Odă bărbatului
Bărbate, te-ai dus aseară
După pâine și-ai venit...
Aveai capul mult mai mare,
Erai murdar și amețit.
Eu te-am văut de la fereastră,
Iar câinii te lingeau vârtos,
Oh, aveai lumea la picioare!
Doar tu erai cu susu-n jos.
Și prin ogradă dai rateuri,
Că bormașină de-ai fi fost,
Tot nu loveai cu stângu-n dreptu...
Dar erai beat, bolând și prost...
Și totuși, faci și tu un bine,
Căci la boboci dai de mâncare...
Bărbate, nu ți-ar fi rușine?!
Nu mai ai bani în buzunare!
pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre rușine
- poezii despre pâine
- poezii despre prostie
- poezii despre picioare
- poezii despre mâncare
- poezii despre câini
- poezii despre bărbați
- poezii despre bani
- poezii despre alcoolism
Citate similare
Din ochii tăi, măicuță
Te vedeam cum la fereastră, îngâdurată stăteai,
sufereai de grija noastră, cu ochii ne căutai.
Ne-așteptai acasă, mamă, la tine noi să venim,
ca să ne așezi la masă, împreună iar să fim.
Din fereastra-aceea mică, iute-n prag te-ai arătat,
și cu fața-îmbujorată, cu drag ne-ai îmbrățișat.
Ne-ai dat un sărut pe frunte și în casă am intrat,
bunătăți ne-ai adus multe, să mâncăm ne-ai îndemnat.
Erai tare mulțumită, că pe toți ne-ai adunat.
Radiai de fericită și mâncare n-ai gustat.
Aveai fața luminată, aveai sufletu-împăcat,
că venirea noastră, mamă, foamea ți-a astâmpărat.
Din ochii tăi, măicuță, boabe de mărgăritare,
c-un colț de băsmăluță, tu ștergeai lacrimi de soare.
Așezată-n capul mesei, cu capul puțin plecat,
erai mama mult visată, erai cu suflet curat.
poezie de Dumitru Delcă (7 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mamă
- poezii despre visare
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre ochi
- poezii despre mulțumire
- poezii despre lumină
- poezii despre fericire
Erai atâta de frumoasă!
Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți cerșeau doar apă...
În traistă, doar un colț de pâine, uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai învelit mai de cu seară.
Abia intrată în ogradă, cătai îndată la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul fața, mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai călcâiele crăpate,
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.
Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai și piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceață, iar pieptul îți era căldură...
Chiar și dojana cea mai mare era amară cu măsură.
În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere,
C-aveau puterea să topescă pe loc și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire,
Ce ni se prelingea pe suflet, ca să ni-l umple cu iubire!
La cuptorașul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băț de răsărită!
Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă și-apoi ne așezai la masă
Și la lumina chioară-a lămpii și-a candelei de la icoane,
Tăiai cu ața mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!
Dar în puținul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Și ne-ndemnai să mulțumim cu umilință-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi și-n ziua cea de mâine!
Noi adormeam fără de grijă în șoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ți împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoștea doar Dumnezeu
Și doar acum, privind în urmă, măicuța mea... o știu și eu!
poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre viitor, poezii despre timp, poezii despre superlative sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Erai atâta de frumoasă!
Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți cerșeau doar apă...
În traistă, doar un colț de pâine, uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai învelit mai de cu seară.
Abia intrată în ogradă cătai îndată la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul fața, mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.
Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai și piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceață, iar pieptul îți era căldură...
Chiar și dojana cea mai mare era amară cu măsură.
În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere
Că aveau puterea să topescă pe loc și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire
Ce ni se prelingea pe suflet ca să ni-l umple cu iubire!
La cuptorașul din ogradă te apucai să faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga dumitale,
Erai atâta de frumoasă... erai atât de obosită...
Abia rupeai pe sub genunchi câte un băț de răsărită!
Mereu în fugă după treabă, dereticând de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă și-apoi ne așezai la masă
Și la lumina chioară-a lămpii și-a candelei de la icoane,
Tăiai cu ața mămăliga... tot căinând că ne-o fi foame!
Dar în puținul de pe masă era atâta-ndestulare
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la fiecare
Și ne-ndemnai să mulțumim cu umilință-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi și-n ziua cea de mâine!
Noi adormeam fără de grijă în șoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ți împreunate curgea o lacrimă fierbinte...
Pe care n-o vedeam niciunul... o cunoștea doar Dumnezeu
Și doar acum, privind în urmă, măicuța mea... o știu și eu!
poezie de Liliana Burac din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taina acelor ochi
Te-am întâlnit pe strada noastră-ngustă,
Întunecată, cu frunze multe și cu doruri,
Puratai cămașa în carouri, iar eu aceeași fustă
Aveai privirea încă blândă, eu inima în cioburi!
