De toamnă

E toamnă, surâsul tău s-a transformat în mit
Cad ploi ca-ntr-o perfidă rătăcire,
Şi te întrebi de-a existat iubire
Şi ce păcat de moarte-am săvârşit.
Ne rătăcim prin sute de perechi
Cuprinşi de amnezii ce n-au cădere,
Şi picuri mari cu iz de mângâiere
Ne-aşează Bach şi Mozart în urechi.
Şi totuşi, ne iubim cu flori de toamnă
C-o ultimă risipă de tăcere,
Eu ştiu că din iubire iese miere
Şi ochii tăi, ca două mări sunt, doamnă.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îngenuncheat de toamnă...
De-atâta toamnă, vor suspina izvoare
Iar eu te voi chema la nesfârşit,
În lumea unde totul s-a oprit
Şi din iubire, uneori, se moare.
Te-aşez pe tâmplă şi te-aşez pe frunte
De-atâta toamnă simţurile-mi scad,
Dar te iubesc şi pentru tine ard
Sunt torţă vie într-un pustiu de munte.
Şi totuşi, dacă plouă şi e frig
Şi ochii mei sunt râuri îngheţate,
Am dreptul meu să te zidesc în toate
Şi-ngenuncheat de toamnă, să te strig.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

E pretutindeni toamnă despletită
E brumă şi sunt pomi fără culoare,
Şi tu îţi pui aceeaşi întrebare
Şi-acelaşi dor de viaţă te despică.
Şi mă întrebi de ce sunt iarăşi frunze
Pe străzile călcate de boemi,
Eu ştiu că-aştept rutina unei ierni
Şi miezul tău, însângerat, din buze.

poezie de Adrian Abrudan (2011)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă

Vezi, a început să plouă şi umbra ta e vie
Sunt rătăciri venite din trecut,
Doar picuri mari şi Beatles mai ascult
În nopţile de lungă insomnie.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Rugină şi tăcere-i peste tot,
Am învăţat să zbor şi să înot
Şi să te chem, când omenirea doarme.
A început să plouă, sunt frunze şi noroi
Iluzia că eşti, că tu exişti, e tot mai vie,
Şi parcă-ador această insomnie,
Ce creionează umerii tăi goi.
Nu ştiu de ce mai vin aceste toamne
Tâmpla mea e umedă demult,
Doar picuri grei şi Beatles mai ascult
Şi este frig, e toamnă şi se doarme.

poezie de Adrian Abrudan (2015)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, doamnă...

de-ai ştii ce repede aleargă timpul
şi cât de repede şi noi,
acum, acum, ne este drumul,
topit în cruci şi în noroi

topit în cerul plin cu sfinţi,
iubita mea, iubită doamnă,
e dusă vremea de poveşti cu prinţi,
e toamnă, doamnă, este toamnă

ne-a mai rămas, un an, o oră,
ne-a mai rămas, dar cine ştie,
iubită doamnă, hai la horă,
să ne jucăm şi ce-o să fie

priveşte, în perete ai oglindă
şi chipul tău e tot frumos
dar e albit şi toată truda
s-a pus pe părul arătos

iubită doamnă, mai e timpul
să ne avem, să ne iubim,
să ne furăm în noapte chinul,
de-a adormi prin flori de crin

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Şi zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Şi-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toţi în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie...

Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că nu ştiu a vă primi
cu plâns rece
faţă gri
cu machiaj
şi anturaj
de cer vânăt
plumburiu...
scuzaţi doamnă
că nu ştiu
şi nu pot
ca să mă port
cum mi se cere
când tu speri
la revedere...
Scuzaţi doamnă
doamnă toamnă
că mă port
ca un hapsân
însă tu
cu-al tău elan
mă faci doamnă
mai bătrân
cu încă-un an!

poezie de Gheorghe Gurău din Cochetând cu muzele (septembrie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna din ochii mei

Se-ntoarce toamna-n ochii mei... şi plouă...
Plouă cu lacrimi mari de chihlimbar.
Sunt ploi de frunze şi sunt ploi de stele
Şi nuca mai musteşte gust amar.

Trosnesc în sobă ramuri frânte-n două...
Miroase a gutui şi-a pâine coaptă,
E haina lumii plină de rugină,
Iar viaţa parcă-i mult mai degradată.

Din tălpi cresc râuri lungi de ne-cuvinte...
Şi-n noi, adânc e-o toamnă de tăcere.
Mi-au mai rămas aducerile-aminte
Şi-a vântului supusă mângâiere.

