Expansiune

Mă apropii iar timid, vertiginos, de soare,
Ca un bolid pe pista la Nascar, în şablon
Într-un complot mecanic cu Sirius, Orion...
La rându-ne pe-o boltă de-alţi ochi de admiratoare.

Parcă aş fi tot elan de-o praştie romană
Într-un căuş de piele, tot plin nisip, grăunţe
Încă încorsetate în inert, fără s-anunţe
Descătuşat probabil, din strâns... de pică în pană.

Infinitatea-mi certă, cât la Pământ proton,
Îmi lasă totuşi spaţiu să-mi întind timp elastic
În nanofemto curs, ca proba în salt gimnastic...
Să judec, în scurt zbor, ursit de infim pion.

Mă întreb de-a mea mişcare e-n cumul rezonanţă,
Ce-o zi în neştiut va creşte apocaliptic
Să poată împrăştiere contractual, chiar scriptic...
Deznodământ să-şi schimbe, să pier cu importanţă.

La "gaura de vierme" pot găsi poartă, clanţă?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiut

Mă cheamă "neştiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Şi de-ar ţipa e-n van, nimeni nu vine.

Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu duşman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!

Mai salt din când în când pe-o sârmă
Şi dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Păşesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.

Cu ochii închişi petrec întunecime
Să treacă, nopţi spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toţi... Înamorat nevoie!

Am doar un licărit pe ape învolburate
Şi înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!

Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ţi l-ar ţine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Şi gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Îşi face ades de cap, pe-o crustă.

Şi sentimente cum iţesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără şir
Şi tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Şi din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuite regrete

Când m-a privit întâia oară
N-aveam nicio identitate;
Un anonim de-o zi fugară...
La braţ c-un altu'... O zi, ca toate.

Când am zărit-o prima dată
Mi-a stat şi inima, o clipă
Să aibă timp... Ce minunată!!!
... Dorea cu ea să se-nfiripă!

M-a revăzut, indiferentă
Din nou, o seară la terasă;
Surâzător d-impacientă
Că o priveam?! Spunea; "Mă lasă!..."

Am căutat-o, s-o văd iar,
Cum cauţi raza-n întuneric
De zâmbetu-i ca de cleştar...
Cu trupu-i unduios, himeric...

... Într-un amurg, de-un colţ de pleoapă
Mi-a aruncat sleit şuvoi,
Să-mi fie nesomn; vis s-adapă
Atinsul pur, de buze moi...

Am insitat, ţinând să-i murmur
Din depărtare un jurământ;
Dar n-a fost timp.. şi-n gând îmi gângur
Tot ce-aş fi spus într-un cuvânt...

... A revenit, de-un bronz-sidef,
Sclipind un cald de dup-amiază
Şi parcă ingeri i-au dat chef
Să-mi lunece un drog de rază...

... Şi-am asecat suflet din mine;
M-am pierdut tot, timid, inert...
Încet mi-am stăpânit suspine
Şi m-am întors... Plecase, cert!

Febril, nopţi-zile am căutat
Şi întâmplarea ne-a-ntâlnit;
C-un gest m-a salutat..."Ratat!
Salut! Vacanţa s-a sfârşit!"...

Eram în gară pe-o banchetă
Cu ochii-n şine paralele;
Ca un oştean fără muschetă,
Tot răni zemând, sub plânsă piele...

E-o zi ca toate, singuratic,
Fugar, iubind o anonimă...
Rămânând gândul nebunatic;
S-o port mereu, suav, divină!...

PS
Am revăzut-o-n capitală;
Sublimă, c-un frumos student...
Eu... Un timid, tobă de şcoală!
În dragoste... un repetent!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestrămutat localic

N-am timp să mă odihnesc, nici fizic, nici spiritul nu-l am o lene,
Că tot mă mut cu mine, bun, cu bunuri tot schimbând dughene,
Ce alţii ţin pretins avut uzând un spaţiu, tot acela,
Cu gândul că nici ploi nu-l storc, după topit, de întind umbrela
Şi nu văd cer de mişcă nori, crezând un singur orizont;
Un cerc în jur, ca la butoi, ce-o zi şi tâmple strânge-n tont
De atât inert cu iz meschin, că lumea-i toată o împrejmuire...
Până la zid, aceeaşi poartă, neştiind de-alte iubiri... De ştire.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie de timp

Iau timpul ca pe un elastic
Şi-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subţiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deşire, îi fac dungă.

Îl pliez bol, sfârşit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Şi-l bat şi eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.

Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit potrivnic

S-a plictisit tot stând mereu acasă
Privind cu jind la vânzoleala străzii
Invidiind pe toţi; "Vremea-i frumoasă,
Sau ger e?... Of, plictisul ogrăzii!

Nici muncă nu mai este, nu-i vacanţă
Despre ceva mai bine, tot se-afundă;
Tristeţea-i tot mai sumbră, nu-i speranţă,
Şi viaţa tot se scurge tot mai muribundă.

Şi cât elan de zbor e, ce voinţă
Să spargă tot banalul, să se plimbe,
Dar de un timp -şi-i lung- e doar căinţă
Şi orice-ar vrea nu poate să mai schimbe.

Este-un abis de eşecuri, bluff şirag
Ce lasă fără nicio sursă împliniri
Şi bani sfârşesc, te lasă şi cel drag...
Rămâi cu ochii pe fereastră, doar gândiri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertiginos

Deşi limfatic de o vreme
La tot ce-i sex, legat de os
Şi munca e motiv de-a geme...
Rămân de fel, vertiginos.

Chiar dacă uit de azi pe mâine
Şi doar în gând mai sunt frumos,
Utilul zilnic ca o pâine...
Mă coc la foc, vertiginos.

Şi în păreri de am motive
Cum câinele de arţăgos,
Mă exprim fără invective...
Doar mă lătrând vertiginos.

Am simţul încă, cred, un bun
Să mă conduc după miros;
Să ştiu de e rahat, magiun...
Şi să nu-nghit vertiginos.

Sunt chiar la zi şi cu jargonul
Şi mă prezint un tip bengos;
Mă cultiv să nu fiu afonul
Inept... cu iz vertiginos.

Călit de-atâtea experienţe
Timidul nu mai e fricos;
Mă titulând în competenţe
Mă delivrez vertiginos.

Mai stoic, mult mai taciturn,
Nu mai sunt veşnic bucuros
Şi vânzători de vis conturn...
C-am încă tact vertiginos.

Şi strălucesc de sănătate
Cum mărul roşu găunos
Şi-n cod grav de calamitate
Mă prăbuşesc vertiginos!

În aer de celebritate
Respir, tânjindu-l norocos
În endorfinele umflate...
Ce-mi dau vertij vertiginos.

Să nu mai prelungesc suspansul
'n emblema ce-am de caraghios,
Consider ce v-am dat avansul...
De-un expirat vertiginos.

Aşa că-mi iau timp să inspir,
Să mă vând veşnic amoros
De muze; pe femei să-nşir
Într-un carnaj vertiginos...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană... de basm

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.

E atât de mult predestinat, în ţara ce mi-o am icoană,
S-am veşnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meşter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot aşteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniţă de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-şi picuri viaţa la crez, viteji... O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânţă, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soţ, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parşivi, ce sunt şi-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... ţara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din ţara ce şi-a adoptat cu suflet, minte şi speranţa
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanţa
Şi-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii şi cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert şi câtă a luat cu ea să îndure
Şi aşa să uşureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmaşi, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâşiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puşti, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârşit şi el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s şi eu vlăstar de-un dac şi de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... şi sânge gal, o Ană!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, moştenit

Din naştere toţi suntem o parte din trecut,
Cu viitor cu tot ce alţii îl tot amână
Într-un mesaj nescris, predat din mână în mână...
Parcă aşa mă simt mai scump, propriu-mi avut.

M-am pus pe îmbogăţire de-a mea apartenenţă,
Să mă strâng o ştafetă cum un olimpic foc,
Să nu mă ruşinez când mă plec, reverenţă
Şi, golul ce rămâne să fie plin... în loc.

Cu gându' aşa macabrul dispare-ntr-o vigilă,
Ce-şi lasă doar amprenta pe fila dintr-o carte,
Topită-n bronz la unii, ori roata cu argilă
Ce-o învârte un olar, făcând un blid... aparte.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte în zbor

Au zburat, iar, filele scrise din timpul meu, în semne,
Când ai trecut un gând, scăpat relaş, picur de-o clipă,
Într-un alizeu dezlănţuit din strâns de piept, pesemne
Evadând din semnele marcate, cu pana-ţi din aripă.

Am strâns coperta în pielea-mi, în titlu scrijelite
În semnele de nume, pe scoarţa în veşnic tatuaj,
Pe care desenez ce-mi ţin carnal; clipe alipite
Pe-un sac de pericard, c-un cord vărsând în derapaj.

