Noaptea Valpurgiei

Motto: "Ghicit în palmă. Bobi. Cafea. Tarot.
O să murim cu toţii, asta-i tot."

Târziu am învăţat, din şcoala vieţii
Ce e oprit, ce n-ai voie să faci
Pictând cu semnul "Interzis" pereţii
Tot timpul la respect să-i ţii pe draci.

Nu-i bine să te duci la vrăjitoare
Puterea lor nu-i de la Dumnezeu
Tovărăşia lor amăgitoare
Te osândeşte la păcat mereu.

Nu crede-n ele, fugi mâncând pământul
N-au ajutat pe nimeni, doar minciuni
Fii bun creştin, respectă-ţi jurământul
Să nu sfârşeşti la casa de nebuni.

Ţigăncile cu salbe mari, de aur
Îţi află punctul slab de la-nceput
Îţi dau să bei fierturi de maci şi laur
Îl cheamă, din adânc, pe Belzebuth.

Te duc la baltă noaptea, în pustie
Fundal sonor de bufniţe şi ciori
Ies aburi din ceaunul cu leşie
Valpurgia te scaldă în sudori.

Te ia cu un leşin la lingurică
Ce stranie e bezna de Sabath!
Şi pentru-această porţie de frică
Mai dai şi bani şi umbli ca drogat!

Ce-i de făcut? Cum scapi de duhuri rele?
Chemi popa cu aghiasmă şi cu mir?
Lumea de azi e de moravuri grele
Face ospăţ şi sex şi-n cimitir.

Tu Biblia citeşte-o, unde Saul
Pe Samuel, din slavă, l-a chemat
Te ispiteşte presa, cinemaul
Televizorul ăsta blestemat.

Mass-media e plină de reclame
Negoţul cu iluzii e pe val
Şi mai ales femeilor li-e foame
De sportul ăsta vechi şi infernal.

Prietene, eu te învăţ de bine
Nu-L mânia pe Dumnezeu din cer
Te rog să nu dai cinstea pe ruşine
Strigoii ăştia pân' la ziuă pier.

Magie Albă sau Magie Neagră?
Nu-i nici o diferenţă, tot un drac!
Nu vindecă nici cancer, nici podagră
Nu scot argintul viu – doar rele fac.

Hai să-i dăm foc Satanei când e-acasă
Să ardă păduchelniţa vârtos!
E-un singur leac la boala ruşinoasă:
Credinţa vie în Iisus Hristos!

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (2 mai 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dumnezeu face dializă
stă la rând, laolaltă cu alţi zei, asemenea lui
nu are voie să mişte câteva ore
nu mai are când să se plângă
că nu-i mai ajunge timpul

Dumnezeu face dializă
îi e interzis să-i fie foame, sete
acum e doar o bucată inertă de carne
peste care el însuşi, cândva
a suflat viaţă simplă, de om

Dumnezeu face dializă
mâna lui stângă e plină de înţepături
hematoame, umflături şi alte însemne
el râde şi uneori îl pornesc lacrimile
dar îşi aminteşte ce-i spunea tatăl său
despre zeii ce n-au voie să plângă
niciodată...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...
(...)
Şi când pe alte ţărmuri te-o inveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţă

de când cu acest covid,
omu-a devenit hibrid,
nu-i nici cer, dar nici doar humă,
nici granit, dar nici de gumă,
nu-i nici claie, nici balot,
nu-i nici struţ, nici Phoenix tot,
pus într-al lui Procust pat,
nici stingher, nici adaptat,
nici străin, dar nici acasă,
nici cucută, nici melasă,
nici în zeghe, nici în togă,
nu-i nici bocet, nici eglogă,
nici Manole, nici Icar,
nici beznă, dar nici habar,
nici tăcere, nici cuvânt,
nici pareză, nici avânt,
nu-i nici orb, dar nici nu vede,
nici în sine că se-ncrede,
nici profet, nici Antihrist,
nu-i nici vesel, dar nici trist,
nici Einstein, nici Poptămaş,
nici strămoş şi nici urmaş,
nu-i nici ciornă, dar nici act,
nici prea plin, nici vid compact,
nici faun, nici eunuc,
nici cloşcă, nici ou de cuc,
nici pesmet, nici cozonac,
nici înger, nici pui de drac,
nici Midas, dar nici sărac,
nici fasole, nici arac,
nu-i corabie, nici port,
nu trăieşte, nici nu-i mort,
doar există, dar nu-i viu,
nici expert, nici ageamiu,
nu se-nalţă, nici nu pică,
nu învinge, nici c-abdică,
rămânând ce-a fost: nimică.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile

Motto: "N-ai cum să te pierzi, şi nici să greşeşti
Dacă în inima ta pe Iisus Îl primeşti"...

