Poți să devii un om împlinit sufletește doar când scapi de frica de a pierde ceva. Iar de frica de a pierde scapi când pierzi totul și îți dai seama ce mult ți-a rămas. De ce te temi? Ai uitat că tot ce e mai bun în tine a apărut atunci când nu mai aveai nimic de pierdut, când ai ales să mori mai degrabă decât să trăiești altfel decât ascultând de propria ta lege? Nu ți-a fost frică de moarte, iar acum ți-e frică să nu îți pierzi reputația, o relație sau slujba? Cum îi poți tu ajuta pe oamenii din jur care au nevoie de iubirea ta, de puterea exemplului tău, de încurajările tale dacă trăiești în frică? Lumea are nevoie de tine puternic și neînfricat, nu mic și speriat.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Singura șansă pentru ca doi oameni să aibă o relație de calitate, din aceea care îi face pe amândoi fericiți, împliniți și îi ajută să fie oameni mai buni, să evolueze împreună, este ca cei doi oameni să aibă capacitatea de a sta constant față în față și să comunice. Iar această comunicare, ca să fie făcută corect, trebuie să existe ascultarea și exprimarea autentică. De ce nu ascultă oamenii în mod corect? Pentru că nimeni, niciodată, nu i-a învățat cum să facă acest lucru. De ce nu vorbesc oamenii autentic cu partenerul lor? De frică. Frica de a fi judecați, frica de a li se exploata vulnerabilitățile pe care ar fi nevoie să le expună, frica de a se arăta așa cum sunt cu adevărat, pentru că poate ar pierde ceea ce ei consideră a fi "iubirea" celuilalt. Când ascultăm corect, celălalt va începe să se exprime autentic și cu mai mult curaj, în mod automat. Îți dai seama că ești ascultat corect atunci când ai senzația că ești înțeles cu adevărat.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semnele care arată că nu ai destulă încredere în tine: Pui mare preț pe părerea celor din jur și ești afectat puternic când acțiunile, comportamentul sau chiar propria ta identitate sunt criticate și judecate și în același timp nu te poți bucura de o activitate sau un lucru decât dacă cei din jur își arată aprobarea și validarea. Dacă ești într-o relație care nu te împlinește și nu îți satisface nevoile, dacă ți-e teamă să ieși din relație de teamă că nu vei găsi altceva mai bun, este o mare dovadă de lipsă de încredere în tine. Dacă nu acționezi când ai idei și nu le pui în practică este foarte grav pentru că se creează un cerc vicios. Nu îți dezvolți încrederea în tine pentru că nu acționezi și nu treci prin curba de învățare, apoi nu acționezi pentru că nu ai încredere. Nu ai cum să ieși de aici decât prin FAPTE și ACȚIUNI oricât de frică îți este. Acționând, te eliberezi de frică.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce ți-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil și poate celălalt nu îți va răspunde pe măsura așteptărilor? Nu îți face griji, oricum o să crăpați amândoi și ocazia asta nu o vei mai avea. Poate prin moarte vei scăpa de rușinea de a-ți deschide inima. De ce ți-e frică să îți urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubești? Poate nu vei câștiga destui bani? Stai liniștit, făcând munca ce NU îți place nu îți va aduce mai mulți bani. Dimpotrivă. Poate când vei vedea că după zece ani de muncă pentru patron tot e nevoie să iei bani împrumut ca să îți înmormântezi bunicii și părinții, ai să îți dai seama dacă merită sau nu să îți urmezi vocația în viață. De ce ți-e frică să trăiești clipa prezentă? Trecutul nu îl poți schimba, viitorul e un mister și este oricum opera ta prin acțiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete și nici o putere de a le schimba peste mulți ani de acum. Atunci caută siguranța iluzorie în locul acțiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în fața clipei prezente? Nu ai înțeles că dacă că ești acum în viață este singurul lucru concret, real și palpabil, aici și acum? Doar acum poți să iubești, să te bucuri, să simți, să trăiești. Doar acum. Și acum. Și acum. Și nicicând altcândva. Doar acum.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Whitey: Nu e nicio rușine dacă ți-e frică. La naiba, tuturor ne e frică. Ceea ce trebuie să faci e să-ți dai seama de ce ți-e teamă. Pentru că dacă frica ta are un nume, atunci o poți învinge. Și mai bine: te poți folosi de ea.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când te eliberezi de frica de a pierde ceva, ceva ce până la urmă nici nu îți aparține, poți să fii liber să faci orice îți dorești. Odată ce faci asta, nu vei mai putea trăi în frică pentru că libertatea e starea noastră naturală.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fricile pe care le ai acum și care îți dirijează multe comportamente sunt închisoarea în care te găsești acum. Doar că aceste frici sunt iluzorii. Când te eliberezi de frica de a pierde ceva, ceva ce până la urmă nici nu îți aparține, poți să fii liber să faci orice îți dorești. Odată ce faci asta, nu vei mai putea trăi în frică pentru că libertatea e starea noastră naturală.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- frică (vezi și teamă)
- Frica e o neînțelegere. Dacă ți-e frică de ceva, sigur percepi ceva distorsionat. Când înțelegi adevărul despre ceva, nu-ți mai este frică!
