Piatra pe care o refuză zidarul va fi piatra de hotar.
citat din Bob Marley
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Apa aduce
Apa aduce piatra
Piatra aduce focul,
calăul depune jurământ
întinde mâna focului.
Apa a adus piatra,
piatra a lăsat în urmă focul,
focul cuprinde palma
unuia dintre noi.
poezie clasică de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apoi am atins piatra
apoi
am atins piatra smulsă deșertului
și nisipul viitoarelor deșerturi
mi s-a lipit de degete
fire de nisip
și de memorie
în armonie minerală
memorie întoarsă
față în față
piatră deșert
în uitare-memorie
zi și noapte
sub piatra cea roșie
se așterne un strat de praf roșu
piatra se înconjură de viitorul deșert
zi și noapte
sub piatra verde
se așterne un strat de praf verde
piatra se înconjură de viitorul deșert
noapte zi
sub piatra roz
se așterne un strat de praf roz
zi noapte
noapte zi
se așterne viitorul tuturor pietrelor
poezie de Marlena Braester din Uitarea dinainte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra pe piatra
piatra pe piatra nu va mai sta sangele tau
lucru de mana fara ochiuri
trage neonul de sub pleoape
sa-ti iasa indicatia dureroasa
a Luminii
nu-mi mai baga in ochi neajunsurile
psihologiei
nu ma intereseaza
nici meritele
aruncaturii de bat
sa ti-l apportez m-am saturat
n-are nici o meteahna oboseala mea
si nici tanar nu mai sunt, dar nici tu
n-ai habar ce vrajeala zace in acest calup de informatii
desarte
poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia care mă acuză că aș da cu pietre
Cum văd că-ncerci să dai în mine
Cu replica-ți cea arțăgoasă,
Aș da cu piatra și în tine,
Dar piatra e mai valoroasă.
epigramă de Florin Rotaru (2010)
Adăugat de Florin Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra de hotar
O piatră de hotar îngălbenită
despică râul care nu știe nimic despre aceasta
ca și cum apa și dragostea ar putea fi despărțite
Bătrânul filozof cu bastonul întors
alege desișul pădurii
pentru nevoia de a defini omul
Câinele său lovit de lacrima meteoritului
arde precum un semn
poezie de Miroslav Bruck, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
și piatra albă
are un destin
cum piatra neagră
are.
pe care s-o ador,
la care să mă-nchin,
pe care s-o ascult
între vibratii?
deasupra golului vecin
fac piruete
fără să-mi pese de culoare
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crucea cu lapte
Ca de obicei dimineață am muls piatra
cu care m-am învelit.
Am pus laptele ei într-o cruce
și am plecat prin cimitir
să îl vând.
Am venit acasă cu o furnică.
Piatra răgea!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra
Văzură-n clișeu că are
La rinichi o piatră mare
Și, după ce-l operară,
I-o făcură... funerară.
epigramă de Gheorghe Burdușel din Puntea Suspinelor (6 martie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra
Material ca piatra nu-i
Și-o coborâm din vârf de munți,
Să facem celor mari statui...
Ori s-aruncăm în cei mărunți.
epigramă de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea este piatra de hotar a suferinței. Odată trecută, reușești să vezi bucuria vieții.
Carmen Firea (ianuarie 2009)
Adăugat de Carmen Firea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra Soarelui
Pământul sub el ascunde,
Fel de fel de piatră rară.
Una, după cum se-aude,
Este chiar piatra de moară.
Alta-i de granit, e mare.
Este piatra cea mai tare.
Una-i neagră, alta-i albă,
Se poartă-n formă de salbă.
Alta-i stâncă neclintită,
În ea crucea e cioplită.
Unele sunt scumpe perle,
Le poți purta ca mărgele.
O alta are grad înalt
Și se numește diamant.
Dar cea mai scumpă omului
Este Piatra Soarelui.