Eram prezentul, eram firavă și tăcută,
Tu tot așa, erai voios, puternic ca un zeu,
Dar cred că se scria în tine încă
Povestea-n care, zeiță ți-am fost eu!
Erai trecutul, erai durerea dintre două respirații,
Voiam să te ating, și totuși am ales să fug.
Trecutul să fie tot trecut, chiar dacă-mi dă vibrații,
Iar inima-mi arde pe rug!
Te-am ocolit, iar tu priveai în urma mea,
Mergeam plângând, să nu mă vezi, și să nu stii
Că port încă în pumni uimirea,
Și taina ochilor tăi verzi!
poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trecut, poezii despre întuneric, poezii despre verde, poezii despre tăcere, poezii despre prezent, poezii despre ochi verzi, poezii despre inimă, poezii despre fuste sau poezii despre frunze
Metamorfoză
Îmi e atât de milă, Fericire,
Mă uit la tine astăzi ce-ai ajuns,
Tu nu mai ești deloc ce-ai fost... iubire,
Ci doar arginți ce-n portofel s-au strâns.
Mă uit la chipul tău, e numai teamă,
Ca nu cumva să pierzi tot ce-ai trudit,
Ai vrea să pleci, dar frica te îndeamnă,
Să nu te-ntorci de unde ai venit.
Acolo nu aveai, erai săracă,
Dar tu mereu frumoasă te știai,
Acuma ai, dar de ce simți că parcă,
Pe vremuri erai vie și trăiai.
Mă uit la tine astăzi, Fericire,
Și-mi pare rău dar nu te recunosc,
Erai atât de simplă, doar iubire,
Acum ești doar ceva ce nu cunosc.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre sărăcie, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe sau poezii despre cunoaștere
Te-am văzut în vis
Te-am văzut în vis, măi fată.
Erai tânără, frumoasă.
aveai fața-îmbujorată
și blândețe maiestuoasă.
În jurul tău, luna turna
aură strălucitoare.
Ziua visu-mi înturna.
Erai lângă mine floare.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe sau poezii despre flori
Timpul evocării
erai ca singurătatea
ucideai clipele
atât de încet
erai atât de rară
încât n-aș fi lăsat niciodată
zorii să mai apară
erai ca liniștea
auzeam doar norii
prin gând
erai atât de neasemuită
încât nu te-aș fi lăsat vreodată
să taci pe pământ
erai mai frumoasă ca o evocare
timpul te oprea
între țărm și mare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre nori sau poezii despre gânduri
De nu erai...să mă alini
De nu erai... să mă alini
Când seri stinghere mă loveau
Și-n taină vise-mi sfâșâiau
Prin lacrimi și cuvinte-spini
Prea-spintecat de ochi străini
Răstălmăceam a lunii corn
Ca în uitare să mă-ntorn...
De nu erai... să mă alini
De nu erai... Dar nu erai
Decât a gândurilor rază
Ce-n așteptare stă de pază
Scurgând a clipelor alai.
Și-un văl-tăcere fluturai
Din "tu și eu" mijea un "nu"
Cu înveliș de-un "el și tu".
Tu nu erai... doar mă uitai.
poezie de Eugen Lovin (8 septembrie 2009)
Adăugat de Eugen Lovin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre seară
Schimb de experiență
Erai tu Venus, eu Adonis,
Ne-am întâlnit așa de-odată,
Iar delegația la Tomis
Am prelungit-o vara toată;
Erai frumoasă și nebună,
Erai a mea și-aveam noroc,
Zburdam pe plajă împreună -
Doi cai sălbatici, plini de foc,
Prin valuri ziua și prin soare,
N-aveam nici griji și nici urgențe,
Iar noaptea ne-o doream mai mare,
Să tot schimbăm experiențe.
Erai o iapă lată-n crupă,
Eram un tânăr armăsar,
Și ne-am iubit atunci, dar după,
Ai dispărut c-un marinar...
Ne-am întâlnit acum, vezi bine,
Când devenim sexagenari
Și suntem două cabaline
Ce fac... doar schimb de ochelari.
poezie de Marius Coge din Vis și armonie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre schimbare, poezii despre plajă, poezii despre ochelari, poezii despre noroc, poezii despre noapte sau poezii despre marină
ACUMA
*
De nu erai
Voce de rai
Și nu veneai,
Nu îmi păreai
A fi cu grai.
*
De nu veneai,
Nu mă gaseai
Și nu știai
Ce drum aveai,
Spre ce zburai...
