Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Am fost educați amândoi – atât eu, cât și tu – să nu cumva să greșim. Am fost recompensați când făceam ceva corect (după niște reguli ale altora) și am fost pedepsiți când făceam ceva greșit (iar după standardele altora). Așa că am învățat să mă feresc de greșeală, iar greșeala a devenit mai importantă decât reușita. Frica de a nu greși a ajuns să îmi ghideze acțiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greșesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greșesc și să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greșeală. Am fost așa de programați din copilărie să nu cumva să greșim, să ne gândim la greșelile noastre ca la niște limite, ca la niște handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greșelii. Greșeala e cea mai bună cale sa înveți și să schimbi ceva în viața ta. Dacă nu îți dai voie să faci greșeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai și ieri.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Greșeala e cea mai bună cale să înveți și să schimbi ceva în viața ta. Dacă nu îți dai voie să faci greșeli, nu progresezi – rămâi exact acolo unde erai și ieri.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Ei, bine, ce vrei -mi arăți aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoști cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ți fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Știi tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai așteptat pe mine...
Lucian: Și ce-ai fi vrut -ți fi spus?! Că ți-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău și am oprit câteva file din el?! Am preferat țin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenția. Scrie ... Mă iubești. Mai exact, scrie te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu așa?! Corectează-, dacă greșesc!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Maria: Felicitări, Lucian! Vezi că în cele din urmă tot tu ai fost numit comandantul nostru. Am avut deci dreptate când am presupus că tu vei fi acela; am avut o intuiție grozavă.
Lucian: Da, Maria, se pare ai avut dreptate. Îți mulțumesc pentru felicitări, deși nu știu cum ai putut -ți dai seama atât de exact de acest amănunt. Cred te-ai infiltrat cumva prin Comisia care a fost desemnată ia această decizie, sau probabil ai avut relații importante printre cei din Comisie.
Maria: Asta cred se dorea a fi o glumă. Îmi place ai simțul umorului.
Lucian: Da, cred tocmai asta ne mai lipsea: Un comandant cu simțul umorului; în rest le aveam pe toate, nu-i așa?!
Maria: Cu simțul umorului, dar și cu cel al responsabilității.
Lucian: Adică, vrei cumva să spui doar eu voi fi responsabil de tot ceea ce se va întâmpla, bine sau rău, de acum încolo, în decursul celor 13 ani, sau cât va dura misiunea noastră?! Te asigur -mi voi asuma întreaga responsabilitate care-mi revine, dar nu cred totul ar trebui cadă pe umerii mei; n-aș putea face față!
Maria: N-am vrut spun asta, Lucian. Nu înțelege greșit. Bineînțeles că nu trebuie să cadă totul pe umerii tăi sau ai lui Mihai; într-un fel sau altul, toți suntem răspunzători de ceea ce se va întâmpla în continuare și trebuie să contribuim cu ceva. N-o să vă lăsăm singuri.
Lucian: Mă bucur aud asta.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

