Prima condiţie ca să ai rezultate în dezvoltarea ta personală este să ştii care ţi-e scopul. Dacă scopul tău este "să fiu mai fericit" sau să "am bani" sau "să fiu liber", şansele tale sunt aproape spre zero. Mai fericit comparat cu ce? Câţi bani vrei să ai, în cât timp şi cum anume îi vei face? Să fii liber în ce sens? Ce înseamnă libertate pentru tine? Fără definirea foarte clară şi specifică a obiectivelor şi visurilor, vei orbecăi în întuneric, frustrat că eforturile tale nu se materializează.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Toţi oamenii îşi doresc să fie fericiţi, însă când vine vorba să definească ce anume îi face fericiţi se pierd în cuvinte şi cad pe gânduri. De exemplu spui că te va face fericit dacă ai avea mai mulţi bani. Păi câţi bani? Cum ai vrea să îi obţii? Şi apoi ce anume vei face cu ei pentru a fi fericit? Defineşte-ţi obiectivele cât mai detaliat cu putinţă şi alege calea nebătătorită în îndeplinirea lor, deoarece drumurile cele mai aglomerate şi îmbulzite sunt cele mai înşelătoare. Cât timp îţi vei trăi viaţa la întâmplare, fără un scop precis nu vei ajunge nicăieri.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot ce faci azi, toate eforturile tale s-ar orienta de acum nu pentru a avea pentru tine, ci pentru a putea să fii de folos şi util celor din jur? Dacă din tot ce ai, ai păstra pentru tine atât cât ai nevoie pentru a fi fericit şi împlinit şi din tot ce e în plus, ai începe să dai altora? Vei vedea că "întreg universul conspiră" pentru ca tu să devii o persoană extraordinară cât timp persoana care devii, are grijă să dea, să dăruiască. Dacă faci toate acestea: creştere, dezvoltare personală şi profesională cu singurul scop de a primi aplauze, de a ţi se face statuie şi de a ţi se hrăni importanţa, vei cădea sub propria greutate pentru că fundaţia e şubredă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai accepta standardele şi dorinţele altora pentru tine. Nimeni nu ştie mai bine decât tine ce te face fericit. Simte-te liber să îţi doreşti fericirea. Dacă simţi că te-ai sacrificat, că ai făcut compromisuri pentru ceva, să ştii că o să "scoţi ochii" celui care te-a pus să te sacrifici şi o să apară conflicte, mai devreme sau mai târziu. De fiecare dată când vrei să faci pe plac altora în detrimentul tău, îţi scade cu puţin stima de sine şi puterea interioară. De fiecare dată când tinzi spre standardele puse de alţii în viaţa ta, îţi scade respectul de sine pentru că tu consideri că standardele tale nu sunt importante, ci doar ale altora. Află în ce crezi tu cu adevărat, ce este important pentru tine, ce te face pe tine fericit şi începe să îţi creezi propriile standarde.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai şi alte probleme. Poate că e nevoie să te întreţii singur, dar cel puţin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani, însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am şi când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulţi oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Aşadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te întreb care este visul sau obiectivul tău, care este planul de acţiune şi câte etape are şi cât anume procentual din plan ai îndeplinit, ştii să îmi spui? Oamenii care reuşesc în viaţă ştiu ce înseamnă reuşita pentru ei. Cum ar putea să reuşească orbeşte şi cum ar putea şti că au ajuns la final dacă nu ştiu clar care e începutul, care e finalul şi care e drumul de parcurs? Care sunt şansele să te rătăceşti în timp ce faci o plimbare şi să ajungi pe vârful Everest, deşi nu acesta era un scop al tău? Ei bine, aceleaşi şanse le ai să reuşeşti în viaţă, la orice capitol, dacă nu ai intenţia clară. Oamenii care reuşesc în viaţă şi-au definit al dracului de bine ce înseamnă această reuşită pentru ei. Ceilalţi, rătăcesc şi plâng că nu ajung. "Unde anume vrei să ajungi?", iartă-mă că te întreb.