definiție de Beniamin Muj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curaj - nu e nimic de care să te temi pentru că nu e nimic ce poți pierde. Totul ți-a fost dat și totul îți va fi luat. Bucură-te de excursia prin viață.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce anume ți-e frică azi? Că nu vei avea ce să mănânci dacă îți pierzi job-ul sau că o să ajungi într-un șanț dacă riști să îți urmezi pasiunea din toată inima? Că nu vei avea un job dacă nu mergi la școală? Că te înșală iubitul sau iubita și pierzi sursa ta de iubire, stimă de sine și satisfacere a nevoilor? Că nu te va suna nimeni în weekend să te cheme la vreun party/club/ieșire? Gândește-te bine de ce ți-e cel mai frică și vei vedea mai clar închisoarea în care ești prizonier. Așa cum nu cunoști pe nimeni care să fi murit de foame, nu vei muri nici tu. Așa cum există foarte mulți oameni de succes care au refuzat prostirea unui sistem educațional, poți să devii și tu unul din ei. Așa cum foarte mulți oameni au fost părăsiți/trădați/înșelați doar pentru ca în viața lor să apară ceva mai bun, la fel ți se poate întâmpla și ție. Dacă odată depindeai de alții ca să îți dai voie să fii fericit și să te distrezi într-un grup de cunoscuți, acum poți să fii perfect fericit singur cu tabieturile tale sau poți să fii tu persoana care conduce grupul și inițiază distracția și buna dispoziție.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
SIDA ca o pandemie
CUM SĂ EVIȚI FRICA DE MOARTE PENTRU CĂ EPIDEMIA ESTE ACOLO
E foarte ușor să eviți un virus, dar este foarte greu să eviți frica în tine
- Nu, nu, nu. Oamenii vor muri mai multă de frică decât de epidemie.
Niciun virus din lumea asta nu este mai periculos decât frica.
Înțelege acea frică, altfel vei deveni un cadavru înainte să-ți moară corpul.
Atmosfera înfricoșătoare pe care o simți în aceste momente este nebunie colectivă.
Asta s-a întâmplat de o mie de ori și se va repeta.
Dacă nu înțelegi psihologia umană și frica, conștiința ta poate fi complet pierdută.
Nici nu vei ști când ai pierdut controlul.
Așadar, frica te poate determina să faci orice.
Fii atent. Nu te uita la știrile înfricoșătoare.
Nu mai vorbi despre epidemie.
Repetarea aceluiași lucru mereu și mereu este autohipnoza.
FRICA ESTE UN TIP DE AUTOHIPNOZĂ.
Cauzează schimbări chimice în organism.
Și dacă o menții mereu și mereu, poate provoca o schimbare chimică
atât de toxică încât te poate ucide.
În timpul unei epidemii, energia în lume devine irațională.
Poți să cazi într-o gaură neagră oricând.
Meditația sau mai degrabă pacea creierului,
tăcerea mentală poate crea apoi o aură protectoare
în care nicio energie negativă nu poate pătrunde.
poezie celebră de Osho (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată ce îți dai seama că totul vine din interior, că lumea în care trăiești nu a fost proiectată pe tine, ci de către tine, frica se sfârșește. Doar atunci când accepți în totalitate responsabilitatea ta pentru mica lume în care trăiești și urmărești procesul creației, menținerii și distrugerii sale, te vei putea elibera de imaginara ta robie.
citat din Sri Nisargadatta Maharaj
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasivitatea și lipsa de acțiune îți hrănesc frica, iar proactivitatea și acțiunea îți hrănesc curajul. Cu cât mai mult amâni, cu cât mai mult te afunzi în zona ta de confort, cu fiecare zi ce trece te simți din ce în ce mai lipsit de putere. În plus, oricât de mult te-ai lupta ca să împiedici schimbarea ea se petrece oricum, cu sau fără voia ta, iar dacă tu ești paralizat de fricile tale și te simți lipsit de putere, orice schimbare ți se va părea copleșitoare și greu de gestionat. Însă, atunci când tu cel care provoacă schimbarea, când ai curaj și acționezi, îți construiești pas cu pas încredere în tine, conștientizezi și simți câte resurse interioare ai și nimic nu ți se mai pare greu sau de netrecut. Atunci când știi că prin acțiunile tale poți să obții orice de la viață, că există cel puțin o soluție la orice problemă și că rezolvarea oricărei situații depinde de tine, niciun obstacol al vieții nu mai este de netrecut. Înveți în timp că greutățile îți sunt date ca să te întărească, ca să devii și mai puternic și mai înțelept, altfel percepi obstacolele ca pe niște oportunități. Frică și pasivitate versus curaj și acțiune. Tu alegi cum dorești să-ți trăiești viața!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când nu pactizezi cu răul, nu trebuie să-ți fie frică de el; când nu ți-e frică de rău, nu ți-e frică de moarte; ea nu are putere decât asupra răului.
Eliphas Levi în Marele arcan sau ocultismul revelat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce ți se inoculează ideea că trebuie să consumi ca să fii cool, ți se dă o mână de ajutor. Cum mai poți fi tu un om liber când ai credite 10 ani de acum încolo? Când șeful îți latră ordine? Cum mai poți să fii liber și independent, când ai teamă că îți pierzi slujba? Cum mai poți avea inițiative și personalitate atunci când ești un sclav? Nu îți plătești ratele un anumit număr de luni, se ajunge la executare silită și chiar pușcărie. Mai sclav decât atât nu se poate!
Pera Novacovici în Descoperă-ți vocația
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce ți-e frică să spui "te iubesc"? Pentru că asta te face vulnerabil și poate celălalt nu îți va răspunde pe măsura așteptărilor? Nu îți face griji, oricum o să crăpați amândoi și ocazia asta nu o vei mai avea. Poate în moarte vei scăpa de rușinea de a-ți deschide inima. De ce ți-e frică să îți urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubești? Poate nu vei câștiga destui bani? Stai liniștit, făcând munca ce NU îți place nu îți va aduce mai mulți bani. De ce ți-e frică să trăiești clipa prezentă? Trecutul nu îl poți schimba, viitorul e un mister și este oricum opera ta prin acțiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete și nici o putere de a le schimba peste mulți ani de acum. Atunci caută siguranța iluzorie în locul acțiunii de azi. Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în fața clipei prezente? Nu ai înțeles că faptul că ești acum în viață este singurul lucru concret, real și palpabil, aici și acum? Doar acum poți să iubești, să te bucuri, să simți, să trăiești. Doar acum. Și acum. Și acum. Și nicicând altcândva. Doar acum.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum ai trăi viața și cum te-ai comporta dacă nu ți-ar fi frică de pierdere? Pierderea a ceva drag, a reputației, etc. Crezi că poți să trăiești doar cu 10% mai curajos în ciuda acestor temeri? Ce ar însemna acest 10% pentru tine?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ajungi să te pierzi sufletește din cauză că ți-e frică, atunci ai pierdut jocul.
citat din Tarun J. Tepal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pot să mănânc din gunoi, dar să am o carte bună și liniște sufletească. Cu atitudinea asta mi-am schimbat destinul pentru că frica de a nu ajunge muritor de foame te face să fii sclav. Ți-e teamă că nu o să ai ce să mănânci, ca nu o să ai haine faine, că o să râdă lumea de tine. Asta îi tine pe oameni sclavi. Frica de foame și frica de umilință. De frica de foame scapi repede gândindu-te câtă mâncare se risipește în civilizația vestică, "civilizată". Nu ai cum să mori de foame nici dacă încerci. De frica de umilință socială mai trebuie să scapi și vei deveni ceea ce ai fost menit să devii. Și după ce treci testele astea două, se va revărsa întreaga abundență asupra ta pentru că toți respectă un om cu ce are curaj să se exprime pe sine, să fie autentic și să nu tolereze rahaturi. Curaj! Nu există autoritate care să îți poată pune ștampila de "om valoros" sau "mai puțin valoros". Râzi în fața lumii. "Dacă 10 oameni îți spun ca ești beat, te duci să te culci", zice vorba populara. "Dacă zece oameni îți spun că ești beat, înseamnă că le e ciudă că nu sunt și ei și le pui și lor un pahar. Sigur vreo 2-3 se bagă", aș zice eu. Singura opinie validă este vocea calmă și înțeleaptă din inima ta care îți spune că ești deja tot ce ai nevoie să fii. Comportă-te ca atare.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieși din piesa de teatru și devino spectator. Când ești actorul din piesă ești limitat de decor, de rol și de îngustimea regiei în care trebuie să se desfășoare povestea. Când ești spectator ai acces la toate filmele reale și imaginate din întregul univers. Ca observator al vieții tale înveți să nu mai iei nimic personal și să alegi când vrei să trăiești drama, bucuria și tragedia și când vrei să te detașezi de ele după bunul plac. Majoritatea oamenilor sunt captivi în rolurile pe care le-au ales și au uitat să mai iasă din ele. Nu poți evolua decât foarte greu și anevoios când nu te poți uita la tine din afară și obiectiv.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când poți accepta că durează 15 ani să obții orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îți dai seama că nu poți aștepta 15 ani ca să te bucuri de viață așa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi să trăiești mai mult micile bucurii ale vieții. - îți dai seama că drumul înseamnă fericirea și nu destinația așa că începi să aplici asta în toate aspectele vieții. - înțelegi că te poți face pe tine bogat făcându-ți nevoile mai puține, și în același timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezești dimineața, toate poverile sunt mai ușor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit și parca nici nu mai îți dorești să ajungi la destinație asa repede pentru că nu mai vrei să scapi de propria ta viață mizerabilă care acum are sens, și descoperi că îți poți iubi viața și te întrebi cum de nu te-ai simțit atât de bine până acum, pentru că deși nu ai mai multe în exterior, simți că ai trezit în tine uriașe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învățat din călătoria ta?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!