Frunza

Acum, pe cerul grav
Contemplu sincer frunza,
Iar lujeru-i firav
Ne mătură peluza.

Observ culori spectrale
Şi o ridic spre soare,
Îi simt conturul moale
În mâna-mi arzătoare.

Mă farmecă culoarea
Şi-i simt mirosul pur,
Cum îmi transmite marea
Culoarea de azur.

Ea părăseşte pomul
Pe caldarâm sau lan
Şi-o mătură tot omul
Cu sârg şi an de an.

O las să reînvie
Pe glia strămoşească
Şi vântul s-o adie
Spre pacea pământească...

poezie de Liviu Reti (22 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de toamnă...

Am aşteptat să se deschidă cerul
Privind de după frunza moale
Şi am icnit: Se lasă gerul!
Şi-a dispărut plăcutul Soare.

O ploaie mocănească, rece
Se unduie printre copaci,
Iar frunzele mai mult de zece
Or să revină, iar, în saci.

E totul galben-pământiu
Într-un pastel de nedescris;
Şi multe file vrea să scriu
Al toamnei joc de paradis.

Mă udă stropii reci şi mici,
Ce cad cu îndârjire fină;
Şi corpul nu-l mai simt aici
Şi gura strânge bolta palatină.

Umbrela-mi este de prisos,
Căci vântul suflă cu nesaţ,
Iar frigul se coboară-n os
Şi tot mă strânge ca un laţ.

Acum, că toamna-i pe sfârşite
Şi semne clare sunt de iarnă,
Poveştile merg înainte
Şi cerul, fulgi, începe ca să cearnă...

poezie de Liviu Reti (27 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panaceu

las fotoliul din odaie
las şi cartea ce-o citesc
o iubire.... o văpaie
mă îndeamnă să pornesc

şi astfel mă poartă pasul
spre pădurea cu aluni
unde cerul e albastru
şi din nori îmi fac cununi

jos zăpada se topeşte
colţul ierbii a-nverzit
soare vine dinspre creste
vântul pare obosit

simt miros de primăvară
simt viaţa cum învie
îmi doresc să aud iarăşi
tril frumos de ciocârlie

asta-s eu... m-am regăsit
lângă margini de poiană
şi-mi doresc la nesfârşit
fir firav de sânziană

calc pământul desfundat
mă încarc cu energie
respir aerul curat
în natura veşnic vie

clopote se-aud la stână
mioritic versul meu
zilnic scrie şi adună
miere-n suflet... panaceu.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt aproape

Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii şi când mi-e greu,
Tu eşti cu mine tot mereu,
Laud şi slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.

Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalţ spre Tine al meu glas,
Şi merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez şi nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.

Te simt aproape, drag Isus,
Şi îţi simt ajutorul,
Mă las de braţul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud şi-Ţi mulţumesc nespus,
Tu-mi eşti Mântuitorul.

Te simt aproape, mulţumesc,
Mă-nchin, îţi dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toţi din jur mărturisesc,
Şi spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu eşti mare.

Amin!

poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de măr

M-a amuţit cu ochii
Şi frumuseţea-i pură.
Şi nu pot să m-apropii,
Nici de obraz sau gură.

Neliniştea-mi răsare,
Când văd frumosu-i păr.
Şi simt ca o visare
Parfumu-i ca de măr.

Păşeşte lin pe ape
Şi gânduri răscolite.
Mă farmecă în noapte,
Cu vise ne-mplinite.

Visez stingher urmarea,
Ce pare să nu vie,
Prin zâmbetu-i ca marea,
Cu frumuseţi... o mie.

poezie de Liviu Reti (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocori timpurii

Doar cocori timpurii
Mai răzbat peste nori;
Şi străbat munţi pustii,
Ce se pierd în culori.

Cerul viu e absent
Peste ochiul proscris,
Iară timpul latent
Se coboară în vis.

Doar un strigăt suav
De egretă pierdută,
Mă adulmecă grav
C-o privire cam mută.

Îmi simt ochiul stins
Şi o lacrimă scrum,
Peste umărul nins
De-ncercări în postum.

Nici ziua nu-i albă,
Când pasărea strigă.
Iar privirea-i în salbă
Şi durerea intrigă...

poezie de Liviu Reti (2 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul şi pomul

Omul se naşte din iubire,
Pomul prin încolţire.
Omul creşte mare,
Pomul să înalţă spre soare.

Pomul frunză verde are
Şi se mândreşte cu ea tare,
Omul munceşte şi adună
Şi are inimă bună.

Iar când iarna vieţii soseşte,
Omului părul îi albeşte,
Pomului ramurile îi trosnesc
Şi amândoi îmbătrânesc.

poezie de Vladimir Potlog (22 iulie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

vântul de prier –
mătură calea pentru
frunza cea nouă

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, număr prim...

Este Septembrie şi-i cald,
Doar roiuri de ţânţari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Şi a naturii plină de lumesc.

Umiditatea permanentă şi activă
Aruncă valuri de bruboane peste corp,
Iar mintea îmi devine evazivă,
Când se-ntâlneşte cu un strop.

Asudă pielea şi întregul corp
Şi doar natura aşteaptă o schimbare,
Cocorii încă nu-s întorşi de tot,
Iar mintea zburdă spre visare.

Acum, mi-am amintit frumos,
Cum poate toamna să întoarcă timpul
Şi cum, iar, frunze se întind pe jos,
Ca un covor ce-mi oglindeşte nimbul.

Visând la locuri pline de speranţă
Cu jocul vieţii relaxat,
Mă-ndrept voios spre cutezanţa
Unui tărâm frumos, uitat.

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele se îmbrăţişează firesc

amestecându-mi visele cu zorii
iar tu ştii
desenezi o amforă deasupra capului meu
asta îmi aduce aminte de cum ducea bunica
pe creştet
găleata din care îmi potoleam setea
(parcă nici setea nu mai este la fel acum)
sorb cu nesaţ iluzia vinului
dansez cu iarba zborul libelulei
mă priveşti de undeva de sus
ca pe ceva minunat sau pur şi simplu
ca pe o curiozitate
nici tu nu mai ştii ce să vezi
omul sau poetul
.............................
anatomia se învaţă cel mai bine pe cadavre
iar batistele parfumate nu pot opri mirosul de carne şi formol
..............................
gândul meu
mai tot timpul răzvrătit
se aciuează în căldura din poala ta
de aici privesc şi cerul şi iarba
şi-mi este duminică
mă simt ca şi cum aş fi terminat lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În braţele sufletului tău,
ochii mei au căpătat strălucirea soarelui şi sfinţenia cerului...
liniştea mea are acum culoarea răsăritului şi puritatea unui crin aşezat în faţa unei icoane.
În toate sunetele lumii aud acum gingăşia şoaptelor tale,
Iar în fiecare raza de soare şi adiere de vânt simt atingerea lina a gândurilor tale...
ca un mir tămăduitor pentru sufletul meu...
ca o ruga sfânta in care îmi înfăşori sufletul şi cu care îmi ungi rănile...
În tine... unindu-ma cu cerul...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi, eventual, să fii sigur numai de un lucru imaginar. Dacă ai în faţă un măr sau o coadă de mătură, deja lucrurile se complică. Vine un filozof care încearcă să te convingă că mărul e de fapt un ideal transcendent, iar coada de mătură o entitate metafizică.

Mihail Mataringa (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul mătură praful, praful de puşcă mătură omul.

antimetabolă aforistică de N. Petrescu-Redi (1 octombrie 2016)
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet şi cuvânt

Mă simt prea mult legat de lumea-n care
tot ce e vechi, îmi pare nou acum,
de pasărea ce-nvie iar din scrum,
iar gândului îi este greu să zboare.