De mii de ani o căutăm
Și niciodată n-o aflăm.
Piatra Soarelui, cea rară,
Pentru noi e o comoară.
Cu ea putem ca să vedem
Ce este dincolo de cer.
Dezlegăm orice blestem,
Nimic nu mai e mister.
Cu ea putem descoperi
Enigma Universului.
Iar pe pământ putem grăbi
Prezentul viitorului.
poezie de Dumitru Delcă (2 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învățătură hristică: Să arunce cu piatra...
Să ridice piatra, fără ezitare,
Cel ce-i fără vină și păcat nu are,
Cu ea să arunce, tare, îndârjit,
În acela care a păcătuit!
poezie de George Budoi din Biblia în versuri (17 martie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Câinele
Când ai un câine sincer, care-ți păzește vatra,
Și un vecin aruncă cu piatra în cățel,
Dulăul se repede să muște-ndată piatra
Și nu pe nătărăul ce-a dat cu piatra-n el.
epigramă de M. Pacuvius din Râsul lumii la români (2010), traducere de Gabriel Teodorescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Nu dau cu piatra în tabloul nimănui, chiar dacă nu-mi place arta sa. Dacă piatra ricoșează în frunte?
Elena Stan
Adăugat de Elena Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Piatra de pe inimă
Când ai adormit
am venit tiptil
și ți-am luat piatra de pe inimă
să o arunc spre pasărea mea.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tari ca piatra
Tot râvnind un Cerb de aur
Se-mbulzesc frumoasele
Dezgolind frunza de laur,
Nurii și... pietroasele.
epigramă de Sever Purcia
Adăugat de Sever Purcia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apa, focul, piatra
De multă vreme, apa urmează cursul ei.
De multă vreme, focul se-aprinde din scântei.
E de ajuns amnarul, odată să-l lovești,
Că se aprinde jarul și totul pârjolești.
Când e lovită, piatra scapără scântei.
Când e prea multă, apa părăsește vadul ei.
Apa stinge focul, macină și piatra,
Focul arde totul, cenușă e vatra.
Fără ele, însă, nu poți să trăiești.
Cu piatra neîncinsă, poți să construiești.
Dacă și apa și focul, poți să le-îmblânzești,
Ți-ai găsit în lume locul. Meriți să trăiești.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Autoepitaf
Azi, obosit de-al poantei har,
Căzui - spre hazul tuturor -
Drept lângă piatra de hotar
Dintre trecut și viitor.
epitaf epigramatic de George Zarafu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu ne ia in brate si plange
Dumnezeu ne ia in brate si plange
piatra. infipta in piatra, o cruce de lemn.
pe cruce, un om de carne si sange
pe cer, ochiul domnului, semn.
piatra copac om,
mineral vegetal animal,
treime imbratisata dumnezeieste.
inaltime unduire val,
duh al creatiei celeste.
tarie armonie dragoste,
daruri ale fiului pentru fiecare in parte:
piatra copac om,
mineral vegetal animal.
tocire vestejire moarte,
stigmatele dumnezeirii pentru pacate.
incremenire incremanire incremenire,
soarta soarta soarta,
colb colb
nu colb:
intoarcere la vegetal sau mineral
cruce de lemn sau de piatra.
spre cer, colbul inaripat lumina o stinge,
pe cer, ochiul domnului ne iarta pentru toate,
in cer, dumnezeu ne ia in brate si plange
cu lacrimi ce mangaie atom cu atom:
mineral vegetal animal,
piatra copac om.
poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abis I
Sunt piatra care se rostogolește.
Am fost la bâlciul prorocirilor și
m-am tăvălit prin iarba dresorilor de vorbe.
Știu durerea din ochii
întorși ca să-și mănânce lacrimile.
Apa s-a mai zbenguit printre păstrăvi.
Vântul a mai zăbovit pe la porți.
Te întorci în tine.
Te închizi în morți.
Ești piatra care se rostogolește.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!