână
vin cuvinte și mă-adună
te iubescu-ne-mpreună
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre timp, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre păr cărunt
Frunză verde de cunună...
Frunză verde de tulpină
Ieși mândruțo la lumină
Să-ți văd chipul frumușel
Ochii ca de mielușel,
Fruntea-ți fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ți de căpșunică
Cu bărbița de hulub
Sărutate-aș sus și sub...
Frunză verde de salcâm
Ieși mândruțo-n caldarâm
Să te iau de degețele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ți duc dorul
Sărutați-aș trupușorul....
Frunză verde și mai verde
Cin' te ia nu te va pierde,
Și am să te iau pe rouă
Să nu-mi rupi inima-n două,
Înc-o dată la amiază
Să fie de bună piază,
Iar am să te iau pe sară
De la toamnă până-n vară,
Dar am să te iau mereu
Să te sărut singur eu...
Frunză verde-un fulg de nea
Tu-mi ești toată dragostea,
Dragostea de pe pământ,
De mai sus de cerul sfânt,
Și-ți mai spun mândruțo dragă
Ba în samă, nu în șagă,
Că te sărut curmeziș
După frunză-n ascunziș,
Că te sărut cu pecete...
Frunză verde dragobete...
poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre rouă sau poezii despre porumbei
Pas in pas,frunza in frunza
Treci pe lângă mine tăcut
Uiți ținta. O atingi cu vârful buzei
Pas în pas, frunză în frunză așterni
Vânt de gând alunecă-n palmele mele
Să fi fost oare părere?
Sau poate o lumânare aprinsă,
Tăiată în clipa strălucirii?
O singură dată suflând s-a stins.
Repetabilă singurătate eu, lumina,
Tu, plecând pas în pas, frunză în frunză
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre tăcere, poezii despre singurătate, poezii despre lumânări sau poezii despre gânduri
Frunza
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit.
Ieri iubita mi-a spus târziu-
Vezi tu codrul cel veșnic viu
Vara noastră se va sfârși
Când galben de tot va fi.
Codrul verde și-adânc era
Și-avea umbra de catifea
Și-n tot codrul, sub cerul clar
O galbenă frunză doar.
Pentru galbenul ei noroc
Nu văzu pe pământ alt loc
Decât inima mea râzând
Și-n ea mă lovi căzând.
Ai... frunză galbenă,
Ceas desfrunzit
De ce vrei tu să cred
Că toamna a și venit...
Ai... frunza galbenă
Ai... glasul tău
Ai... frunză galbenă
Ca visul rău...
poezie de Dan Verona
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre galben, poezii despre păduri sau poezii despre noroc
* * * (după o colindă românească)
Refren:
Crinu-i crin și iarăși crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde fără crin.
Scoală țară și ascultă,
Cum îți cântă cucuveaua,
Cu elita ta ocultă,
Ți-ai găsit beleaua.
Refren:
Crinu-i crin și iarăși crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.
Cu așa conducători,
Nu știi încotro s-apuci,
Geaba ai la gât comori,
Multă vreme n-o mai duci.
Refren:
Crinu-i crin și iarăși crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.
parodie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cucuvele, poezii despre crini, poezii despre comori sau poezii despre România
Frunză verde de cicoare, Domine, quo vadis oare?
Frunză verde, brandu-i brand,
În turismul de pe pista
Din frumosul nostru land,
Driver e aven-turista.
epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Om politic drept și bun, Făt-Frumos și Moș Crăciun (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre verde, epigrame despre turism, epigrame despre frunze sau epigrame despre frumusețe
Primăvara a venit
Gând amar ce nu -mi dă pace
Se duce și se întoarce
Îl trimit săgeată-n vânt
Se întoarce tremurând
Îmi aduce veste rea
Că tu ești cu-altcineva
Și săruți un trup firav
Cu miros dulce suav!
Gândul meu cel amăgit
Primăvara a venit,
Alt fir verde e în iarbă,
Tu, cu soarta te împacă.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace
Tinerețea noastră amară și dulce... Ca o nucă verde cu coajă și miez. Tinerețea noastră cu aripi și cu plumb...
citat clasic din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre verde, citate despre tinerețe, citate despre plumb sau citate despre aripi
Ce mai bard eram odată!
Foaie verde-n lung și lată,
Vine weekendul pe dată
Să îmi spună că-i în stare
Să îmi fie sărbătoare
Și, de vreau, pot sta în pat,
Nu hai-hui în lung și-n lat.
Frunză verde-n doru' lelii,
Cum să stau când sâcâielii
Ce m-așteaptă două zile
N-am ce-i face, nici cu pile,
Nici c-o vreme de năpastă,
Când e vorba de nevastă?
Foaie verde de-a de doping,
N-am ce face: merg la shoping,
Cum să dau cu oiștea-n gard?
O să ușurez din card,
Că-s doar bani și, de-am noroc,
Mai trăiesc și-i pun la loc.
Frunză verde (ioc) pe ram,
Doamne, ce nevastă am!
