Bătrânul... de noi

Ca umbre, albite în cânepie paloare,
Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire,
Mişcând şovăielnic reala amintire,
Păşesc gânditori... cu mirări de stupoare.

Arar de pasaj pe trotuare prea lungi,
Împiedică mers de pasanţi, tot grăbiţi,
Ce n-au timp, de timp obosit, d-istoviţi,
De-atât singuratic... lacrimi tenul în pungi.

Se opresc câteodată pierduţi de orar
Şi-n firul clepsidrei se anină de-un chip
Scrutind printre pleoape un bob de nisip...
Ce-l lua de pe un trup... pe-o faleză c-un far.

Plecând frunte în jos resemnează visare
Şi agale se îndreaptă spre-o bancă din parc,
Ce odată-i fusese elanul, un arc...
Când dragoste, brusc, întrerupse aşteptare.

Dar nu mai e banca, ce-o ştie de mult
C-avea scrijelire din suflet de-un nume
Şi acum pipăit, cu sfială de lume,
Nu-i simţul ce-a fost... lemnu-i plastic ocult.

Un fluier, deodată, în bătaie de-aripe,
E-un gri porumbel, ce se aşază privindu-l
Cu cap într-o parte, cum şi-l amintindu-l
Din când doi erau... cuplu-n şoapte-ciripe.

O lacrimă grea se prăvale-nspre alee
Şi pasărea întinde din cioc, să o soarbă,
Lăsându-se atins în tremurarea, ca oarbă,
De-o palmă... ce-n zâmbet mângâie femeie.

Pe-un pervaz albit chip şi-o colombă îs în fee...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplând

Îi răzbat vise printre moi, umedele pleoape,
De atâtea aşteptări în umbre de dileme
Şi inima-n bătăi stă nemişcând să crape
De atâta rece vânt ce-o suflă de o vreme.

I-e mâna un stâlp fragil bărbiei în fin tremur
Şi degetele-i lungi se întind pe suflet clape
De-o muzică-n lin "soul" în gândul numai murmur
Ce curge înfiorând unduietoare ape.

Se derulează film de-un clar de lumânare
Pe sfeşnicu' aurit, se tremurând pe-o masă
Lângă un pachet de Kent şi-o roză, doar o floare
Şi amarul de cafea pe faţa de mătasă.

Se simte încă acum căldura moale-n palmă
Şi un miros discret de Farenheit transpiră
Într-un fundal de glas şi spuma spartă-n halbă
De la terasa verii-n pădurea-n cânt de liră.

Un zâmbet străluceşte de perle dintre buze
Şi se confundă-n pânza de dalbul de zăpadă
Ce-a învins-o în lunecarea-i de sinuări confuze...
Şi picat la picioare-i tot dragoste grămadă.

Şi un bronz mustind atinge pe plaja caramel
Când ochi de cer răsar din genele aburinde
Iar nările respiră din valul alb, crenel...
Obrazul simte-un picur de-o lacrimă ce-ntinde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă

E şi mai mult decât aproape;
Când simţi un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare aşa cum bănuieşti,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaş, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu eşti.

E somnul ce te ţine treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeş la pervaz...
E suferinţa-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.

Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleţ,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuş din palmă, în mângâiere
În păr, pe creştetul semeţ
Zdrobit pe umăr, cap să-şi pună.
E tot neant, de nu eşti tu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecăciune

Ne forţăm minţi de morţi s-avem o detaşare,
Să nu ne năpădească zeci, mii de amintiri,
Când nod se pune în gât şi-ochi plini de licăriri
Ne scutură din suflet, pierdut pe-un timp cărare.

E-un semn venit oricum, ajuns prin nu ştii cine,
Ce-şi caută la rându-i o strângere de mână
Când lumânare nu-i, s-a stins pe piatra-n humă
Uitată printre lespezi, sub pas ce nu mai vine.

E ca o despărţire de drag, numai în gând
Ce-l vrei rămas alături o vie hologramă
Şi te cutremuri tot de chip în rece ramă...
Parcă-i un soi de teamă c-atingi un neavând.

E timp să te aduni din urmele lăsate,
Să îţi pliezi genunchi, să stai pe sol de trup
Ce zace ostoit de doruri, ce-anii-l rup...
Şi să laşi curs de lacrimi în hohot revărsate...

S-adăpi din tine un fir, ce pân' la os străbate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori pierduţi

E-o dimineaţă iar plină de searbăd, de singurătate,
Când din înăuntru' nu-i niciun jalon, nicio chemare,
Căci din ce-a fost, ce-au fost, e aproape fiecare
Un răzleţ, poate la rându-i, în timp... pustietate.

E pofta neîmplinită de un nesfârşit taifas
De scene recitate într-un trecut scenariu
Din alt sălbatic timp, azi sticla de-un acvariu
Privit cu mult nesaţ... cu visele în impas.

Se va petrece, iar plictisitor, etate,
Ce se adună în fire, nisipul pe clepsidră,
Din plaje ce mă întind la soare, ca o vidră
Ce ştiu că-n ape adânci îmi stă, eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diafane reminiscenţe

Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de acelaşi ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.

Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Şi aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.

Culori vii, joviale, stau rând, balsam, şampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuţa-n colţ e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.

În rama-n fir subţire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...

Şi-un luciu păr respiră din nodul dintr-o fundă,
Obrazul mi-atingând... mă retrezind deodată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul dus

E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Şi, te strecori în caiac strâmt, îţi părăsind banchiză
Golit şi de veştmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alţi atâţi înotători.

De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minţii,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranţe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ţi până şi copii, părinţii.

E parcă-n lapsus timp, înceţoşat ca-n nesfârşit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând şi ultime tranşee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un şuşotit, din femininul de-un uitat bluzon.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însuşire de testament

Când tot citesc din ce-a fost scris, demult, în timp imemorabil,
Mă uit în jur mai stânjenit la rama ce-oglindesc, culpabil
Că nu-s nici scrib măcar s-aştern file la fel, spirit de antic,
De învechiţi ce-i am model, joc cartea lor, erou romantic
Mă îmbăt latinic în cuvinte ce scurt descriu imensitate
Şi mă complac în cugetări ce-mpart de-un veşnic o dreptate...
Mă prosternez îngenunchiat cu fruntea pe-osuar-pământ,
Să simt vibrato în cor de genii de-un humus, ce-am uitat că-i sfânt
Şi îndoit mă scol cu greu de-atât regret că-i altă lume,
Ce nu mă învaţă, nici n-ascultă, îşi crede gafele antume,
Nu dă îndeajuns sobor de gând la uriaşi de înţelepciuni
Cu nume aflate din hazard şi mulţi necunoscuţi postumi...
Şi-n şirul meu anost de vorbe, nu ştiu de pot s-aduc prinos
La ce-a trecut şi-l vreau d-etern şi-o zi-l voi spune, os... la os...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de dragoste

De-un timp, se cere tot mai mult
şi tot mai des de mult se cere
-în lipsa de orice apropiere-
din ce-am pierdut... Ocult tumult!

Suntem alături maşinal,
uitaţi de noi, doar "un aquis"
-câştig de fiecare zi-
mimând amor în teatral.

Aş vrea să ies, să nu port vină
de-aducere nefericire,
-căci mor, de tristă ai privire-
aş vrea iubiri să dau, rutină!

În lumea asta de interese
urlu să spun că nu e cost
s-ai dragostea nesecat rost,
Evele lumii s-ai mirese!...

... le-aş vrea la fel pe ele, pure,
nude de gol, doar consonante!
Să ne citim pierduţi în Dante
le-aş vrea din nou, fete... mature!

Zăresc pe hol un chip de divă
cu bucle sub băscuţă crem,
cu ochi velur, de undelemn
şi c-un Don Juan, deopotrivă...

... de-un timp, de-atunci. Sunt fermecat
de izul de dorinţe caste;
mi-e dor de micile năpaste
ce se topeau în albul pat!

Mă rog la firul meu, de stea,
să reînviem la vechi tactism;
drogaţi, plonjaţi în misticism...
Ceva aşa... de-a dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salut către necunoscuţi

Păşesc agale străzi şi, aleile, potecă,
Ecran, pe ziduri îmi sunt şcoala, bibliotecă,
Voi cunoscuţii, ai mei necunoscuţi,
Ce mâna vi-o întind, ai mei, cândva pierduţi,
Plecaţi de pe culoare, bănci de clase,
De la adresele, azi numere rămase,
Priviri sub pleoape abia întredeschise,
Scrutind în zare prietenii promise,
Trecute-n gânduri loc de înapoi
Sub teanc de lacrimi, bucurii, nevoi,
Reaşternute, iar, cu mâna peste păr,
Cu gest uitat, ascuns de adevăr,
Ce înviorase o clipă cât o viaţă,
Misterios trecută-n chip, o faţă...
Ce eram eu, ştiut de-o altădată,
Lăsat un vis pe aleea, odat' umblată...

Suntem deodată un cadru dintr-o filmotecă,
Staruri o zi, necunoscuţii de-azi, pe o potecă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A revela ţie

Ce revelaţie trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?

Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simţit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit şi tot ce-i roşu sunt rubine!

Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să mişte sau să-ţi strige, sau şoptească
Pe-ascuns, să-ţi dezgolească falsa mască
Ce-o porţi, o măsluind că nu se schimbă!?

Aşa-i o zi când brusc nu şti ce eşti
Şi răul ţi se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ş-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinereşti?

Cum, oare toţi au fost la fel deodat' pârâţi
De-o fără vină în trecere de timp, neştiind
Şi nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ţi fluieră pe margine... Nişte amărâţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiut

Mă cheamă "neştiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Şi de-ar ţipa e-n van, nimeni nu vine.

Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu duşman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!

Mai salt din când în când pe-o sârmă
Şi dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Păşesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.

Cu ochii închişi petrec întunecime
Să treacă, nopţi spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toţi... Înamorat nevoie!

Am doar un licărit pe ape învolburate
Şi înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!

Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ţi l-ar ţine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!