Glossă anotimpului rece

E satul îmbrăcat în sărbătoare
Şi vineţie este-ntreaga zare.
Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Dealul îmi pare un colo de piatră,
Prin neaua ca un miel abia fătat,
Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Se-aude glas şficuitor de bici...
Ce bine e de sărbători aici!

E satul îmbrăcat în sărbătoare...
În mantii reci, străluce dealul mare,
Doar jad de brazi sub seceră de lună,
Împodobesc pământul împreună.
În seara asta daruri vor primi
Cei mai cuminţi şi cei mai buni copii.
Se roagă la icoană, apoi în pat,
Pornesc în somn, alt drum de colindat.

Şi vineţie este-ntreaga zare
Şi ninge, ninge, ninge pe cărare!
Ninge prin sat, pe uliţe... Deodată,
Un câine latră... -I cineva la poartă.
Îl văd pe tata, iese în pridvor.
- E un străin pribeag şi călător.
- Adu-l aici! îi zise mama. Iată!
L-o ospăta cu vin şi pâine caldă.

Miroase încă-a lemne arse-n vatră,
Miroase-a nuci şi a gutuie coaptă...
Vuieşte vântul pustielnic, trist,
Iar puncii dorm colindători în vis.
Trasă de reni, alunecă în noapte
O sanie cu darurile toate
Şi printre brazi, mulţime de copii,
Aşteaptă-n taină zorile de zi.

Dealul îmi pare un colos de piatră
Copilăria-i astăzi depărtată,
În suflet însă sunt un prunc mereu,
De-ceea îl aştept pe moş şi eu.
Nu vreau prea multe, îmi dorec decât
Să fiu acelaşi prunc de la-nceput.
Mă rog să ţină vraja noaptea toată...
Dar totu-a fost, a fost, a fost odată!

Prin neaua ca un miel abia fătat,
Alerg la săniuş, la colindat.
Spre transcendent, şuviţe argintii
Îmi strălucesc la tâmple. Ce pustii
Sunt satele acum! Ce triste par!
De ce nu-s prinse în divinul har?!
N-aud urări... Şi brazii unde sunt?!
Beteala lor de stele s-a pierdut?!

Trec prunci gălăgioşi la colindat...
Sfielnic, îi aud la uşi cum bat,
Dar nu mai vor ca-n alte dăţi colaci,
Nici nuci, nici mere dulci, nici cozonaci.
Şi farmecul acelor seri s-a stins!
Sunt o poveste! Poate-i doar un vis...
Copilărie, asta ămi doresc,
Să pot şi eu să mă mai veselesc...

Se-aude-un glas şficuitor de bici!
Pe ia mea ţesută cu arnici
Văd ape limpezi, câmpul înverzit
Şi soarele de negre nopţi cernit,
Valuri de grâne, macii din cosiţe,
Argintul de pe fote şi altiţe...
De le-aş avea în dar de Moş Crăciun,
Aş fii atât de fericit acum.

Ce bine e de sărbători aici!
La masă cu bunici şi străbunici,
Să prinzi în joc de flăcări vis de prunci,
În lacrimă durerea să-ţi alungi...
Dar timpul trece şi-ai ajuns bătrân,
Bunic pentru nepoţii de acum.
În gânduri, om de nea, de-acum veghează
Sufletul care încă mai visează.

Ce bine e de sărbători aici!
Se-aude glas şficuitor de bici,
Trec prunci gălăgioşi la colinat
Prin neaua ca un miel abia fătat.
Dealul îmi pare un colos de piatră,
Miroase încă-a lemne arse-n vatră
Şi vineţie este-ntreaga zare...
E satul îmbrăcat de sărbătoare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa începutului de iarnă

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Colindători prin sate au pornit...
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră.
Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi în fereastră parc-o văd pe mama.
Îmi spune iar poveşti... şi vântul bate...
Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe...

