Aşteptare

Alerg către soare, căutare mi-s zorii,
în chinul să văd, Pământul rotund îi,
lumina ce o caut îşi aşterne fiorii
şi urme mai caut, să-l văd sau să-l tuldui.
Tăinuitele-mi gânduri, îmi prind iarăşi viaţă,
un sânge curat, în inimi zvâcneşte,
mă doare tăcerea, numită speranţă
când lumea întreagă, care stă, cleveteşte.
Privesc către zări, nu te văd, în zadar,
îţi caut făptura, ea mă lasă şi pleacă,
copil rătăcit sunt, nici măcar n-am habar,
te întorci, sau mă laşi, încă o noapte să treacă.
E întuneric când sunt, dar când pleci e pustiu,
te caut în zări, prin colţul tăcerii
nu te pierd, nu te am, sunt cu tine, nu ştiu,
mă las pradă-n vis, din visul chemării.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina de ieri

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
un cer trecut, ajunul apus.
Cât de-aplecată e fruntea menită-nălţărilor altădată!

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
aurore ce-au fost, ţâşnitoare, aprinse
fântâni - azi cu ape legate şi-nvinse.

Caut, nu ştiu ce caut. Caut
O oră mare rămasă în mine fără făptură
Ca pe-un ulcior mort o urmă de gură.

Caut, nu ştiu ce caut. Subt stele de ieri,
subt trecutele, caut
lumina stinsă pe care-o tot laud.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohodul asimptotei temporale

Mă caut în părinţii mei
Şi văd că sunt puţin din ei,
Mă caut în copii, apoi
Şi sunt puţin în amândoi,
Mă caut mai târziu în tine
Şi sunt puţin. Puţin, dar bine.
În mine mă găsesc decât
Când voi mă căutaţi, încât
Mă voi găsi tot mai puţin
În vecii vecilor. Amin.

poezie de Marius Robu din Aproape alb
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Te caut în noapte, pierdută-n abisuri,
Smerită, tăcută, dor rătăcind,
Te plăsmui în gânduri. brodându-te-n visuri,
Eternă tăcere! Te caut, dorind...

Când stele, lucind, se preumblă în noapte,
Albastre, lungindu-se-n dâre de foc,
Descopăr muţenii arse în şoapte,
Umbre pe cer, alergând, îşi fac loc...

Te caut în noapte, mă tem şi te strig
Prin bezna ce curge-n direcţii bizare,
Lumina-i departe, mi-e greu şi mi-e frig,
Plumbi parc-atârnă din nou de picioare.

Până când zorii fruntea-mi sărută,
(Blândă trăire) să mă trezească
În noapte mă nărui şi caut, pierdută,
Luciri de lumină să mă-nsoţească

poezie de Florentina Mitrică (9 septembrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce, când e soare, eu văd totu-n ceaţă?
De ce, când e ceaţă, eu ard totu-n soare?
De ce fericirea n-alintă, ci doare?
De ce moartea-şi are rostul ei în viaţă?

De ce lumea bună e doar o... scursură?
De ce orizontul pe toţi ne-amăgeşte?
De ce floarea vieţii în noi se-ofileşte?
De ce fericirea nu lasă, ci fură?

De ce sufăr, oare, când altul iubeşte?
De ce iubesc oare propria-mi durere?
De ce m-asurzeşte clipa-mi de tăcere,
Când un val la ţărmuri prin ochi se topeşte?

De ce cred în visuri, când visul mă minte?
De ce nu-mi las somnul să-şi facă lucrarea?
De ce-mi este-aproape mereu depărtarea?
De ce nu-mi las dorul să treacă-n cuvinte?

De ce caut timpul în larg de oceane?
De ce stâmpăr munţii c-o lacrimă-amară?
De ce, doar prin lacrimi, un rău se repară?
De ce-mi bate pulsul din nou în timpane?

De ce eu am parte doar de uşi blocate?
De ce plec în lume pe cărări imunde?
De ce merg de-o viaţă şi n-ajung niciunde?
De ce toate-n soartă-s mereu ocupate?

De ce-mi umplu viaţa cu trăiri confuze?
De ce oare altul n-are loc de mine?
De ce îmi e rău, în loc să-mi fie bine?
De ce greu mă doare un sărut pe buze?

De ce-mi fug de mine când n-am ce-mi mai face?
De ce nu las timpul să treacă cuminte?
De ce tac, când totu-i potop de cuvinte
Şi nu îmi las dorul să sufere-n pace?

