Spre Sfântul Andreiu se măsoară bine nouă ceşcuţi de apă, după care se toarnă toate într-o strachină aşezată sub icoană. Acolo se lasă strachina toată noaptea şi a doua zi se măsoară din nou apa din strachină. De va fi mai multă decât s-a pus, măcar cu o picătură, acest fapt arată că omul are noroc.

Tudor Pamfile în Duşmani şi prieteni ai poporului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele când se ştie că umblă strigoii, la Andreiu de iarnă mai ales, să mănânce toată lumea usturoi, să se ungă pe la toate încheieturile cu usturoiu, să ungă crucile ferestrelor, uşile, gura cuptorului, coarnele vitelor şi îndeobşte toate lucrurile din gospodărie cu usturoiu, căci de usturoiu strigoii fug în toate părţile.

Tudor Pamfile în Sărbătorile la români (1913)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Mulţumesc, dragii mei... Alex! Mai pune o strachină pe masă...
Alex: Dar suntem cinci! Pentru cine, maestre?
Brâncuşi: Aşa e bine. Să fie şi o strachină goală... Cine ştie... Poate pentru duhul meu călăuzitor, care e mereu în preajmă... Poate pentru un alt pribeag flămând, care va să vină...

replici din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2007)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străchini şi străchinari

Ţara-i o strachină mare,
Hotarele ei sunt râuri de lacrimi.
Noi, străchinarii, dăm forme
Şi ardem pământul.
Aplaudăm când
Suspuşii zilei
Calcă prin străchini.

Justiţia îi aduce
Cu picioarele
Pe linia de plutire
Tot cu străchini:
Una cu banii delapidaţi
Şi nerestituiţi,
Alta cu lichidări de pedepse.

Toată lumea bate din palme!

Europa aleargă să se delecteze
Din străchinile strămoşeşti
De la Orăştie
Sau de la Tărtăria.

Am spus, nu mai repet,
Ţara-i o strachină mare,
În ea oasele noastre
Sunt pulbere de stele
Care miroase a lacrimi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii pun la Andreiu o crenguţă de măr în apă, într-un loc unde nu-i nici prea cald nici prea frig. Dacă ea înmugureşte şi înfloreşte, cel ce a pus-o este un om norocos.

Tudor Pamfile în Sărbătorile la români (1913)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simţit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniţă,
Că avea râjniţa acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puţine,
Şi-şi râjneau câte-o strachină pe zi şi-şi făceau turtă.
Aveau toţi râjniţă.

Ei, şi-a văzut omul râjniţa, şi-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Şi-a venit liniştit în casă.
S-a culcat şi şi-a dat duhul.
Am auzit dimineaţă:
- A murit şi bietul Ceapă.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o strachină spartă

Îmi place să calc
în străchini,
zi după zi,
all summer long,
după care-i cer
doctorului
certificat medical
pentru
"lipsă acută
de orientare"
şi mă adun
apoi
de pe jos,
colo nişte coaste,
dincolo o inimă,
cioburi, cioburi,
străchini şi sentimente,
les jeux sont faits,
ţipă magistrul!
şi viaţa mea?
... doar o strachină
spartă
sub picioarele
vreunui trecător
grăbit
şi întârziat
la serviciu...

poezie de Ion Ţoanţă din Singurătatea culegătorului de scoici (2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

aşa ai fost, aşa vei fi.
si nu spera
că vei schimba ceva
în viaţa ta.
un ceas interior
măsoară timpul
în pas uşor,
dar sigur.....
măsoară şi privirea ta,
si vocea ce va spune
da sau ba.
măsoară tot ce tu gândeşti.
el va dicta.
eşti efemer....
şi tot ce faci
măsoară ceasul ucigaş.
cu el te naşti,
si într-o zi se va opri
fără să vrei,
fără să ştii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun...

Împleteşti şi sus, în ceruri,
Pentru sfinţi vreun cozonac?
Şi-i prepari gustoase feluri
Unui Domn cu sânge dac?