Şi a venit şi iarna, în sfârşit!
Biciul, de ger, în patru-i şficuit.
E rod bogat în anul ce-o să vină,
Prinos de flori şi fluturi în grădină,
Hambare pline, câmpuri înverzite,
Bogate case, struguri, multe vite.
Brazi străjuind în munţi cu semeţie
Şi oameni de aleasă omenie.

Colindători prin sate au pornit,
Uliţele cu vise troienind...
Bravi urători în haină populară
Cutreierând... Un vin cu scorţişoară,
Cu nuci şi pită îi aşteaptă-n dar...
E-o casă,-n poarta cu-un bătrân arţar,
Cu doi bunici cu suflete de prunc
La care, când mi-e dor şi eu mă duc.

Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă...
Măicuţa plânge şi suspină, iată!
"Sunt eu, măicuţă dragă, sărut mâna!
Din alte ţări mă întorsăi acuma
Şi dor mi-era de voi, de grădiniţă,
Dor de arţarul falnic din portiţă.
Mă lasă să-ngenunchi! Apoi te roagă
Să-mi fie drumuri bune, maică dragă..."

Lemne de brad se-aud mocnind pe vatră...
Deschide uşa, pruncii să nu bată!
Să intre să ureze... Dă-le-n dar
Nuci şi colaci, ca-n fiecare an!
Şi mere roşii puse la uscat...
Dă-le să bea din sticla cu Muscat.
Sunt îngheţaţi şi-or fi urat destul...
Tu spune-le poveşti cu Moş Crăciun!

Betea şi vâsc împodobesc icoana
Şi florile-ncolţesc pe geam, ia seama!
În noaptea asta-i ger şi focul arde...
S-aveţi, bunici, prinos de sănătate!
Plesneşte biciu-n patru zări şi plâng
La casa bătrânească când ajung...
Văd lacăte lucind şi doliul pus.
V-aţi dus iubiţii mei bunici, v-aţi dus!

Şi în fereastră parc-o văd pe mama...
Poate că-i doar Crăiasa Iernii, Doamna,
În râuri de lumină îmbrăcată,
Cu stele-mpodobită... Se arată
La ceas târziu, din ceruri coborând,
Maicuţa blândă pentru Pruncul Sfânt.
Dar... unde oare sunt colindătorii?!
Sunt troieniţi sub pletele ninsorii...

Îmi spune iar poveşti şi vântul bate...
Şi spulberându-mi visurile toate
Mă lasă-n noapte, troienit la tâmple...
De lacrimi grele ochiul mi se umple.
Umbra tăcerii crud mă încolţeşte,
Iar timpul trece, nu se mai opreşte!
Colindător cu mâinile-ncleştate,
Alerg – un ceas de trecere, spre moarte.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe!
Bunicii-mi văd ivindu-se în noapte
Şi între noi troiene se ridică...
Îmi face semn din noapte-o bătrânică.
O prind de mână iute şi-n odaie
Lumina zilei parcă se-ntretaie.
Este Crăciunul... Ninge liniştit...
Colindători la poartă au venit.

Mi-e gândul dus spre nicăieri, departe.
Se-aud din nou poveşti şi vântul bate
Şi în fereastră parc-o văd pe mama
Betea şi vâsc împodobesc icoana.
Lemne de brad se-aud pocnind pe vatră,
Miroase-a cozonaci şi-a pâine coaptă,
Colindător prin sate am pornit
Şi a venit şi iarna... în sfârşit!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iernilor la sate

Visăm şi azi la sărbători,
La postul mare, la Crăciun,
Un foc în sobă, ori ninsori,
Visăm la zarva de pe drum...
Visăm şi noi la Pluguşor,
La Steaua... la urări visăm,
Când prunci la mama în pridvor,
În poală pruncii ni-i culcăm...

Visăm şi azi la sărbători,
La clopotul vuind a jale,
La zile aspre, cu ninsori,
La ţuică fiartă, la sarmale...
La tâmpla blânzilor bunici
Şi la poveşti, la cozonac.
Ia ţesută cu arnici
Venind din timpul geto-dac.