Îmi bate suflet ritmic, mă împânzind fire de cald
În simţuri, capilarele-mi oxigenând amoruri,
Ce le strâng ore, zile, etichetate într-un fald,
Ce sunt pliat s-ascund o carte... ce-s tot, zboruri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj de naşteri planetare

Din mreje întortocheate în linii frânte, curbe,
Ca un păienjeniş uitat în colb de colţuri,
Se întind din trunchiuri groase, din ierburile-n turbe,
Tot se ascuţind să crape pelicule verzi, moţuri,
Cât abdomen de-o muscă la început, crescând
Până ce parcă aripi se descreţesc 'n foi fine
Ce mâzgălesc crenguţele din fastul muribund,
Îl înveselind pe el şi lumea întreagă în sine.
Pământ deja crăpase înţepat de lăncii dârze,
Firave, tari ca piatra, ce cuib au aşternut
Să-şi ia treziri din somn albi ghiocei caşti, muze,
Ori toporaşi apoi, zambile... în renăscut.
Am colorat iar cer, în albastru, eu cu ochii-mi,
Să pară soare în şarjă de-un alb strălucitor,
Ca un jeleu încins, ce-l spăl cu lacrimi stropi-mi
D-extaz, că-s iar planetă se îndrăgostind de-un sor.
Se aşază caldu-n puf din păr până la tarse
Şi bolta-i ateneu de triluri dezmorţite...
Reînviate gâze joacă-n priviri ca arse
Şi-albine lucrătoare zburdă printre flori, pitite
Într-un fel de reverie ce-a ameţit o lume,
O îmbătând mai tare decât licori de poame...
Cadou perpetuat, fără să-şi schimbe nume.
Le printemps, spring, primavera, sezonu' a vieţii foame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ghiocei

Au murit ghioceii, cam de-alaltăieri,
deodată
au lăsat un răzor întreg pustiu, petalele la gunoieri,
albul în griuri... pată.
Parcă-i revăd, încolonaţi cu ovalele în terţe aplecate
în timiditatea lor umilă,
într-atât încât aproape îi uitasem, că-i credeam pentr-o eternitate,
cum ne credeam pe noi copil, copilă.
A rămas, pură, o tristeţe că tot e-atât de scurt când e sublim,
atât de efemer
cu cât e mai fragil, nevinovat, mai neştiut, aproape anonim,
aflat numai de cer.
M-ating în gând petalele, cum de-mi devarsă cald
din ars de veştejire
şi, o lacrimă mă storc, tot stânjenit de-atât sensibil, în ascuns de fald
de-o floare, în amintire...
O buburuză în zbor aspiră rând pe rând nectar
de-albastrele zambile, de pe răzoru-n răsărire...
şi mă scurg tot, topit, prin gaura de iris -şi el tot florar-
aşa, cât încă o-i mai fi martor de plăceri, iubire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna patimilor

... am fost dat afară din suflet,
cu mult jargon,
înnăclăit în mult de tot hain,
să-mi ardă vis pân' la carbonizat
de amintiri de spaţiu într-un umblat,
mă răstignind să n-ajung la amvon,
să pot, de Paşte, să mă închin
şi să mă întreb, de ce-oi fi blestemat...

... că-s singur pedepsit,
ca un Iisus,
să-mi port cununi de spini
pe mâini, picioare, inima zdrobită
de bici... ce nu l-am auzit pocnit,
să pot s-am cui a mă roage 'nspre sus
şi ochi să-mi fie nesecaţi, marini,
prelinşi în nod de lacrimi stăvilite...

... şi nu-i îndeajuns nicio putere
când răul curge lavic, şiruit
din con de ură, în meandre
devastante
şi pierd, nevinovat zic eu, zile, avere,
hulit de coarde ateice, împătimit
să n-am decât otrăvurile leandre
să beau... în timp ce lume se desfată de păcate împovărante...

... iar eu, reurc Golgota, în piscuri delirante!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăsătură de pensulă

Sortez speranţe în culori multicolore
Şi gând, cu pensulă, îl întind în guaşe,
Să astup din ţesături negre apanaşe
Ce tot îngrop în abisuri, ramplisând amfore.

Aştept un infinit să mă destup şampanii,
Să îmi sparg bule craniul de atinsele ajunsuri,
Să-mi explodeze viaţă în plin de mii răspunsuri,
Ce-am întrebat mereu, mărşăluind campanii.

Mă denumesc răbdare, ce-o depăşesc cutumă,
Că parc-am oprit timp, ce-l ştiu că nu opreşte
Causticul, ce raclă sapă pân-o sfârşeşte,
Când spaţiul e deja plin de statuete-n humă.

Semnez în colţul ramei parcurs indescifrabil
Ce spânzură de un cui, înfipt până la floare,
Fără să spargă zid... tabloul oarecare
Ce poartă o lume în el, unic, irepetabil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!