To Kuny: Încă nu m-ai lămurit. Deci, ce-ai făcut după ce ai plecat de la mine? Unde ai fost și ce s-a întâmplat atât de grav, încât te-a tulburat atât de rău?
Nick: Păi, mai întâi am trecut pe acasă, văd dacă Maria era acolo, dar ea nu ajunsese încă, așa că m-am îndreptat spre nava lor, "Pacifis", presupunând că o voi găsi acolo, cu păianjenul acela mititel, Ema.
To Kuny: Și nu era acolo?
Nick: Ba da, era... Încă era acolo. Dar nu cu păianjenul, nu cu Ema. Ci cu el, în brațele lui... Așa i-am găsit când am intrat în navă, îmbrățișați.
To Kuny: Îmbrățișați?! Pe cine, dragul meu?
Nick: Păi... Pe ea și... pe el!
To Kuny: Ea?! Probabil te referi la încântătoarea ta soțioară. Și el?! Probabil Lucian, tânărul lor comandant.
Nick: Exact, ei... Ei doi... Nu mi-aș fi închipuit niciodată așa ceva!
To Kuny: Deci, asta e problema ta... Și tu ce-ai făcut?
Nick: Nimic, ce era să fac?! La început nu-mi venea cred ar fi adevărat, speram să mă înșel. Câteva clipe n-am putut schița nici un gest, de parcă amuțisem. Rămăsesem blocat. Când m-au văzut, au tresărit amândoi și s-au îndepărtat brusc unul de altul. El a încercat -mi explice ceva, de parcă ar fi avut ce, cum n-ar fi ceea ce părea, dar nu l-am ascultat. N-aș fi putut suporta -i aud motivațiile. Eram prea supărat, nervos. Am ieșit cât am putut de repede și... Cam asta ar fi tot. Am ajuns aici, la tine, deși nu-mi dau seama cum sau de ce. Eu nu intenționam vin din nou aici.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu ai niciun motiv te plângi pentru insuccese pentru că ai avut numai de câștigat din ele. Ai învățat exact ce să nu mai faci. Ai învățat exact ce te duce la insucces. Cu cât ai mai multe insuccese, cu atât elimini din variantele greșite de acțiune. Problema e să nu încerci repeți același drum când ai văzut te-a dus într-o prăpastie. Învață să schimbi ceva - orice mică schimbare poate ducă la un efect uriaș peste câteva luni. Fă o schimbare legată de asumarea responsabilității. Dă-ți seama că tu ești singura cauză a efectelor din viața ta. Doar atunci poți să îți asumi faptul doar tu ești singura persoană care poate cu adevărat schimbe ceva în viața ta.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
V.S. Naipaul

Ceea ce întotdeauna a fost acolo

În bezna râului și-a pădurii
nu puteai fi sigur decât de ceea ce vedeai –
și chiar în nopțile cu lună nu puteai vedea prea mult.
Când făceai un zgomot – scufundarea unei vâsle în ap㠖
te auzeai pe tine ca și cum ai fi fost altcineva.

Râul și pădurea erau niște prezențe,
mult mai puternice decât tine.
Te simțeai nesigur, un intrus...

Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceva familiar,
ceva pe care tu îl cunoscuseși cândva și pe care l-ai uitat
sau ignorat, dar care fusese întotdeauna acolo.

Simțeai cum pământul te trage înapoi spre ceea ce era acolo
acum o sută de ani, spre ceea ce întotdeauna a fost acolo.

poezie de din Un cot de râu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Creangă

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, și nu știa unde l-ar găsi, ca să-i mulțumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad și se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoșca de babă gemea sub talpa-iadului și numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit așa de bine. Și iaca așa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate și de dracul și de babă, trăind în pace cu nevasta și copiii săi. Și după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam așa și nu așa, Ipate flutura din cap și zicea:" Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe pereți, că eu sunt Stan Pățitul!"

în Povestea lui Stan Pățitul
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Cornelia Georgescu

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este o iluzie poți să rămâi în zona de confort, ai aceleași obiceiuri, ai același tip de emoții și același gen de comportamente, iar cumva, miraculos, ai alte rezultate. Mintea ta în acest moment este cel mai mare obstacol, pentru că te minte. Îți spune "lasă merge și așa, mai o vreme". Și apoi știi ce se întâmplă? Ajungi în cel mai de jos punct al vieții tale în care suferința și disperarea sunt ca un nisip mișcător din care este foarte greu ieși. Există oameni care au o atitudine de parcă sunt vite duse la tăiere care nu mai au nicio scăpare și și-au acceptat soarta. "Eu nu am soluții". "Eu nu mai știu ce să mă fac". Deci după ce ai făcut toate greșelile posibile acum nu doar te uiți după soluții în locuri greșite încercând ascunzi rahatul sub covor, dar mai vrei soluțiile și REPEDE dacă se poate. Tot ce ai, tot ce ești azi, este suma deciziilor și comportamentelor tale din trecut. Accepți asta și ai o șansă începi să schimbi ceva.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Greșelile, deciziile și alegerile nefaste fac parte din modul prin care omul învață. Orice om ia uneori decizii care se dovedesc a fi greșite. Este în regulă accepți ai greșit, să înveți lecția atât de prețioasă și să mergi mai departe. Cu fiecare greșeală pe care ți-ai asumat-o și din care ai învățat ceva, devii mai înțelept. Nu da vina pe alții, pe conjunctură sau pe cine știe ce altceva. Tu ai fost acolo în acel moment, tu ai ales acționezi în modul în care ai făcut-o - acceptă asta. Nimeni nu-i perfect, nimeni nu are dreptul te judece și nu are niciun sens te simți vinovat sau rușinat. ci doar -ți asumi responsabilitatea faptelor tale și a consecințelor lor. Repară ce poate fi remediat, iar dacă le-ai făcut rău altora, recunoaște asta și cere-ți iertare. Ei pot accepte sau nu scuzele tale, însă asta ține de ei și nu de tine. Tu învață lecția pe care ți-a oferit-o viața și astfel asigură-te că nu vei mai repeta acea greșeală în viitor. Înțelepciunea se construiește uneori pe durere, regrete și suferință, însă doar dacă îți dai voie să le depășești vei putea pășești cu încredere în viitorul tău.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Stela Popescu