La postul mare de Crăciun,
Şi-nmiresmatele odăi.
A cozonac, gutui şi fum
Ce se revarsă peste noi.
Nămeţi pe vechiul rezalit
Acopăr tainice istorii
Şi-nsingurat precum un schit,
În ardere, făclii sunt zorii.

Un foc în sobă, ori ninsori –
Frânturi de vis, copilărie,
Ne mai apar în timp, în zori –
O amintire încă vie.
Urciorul într-un loc ciubit,
Postava, strachina din care
Bunicul supa şi-a sorbit...
Masa din lemn, cu trei picioare...

Visăm la zarva de pe drum –
Amnar şi ceas, voal şi făclie
Şi în clepsidră totu-i scrum.
Decât o coală de hârtie
Pe care îngăimam poveşti.
Cuvântul – lacrimă şi clopot.
Copil, aici mă regăseşti,
Sub clipele trecând în ropot.

Visăm şi noi la Pluguşor,
Visăm la "Iarna pe uliţă".
Iar eu, să fiu colindător,
Să-ţi bat, bunico, la portiţă.
Visez să-mi dai colaci şi nuci,
Ori mere, bani şi cozonac...
Acum e satul cuib de cuci
Şi vezi?! Nu îmi mai e pe plac.

La Steaua, la urări visăm...
Suntem la tâmple albi acum,
În sat ne-ntoarcem, aşteptăm...
Şi toţi suntem stingheri... pe drum...
Sub storul sufletului meu
E plâns, dureri, amar şi jale,
Se-aude clopotul vuind...
Bunico,-i glasul dumitale?

Când prunci, la mama în pridvor,
Aleargă s-o sărute,
De tine mamă plâng, mi-e dor
De tâmplele-ţi cărunte...
Mi-e dor de sărutarea ta,
Oh, ce dor mi-e de tine!
Aş vrea să măicuţa mea,
Aici, mereu, cu mine.

În poală pruncii ni-i culcăm –
Un leagăn de iubire
Şi către cer ne înălţăm
Crâmpei de fericire.
Ardentelor dorinţi, copii,
Suntem flamura vieţii,
Ascunşi pe ceruri viorii,
Sub faldurile ceţii.

În poală pruncii ni-i culcăm,
Când prunci, la mama în pridvor,
La Steaua, la urări visăm,
Visăm şi noi la Pluguşor.
Visăm la zarva de pe drum,
Un foc în sobă, ori ninsori,
La postul mare, la Crăciun,
Visăm şi azi la sărbători...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de iarnă

Muguri de lumină pică,
Bate ramură de brazi,
Sub beteală, se ridică
Ochii tăi atât de calzi.
Ceru-n falduri parcă arde,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ninge până hăt, departe
Şi pământul a-ngheţat.

Muguri de lumină pică,
Clopot ca un cânt se-aude
Şi spre ceruri se ridică
Plâns de cerbi şi plâns de ciute.
La fereşti, gutuie copată –
O icoană-mpodobită,
Trece-o sanie prin sloată...
Mama-i tare fericită.

Bate ramură de brazi...
Podoabe chihlimbării,
Tu-n nămeţii mari te scalzi
Ca-ntr-o joacă de copii.
Focu-n vatră, ca un zmeu,
Pleacă-n luile de vis,
Ninge, ninge tot mereu,
Leru-i ler, flori de cais.

Sub beteală se ridică
Îngeri – cetină de nea,
Globuleţele de sticlă
Timpu-n noi vor clătina.
Prin văi trec colindătorii,
În cojoace-nfofoliţi
Şi se roagă călătorii
Prin zăpadă troieniţi.

Ochii tăi atât de calzi,
Ning în noi frânturi de stea.
Se ascund pe lângă brazi
Povestiri din viaţa mea.
Ochiul de nămeţi mi-e plin...
Pe sub arcuri de sprâncene,
Toţi cei dragi la mine vin,
Trioieniţi în vremuri grele.

Ceru-n focuri parcă arde.
Petrecutelor ninsori
Care le purtaţi în spate,
Ningeţi roua de pe flori!
Daţi lumină-n întuneric,
Ceru-n foc de vis să ardă!
Peste arc de timp feeric,
Fie-vă privirea caldă!

Timpu-n noi s-a spulberat...
Ninge-n noi, deodată ninge!
Şi în sobă lemne ard...
Nu-s colindători să strige.
O urare... s-a oprit
Timpul. Viaţa troienită.
Şi bătrânii poposit
Obosiţi de drum, în tindă.

Ninge până hăt, departe...
Prin omăt înoată pruncii,
Trece lacrimă de şoapte
Izvorând din lutul luncii.
Şarpe argintat goneşte...
Vuiet pe poteci, în sate
Şi la tâmple străluceşte
Viaţa noastră zi şi noapte.

Şi pământul a-ngheţat...
Maica Sfântă, la icoană,
În mătăsuri s-a-mbrăcat...
Bate clopot de aramă.
Vin alese sărbători...
La ferestre îngheţate
Poposesc, buchet de flori
Şi gutui împarfumate.

Şi pământul a-ngheţat,
Ninge până hăt, departe,
Timpu-n noi s-a spulberat,
Ceru-n focuri parcă arde.
Ochii tăi atât de calzi
Sub beteală se ridică,
Bate ramură de brazi,
Muguri de lumină pică...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – colind în anii grei

Pe stânci de-un verde jaderesc
Şi albe salbe de lumini,
Lumină albă te zăresc,
Renaştere, pentru creştini.
Se-aud colindători prin văi,
Colindători î suflet trec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Străin pribeag, eu iarăşi plec.

Pe stânci de-un verde jaderesc,
Oh, ce mare sărbătoare!
Luminile se împletesc
Într-o beteală de ninsoare.
Căci este seara de ajun,
Vin magii dinspre răsărit
Daruri să-i dea, să-i dea acum,
Prea mult Iisusului iubit.

Şi albe salbe de lumini
Sătucul vechi împodobesc,
În zbor trec îngeri-pelerini
Purtând blând har dumnezeiesc.
Vezi, satul parcă s-a schimbat,
De-acum altul îmi pare.
Cât de frumos, ce minunat
E-n straie de ninsoare!

Lumină albă te zăresc,
La casa bătrânească,
Iisuse, azi, de dorul Tău,
Mă voi întoarce-acasă.
În sătucul trist din vale
Şade Iisus la icoane,
Când sub salbe lucitoare
Tu-ţi aştepţi îngerii, Doamne.

Renaştere – pentru creştini
Îngerii în coruri cântă.
Bat la porţi azi prunci străini...
Doamne, sărăcia-i cruntă!
Oameni cu suflet bogat
Şi cu inimă curată,
Portiţa au descuiat...
Gutuie împarfumată...

Se-aud colindători prin văi,
Grăbesc să se arate,
Se-aud, se-aud şi zurgălăi
Şi focu-n sobă arde.
Bunica-mparte colăcei,
Nuci, vin şi mere coapte,
Câţiva bănuţi, căci anii-s grei,
Mai mult de-atât nu poate.

Colindători în suflet trec
Ani lungi şi cu suspine,
Departe-s şi-n zadar încerc,
Sat, să mă-ntorc la tine.
Acum când nu mai sunt nămeţi
Şi străzile-s curate,
N-am să mă-ntorc, să nu mă cerţi,
Tu ştii că sunt departe.

Se-aud în gânduri zurgălăi...
La casa bătrânească
Mă aşteptaţi de-o vreme voi
Şi dorul vă apasă.
Se-aude-un clopot în adânc,
Biserica din vale
Îşi plânge fiecare prunc
Plecat în depărtare.

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Mă mână sărăcia,
Zadarnic să trăiesc, încerc,
Frumos, în România.
Am tot sperat că într-o zi
Iisus se va întoarce.
Tăicuţul plânge iar la geam,
Măicuţa-n prispă toarce...

Străin pribeag, eu iarăşi plec,
Se-aud în gânduri zurgălăi,
Colindători în suflet trec,
Se-aud colindători prin văi.
Renaştere pentru creştini,
Lumină albă te zăresc
Şi-(s) albe salbe de lumini
Pe stânci de-un verde jaderesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La uşă vin şi-mi bat colindători,
E zvon şi zori de zi de sărbătoare.

La gura sobei galbene gutui
Se-nalţă în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Şi-n sufletu-mi e ger... Şi gerul doare.

Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Şi leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Şi mă privesc cu lacrimi, în oglindă.

Mă-ntreb şi eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Şi noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.

Dar azi, doar tu îmi eşti singurătate
Reazem iubirii care o ofer
Aceluia ce a plecat departe...
La pieptul meu te am, te strâng, te chem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna străină

Aş vrea să plec, din iarna cea străină,
Dar sunt întemniţat în lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată te înhaţă.

Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscol am în suflet şi nerostit cuvânt.

Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid, cu gândul la visare,
Mă rog cu umilinţă să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura la cuibul meu din zare.

Purtat de înger, sunt în ajun acasă,
Miroase-a cozonaci şi-a cetină din munte
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.

Iar taica se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător aşteaptă copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă
Şi-i place apoi să plece, la colindat pe alţii.

Pe uliţe-i Crăciun şi bucuria-i mare,
La oricare creştin e-o candelă aprinsă,
Un sfânt fior străbate divina sărbătoare
Şi ne-nfrăţim cu cerul, căci uşa e deschisă.

Dar visul se sfârşeşte şi mă trezesc buimac
În camera pustie, cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu îndrăzneală pe Domnul meu îl strig.

O, Doamne, Milostive, sunt doar un biet pribeag
Departe de-a sa vatră, de-ai săi înstrăinat,
Te rog Iisuse Doamne, du-mă pe-al meu meleag,
Să fiu de sfânt Crăciun pe uliţa din sat.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine iarna

Totu-i alb şi amorţit,
Vis de nea se aşterne iară,
Viscolul geme cumplit,
Iarna s-a întors în ţară.

Cu veşminte-mpodobite
De steluţe argintii,
Cu sărbători cât mai multe
Şi cu daruri la copii.

Săniuţele zglobii
Iute trec pe derdeluş,
Oamenii de nea, hazlii
Noaptea-şi caută culcuş.

Brazi înalţi, împodobiţi,
Vitrine strălucitoare,
Cozonaci gustoşi şi mulţi,
Cu miros de sărbătoare.

În jur numai veselie,
Totu-i basm şi armonie,
Doamna Iarnă, minunată,
Face din lac – îngheţată!.

Copiii, cu nasul roşu,
Privesc pe geam după Moşu'
Şi aşteaptă jucării,
Daruri multe, bucurii.

Şi pe stradă, cete-cete,
Trec în grup colindători,
Mulţi băieţi şi multe fete
Se-adună de sărbători...

Să ne cânte şi să-ncânte,
Cu glasul lor minunat
Ca izvorul de sub munte,
Candid trecător prin sat.

Astfel Doamna Iarnă trece,
Cu aerul cât mai rece,
Dar cu sufletul căldură,
Dacă nu-i cuprins de ură...

poezie pentru copii de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, înceţoşat şi cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Şi mă înţeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, înceţoşat şi cav,
Am scris poveşti, poeme şi istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele şi zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiţi în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Şi-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea şi aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălţat palate.
Îl văd în ceţuri pe tăicuţul drag,
Iar mama iarăşi s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Şi lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viaţă şi de nori.

Cer de la prunci un colţ uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Şi candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind uşor.
M-aşteaptă toţi străbunii. Şi coboară
Îngeri de stele îmbrăcaţi în alb.
Mă chemă ân a morţii călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Şi dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei şoapte...
Sunt ostenită de dureri şi plâns!
Străin care-mi urzeşti la căpătâi,
De-acum este târziu! Şi eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Şi mă înţeapă spinii din privire...
Vă tânguiţi cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Şi în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să ştiu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui şi-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărţit la semeni omenia
Şi licărul iubirii a-ncolţit,
Dar când iubirea a rodit într-ânşii,
De teama mulţumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Şi mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, înceţoşat şi grav.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna acasă

Pe al iernii drum cernit
De trei zile şi trei nopţi,
Fulgii cad necontenit
Pe-ale văii porţi.

Ninge, ninge neîncetat,
Când mai lin, când viscolit
Prin fereastră stă mirat,
Orăşelul troienit.

Din poveşti noaptea se lasă
În tabloul fermecat,
De mâini dalbe de crăiasă
În omăt pictat.

Brazii 'nalţi s-au îmbrăcat
În veşminte lucitoare,
De natură ferecaţi,
Cu-ale albului zăvoare.

Se văd case deghizate
În lumini de felinare,
Stând pe stradă înşirate
Albe, vechi şi gânditoare.

Când şi când prin neaua moale
Se afundă osteniţi,
Câţiva paşi, apoi ninsoare
Şi sunt iar acoperiţi.

Eu la geam încremenit
Printre fulgi şi fum,
În vis noaptea adormit
Plec prin nea, pe drum.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurii de iarnă

Îmi rezonează-n gând lumini celeste
Ce îmi inspiră un poem duios,
E iarnă şi mă simt ca'ntr-o poveste,
Cu suflet mai uşor, mai generos;

Aştept Crăciunul cu înfiorare,
Mereu adorm în gând c-un brad frumos,
Visez că merg cu steaua pe-o cărare
Vestind voios că s-a născut Cristos;

E minunată-această sărbătoare,
Ea ne transformă-n legendarii magi
Ce vin cu daruri, ca la o chemare,
Şi bucuroşi le-nchină celor dragi.

Când neaua cu argint ne poleieşte
Suntem mai buni, cu gândul mai curat,
Ne-nviorăm cu toţii sufleteşte,
Suntem copii porniţi la colindat.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurii de iarnă

Îmi rezonează-n gând lumini celeste
Ce îmi inspiră un poem duios,
E iarnă şi mă simt ca-ntr-o poveste,
Cu suflet mai uşor, mai generos,

Aştept Crăciunul cu înfiorare,
Mereu adorm în gând c-un brad frumos,
Visez că merg cu steaua pe-o cărare
Vestind voios că s-a născut Cristos;

E minunată-acestă sărbătoare,
Ea ne transformă-n legendarii magi
Ce vin cu daruri ca la o chemare
Şi bucuroşi le-nchină celor dragi.

Când neaua cu argint ne poleieşte
Suntem mai buni, cu gândul mai curat,
Ne-nviorăm cu toţii sufleteşte,
Suntem copii porniţi la colindat.

poezie de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta-i mai frumoasă

Şi toamna asta parcă-i mai frumoasă...
Cu must de frunze-mbietor şi cast!
În amintire încă mi-a rămas...
Mă simt din nou, oriunde-aş fi, acasă!

La geam văd ramuri ude cum îmi bat
Ca nişte braţe-ncovoiate-a dor...
Eu am îmbătrânit şi nu-i uşor
În "timpul-ieri", în vise, să recad.

Miroase-a nuci şi-a dulce must din vii,
A pâine coaptă-n ţestul petecit,
Pe care prunci fiind l-am tot privit
Înfometaţi, în serile târzii.

Şi parc-o văd pe mama cu batic,
Cum se-nchina şi se ruga mereu
Şi parcă nu mai sunt acelaşi eu,
Albit la tâmple şi vorbind peltic...

Mi-a nins în gând şi ani am strâns cu sârg!
Mi-a nins în viaţă... Şi sunt trist... Sunt trist!
Să fiu adult nici azi nu m-am decis
Mi-e toamna-n fiinţă şi cu toamna plâng.

Se scutură cenuşa peste cer...
Peste pământ, cenuşa creşte-n ploi...
Suntem copii! Suntem copii şi noi!
Mai mult, în toamna asta ca oricând,
Copii cu suflet cald şi auster,
Copii trudind între pământ şi cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt un fulg de zăpadă

Îmi ninge în suflet, iubite,
priveşte zăpada pe ramuri,
se pierde în viscol tăcerea
şi-ngheaţă lumina la geamuri.

Prin noapte trec ca o umbră,
eu sunt vânzătoarea de vânt,
în seara furtunii cu stele:
" Iubite, mai ştii cine sunt?"

Ascultă colindul din zare,
pe stradă iar trece-un tramvai,
întind o mână spre tine:
"Iubite, te-aştept la un ceai!"
..............................................................

În mine se-ascund zăpezi numărate
şi ninge, iar stele vin să mă vadă,
în noaptea aceasta te rog să m-aştepţi:
"Iubite, eu sunt un fulg de zăpadă!"

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De satul meu bătrân

De satul meu bătrân îmi este dor...
Îmi amintesc de când eram fecior,
De casa şi de cumpăna fântânii,
De cum trudeau spre a trăi, bătrânii.

De obiceiuri din străbuni purtate
De plânsul şi de jalea de la moarte,
De bucuria nunţilor spre care
Copil, eu alergam cu-nfrigurare.

Îmi amintesc, îmi amintesc de toate,
De salcii ori de goana de pe drum,
Când îmi vedeam bunicii de departe...
În fumul vieţii parcă-i văd şi-acum...

Văd ca prin vis şi naţia română
Şi tricolorul fluturând spre-nalt,
Văd limpezimea apei din fântână
Şi-n plâns de dor şi de durere cad.

Spre transcendent văd alergând străbunii
Şi pică-n mine lacrimă de dor,
Căci au plecat din ţară toţi românii
Ne-având aici, de mult, vreun viitor.

Privind în jos, din înălţimi cu soare,
Văd renăscând biserica din vale,
Mormintele-nvelindu-se-n lumină...
Şi Doamne, simt puterea Ta divină!

Mă văd la focuri, alergând prin sat...
Văd tinereţea plină de păcat...
Văd ca prin vis şi nucul cel bătrân
Şi dintr-o dată iar mă simt român.

Dar vezi, îmi este talpa sângerândă
Şi-s paşii grei şi mâna tremurândă.
Pământul sfânt mă cheamă înapoi.
Trăiesc regretul celor mulţi ca voi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă străină

Aş vrea să plec din iarna prea străină,
Dar sunt cuprins de lacrimă şi gheaţă,
Singurătatea-n soartă e rece şi haină,
În gheare fără milă pe dată mă înhaţă.
Ascult cum bate vântul şi şuieră la geam,
Necruţător îmi culcă simţirea la pământ,
Mă simt al nimănui şi vlagă nu mai am,
Doar viscolul aud şi-un nerostit cuvânt.
Neputincios păşesc în colţul fără umbră
Şi ochii mei se-nchid cu gândul la visare,
Mă rog fără cuvinte să piară teama sumbră,
Ca eu să pot zbura spre dulcea depărtare.
Purtat de-un înger alb sunt în ajun acasă,
Miroase a cozonaci şi-a cetină din munte,
Pe maica o zăresc punând colaci pe masă,
Un coş cu mere roşii şi nuci, să fie multe.
Tăicuţa se preumblă prin casa-nmiresmată
Nerăbdător să-i vină copiii toţi şi fraţii,
E primitor şi vesel de i-ai bătut la poartă,
Îi place, apoi să plece la colindat pe alţii.
Dispare visu-ndată şi mă trezesc buimac
În camera pustie cuprins de dor şi frig,
Cu fruntea la pământ suspin încet şi tac,
Apoi cu năzuinţă pe Domnul meu îl strig.
O, Bunule Iisus, sunt doar un biet pribeag
Înstrăinat şi singur prin lumea ciocoiască,
Te rog cu umilinţă, du-mă pe-al meu meleag
Să fiu de sfânt Crăciun la masa părintească.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Fărâmă de mesaj galactic
Se convertind păgân cu sfinte
Într-o cutumă, vis cu practic;
Copil pierdut de-un zeu părinte.

"Dar" e, creaţie, crenguţă
De tată-n fiu născut incert
La dată fixă... În brad crăcuţă
Lumini sclipind pe-un cer deşert.

"Cobor" din aştrii-n casă caldă
Din sanctitate-n moş-copil
Născut sacrificat, ofrandă
De-o lume-n crucifix ostil.

E albul prunc cu barbă moale,
Claus, Christmas, Noel, Crăciun,
Natal, Nativity, Natale,
Calatio... simbol de bun.

Se scurge-n vin sânge-n pocale
Să umple-n toasturi de urări,
Îmbujorând mari, mici sub poale...
E Moş Crăciun, albit de flori.

El strânge fiii, risipiţii,
Dă-ndestulare, cânt în daruri
La cei ce au... Năpăstuiţii
Întind cu mâna bici din caruri.

Alunecă pe timp, la fel
Tot neschimbat, cu reni-n hamuri,
Hristos cernut în fulgi de miel,
Neştiind că-n veci e sol de daruri.

Prozaic obicei canonic
Transpus plăceri în suferinţă
Îngemănând suflet, draconic;
Păcat de-omor într-o credinţă.

E-o lume într-o sărbătoare
Cum de milenii a fost, va fi,
Căci rege naşte, icnet moare
Şi toţi lui Moş suntem copii!

PS
Mă rog o lume pace s-aibă
Să uite azi de rău, de orori...
Doar dragoste, o floare dalbă,
S-aveţi! Ferice sărbători!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este bine să-ţi faci iarna sanie şi vara car?

Eşte anotimpul rece, este ger, pe cer sunt nori
Stau să văd cine mai trece, geamul are... "flori";
Trece parcă o căruţă, nu o văd prea bine:
Este-o sanie, drăguţă, dar nu văd şi cine...

Ba, acum, văd desluşit, sania-i trasă de cai
Iar acum, s-a-nzepezit, şi copiii fac, alai;
- Nene, nene, te-ajutăm... sania s-a-nţepenit
Eu zic ajutor să-ţi dăm, toată noapte-a geruit?

Ies şi eu iute afară, sunt copil, sunt curios
Acum gerul mă omoară, zăpadă multă-i pe jos;
Râd copiii, se distrează, caii tare se zmucesc
Neaua scârţâie, cedează, şi copiii... se feresc.

Acum, sania, goneşte, abia dac-o mai vedem:
Sania, parcă pluteşte, şi veseli copii suntem;
- Ai ieşit şi tu afară, vino ca să ne jucăm!
Tu n-ai mai ieşit de-aseară, şi pe derdeluş ne dăm.

- Iarna asta e geroasă, mai-'nainte m-am sculat
Fac curat puţin prin casă, şi când gros m-am îmbrăcat,
Am să vin şi eu la joacă, îmi iau sania ce-a nouă
Care zic, c-o să vă placă, şi v-o dăruiesc şi vouă!

- Iute, te rugăm să vii, vrem sania să-ţi vedem!
Săniuş avem să ştii, copii mulţi suntem;
Am văzut noi astă vară, tatăl tău ceva făcea
Nu prea ţi-o vedem pe-afară, este îngropată-n nea?

- Ies imediat copii, şi sania îmi vedeţi:
Este faină, să te ţii, nu trebuie să-mpingeţi,
Sania mi-e fermecată, singură fuge la vale
Iar când este răsturnată, voi, să vă feriţi din cale!

- Vai, ce sanie frumoasă, suie-te... să te-mpingem!
Astăzi nu venim acasă, fericiţi tare suntem;
Râdem şi ne-nveselim, pârtia îi pregătită
Avem sanie, fugim, zăpada, îi tăvălită.

*

Copil am fost, şi-mi amintesc, de sania din lemn făcută
Aş vrea copil, să mai trăiesc: de două ori şi-osută!
Rămasă este amintire, şi pentru că... trăiesc
Iau virtuala mea gândire, frumos, s-o viersuiesc.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!