Ne înfioară lumea în schimbare,
Ne înfioară teama de a fi...
Îmbătrânim în ton cu anotimpul,
Stingheri şi trişti, pe băncile pustii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Cu frunze galben-arămii, tu toamnă scumpă ne-nveleşti..
Şi picuri picuri mii şi mii, pământul rodnic îl stropeşti.
Cu nori cenuşă de albastru, cu vânt în păr, cu poame multe
Tu ne aduci din timp poveşti, aflate pe cărări uitate de munte.
Când turturelele-au plecat,
Se simte fum de paie
Pustii sunt horele din sat
E linişte-n odaie.
Şi rolul tău de mii de ani, neîncetat îl joci la timp,
Aduci copiii de prin lan şi îi trimiţi furiş la şcoală,
Eşti ca o mamă an de an, ce nu cunoaşte oboseală.
Esti toamnă, tu in pământ întorci comori
De gură hrană pentru muritori,
De dor, de Dumnezeu cel sfânt,
Ţiganii scot viori si cânt...

O, tu, frumoasă toamnă
Ce te comporţi precum o doamnă,
Miroşi frumos, a lemn de pin udat
Te porţi cu straie vechi, ce lumea nouă le-a uitat.
O, tu, tânără toamnă...
Ce mergi agale ca o doamnă,
Covor de frunze ai pe jos
Cu ploi de frunze, curcubeu frumos...
Aduci cu sine vieţii bucurie,
Când roade sunt în farfurie,
Când plin paharul zace mut,
Când mustul roşu e plăcut.. să cânte lăutarul mut!

poezie de Ionuţ Capotă (6 octombrie 2014)
Adăugat de Ionuţ Capotă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar trăire

Sunt rănit de dorul tău
şi de ochii tăi de toamnă
simt că pic, că-mi vine rău
că nu-mi eşti de mână doamnă

Fug de tine cât mai pot
şi tu vii cu foc şi gheaţă
şi topit eu te provoc
c-o câmpie de verdeaţă

Mă îmbăt cu aşteptări
şi-mi las visele de noapte
şi te-aruncă-n gândul meu
tot ca ziua ce mă arde

N-aş fi vrut să te cunosc
să trăiesc iar o iubire
soarta mea iar vrea să fiu
ameţit de a ta fire

Ninge de când te-am zărit
cu petale peste iarbă
firul ei a înflorit
pentru tine doamnă dragă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Şi oameni cuprinşi de-ale vieţii păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârşită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veşnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci şi deşarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierţi mereu Părinte şi nu cunoşti mânia
Când eu păcătuind, tot caut veşnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuşi l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Şi mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleaşi gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căinţă, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naşte-Nvăţătorul biruitor de rău
Se naşte din iubire, din lacrimi ca de ploi
Şi-ţi mulţumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi

Ploi de toamnă lungi şi grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi şi pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Şi gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri şi şoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşti, Doamnă

Din cer cad ape, şiroind.
Pădurea are chipul tău,
Cu ochi de ghindă,
Păr de-alun,
Miros de vânt
Si gust de toamnă.
Eşti bine azi,
Iubită, Doamnă?

Nu eşti. Ţi-e dor
Si jale-ţi este.
Iei cartea de pe raft,
O pui la loc.
Tai ceapa, o căleşti.
Ce gust de toamnă!
De ce pui lacrimi,
Dragă, Doamnă?

Şi gogoşar? Ardei?
De toate pui?
Ti-e gandul dus
Departe-n alte zări.
Adună-te, că arde oala.
Inchide uşa, că e toamnă.
Ba plângi, ba râzi....
Tu iubeşti,... Doamnă.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Succes, Iubire

Succes, Iubire
Am plecat...
Pe care drum?
Nu are importanţă
E toamnă acum
Şi mi-a-ngheţat
Şi inima
Şi pasul prin poiană
Cad frunze galbene
Covor
O pânză rară
E pădurea
Suspină vântul
Monoton
Si soarele
Schimbă privirea
Succes Iubire
Iarna vine
O altă mână
Va-ncălzi
Obrazul tău
Trupul subţire
Si părul tău
Cel castaniu

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul

Când razele lunii coboară
peste tanice cărări
un aer pur îmbracă
gândurile mele
privesc luceafărul din cer
ce-mparte nemurirea
picături de rouă,
despărţite-n două
o mângâiere nerostită
străbate pământul
întruchipează cuvântul cu stele
şi visuri dulci de iubire
tărzie toamnă vine peste noi
ne îmbracă-n ploi şi...
flori de crizanteme
cu lumină argintie.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, aş fugi de tine!