*
Nu mă găseai,
Nu mă-ntalneai
Și rămâneai
Tot ce păreai,
Dar nu erai!
*
Tu ce erai
Când mă-ntalneai
Si mă-ncantai
Și mă țineai
Și îmi spuneai????...
*
Oare, știai
Când apăreai
Ca-mi aduceai
Frânturi de rai?...
poezie de Garofița Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce sau poezii despre rai
Întoarce-te, în viitor... Mai stai!
Întoarce-te, Miss,
în viitor,
cât ți-e permis!
Au, nu ți-e dor
de versu-acela nefiresc
de alb,
de verbul tāu în dungā
și tāios,
care îmi ajungea pânā la os?
Vreau pasul tāu la mine
sā ajungā,
iar sufletului meu,
ce-i însoțit cu vidul,
vreau ca sā-i dai metafore-ndeajuns,
sā vadā insipidul
cum erai tu, când liberā erai,
când versu-ți alb,
în spațiu-ți fluturai,
cum erai tu, când nu mā cunoșteai...
Prefā-te, Miss, din nou
în Lorelai,
fii iarāși floare rarā de bonsai...
iar mie, flutur beat, zălud, în comā,
din trupul tāu, sā-mi dai doar o aromā
și o halucinație sā-mi dai,
pe-o floare parfumatā de susai...
Întoarce-te, în viitor...
Mai stai!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre trup și suflet, poezii despre libertate, poezii despre dor sau poezii despre alb
Iubesc...
Te-am întrebat, de nu mă-nșel, odată,
Ce faci în viața ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei mașină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ți-e șef, de-ai copii mici,
Părinții dacă-ți mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...
Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...
Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat și n-ai răspuns.
Probabil, nu-s "șarmant" de-ajuns?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut și m-a durut,
Doream să-ți spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...
Și azi, eram în colț, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te știu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...
Mergeai încet și erai frântă,
Umbrela grea era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îți spun spășit, cu voce stinsă:
"Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc..."
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre dorințe, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre șefi sau poezii despre tramvaie
Flaut fermecat
Fără tine totu-i trist
Fără tine nu exist
Sunt legumă ambalată
Sunt o salcie uscată
Soarele într-un apus
Mi-a dat veste că te-ai dus
Îmi erai covor de flori
Îmi erai surâs în zori
Erai flaut fermecat
Erai tot ce mi-am visat
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre legume, poezii despre existență sau poezii despre Soare
Tu
Pe ce Te-am cunoscut? Nu Te-am vazut
Si nu Te-am auzit; dar am stiut
Ca Tu erai Acela
N-am simtit
Nici falfairea hainei; neclintit
Era in casa totul si inecat
In bezna, cand deodata s-a miscat
Ceva, dar n-am stiut: in mine fu
Miscare, sau in juru-mi. Stiu ca Tu
Ai fost Acela. Nu, n-ai stralucit
In slava mare, nici nu Te-ai ivit
Sa-mi dai sa-ti pipai urmele de cuiu.
Dar Te-am simtit si n-as putea sa spuiu,
Cum ai venit si iarasi, cum Te-ai dus.
Simteam ca o putere de nespus
Ma-nvaluie, rapindu-mi suflul tot
Al vietii in varteju-i. Cum nu pot
Sa scriu, pe ce Te-am cunoscut? Orbit,
Tot sufletul imi tace ca un schit
Pe ce cunosti ca-i zi, chiar de nu vezi,
Si stii ca-i noapte, chiar daca veghezi?
Putea-voi sa gasesc vreun de-al Tau,
Cand gandul, ametit, se pierde-n hau,
Si-n minte-abia de pot sa-l mai cuprind?
Ce punte pana la Tine voi sa-ntind,
Pe care Tu sa vii, senin in jos?
Eu te-am simtit asa de luminos
Ca n-am putut sa vad. O vreme-am stat
Cu ochii-nchisi ca moarta. Nemiscat
Ai stat si Tu in mine, undeva,
Si eu in Tine. Dragostea era
Aceasta neclintire? Nu mai stiu
Dar mi se pare lumea un pustiu
Si ziua, intuneric nesfarsit,
De cand in noapte, Doamne, Te-am simtit,
Atat de-aproape. Dragostea era?
Stateam pierduta-n Tine, undeva,
Invaluita cald in Dumnezeu
Si Tu erai in mine, Doamne-al meu!
poezie de Zorica Zlatcu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre moarte sau poezii despre Dumnezeu
Mi-e dor de tine
Mi-e dor de tine, te-am văzut aseară,
Aveai in brațe flori de violete,
Nu te-ai schimbat, ești ca odinioară
Cea mai frumoasă fată între fete.
