Repetă-ţi cea mai sfântă dintre mantre: Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc.
citat din Rachel Brathen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare

Vă mulţumesc!
Mulţumesc Dragoste că nu mă uiţi
mulţumesc Doamne
Mulţumesc Prieteni că existaţi
mulţumesc Doamne
Muţumesc Iubito că eşti aşa de frumoasă
mulţumesc Doamne
Mulţumesc Poezie că-mi dai voie să-ţi fiu mire
mulţumesc Doamne
Mulţumesc Duşmanilor că sunteţi alături de mine
mulţumesc Doamne
În fine
muţumesc tuturor fetelor şi femeilor
că fac suportabile viaţa şi moartea
în egală măsură
mulţumesc Doamne
Mulţumesc lume şi nelume
că sunteţi de neînlocuit
mulţumesc Doamne
Azi şi-ntotdeauna
Mulţumesc Doamne
ps
Mulţumesc şi lui Costel Zăgan că-mi permite să-i folosesc numele
drept
pseudonimul meu cel de toate zilele
VĂ MULŢUMESC TUTUROR
celor văzuţi şi nevăzuţi
de aici şi de pretutindeni
Îţi mulţumesc MULŢUMESC!
poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (8 ianuarie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Îi mulţumesc hârtiei
pentru gravitaţia pe care o are
Şi pentru care
nu se desprind
şi nu cad
cuvintele.
Nici literele nu se împrăştie
pe jos, să le călcăm în picioare.
Îi mulţumesc veiozei
care luminează ca un soare
şi încălzeşte consoanele
să încolţească
în vocale.
Le mulţumesc acestor taste.
Sunt cele mai rapide ţestoase.
Îi mulţumesc nesomnului
care îmi adună puterile
pentru a doua zi.
Le mulţumesc ochilor mei.
Pentru albastrul din care au aşternut
şi peste Satul Cuvintelor.
Cerul Cuvintelor –
albastrul ochilor mei.
Şi mai mulţumesc
ochilor tăi.
Pentru răbdare.
poezie de Doina Postolachi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!



"Îţi mulţumesc că m-ai aşteptat." e mai bun decât "Îmi pare rău că am întârziat." "Îţi mulţumesc că mă înţelegi." e mai bun decât "Îmi pare rău dacă nu are sens ce zic". "Îţi mulţumesc că vrei să-ţi petreci timpul cu mine" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă sunt plictisitor." "Îţi mulţumesc că m-ai ascultat" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă am divagat de la subiect." "Îţi mulţumesc că ai încredere în mine" e mai bun decât "Îmi pare rău dacă te-am dezamăgit." Dacă vrei să spui "Mulţumesc", nu spune "Îmi pare rău."
citat din Yao Xiao
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-I mulţumesc, mă simt dator!
Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.
Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale...
Eu pentru asta-I mulţumesc!
Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc...
Un crin din câmp în haină albă...
Mă simt dator să-I mulţumesc!
Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine...
Să-I mulţumesc, mă simt dator!
Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare...!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.
Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!
*
Sub semnul de recunoştinţă,
'Nainte-Ţi, Doamne, mă închin...
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!
O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.
poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rugăciune la aniversare
DOAMNE, din adâncul sufletului,
Cu profunda recunoştinţă
Îţi mulţumesc ca viaţa Tu mi-ai dat
Şi ca în viaţa încă m-ai păstrat,
Cu harurile-Ti m-ai coplesit
Cu bunatatea-Ti m-ai fericit
M-ai ajutat sa-ti înţeleg Cuvintele
Sa-ti respect şi Legile
Totuşi, de-atatea ori eu Ti-am greşit
Şi lângă Calea - Ţi am păşit...
Te rog fierbinte sa mă ierţi
Şi spre poteci mai blânde sa mă îndrepţi
Îţi mulţumesc ca sunt,
Îţi mulţumesc ca sunt cine sunt, dar
Mi-as dori sa fiu cine ai vrut
Şi vrei sa fiu
Îţi mulţumesc ca eşti cu mine
Îţi mulţumesc ca eşti lângă mine
Îţi mulţumesc ca eşti şi în mine!
As vrea sa fiu, DOAMNE, cu Tine
Şi acum
Dar şi în Viaţa de Apoi!