Azi, în casa ta-i lumină
Şi-n covata cea străveche,
Îngerii ţi-au pus făină
Să ne-o laşi nouă pecete.

Nişte fulgi se joacă-ntruna
Prin grădina ta muncită,
Iar în suflet zace huma
Şi te-aş vrea aici, bunică!

Sania zglobie zboară
Şi e noaptea de Crăciun,
Într-o strachină de ceară
Se coc amintiri-uium...

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din cele ce se întâmplă în viaţă nu se întâmplă fără judecată, ci Dumnezeu măsoară cu aceeaşi măsură cu care omul şi-a măsurat mai dinainte faptele din timpul vieţii lui.

citat din Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara de către Sfântul Andrei fetele şi văduvele îşi fac pe ursită, vrăjind de dragoste, de peţire, căutându-şi de noroc sau făcându-şi farmece de răutate, care trebuie să se lipească de duşmani şi de casele lor.

citat din Tudor Pamfile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

rubine-n sipet –
într-o strachină de lut
cireşe coapte

haiku de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana ochiului

Izvorul întunericului
Pune stelele mamei
În icoana ochilor mei.

Vama împlinirilor
Converge
Dinţilor căzuţi
Într-o strachină
Unde îngerii sug
Laptele existenţei.

Izvorul seacă,
Stelele coapte
Îşi scutură seminţele
În icoană!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece-doisprezece suntem în jurul mesei! Masa e mică, rotundă, stăm înghesuiţi. În mijlocul mesei, răsturnată, mămăliga pe care mama o taie cu aţa, felii. Luăm fiecare câte o felie în dreptul nostru. Mama pune o strachină şi în strachină ciorbă de praz. Nici n-avem atâtea linguri câţi suntem în casă. Eu mănânc cu aceeaşi lingură cu care mănâncă soră-mea Evanghelina. Înghit eu o dată şi-i trec ei lingura, înghite ea o dată, mi-o trece mie, ne mânăm, cum se spune.

Zaharia Stancu în romanul Desculţ, Darie la masă cu întreaga familie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

plus

ziua o măsoară gândurile de fapt,
asta-i viaţa, ceea ce-i porţi emoţiei
ofrandă

mintea-i între muchii boante
trupul curat
aşchii şuieră – unele pe dinăuntru sar, altele
rămân cuminţi şi moi
înfipte, părând inima unui arici…

noaptea o măsoară gândurile, de fapt,
aici încep zbaterile, centrifuga
din lame subţiri ascuţite – până în zori
devenind muchii boante zilei următoare

întind braţele
umbra-i o cruce şi nu ştiu de ce
din profil dacă priveşti
tot cruce se vede – nu cumva
deja alte braţe, înăuntrul meu
sunt întinse?

în balansul acesta
fiinţez şi prisosindu-mi emoţie
şi lame
le trec în cuvinte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu se măsoară după locul unde trăieşte, ci după modul în care se bucură de ceea ce are.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Am auzit, cândva-ntr-o doară,
Cum că iubirea se măsoară!
De-atunci am o nedumerire:
Care e cuatificarea în iubire?

Ştiţi vreo unitate de măsură
Pentru emoţii, dragoste sau ură?
Iar dacă este vreunul care ştie
Ar vrea să-mi spună într-o zi şi mie?

Eu nu ştiu să se fi creat vreun for
Care măsoară gradul de amor
Şi nici nu cred că este cineva ce poate
Să cuantifice iubirea în intensitate!

Cu siguranţă nu s-a născut încă
Alt om care să ştie cât e de adâncă
Emoţia ce-o simte fiecare
Ca s-o măsoare-n metri, leghe sau picioare!

O fi nevoie de mai multă elocinţă
Să înţeleg că în iubire nu-i nicio o ştiinţă
Şi că, deşi s-au dat atâtea definiţii,
Omul măsoară dragostea doar în emoţii?