Când îi vine vreo idee,
Eu sunt pui de erbacee
Cu o frunză (ciuciu) lată
Și, de ea, amorezată.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre sărbători sau poezii despre soție
Oricât de frumos și înțelept ar fi fost întocmit calendarul, pentru lumea de la sate adevăratul an începe odată cu înmugurirea, cu acea "frunză verde" cântată din moși-strămoși, și sfârșește când acea frunză verde se îngălbenește, se desprinde din copac și cade la pământ, pe-o margine de drum.
citat din romanul Frunze de dor de Ion Druță (1957)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre înțelepciune
- citate despre sat
- citate despre muzică
- citate despre galben
- citate despre frunze
- citate despre frumusețe
- citate despre copaci
- citate despre calendar
Ca o mare furtunoasă...
Ca o mare furtunoasă Doamne mi-a fost viața
Numai rane mi-a fost trupul, numai lacrimi fața
Numai singuratici pașii, numai rece locul
Numai în cuptorul crucii mi-a fost dulce focul.
Ține-mă mereu dulce Dumnezeu
Lângă sânul Tău
Până voi gusta fericire mea
La lumina Ta.
Nu e rod mai sfânt ca rodul arderii-n răbdare
Pentru slava și izbânda vieții viitoare
Și nu-i stare mai cerească în această lume
Decât cu Hristos pe cruce pentru sfântu-I Nume.
Fie cât de furtunoasă și de grea viața
Vrem să trecem drepți prin toate către cer cu fața
Fericiți mărturisindu-L pe Hristos prin cruce
Nu-i alt drum mai drept spre ceruri să ne poată duce.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre cruce sau poezii despre foc
Frunză verde de albastru
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,
și am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu șa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la șapte -
de la șapte pân' la zece
mi-a căzut o viață rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viață dublă
ca pământul și cu lună,
noaptea când stau împreună.
Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă țin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
și cu ochiul în potcoave,
și cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
și ținut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
și din patru-n patru-o salbă,
și din cinci în cinci un pom,
și din șase-n șase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în față mov și verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se știe,
mai aud și-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi și a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Și-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
și-am zis măr ca să zic sâmburi,
și-am zis pom ca să zic scânduri,
și-am zis nord ca să zic suduri
și dulceață ca să sudui,
și-am zis inimă la piatră
și cântec la tot ce latră,
și potcoavă
la octavă,
și uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraș de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
și din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Și-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o șa,
pe o șa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre noapte, poezii despre creștere sau poezii despre zăpadă
Ciclul vieții
Omu-i frunză frunza-i om
Trece vremea si se duce
Timpu îl pune la răscruce
Omul nu mai este om
Frunza nu mai este-n pom
Fericit tu vrei omule să fii
Viata multe îți va daruii
Ea îți da mereu un semn
De tot ce ntalnesti sa nu te temi
Viața ce o trăiește un om
O frunză agățată-n pom
O primăvară veselă se ivește
Si tot pământul după o iarna
Se-ncălzește la viață ne trezeste
Si mugurul se arată in luna lui april
Zâmbet pe chipul vesel de copil
Acum in luna caldă de april
Apare frunza verde n pom
Inveseleste orice suflet din om
Iubești soarele si vântul zăpăcit
Si fetele ce stau la umbră de nuc răstignit
Aduc prânzul omul la plug
Iar vara frunza i fericită si omul si ea
Iubeste viața si este iubită
De multe ori se scutură de vânt
Se apleacă până la pământ
Si toamna apare printre nori
Atinge frunza cu stropi grei si ploi
Suiera un nebun de vânt
Se scutură si frunza verde zace
Căzută galbenă pe pământ
Trece grăbit timpu-n zbor
Frunza galbenă-i sfărâmata de picior
Si vine primăvara blândă luminoasă
O alta frunză mai frumoasă
Un om se duce o frunză cade
E o rotație a ciclului divin
Un mugur nou apare-n primăvară
Un prunc se naste devine bărbat
Un ciclu al naturii repetat
Este de mii de ani lumină neîncetat
Nu poate fi schimbat
Cu toate că de mult
omul a încercat
Dar bunul Dumnezeu ne-a iertat de acest mare păcat
Ciclul vieții nu poate fi schimbat!
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza și toamna
Creionez un substantiv
cu chenar de adjectiv:
frunza verde, fistichie,
care tremură în vie.
Pe potecile uscate,
două verbe încurcate
de un vânt hoinar, golaș,
care a l e a r g ă păpădia
în răzorul din imaș.
Sus pe dealu' unde-i via,
nu mai c â n t ă ciocârlia...
Frunza e un subtantiv,
capătă și-un adjectiv
când se-arată toamna gri
în stejarii a r ă m i i...
Frunză verde a bobului
făcuși casă dorului
în balade, rapsodii,
în povești pentru copii.
Ai doinit ades cu jale
la izvoare și pe vale.
Iar acum, așa deodată,
te-ai desprins în larg mirată,
galbenă și inutilă,
în mâini limpezi de copilă.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Anotimpul cu aripi de copil (20 august 2011)
Adăugat de Ștefan Radu Mușat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre verb, poezii despre substantiv, poezii despre stejari sau poezii despre mâini