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezi că rolul unei relaţii este să te facă fericit? Câţi dintre noi am fost învăţaţi că e important să ne găsim pe cineva cu care să avem o relaţie de cuplu pentru că asta ne va face fericiţi? Probabil, la un moment dat, toţi am crezut asta. Însă din start, avem o mare problemă, încă din cum este formulată această speranţă. "Vreau ca cineva să mă facă fericit". Adică există joburi pe piaţă care au în fişa postului "să îţi faci partenerul fericit". Cu cât e plătit? Dacă un om nu e fericit poate altcineva să îl facă să fie? Pentru cât timp? Dacă eu îl fac pe partener fericit, cine mă face pe mine? Dacă amândoi suntem nefericiţi ce se întâmplă? Cine se sacrifică pentru cine? Când nu am partener, nu pot să fiu fericit? Acest model de gândire naşte foarte multe probleme şi creează foarte multă suferinţă iar pentru mine, fericirea, împlinirea şi bucuria în viaţă a venit când am realizat că o relaţie nu are ca scop să te facă fericit, ci să te facă să evoluezi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două dintre cele mai greşit înţelese cuvinte din vocabularul omenesc sunt "munca" şi "iubire". Dacă vrei să fii nefericit, spune că "munceşti" atunci când faci activitatea aia nesuferită, corvoada în care îţi vinzi timpul pentru bani într-o activitate ce nu îţi place ca să mai supravieţuieşti o lună, în care weekendurile, concediile şi chiulul au devenit singurele plăceri ale vieţii. Dacă alegi să fii fericit, găseşte activitatea aceea care este atât de plăcută ca şi cel mai captivant joc al copilăriei tale, care te bagă în stare de flux şi din care nu mai vrei să te opreşti, câştigă bani din ea şi spune-i muncă. Dacă vrei să fii nefericit, numeşte "iubire" dorinţa de a poseda o altă fiinţă umană care dacă nu se încadrează în convingerile şi regulile tale limitate despre viaţă, relaţii şi iubire, care dacă nu îţi satisface nevoile personale, este o fiinţă lipsită de orice valoare şi interes. Omul fericit va numi iubire senzaţia de plăcere şi împlinire totală atunci când oferă ceva altui om, fără nicio aşteptare sau motivaţie ascunsă şi nerostită, care înţelege că iubirea izvorăşte în sufletul fiecărui om şi cel care se plânge de lipsa de iubire nu şi-a descoperit propriul izvor şi asta ar trebui să fie singura lui preocupare cu mult înainte de a ieşi în lume.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crezi că ai nevoie de bani sau obiecte ca să fii fericit, viaţa nu ţi le dă tocmai ca să te oblige să te bucuri de viaţă fără ele. Cu cât găseşti mai repede bucurie în viaţă ce nu e legată de bani şi obiecte, cu atât începi să primeşti şi bani şi obiecte dar acum pui pe ele valoarea corectă: nu prea mare şi niciodată mai mare ca lucrurile ce contează cu adevărat în viaţă. Pentru că asta era defapt lecţia care îţi permite să treci la următorul pas al evoluţiei tale: Bogăţia şi potenţialul sunt în interior, nu în exterior.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care îşi doreşte cu adevărat un lucru găseşte o cale, cel care nu, găseşte o scuză. E important să înţelegi că lipsa de concret şi specific te va face să ajungi la 80 de ani orbecăind ca la 16. Să ştii ce vrei este prima condiţie pentru a obţine. Nu te poţi plânge că nu eşti împlinit dacă nu ştii ce te împlineşte şi nu faci eforturi concrete pentru a atinge ceea ce te împlineşte. Este o muncă de căutare, o muncă interioară, însă e important, dacă nu poţi să fii concret, decis şi specific să închizi telefonul mobil, să scoţi internetul din funcţiune, să te duci în vârf de munte singur şi să te gândeşti până iese fum din creier ce vrei cu adevărat. Orice ezitare, orice exprimare vagă, orice ambiguitate se va transforma în muncă de 10 ori mai multă şi mai grea, suferinţă fără sens, lipsa de înţelegere a ta, a vieţii şi a motivelor pentru care an după an în continuare rătăceşti. Cu definirea a ceea ce vrei începe totul. Desenează, cântă, dansează, scrie, mimează, fă orice e nevoie ca să exprimi în mod autentic ceea ce se află în tine.