Aş fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Mi-aş zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ţi răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Oricând, ştiu, a ta surată
Va putea, aşa, deodată,
Grele-omături să aştearnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua ta, frumoasă doamnă

Trecut-au mii de ani de când
Cu mari speranţe-n gând,
În dureri şi lacrimi,
Speranţe dar şi patimi
Ai apărut tu Doamnă
Rujă vânătă de toamnă!
Ne-ai dat un rost în lume
Şi ne-ai hrănit anume
Cu laptele-ţi de dor
În freamătul uşor
Al frunzei de arţar
Să ne-nălţăm altar
Spre cerul de cleştar.
Îţi mor stejarii Doamnă
În primăvara ce se-ntoamnă
Căci însăşi fii ai tăi
Au devenit aprigi călăi
Ai fraţilor de neam şi sânge...
O Doamne, inima îmi plânge...
Pe-arcuşul lui Porumbescu s-a prelins
O lacrimă din cerul necuprins
Jalea coboară peste tine Doamnă,
Tu, crinul meu frumos de toamnă...
La masa tăcerii nu mai e loc
Căci scaunele au luat foc.
E vuiet şi strigăt tăcut
În ţarcul gândului cel mut...
S-a prăbuşit coloana infinitului,
Ne invadează fierea-pământului...
Trăim în derivă
Vitejia-i dusă la arhivă...
Azi, e ziua ta frumoasă mamă
Din tricolor îţi fac maramă,
O prind c-o broşă de speranţă,
Chem fiii tăi la cutezanţă
Uniţi să îţi redăm surâsul
Să-ndepărtăm tristeţea, plânsul
Redându-ţi demnitatea şi mândria
Căci tu eşti mama noastră, România!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cade-o frunză din anin...
Sufletu-mi încerc s-alin,
C-a trecut vremea cea bună,
Şi-a venit sfânta furtună.

Cad mai multe frunze-afară,
Plâng c-o lacrimă amară,
Stau privesc ce-o să păţesc
Şi furia toamnei o privesc.

Toamnă cu mâna-ţi de aur,
Vezi cum plânge-un pui de graur
Că i-e frig şi-a-ngheţa;
Nu ţi-e milă, dumneata?

Dar păcat că nu-mi răspunzi,
Al meu suflet îl inunzi,
Cu o mare de durere;
Dă-mi şi-un strop de mângâiere!

Să mă simt mai fericit,
Că îs tare chinuit...
Toamnă fă-mă ca să zbor,
De pe cer să şterg un nor.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de toamnă

Trec zilele ca picurii puri din bolţi şi retine,
în verigi de decor, visătoare-n curcubeu de abstracţii,
cu oxid în nervuri au viaţa-n rătacire de spaţii,
dar o zi e un pas, e un zbor inocent către tine.

Iar copacii şi-adorm mătasea imprimată pe poale,
cu stelele-n ramuri pe o undă-n pulsare-anonimă,
rătăceşte prin frunze cerul de la inimă,
când emoţia verde foşneste-n ochii tăi, moale.

Beţii colorate cad din poveşti azi pe pământ,
o ultimă tortură asfinţeşte-n durere prin rană,
plutesc amintiri în adierea răzleaţă de vânt,

Din puls stropit de azur sufletul mi-l condamnă.
Păstrez din fiorii de taină al tău cuvânt sfânt,
căci ai chipul flăcării aşezat pe sărutul de toamnă!

sonet de Aurel Petre (17 octombrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiune pentru veşnicie

Ţi-am prins pe trup, aripi de frunze
Şi înger nepăcătuind,
În rochie de vis şi toamnă,
Spre cer, iubito, te trimit!
În castitateta ta, fecioară,
Eu mi-am înfipt însingurarea...
Ştiu c-o să plâng, ştiu c-o să doară,
C-o să te soarbă depărtarea...
Oh, ştiu că-n zări nemărginite
Surâsul tău o se piardă,
Dar te voi regăsi, iubito,
Cândva, în lumea cealălaltă.
Pe carnea ta de puf de stele,
Eu îţi voi pune trandafiri
Şi am să trec sfios prin lumea
De chiparoase şi de crini.
În ochii tăi poveşti de vise
Voi oglindi, ca-ntr-un palat,
Dar tu, mireasa vieţii mele,
Tu o să ai de aşteptat!
În părul tău atâta noapte,
Îmbătrânind, s-o aşeza
Şi chiar dacă voi fi departe,
Acolo, sus, vei fi a mea.
Cunună albă de lumină
-N mătăsuri chipu-ţi va lega
Aşteaptă-mă, căci vin, regină!
Şi dragostea va triumfa!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!