Aş vrea să pot, din nou, să fiu scânteie,
să uit de tot ce am şi-i efemer,
să trec, cu mintea, dincolo de cer,
spre locul ce deţine-a lumii cheie.

Aş vrea s-o întâlnesc prin galaxie
sub altă formă: suflet şi cuvânt,
să simt că-mi este hărăzită mie,
prin sacrul şi eternul legământ,
să uit orice dorinţă, cât de vie,
şi corpul ce se zbate... pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mătură

Mătură: primar pe care toată lumea îl are la mână.

definiţie aforistică de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Am răsărit în ramurile unui copac
trunchiul mi-e boltă
vieţii.
Cerul se întoarce cu mine
iar jos, pământul mă atrage
spre tine, fierbinte.

Sus dinspre soare, cobor către tine.
Mă arde vremea, fericit că simt cum nu trece.
Viaţa mie îmi duce puterea
şi simt înăuntrul tău regăsirea.
De aceea sunt fericit, că eu duc golul tău
ce te împlineşte.

Simt tangajul valului, cum îmi duce firea
şi mă prăbuşeşte.
De acolo, de sus, spre-o lume pe dos
cu tine spre mine, să ne unim regăsirea
prin unul din doi.
Ochii îi cobor în irişii tăi
tremurând în ei găsesc, valul, înălţimea.
Astfel aflăm cum ne duce, pe amândoi
spre adâncul din noi, iubirea.
Punem împreună din noi, câte un pic,
apoi ne gustăm muşcătura buzei sărate
şi împărţim, printre încleştatele mâini,
încet spre viitor, nemurirea.

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine înfloresc

Eu fără tine-s ca un pom în miez de iarnă,
Îmi este frig întruna şi mă simt desfrunzit,
Mă simt neroditor şi sur precum o marnă,
Şi rădăcina-mi, parcă, o simt c-a putrezit.

Eu fără tine-s frunză rătăcită-n vânt,
Rostogolită pe poteci ce duc spre nicăieri,
Eu fără seva ta până-n amurg mă zvânt,
Şi ajung doar amintire a zilelor de ieri.

Însă cu tine înfloresc ca mărul în April,
Înviorat de roua în ochii tăi născută,
Tu primăvară-mi eşti cu soare şi cu tril,
Şi-o adiere lină ce frunza mi-o sărută.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntorc în copilărie

Mă-ntorc în copilărie mai des decât aş vrea,
Pe drumuri prăfuite mă prind iar de o stea...
Alerg fără de ţintă pe străzi necunoscute,
Prin alte primăveri şi alte ierni pierdute.

Mă-ntâmpină salcâmii cu ale lor cutume,
Cu flori ce-mi cad pe umeri, zburdalnic şi nebune,
Nu sunt aceleaşi flori, dar parcă m-ar cunoaşte
Şi simt cum sub salcâm o altă zi se naşte...

Pe drumul care duce spre firul mic de apă,
Simt paşii cum îmi zboară cu amintiri în talpă,
Iar când ating cu mâna apusul blând de soare,
Îmi pare că sunt veşnic în muta înserare...

Parfumuri mă-nconjoară venind din alte timpuri,
Îmi mângâie mirosul, se pierd în anotimpuri,
Iar când tarziu, în noapte, mă-mpiedic printre crengi,
Simt cum mă leagă timpul şi-aştept să mă dezlegi...

poezie de Marilena Ion Cristea din O barcă de salvare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajung la capătul

lumii şi aerul are un gust bun
după ţigările fumate toată
noaptea
vulturii stau de veghe pe catarge
iar pescăruşii mătură încet cerul
la capătul lumii păsările
par singurele supravieţuitoare
păşesc prin dimineaţă
şi-n jurul meu apa e neagră
cu mirosul ei de alge şi de sare
damfurile ei de nămol
şi de motorină
le simt în gât şi plămâni, dense

eram la capătul lumii şi de acolo
nimeni nu se mai întorcea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!