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nicio problemă cu oamenii care sunt angajaţi şi lucrează la patron sau stat. Am o problemă cu cei care sunt atât de îndobitociţi încât cred că un job este scopul suprem în viaţă. Un job este ca şi o ucenicie. Te pregăteşte pentru ca tu să devii un adevărat profesionist şi un om plin de valoare. Şi mai îţi dai şi nişte bani ca să poţi să trăieşti şi să funcţionezi normal în această perioadă de învăţare. Să ai un job, să trăieşti din salar de la o lună la alta şi să îţi permiţi un concediu pe an nu este o viaţă cu care să te mândreşti. Este supravieţuire. Ai putea la fel de bine să te duci în pădure, să culegi mure şi să vânezi fazani cu arcul. Cel puţin ai avea mai mult timp liber ca acum.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi îţi propun o schimbare fundamentală în atitudine şi gândire. Să priveşti tot ce faci, prin prisma dezvoltării tale pentru a servi această lume, pentru a alina suferinţa şi a aduce bucurie şi împlinire. Asta înseamnă că dacă mănânc sănătos, fac sport, am mai multă energie pentru ce? Ca să pot să fiu mai productiv în munca mea de dăruire. Dacă am o relaţie armonioasă şi emoţii de calitate, iubire, pentru ce o am? Ca munca mea în slujba altora să fie făcută dintr-o poziţie de iubire şi împlinire, cu emoţii de calitate şi creativitate şi nu din frustrare, lipsă şi nefericire. Dacă am bani şi libertate, pentru ce le am? Ca să pot să îmi investesc timpul şi resursele pentru a face lumea mai bună în felul care pe mine mă face fericit şi împlinit, dar tot timpul cu atenţia la cei care au nevoie de mine.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai şi alte probleme. Poate trebuie să te întreţii singur dar cel puţin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îţi faci o firmă. Câştigi mult mai mulţi bani însă stresul şi cheltuielile au crescut şi ele mult, precum şi responsabilităţile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporţionale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poţi să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, şi când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulţi oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reuşeşti să fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viaţa ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supravieţuit şi încă eşti în picioare, nu poţi să fii recunoscător şi fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni şi mai mari pe măsură ce viaţa trece. Ştiind acest lucru ce ai de gând să faci diferit începând din acest moment?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ai făcut azi pentru ce e cel mai important pentru tine în viaţă? Dar ieri? Ce vei face mâine? Concret, măsurabil, specific, fără iluzii şi autominţire. Unde este caietul sau fişierul care îţi măsoară progresul? Câţi bani ai pus deoparte pentru zilele când nu vei putea să mai produci bani? Ţi-ai strâns în braţe iubitul sau iubita, copiii, părinţii, bunicii, prietenii? Le-ai spus că îi iubeşti? Pentru sănătatea ta ce ai făcut? Dacă laşi corpul fizic pe cont propriu el o ia la vale, îl cheamă gravitaţia. Dacă vrei să storci maxim din viaţa asta trebuie să lupţi, şi pentru asta ai nevoie ca aliat de fiecare celulă şi neuron din trupul tău. Pe cine ai inspirat azi? Care este calitatea ta numărul 1? Ai făcut muncă de autocunoaştere şi dezvoltare personală permanentă, de care e nevoie pentru a evolua? Eşti o victimă sau eşti o Personalitate Alfa?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a te simţi liber şi în acelaşi timp fericit, cred că nu trebuie să-ţi ascunzi faptul că viaţa este aprigă, necruţătoare şi aspră în conservatorismul ei şi că trebuie să-i răspunzi cu aceeaşi monedă, adică să fii la fel ca ea, aspru şi necruţător, în propriile tale năzuinţi spre libertate.