Mi-e dor de tine, n-ai îmbătrânit,
Ești tot așa cum te știam de fată,
Am stat în loc, am stat și am privit,
Erai o doamnă fină, delicată.
Aceleasi gesturi, pline de lentoare,
Aveai și asta mi-amintea
Că-n tine exista candoare,
Că făcea parte din ființa ta.
Nu m-ai văzut și te-am putut privi,
Râdeai la fel, făceai la fel gropițe,
M-am lăsat pradă unor nostalgii,
Unui regret și-atâtor neputințe.
Nu te-ai schimbat, îmi este dor de tine
Și am pășit încet in urma ta,
Și miroseai atât, atât de bine,
Iubita mea, iubita mea!
Mi-e dor de tine, chiar de-s vinovat
Te-am părăsit și te-am lăsat plângând,
Acum strângi mâna unui alt bărbat,
Eu strâng doar amintiri, in gând...
poezie de Florentina Mitrică (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre mâini sau poezii despre inocență
Secretul apei
Erai în visul meu, erai cu mine,
dar tot ce a mai fost atunci, îmi scapă,
tu, folosind puterile-ți divine,
mă faci să uit reflexia din apă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă sau poezii despre secrete
Frunză catharsis
De nu erai tu...
Pentru cine existam
De nu erai tu... izvor heruvim
De unde setea mi-o ostoiam
De nu erai tu... munte Sinai de pe Venus
Unde focul-l șimțeam
De nu erai tu... șotron de Univers
Unde mă prăbușeam ca un astru in vers
De nu erai tu... nur de Golgotă
Unde-mi răstigneam chinurile
De nu erai tu... vitraliu de Notre-Dame
Unde aș putut cu ochii vede
De nu erai tu... coapsă de curcubeu
Unde curgeam in sudoare eu
De nu erai tu... sărut de Magdalenă
Unde tălpile mi le odihneam..
De nu erai tu... frunză catharsis
De unde respiram...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șotron, poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre munți, poezii despre curcubeu sau poezii despre astre
Crâmpeie de taifas...
... erai spectrală nu știu cum așa
flux de lumină
erai astrală sus pe undeva
pe sub retină
și mai erai pe pajiște cu flori
o simplă floare
și mai erai fior printre fiori
fior ce doare
erai un fulg printre nămeți
un fulg cuminte
și strop de rouă-n dimineți
pe ierburi sfinte
din câte-ai fost a mai rămas
doar o himeră
cu care leg crâmpeie de taifas
la colț de eră...
poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2018)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Iurie Osoianu despre flori, poezii despre zăpadă, citate de Iurie Osoianu despre zăpadă, poezii despre sfinți, citate de Iurie Osoianu despre sfinți, poezii despre sfințenie, citate de Iurie Osoianu despre sfințenie, citate de Iurie Osoianu despre lumină, poezii despre dimineață, citate de Iurie Osoianu despre dimineață sau citate de Iurie Osoianu despre astre
Te-am căutat
Te-am căutat în cărți și în horoscop
Cu mintea crudă ți-am făcut o pictură suprarealistă
Pe holurile lungi ale școlilor gri murdar
Prin caietele mele pline de versuri deșarte
Ți-am scris cântece sirene să te seducă
Dar tu nu erai născută
Mai târziu te-am căutat în amfiteatre
În fundul paharului golit de vodcă
Călătorind în lume cu valiza mea de speranțe
Alte femei pasagere în drumul vieții
Am visat la tine în trenuri fără destinație
Privind lacom blocuri unde toți trăiau
Dar tu nu erai acasă
Apoi când a venit vremea, când cercul s-a închis
Ai fost trimisă de o rugăciune către tată
Ca să potrivești exact toate golurile în tot
Două planete îngemănate într-un univers
Lăsând foc și lavă vulcanică în urmă lor
Venit de pe drumuri cu bagaje multiple
Te-am găsit iubito, curată ca un izvor de munte
Caldă și strălucitoare explozie de iubire
Erai chiar lângă mine
Însă abia acum sosise vremea
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre trenuri, poezii despre tată, poezii despre suprarealism sau poezii despre seducție
Căutări
Te-am căutat prin vise,
singuratic
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat
și mi-au răspuns lunatic
îndepărtate aripi lunecând.
Te-am căutat prin nopți
și aspre zile
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în visul tău, copile
și te-am găsit
iubirea, legănând.
Te-am căutat prin timpuri
efemere
dar tu erai prea sus,
în zbor urcând.
Te-am căutat în licărul de stele
și te-am găsit
ființa-mi luminând.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre zile, poezii despre stele sau poezii despre copilărie