MULŢUMESC, IARTA-MA, TE IUBESC!
poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune de seară...
Doamne, Dumnezeul meu
Vreau să-Ţi mulţumesc şi eu
Înainte de culcare
Pentru bunătatea-Ţi mare...
Mulţumesc că m-ai vegheat
Şi m-ai binecuvântat
Cu o mamă minunată
-Iubirea întruchipată-
Şi un tată credincios
Ce lucrează cu folos!
Mulţumesc că viaţa mea
Plină-i de lumina Ta...
Că mă-nveţi să fiu cuminte
La părinţi să iau aminte...
Să fiu bun şi iubitor,
Tuturor de ajutor...
Te mai rog la încheiere
De-am fost rău să-mi dai putere
Să mă-ndrept... să Te iubesc....
Pentru toate-Ţi mulţumesc!
poezie de Maria Luca (23 iunie 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc
Mulţumesc pentru toate,
Pentru că exişti,
Că eşti alături de mine,
Că ai grijă de sufletul meu,
Că îţi pasă,
Că nu eşti indiferent....
Mulţumesc pentru
Acele clipe minunate
Petrecute împreună,
Pentru acel trandafir,
Pentru lanţul de la tine,
Ce la gât îl port mereu,
Pentru acele cuvinte
Şoptite cu atâta dragoste
În gară, la plecare....
Mulţumesc pentru că
Mă accepţi aşa cum sunt,
Pentru că mă asculţi
Şi eşti atent,
Pentru că nu eşti un vis.
Mulţumesc pentru visele
Ce noapte de noapte le am,
Pentru speranţe care nu pier,
Pentru bucuria ce mi-o aduci,
Pentru că îmi ştergi lacrimile
Si faci ca durerea să plece....
Eşti un înger venit să mă păzească,
Că îmi alină suferinţa
Si îmi aduce numai bucurii,
Zâmbete şi soare
Si mă face să uit
Prin câte am trecut.
De aceea îţi mulţumesc!
poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Le mulţumesc răilor
Acelor ce m-au umilit,
Le mulţumesc cinstit, pe faţă.
Luptând cu ei am izbutit
Să ies niţel, la suprafaţă.
epigramă de Nistor I. Bud din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sharona: Mulţumesc, Adrian! (Pauză.) M-am gândit să-ţi mulţumesc acum, din moment ce într-o jumătate de oră o să mă enervezi iar.
Monk: Cu plăcere.
replici din filmul serial Monk, scenariu de Andy Breckman
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Nu vreau să-mi iau rămas bun. Vreau doar să mă uit la tine... Aş vrea să am nişte cuvinte mai bune de rămas bun pentru tine, dar... dar asta e tot ce am găsit. Mulţumesc! Mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit. Mulţumesc că m-ai forţat să fiu bărbatul pe care îl vroiai. Mulţumesc! Îţi sunt atât de recunoscător, Andie!
Andie: Of, nu vreau să-ţi dau drumul, Pacey.
Pacey: Să nu uiţi de promisiunea ta, da? Tu şi cu mine, împreună din nou, fericiţi, sănătoşi şi mai îndrăgostiţi ca niciodată.
Andie: Nu o să uit.
Pacey: Fă-te bine, McPhee şi apoi întoarce-te la mine cât mai repede.
replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Platon: Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt născut grec şi nu barbar, bărbat şi nu femeie, liber şi nu sclav. Dar mai ales mulţumesc că am trăit pe timpul lui Socrate!
replică din romanul Storia dei Greci de Indro Montanelli (ianuarie 1969)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţă
Doamne, îţi mulţumesc că mi-ai dat
Ochi de privit şi mâini de mângâiat,
Inimă de pâlpâit şi gură de sărutat!
Paşi, să mă poarte spre el, Tu mi-ai dat
Şi minte s-aleagă un suflet curat
Pe care să-l mângâi neîncetat!
Şi, Doamne, eu îţi mulţumesc zi de zi
Că în iubire, cu drag, Tu mă ţii
Dar eu, nu Ţi-am dat decât poezii,
Cuvinte, să spună, cât pot să slăvesc
Iubirea de oameni şi cât îi iubesc
Şi câte-am făcut ca să-i mulţumesc!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te provoc să spui azi "Mulţumesc" unei persoane dragi ţie faţă de care poate ai uitat să-ţi arăţi aprecierea în ultimul timp. Spune "Mulţumesc".