De ce n-am, la toate, răspunsuri valide?
De ce caut zarea prin zări fără zare?
De ce fac din noapte o rază de soare?
De ce iau din soare doar miezul fierbinte?

De ce scriu, în mine, doar pagini uitate?
De ce-mi ard în palme doar focuri de gheaţă?
De ce-mi prind destinul c-un capăt de aţă?
De ce mă lumină doar miezul de noapte?

De-aş şti de ce-s astea întrebări vitale
Şi de ce lumina în ochi se aprinde,
De ce îndoiala pe om îl cuprinde,
Aş fugi de mine, mi-aş pieri din cale.

De-aş şti de ce gândul cade iar pe gânduri,
De-aş şti de ce clipa se trece-n uitare,
De ce-n zorii zilei o speranţă moare,
Aş ieşi din mine, m-aş preface-n vânturi.

M-aş duce-n nisipuri ca un vânt de dune,
Aş iubi-ndoiala ca pe-o zână rece,
Aş trăi iubirea ca pe-un dor ce trece
Şi doar cu uitarea, uitând, aş rămâne.

Dar cum toate astea n-au vreo raţiune
Şi nu poţi prin viaţă s-alegi altă viaţă,
Arzi, prin suferinţă, globul tău de gheaţă...
Omul una face, gândul alta-i spune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd

Când văd traducerea frumoasă,
Eu nu mai caut la modele:
Frumoasele, de când e lumea,
Sunt totdeauna infidele.

epigramă de Vasile Bogrea din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să caut comori în altă parte

De ce să caut comori în altă parte
Cât eu te am cea mai de preţ comoară?
Şi cine spune că nu sunt deşarte
Aceste frumuseţi ce mă-nconjoară?

Ele-n ispită duc şi în răsfăţ,
Îmi dăruie-ntrecoapsele şi sânii,
De care nu mai pot să mă dezvăţ
Cât încă sunt în formele ţărânii.

Dar sunt sărac când nu te am pe tine,
Te văd o clipă şi mă-mbogăţesc,
Adun averi din visele sublime
Şi nu mai am nimic când mă trezesc.

Aşa că bogăţia lumii toată
O dau, la schimb, pe trupul tău de fată.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină, sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată făptura omenească
Sau ca văzduhul suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată să-mi răsfăţ inima,
Ca noaptea instelată
În viaţa mea sau peste iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar unde-i lumina divină?
La câţi ani lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Că încă mai există şi are vise.

Şi, ce sunt lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor
În lume şi în toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul frumos din noapte

În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina eşti cu mine.
O veşnicie vreau să ţină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârşit.
Dar,
Când soare se oglindeşte, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credinţa îmi e deşartă.
Ai fost în vis şi-ţi mulţumesc, dacă vii încă odată.

poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te mai caut

Un vânt rătăcit, zănatic, zvâcneşte
Prin crengi prea tinere, prea crude,
În urma-i un blestem bombăneşte
Puzderia rănită, însângerată, de dude.

Harnice gânduri se întorc grăbite,
Zumzăind ca şi albinile-n prisacă,
Îmi rănesc tihna cu schije înălbite
De o vină neîmblânzită şi posacă.

Streaşină ochiului, o noapte, îmi pun,
Cu îngeri şi stele zburând în armonie,
Să nu mai simt răsărituri ce apun
Şi moartea-n amurg, a zilei, în agonie.

Plumbu-i topit de o oră a tristeţii,
Amintirea scapără amnarele în noi,
Când se piaptănă lumini despletite
Cu păduri îngâmfate, de pini şi de foi.

Te caut în mine, te caut şi înafară,
Scormonind cenuşa să dau de scântei,
Te caut în finalul, cel grăbit, de vară,
Când dorul îmi ninge florile de tei.

poezie de Liliana Puşcaşu-Ravar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiul iubirii

Dincolo de tine nu-i nimic,
nici pomii, dragă, nu mai sunt,
oraşul pare pustiit
şi voci aud duse de vânt!

Şi merg prin totul meu pustiu
în care tu domneşti tăcută,
eşti când pictată în granit
şi uneori eşti doar o umbră!

Din când în când braţe întind
şi mă încurc în false-amoruri
şi orice fac şi-n orice gând
doar tu îmi eşti legată-n doruri!

Te caut cu ochii mei doar trişti
şi nu văd drumul care duce,
spre răsuflarea ta vibrând
ce-o simt în ceafă până-n sânge!