Poţi să măsori intensitatea din privire
Ori scânteierile născute din iubire?
Se poate măsura roşeaţa din obraz
Născută din iubire sau, poate, din necaz?

S-a născocit oare numărătoarea
Pentru momentele ăn care-s visătoarea,
Ori a ajuns să ştie cineva mai bine
Cât de intense sunt emoţiile-n mine?

Există undeva vreo mică şansă
Să mi se numere intrările în transă
Când în momentele de reverie
Nici eu nu ştiu dacă sunt moartă sau sunt vie?

Stă lângă mine cineva să ia aminte
Emoţia ce o transmit eu prin cuvinte
Când strig în gura mare ori şoptesc
"Iubitul meu", "mi-e dor" sau "te iubesc!"?

Pentru căldura din cuvinte-o fi vreun termometru?
Emoţia mi se analizează printr-un spectru?
Şi dacă eu simt să mă port cu graţie
Există pentru asta vreo gradaţie?

Am înţeles că poţi să te şcoleşti,
Dar nimeni nu te-nvaţă cât ai voie să iubeşti,
Atunci vin şi întreb a nu ştiu cât-a oară:
Chiar credeţi că iubirea se măsoară?

Flori Florentina
27.10.2015

poezie de Florentina Mitrică (27 octombrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de nouă ani, Bătrâna Şandrama Stalinistă a huzurit în fruntea ţării, dar nu s-a priceput să ridice măcar un dig pentru stăvilirea inundaţiilor. Aici se vede cel mai bine că el nu ştie, de fapt, să facă nimic.

Corneliu Vadim Tudor în Vadim Tudor despre fostul preşedinte al României, Ion Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia florilor

Luna mai ne scoate-afară
şi din casă şi din viaţă
luna mai în flori măsoară
tot ce iarna ne îngheaţă

Şi din casă şi din viaţă
toate prind încet să ningă
rămânând la suprafaţă
doar adâncul din colindă

Toate prind încet să ningă
luna mai în flori măsoară
tot ce moartea o să stingă
luna mai ne scoate-afară

Şi prin casă şi prin viaţă
flori să fim ea ne răsfaţă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă, plouă şi iar plouă.
Norii din Cer cu îndârjire plouă.
Puterea Naturii ne-o demonstrează nouă
Să nu-o uităm măcar când plouă!

Pământul cu apă s-a îmbibat
Apele în râuri s-au umflat
In puhoaie s-au transformat
Ogoarele s-au inundat.

Păsările, in loc să cânte
Spre adăposturi au zburat
Vitele nu pot sta la păşunat
Fructele s-au decimat
Legumele s-au perimat.

In case apă a intrat
In noroi s-a transformat
Oamenilor mult de lucru le-a mai dat!
Privind spre nori ei s-au întrebat
Cerul de ce s-o fi mâniat
De nu se mai opreşte din plouat?

De Natură am uitat
S-o respectăm am neglijat
Am cules ce-am semănat!
Cerul cum să ne fi iertat?

Dar, iată, ploaia vine, norii pleacă
Spre alte zări acum se îndreaptă
Dar, învăţătura lor ne-o lasă:
Oricât Omul ar încerca
Natura nu o poate subjuga!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moire

În spatele retinei, un ocean de noapte...
Irişii-mi ţin lumina de talie,
Klotho o toarce, Lachesis îi măsoară pasul,
iar Atropos...
Tu, Atropos...
Gânduri în derivă îţi poartă nînduplecarea
spre malul unde negru redevine alb,
unde totul e nimic şi nimicul e tot.
Hai, taie!
Firul meu se-nnoadă în ghemul lumii,
eu vorbesc din nou limba pietrelor...
Irişii-mi ţin lumina de talie,
ea curge uşor din strânsoare,
în spatele retinei susură ziua,
moirele torc, măsoară...

poezie de Adrian Vizireanu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!