Când eram mică făceam multe prostii. Mama îmi croia rochii iar eu le stricam imediat pentru că eram cam baiețoi. Până pe la 15-16 ani am fost așa. Eram zbânțuită, așa zicea ea. Eu jucam fotbal, urcam în copaci, acolo îmi rupeam rochițele. După ce am ajuns actriță m-am format ca femeie. Nu am avut fițe. Iubirea față de teatru m-a schimbat. Meseria aceasta are mai multe fațete.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Stela Popescu

Când eram mică făceam multe prostii. Mama îmi croia rochii, iar eu le stricam imediat pentru că eram cam baiețoi. Până pe la 15-16 ani am fost așa. Eram zbânțuită, așa zicea ea. Eu jucam fotbal, urcam în copaci, acolo îmi rupeam rochițele. După ce am ajuns actriță m-am format ca femeie. Nu am avut fițe. Iubirea față de teatru m-a schimbat. Meseria aceasta are mai multe fațete.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai accepta standardele și dorințele altora pentru tine. Nimeni nu știe mai bine decât tine ce te face fericit. Simte-te liber să îți dorești fericirea. Dacă simți te-ai sacrificat, ai făcut compromisuri pentru ceva, știi că o să "scoți ochii" celui care te-a pus te sacrifici și o să apară conflicte, mai devreme sau mai târziu. De fiecare dată când vrei să faci pe plac altora în detrimentul tău, îți scade cu puțin stima de sine și puterea interioară. De fiecare dată când tinzi spre standardele puse de alții în viața ta, îți scade respectul de sine pentru că tu consideri că standardele tale nu sunt importante, ci doar ale altora. Află în ce crezi tu cu adevărat, ce este important pentru tine, ce te face pe tine fericit și începe să îți creezi propriile standarde.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Societatea actuală ne-a învățat să asociem banii cu răul întruchipat, înșelătoria sau imoralitatea – în timp ce oamenii care chiar muncesc pe brânci se mulțumesc cu mai puțin... că e "bine" și așa. Exemplele în favoarea acestui mod de gândire dăunător continuă curgă din stânga și din dreapta: nici nu e nevoie să ne gândim mai departe de știrile de ultimă oră, ca să nu mai amintim de modul în care am fost educați să privim anumite lucruri. Poate e nevoie scăpăm de vinovăția pe care o purtăm cu noi când cerem ceva pentru ceea ce am FĂCUT. NU e o rușine știi pentru ce muncești! Apreciază-ți munca tu în primul rând.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Anda Docea