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Scrisoarea unui pensionar optimist
"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Colesterolu-mi este ridicat
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!
Reumatismul zburdă prin ciolane,
Când plouă simt că-mi trece os prin os,
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,
Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Îţi mulţumesc că mi-ai deschis
Porţile sufletului tău
Şi-ţi mulţumesc că mi-ai permis
Să fiu prezent în gândul tău.
catren de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit a mamei zi (poezie pentru copii)
Este soare, primăvară
Ghiocei... încep s-apară;
Zăpada se mai topeşte
Şi ziua mamei... soseşte!
A sosit a mamei zi!
S-o putem sărbători,
Flori frumoase să îi dăm
Şi-ndelung s-o sărutăm.
...
- Mulţumesc, băiatul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu;
Mulţumesc, că mi-ai crescut
Şi cadou, azi, mi-ai făcut.
Mulţumesc, a mea fetiţă,
Sărută-mă, pe guriţă;
Să te pot creşte frumos
În Numele lui Hristos!
poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dimineaţă
E dimineaţă...
Isuse blând,
spre Cer se-nalţă
întâiul gând.
Cu prima rază
Te regăsesc.
Te ştiu de pază
şi-Ţi mulţumesc.
E dimineaţă!
Iubit Isus,
somnul mă-nvaţă
să fiu supus.
Şi iar sub soare
când mă trezesc,
mă uit în zare
şi-Ţi mulţumesc.
Şi-odată-n viaţă
mă voi trezi
privind în faţă
eterna zi...
Salvat prin cruce
prin har ceresc,
Isuse dulce,
Îţi mulţumesc!
AMIN
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


Apropo de noua "Lege a Pensiilor" - Scrisoarea unui pensionar optimist
"Deşi sunt coşcogeamite bărbat,
Înalt, voinic, destul de arătos,
La pensie-am ieşit anticipat
Şi, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Îmi creşte tensiunea în artere,
Iar pulsul mi-e la limita de jos,
Să urc pe scări eu nu mai am putere
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Colesterolu-mi este ridicat,
De-o cârjă mă susţin când merg pe jos,
Mi-e greu cu diabetul zaharat
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
La ochi am dobândit o cataractă,
Pe toate-n jur le văd acum pe dos,
Iar muşchii feţei nu se mai contractă
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Sunt surd acum de ambele urechi
Şi nu aud, chiar de-mi vorbiţi frumos,
În spate mă mai ţine-un junghi mai vechi
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
De-o vreme mă cam supără prostata,
Mi-e sexul fleşcăit, cândva fălos,
De băutură mi-e ficatul gata
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos.
Bojogii mei sunt negri de tabac,
Am paraziţi în intestinul gros,
Am patru operaţii la stomac
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!
Reumatismul zburdă prin ciolane
Când plouă simt că-mi trece os prin os
Îmi fac ades varicele şicane
Dar mulţumesc, sunt bine, sănătos,
Acum, scuzaţi, închei a mea misivă
Ce sper c-o să vă fie de folos,
Că sunt la terapie intensivă...
Dar, mulţumesc, sunt bine, sănătos!"
poezie de Ion Moraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaţii de prim rang
Doriţi un glonte în tâmplă?
Nu, mulţumesc.
În picior?
Nu.
Poate în burtă?
Nu, nu.
Atunci un picior în spate?
Mulţumesc. Am o bogată colecţie.
poezie clasică de Virgil Teodorescu din Cât vezi cu ochii (1983)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns când l-am ascultat pe Radu Lupu la Paris. Ştiam cine este agenta lui şi am rugat-o, dacă se poate, să mă lase în culise. Aşa că m-am dus să-l salut. Acum: Ce poţi să-i spui unui asemenea om? Bravo? Felicitări? M-am dus spre el, l-am privit şi singurul lucru pe care i l-am spus a fost: Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult. S-a uitat la mine şi mi-a zis: Eu mulţumesc. Atât.
Vassilis Varvaresos în TVR 1, Nocturne (24 aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