Privesc în gol, poate aprinzi
acea lumină pentru mine,
să pot s-o văd, să te aud
şi să ajung cumva la tine!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plecat să caut

Am plecat să caut
Soarele-ntre nori,
Căci n-a mai răsărit
Şi n-au mai fost nici zori.

Am plecat să caut
Luna printre stele,
Căci nopţile-s pustii,
Sunt toate atât de grele.

Am plecat să caut
Chipul tău senin,
Printre vise vechi,
Dar totul mi-e străin.

Am plecat să caut
Dragostea-n pustiu,
Şi nu am găsit-o,
Unde-i nu mai ştiu.

Poate se ascunde
În vise eterne,
Poate de fărâme
Dragostea se cerne.

Să ne regăsim
Purificaţi de amor,
Şi plini de speranţă,
Vindecaţi de dor.

poezie de Răzvan Isac (25 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile verzi

Mă doare al meu sine care suspină mult
Am obosit să-l văd şi tot să îl ascult…
M-am plictisit de el…să plece de la mine!
Nu vreau tovărăşia prezenţei lui străine.

Nu mai doresc să caut un leac sau alinare,
Tot ce doresc e ziua ce văd că nu apare…
M-am săturat să caut ce nu cunosc că ştiu
Taine şi legende din al meu suflet viu.

Ascunsă-i o comoară a sufletului meu
Prin lupte de credinţă ajung să fiu doar EU…
Zăpada se topeşte, răsar florile verzi,
Ce-n suflet mi se-aşeză arzându-mi din zăpezi.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Mă caut prin mia de umbre,
dar nu e niciuna a mea:
nu pot, în privirile sumbre,
să văd strălucirea de stea.

O caut şi nu ştiu de ce,
dar simt o nevoie acută
să simt că există, că e,
o am şi în lumea tăcută.

Nu cred c-ar putea să se piardă
e-aici, e cu mine mereu!
Prin minte începe să ardă
un gând: sunt o umbră şi eu?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut locul sub soare

Poate că vara mă alungă,
plec undeva sau rămân pe dinafară.
Când mi se aprind felinarele de noapte,
fug burduşit de întâmplările trăite
unde mă cheamă destinul corupt
şi las totul pe seama lui.
Întotdeauna până nu văd cu ochii prăpastia
nu ştiu că există..

Vara mă scoate totuşi din minţi
cu ispitele ei goale de conţinut,
arunc nisipul în ochii duşmanului
intru sălbatic în jungla lumii reale
cu toate abilităţile căpătate-n timp
şi nu mă las furat de împrejurări.

Îmi caut locul sub soare, la umbră,
aştept să mă acopere toamna bogată
cu pledurile ei pregătite de sărbătorile de iarnă
şi ascuns în cuvinte de suflet
încep să le topesc în poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (11 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi merg iar la femei

Nu mai caut, nimicuri,
Nici intrări fără chei,
N-am frisoane sau ticuri
Cînd mă duc la femei.

Nu mai caut, oferte,
Nici cai verzi pe pereţi
Şi îi rog... să mă ierte!
Pe distinşii asceţi.

Nu mai caut, cuvinte,
Doar metafore noi,
Ştiu exact cine minte
Când e vorba de ploi.

Nu mai caut, norocul,
Nici virtuţi... fără rost,
Însă pot s- aprind focul,
La ieşirea din post.

Nu mai caut frumosul,
Nici genunchiul smerit,
Fiindcă... el... păcătosul,
Fluturi albi a stârnit.

Nu mai caut, nimicuri,
Doar intrări fără chei,
Pun monezi în fişicuri
Şi merg iar... la femei.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

Sub tumultul nopţii ce plânge
Te caut;
Răsare iubirea în sânge
De flaut;
Şi vino, tu, înger din ceruri
De pene,
Să-mi arăţi cale, în eseuri;
Sprâncene.
O! Şi tu, a lumii minune,
Născută;
Te caut în Rai şi-n genune.
Ascultă!!!
Ecoul, ce-n inimă-mi bate;
Trăieşte!
Trăieşte în tine... e carte...
Iubeşte!!!
Şi frunza mă-ndeamnă la tine,
Şi vântul,
Şi cer înstelat de ruine,
Pământul.
Eşti apa cea vie şi pură...
Mi-e sete!!!
Sunt orb, dar te văd; prin aură,
Sipete.
Din praf de granit va răsare
O floare...
Eşti tu, te miros şi îmi pare...
Eşti Soare!!!

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!