Anton Cehov în Povestea unui om necunoscut
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Peste 20 de ani vei veni poate cu scuze, că nu ai noroc, că economia e praf, că problemele tale sunt speciale şi nu îţi poţi atinge obiectivele sau visurile, dar NU! Nu astea sunt problemele. Problema este că nu ai făcut nimic azi. Azi e singura şi cea mai importantă zi care există. Azi este cea mai puternică unealtă a ta pentru atingerea visurilor şi obiectivelor!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E important să respecţi oamenii din jur şi e important să înţelegi că libertatea ta se termină acolo unde încep libertăţile celorlalţi, însă nu merge niciodată cu capul plecat şi umil doar pentru că ţi-e teamă să nu superi pe cei de lângă tine. Nu poţi avea niciodată prea multă încredere în tine. Să ai încredere în tine înseamnă să ştii măsura propriei tale valori. Aroganţa înseamnă să nu ştii deloc măsura propriei tale valori şi să te crezi mai bun decât eşti şi ca urmare eşti foarte aproape să suferi eşecuri foarte dureroase. Modestia înseamnă să te crezi mai slab decât eşti sau să vrei să arăţi asta oamenilor ceea ce te va impedica să îţi atingi potenţialul maxim. Modestia şi aroganţa sunt ambele păcate la fel de mari. Ambele ne conduc spre greşeli faţă de propria noastră persoană şi faţă de cei din jur. Capul sus, încredere în sine şi în propria valoare, asta e atitudinea corectă! Tu ce atitudine ai astăzi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu da putere celor din jur. Indiferent de care sunt valorile tale, credinţele tale, comportamentele tale, trăieşte-ţi viaţa după principiile dorite de tine, nu pentru aprobarea celor din jur. La sfârşitul zilei, fiecare individ se întoarce la propria viaţă mizerabilă şi chinuită iar tu, după toate eforturile tale eşti oricum dat uitării. Fiecare crede că problemele lui sunt cele mai mari aşa că nu te mai chinui să fii cumva pentru alţii. Fii tu, câştigi mai mult timp şi energie pentru tine.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te confrunţi cu lipsa de bani de pildă, dacă te concentrezi asupra ascestui fapt, anume că îţi lipsesc banii, nu vei avea bani niciodată. Dacă însă schimbi perspectiva şi te focalizezi asupra soluţiei - noi metode, mai bune, de a face bani - şi dacă crezi în tine însuţi şi în ideile tale de a te îmbogăţi, banii, ca substanţă a gândurilor tale intens focalizate, vor fi atraşi către tine.
Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să îţi urmezi pasiunea sau nu? Sunt sigur că 99% din oameni ar fi dispuşi să îşi urmeze pasiunea dacă ar face bani din asta. Corect? Atunci întrebarea pe care o avem este cum faci bani din pasiunea ta? Foarte simplu. În fiecare zi oamenii cheltuie bani. Mulţi bani. Pe ce? Pe de toate. Pe lângă mâncare şi haine, distracţii şi excursii, oamenii cheltuie mulţi bani pe propriile pasiuni. Aşadar, singura întrebare importantă la care să te gândeşti este..... Cum leg pasiunea mea de nevoile şi dorinţele oamenilor, nevoie şi dorinţe pe care ei îşi doresc să plătească bani. Simplu?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să faci bani corect înseamnă că odată ce ai învăţat să faci o sumă de bani, acea sumă este un rezultat al valorii pe care tu o produci iar valoarea este dată de nivelul tău de evoluţie şi dezvoltare personală.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