Nici măcar nu erai genul meu. Dar poate ai fi fost, până la urmă. Aș fi putut pretinde, nu-i așa, "trăiesc momentul" sau că e "prima zi din tot restul vieții mele" și atunci, fără să mai analizez atât, te-aș fi abordat direct, în stația de autobuz de la Universitate. Ca să nu am deloc, dar absolut deloc emoții, aș fi coborât facebook-ul în real și ți-aș fi zis: uite, așa arată poza mea de profil din acest moment – nu e cea mai grozavă, dar nu e nici pe departe cea mai proastă. Apoi aș fi trecut în revistă informațiile "despre mine", locurile mele preferate din "fotografii" și ți-aș fi dat niște nume de cunoștințe apropiate care, la o adică, ar putea zice -s fată de treabă. După această introducere, ți-aș fi cerut prietenia și ți-aș fi spus aștept cuminte la "urmăritori", până când vei binevoi -mi oferi un loc în viața (de fapt, în lista) ta. Iar ție nu ți s-ar fi părut nimic, dar nimic ciudat în asta, ca și când și în lumea reală s-ar întâmpla zilnic.

în Camere de hotel, Iunie, 137 (aprilie 2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Camere de hotel" de Anda Docea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.95- 12.99 lei.

Greșeli, schimbări și ajutor

Fac asta din dorință,
O fac din neputință,
Căci sunt o simplă ființă
Ce simte suferință.

Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt merg în jos,
Și-o fac mai dureros.

Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puține
Și frica nu mai vine.

Și aud vrei -mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunț la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.

Dar n-am vrut fie-așa,
N-am vrut uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.

Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simțit.

Am greșit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe ușă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.

Și-acum când știu unde greșesc,
Acum când știu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu te găsesc.

Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Și-ncep simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.

Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sophia Loren

Au fost niște momente grele pentru mine când am ajuns la Hollywood și am început fac filme acolo, căci atât presa americană, cât și cea italiană au început scrie despre viața mea și să-mi facă poze în mod constant. Când m-am întors în Italia, nu mai puteam ieși în public fără atrag sute de oameni pe urmele mele. Dar n-am să mă plâng din cauza faimei.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

IARTA-MA !

Părinte ceresc iartă,
Am greșit, căci sunt un om
Chiar conștiința mea ceartă
Dar tu ești mare și ești domn.

Sincer fiu greșit am început,
Zi de zi încerc să nu greșesc
Privind la mine în trecut,
Iartă- te rog, mai îndrăznesc.

Greșelile au fost umane,
Altfel poate n-ar fi fost,
Greșesc doar suflete sărmane
Precum săracii mai țin post.

Persist și astăzi în greșeală
Îmi place tot ce-i pământesc,
Trăind în lumea mea reală
Cum aș putea să nu greșesc?

28 decembrie 2000 Moldova Veche

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Neil Gaiman

Adu-ți aminte: când oamenii îți spun ai greșit cu ceva sau că ceva de-al tău nu li se potrivește, au aproape întotdeauna dreptate. Când îți spun exact cum ai greșit și cum -ți îndrepți greșeala, ei greșesc aproape întotdeauna.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Sandman Omnibus Vol. 2 Hardcover" de Neil Gaiman este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -647.99- 397.63 lei.

Farmecul nopții

Noaptea e iarăși rece, e sumbră și aș vrea
Să te-ntâlnesc din nou, cum o făceam cândva
E frig, lumina-i pală, dar lumineaz-o stradă
Mă uit, te caut iară în trista-mi cavalcadă.

Te văd venind la mine, dar e imaginar
Ai rochia albă, pură, privirea-ți e de jar
Și-n loc de fericirea ce-o așteptam cândva
Azi picură veninul prin aspra vorbă a ta.

Vreau m-ascund, plec, s-alerg din calea ta
Dar mă reține-un lucru. Și asta-i dragostea.
Căci eu găsesc greșit să fug așa de mult
Când inima-mi revarsă o dragoste-n tumult.

Și decid, în fine, s-alerg din nou spre tine
Acolo în abisul pe unde ești și-i bine
De unde văd acum, când totu-mi este clar
C-a fost doar o părere, ceva imaginar.

Acum, pășesc agale, prin noaptea rece, sumbră
Te văd iar cum dispari, te văd ca pe o umbră
Te-nalți ca o visare, acolo sus spre stele
Iar mie îmi rămâne farmecul nopții mele.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook