* * *
Îngenuncheat de toamnă...
De-atâta toamnă, vor suspina izvoare
Iar eu te voi chema la nesfârșit,
În lumea unde totul s-a oprit
Și din iubire, uneori, se moare.
Te-așez pe tâmplă și te-așez pe frunte
De-atâta toamnă simțurile-mi scad,
Dar te iubesc și pentru tine ard
Sunt torță vie într-un pustiu de munte.
Și totuși, dacă plouă și e frig
Și ochii mei sunt râuri înghețate,
Am dreptul meu să te zidesc în toate
Și-ngenuncheat de toamnă, să te strig.
poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
De toamnă
E toamnă, surâsul tău s-a transformat în mit
Cad ploi ca-ntr-o perfidă rătăcire,
Și te întrebi de-a existat iubire
Și ce păcat de moarte-am săvârșit.
Ne rătăcim prin sute de perechi
Cuprinși de amnezii ce n-au cădere,
Și picuri mari cu iz de mângâiere
Ne-așează Bach și Mozart în urechi.
Și totuși, ne iubim cu flori de toamnă
C-o ultimă risipă de tăcere,
Eu știu că din iubire iese miere
Și ochii tăi, ca două mări sunt, doamnă.
poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, toamnă, toamnă
Norii iarăși se descarcă
Și acum ca astă vară.
Anotimpul ăsta parcă
A mai fost și-n primăvară.
epigramă de Valentin Groza din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paspartu de toamnă
E iarăși toamnă, toamnă pe pământ
Și ți-aș împacheta din nou un gând
Dar plouă molcom, plouă literar
Că multe-aș vrea, cu ochii-n felinar.
Mi-ascunde ceața zorii luminoși
Oamenii-s triști, chiar dacă sunt frumoși
Soarele-n du-te/vino pe pământ
Mai mult se-ascunde, bântuit de vânt.
Amieze blânde plămădesc meniri
Îngălbenitelor hirotoniri
Simt vremea arămiului livresc
Cu ceai de tei și-un tainic: Te iubesc.
În asfințit am antamat trăiri
Cu iz de inimă și amintiri
Cu-accelerări de puls și șoapte-adânci
Ce-mi par un veac din clipele de-atunci.
E iarăși toamnă, toamnă pe pământ
Unde ești tu acum, eu nu mai sunt
Unde sunt eu, nici tu nu mai apari
Fruct de cuvânt, cu sâmburii amari.
(septembrie 2021)
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, aș fugi de tine!
Aș fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.
Toamnă, aș fugi de tine,
Mi-aș zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.
Aș fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.
Toamnă, aș fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ți răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.
Aș fugi de tine, toamnă,
Oricând, știu, a ta surată
Va putea, așa, deodată,
Grele-omături să aștearnă.
Toamnă, aș fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De toamnă
Mă-ntreb adesea unde să-ți mai scriu
De ce cuvântul meu e de prisos,
Mă mir că mai pot scrie și sunt viu
Cu-atâta plumb și risipire-n os.
Și-această toamnă rece și bastardă
Cu agonia ei nevindecată,
E pretutindeni, în priviri, pe stradă
Iar eu petrec cu ea, la o serată.
Mi-ai spus că o să treacă, dar eu știu
A te iubi e-o boală fără leac,
Încerc în crucea nopții să îți scriu
Ce simt acum, la început de veac.
E un dor ce seamănă-a pustiu
Și sunt cu toamna, conversând, în parc.
poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
E toamnă
E toamnă pe străzi și lumina e moartă;
E toamnă, din soare-a rămas doar o șoaptă;
E toamnă și cântecul mi se-ntristează;
E toamnă, un stol de heralzi emigrează;
E toamnă pustie,
Gri-cenușie
Și crește-ndărătnic rugina în vie.
Se luptă satirii lumina să-nghită
Mușcând înghețat din natura cernită.
E toamnă, visează izvorul cântând;
E toamnă amară în mine și-n gând.
Fire de ploaie țes lumii veșmânt
Iar ceața zidește cetăți pe pământ.
E toamnă, sarcastic, agonic cuvânt,
E toamnă... ș-atât.
poezie de Alin Cucuruzan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă aurie
Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Și zile cu ploi cernite.
Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.
Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Și-n zbor, păsări călătoare.
Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toți în casă,
Pentru iarna friguroasă.
poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
De toamnă
E pretutindeni toamnă despletită
E brumă și sunt pomi fără culoare,
Și tu îți pui aceeași întrebare
Și-același dor de viață te despică.
Și mă întrebi de ce sunt iarăși frunze
Pe străzile călcate de boemi,
Eu știu că-aștept rutina unei ierni
Și miezul tău, însângerat, din buze.
poezie de Adrian Abrudan (2011)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
Urlete-n tăcere
Șoapte, foșnet, zgomot
Somn, anxietate, depresie-
Toamnă.
Natura se stinge
Sub pături de culori,
Sentimente, jeg, dorințe-
E toamnă.
Frigul mă cuprinde
Simt tot cum mă apasă
Fiori de plumb, teamă-
E toamnă.
Tot încerc să adorm
Dar somnul e incomod
Insomnii, viață, trăiesc-
Și totuși e toamnă.
poezie de Costyn Gilca (13 octombrie 2017)
Adăugat de Costyn Gilca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adio, doamnă
E tristă toamnă și e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aș vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înșii să-mi poftesc
În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Și se aprind aceleași veșnice ispite
Și se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas
Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă
O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieții drum
Ce trist e-acum
Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă
O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieții drum
Ce trist e-acum
Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă
O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieții drum
Ce trist e-acum
Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.
cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azuriu
Așa toamnă, răstignește
frunzele pe crucea de aramă
a nopții.
Vântul îți foșnește rochia
de gleznele ploii...
Iubesc
ploile albe ale asfințitului...
Așa, toamnă, scrijelește
povestea ultimului anotimp
pe trupul copacilor desculți.
Acum eu sunt toamnă,
nu-i așa, toamnă?
Uitarea - pasărea cu aripi azurii
poezie de Raluca Ștefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!
De toamnă
Vezi, a început să plouă și umbra ta e vie
Sunt rătăciri venite din trecut,
Doar picuri mari și Beatles mai ascult
În nopțile de lungă insomnie.
Nu știu de ce mai vin aceste toamne
Rugină și tăcere-i peste tot,
Am învățat să zbor și să înot
Și să te chem, când omenirea doarme.
A început să plouă, sunt frunze și noroi
Iluzia că ești, că tu exiști, e tot mai vie,
Și parcă-ador această insomnie,
Ce creionează umerii tăi goi.
Nu știu de ce mai vin aceste toamne
Tâmpla mea e umedă demult,
Doar picuri grei și Beatles mai ascult
Și este frig, e toamnă și se doarme.
poezie de Adrian Abrudan (2015)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme de toamnă
Poeme de brumă
Pe-a timpului humă
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.
Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...
E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.
Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiu de vânt
Azi un pustiu de vânt răzbate
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt și des.
Toamna și frunzele mi-a șters...
Și mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...
Plouă cu frunze arămii
Și drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar
O toamnă fără de hotar...
Și bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt și ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e toamnă
mi-e toamnă
în toamna mea
și pielea ridată
scorțoasă
și ora pare grăbită
zarea tot mai cețoasă...
mă doare privirea
de-atâta pustiu
drumuri se-adună
într-unul
rătăcitor să-i fiu
în nopți fără de lună
fără de lună...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afară e sfârșit de toamnă
Afară e sfârșit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi și mai noi.
Afară e sfârșit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Și tu citești o frumoasă poveste
Despre o prințesă și un sultan.
Afară e sfârșit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?
Afară e sfârșit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzește
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbește.
poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lasă-mi, toamnă...
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,
Uite, ochii mei ți-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.
Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâșie.
Lasă, toamnă-n aer păsări,
Pașii mei alungă-mi-i.
Dimineața bolta scurse
Urlete de ciocârlii.
Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-mi
Fructele și lasă
Urșii neadormiți, berzele neduse,
Ora luminoasă.
Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.
poezie de Ana Blandiana din A treia taină (1969)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vise dorite
E toamnă afară, e toamnă și-n inima mea
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat și nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezești simțurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă și-n ochii mei
Și mi-e dor, atât de dor de vocea-ți blândă,
Căci doar tu tristețea din inimă poți să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi știe să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă și-n sufletul meu
Și mi-e dor, atât de dor de șoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă și-n trupu-mi rece
Și mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristețe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă și-n gândul meu
Și mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ți ating inima și sufletul... azi și mereu,
Sperând să-mi îndeplinești visele dorite...
poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire de toamnă
Afară-i toamnă,
În inima mea frig,
Mă gândesc la tine,
Nu te văd, nu te simt.
Mă simt singur,
Pustiu ca un cocor
Ce-și părăsește țara
De care-i va fi dor.
Aș vrea să fii cu mine,
Deasupra tuturor,
Să zburăm zi și noapte
Amândoi pe un nour.
Să prindem dimineața
Și răsăritul împreună,
Apoi să vină seara,
Să stăm sub clar de Lună.
Să te sărut pe frunte
Și să-ți spun "te iubesc",
Departe de acei oameni
Ce au fost pe interes.
Și uite așa, scriind,
A mai trecut o zi,
Eu ma gândesc la tine
Și îți scriu poezii.
poezie de Iulian Paraschiv (18 octombrie 2018)
Adăugat de Iulian Paraschiv
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.
Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.
Aș vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.
poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!