Fericit omul bun, şi frumos, şi curat
Iisus Hristos şi pentru el S-a rugat

Pe Muntele Măslinilor şi pe Cruce
În urletele gloatei năuce.

Fericit cel ce pierde totul în viaţă
Avere, trufie măreaţă –

Dar nu şi credinţa în Domnul Iisus
Care pe toţi ne iubeşte nespus.

Fericită femeia ridicată de îngeri la stele
Din mocirla păcatelor grele.

Ea trupul şi sufletul şi-a pângărit
Dar totul se iartă, fiindcă s-a pocăit.

Fericiţi sunt acei care dau la sărmani
Un blid de mâncare, o haină sau bani.

Nu-i lăsaţi cu mâna întinsă şi goală
Ei vă judecă aspru, cu lacrimi şi boală.

Nimic nu vă costă să faceţi un bine
Înmuiaţi-vă inima, nu vă fie ruşine.

Iisus nu vrea jertfă, ci milă ne cere
Iar mila e-un veşnic izvor de putere.

Fericiţi cei ce se roagă la pronia cerească
Nu să ceară ceva, ci să mulţumească.

Tatăl Ceresc nu primeşte petiţii
Ca un funcţionar la ghişeu, vanitos şi ros de ambiţii.

El ştie prea bine ce ne lipseşte
Nici o viaţă nu se termină în coadă de peşte.

Totul e limpede pentru Judecătorul Suprem
Eu ştiu cum lucrează, mă smeresc şi mă tem.

Fericit cel ce-n zori de zi se trezeşte
Şi păsările cerului, cu mâna lui, le hrăneşte.

Îşi împarte cu animalele pita
Căci ochiul stăpânului îngraşă vita.

Le adapă, le vorbeşte cu drag
Cheamă şi-un doctor, de-i vreun câine beteag.

Apăraţi vietăţile firii de rele
Poarta Raiului or să vi-o deschidă doar ele.

Acei ce ucid, sau torturează animale
În lumea de apoi vor avea parte de chinuri infernale.

Fericiţi şi acei care zilnic cinstesc
Pe mama şi pe tatăl lor pământesc.

Nici pe dinainte să nu le treacă
Din chipurile lor – icoane să facă.

Să-şi iubească şi copiii daţi de Dumnezeu Sfântul
Pentru a se înmulţi şi a umple Pământul.

Fericiţi şi de-a pururi binecuvântaţi
Fie aceia care sunt oameni adevăraţi.

Cei care au bun-simţ şi onoare
Cei cu caracter nobil şi tare.

Fugiţi de lichele, ocoliţi pe nebuni
Nu staţi cu gura căscată la moara lor de minciuni.

Iar dacă vrăjmaşul încă nu se dă dus
Puneţi mâna pe bici, la fel ca Iisus.

Nu-i contra Bibliei, sau dacă-i păcat
Vi se iartă, că mult aţi răbdat.

Fericiţi chiar şi cei nefericiţi
Fiindcă Domnul aşa ne încearcă, să ştiţi.

Iar după o grea întristare
Negreşit, vine răsplata cea mare.

Fericiţi cei ce mor şi se duc la cei dragi
Călăuziţi de o stea, precum biblicii Magi.

Atunci, ca-ntr-o pictură renascentistă
Vor înţelege că moartea, de fapt, nu există.

Că lumea în care intrăm e mai bună
Şi-n ea nu e loc de păcat şi minciună.

Ferice de cei care cred cu ardoare
Că Dumnezeu nu a făcut nimic la-ntâmplare.

Aceste cuvinte să le citiţi
Duminica, după ce la biserică vă spovediţi.

Când clopote plouă cu aur de sus
Bucuraţi-vă! – spune Domnul Iisus.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (2 mai 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pizma

Preascumpei Roza nu-i voi da
Nici inima, nici maiul meu.
Ar vrea mai bine altceva,
Chiar dacă are bani mereu.
Ce? Săculeţ ce-atârnă greu,
Plin ochi de bani şi-ncăpător.
Mai bine pier în ştreang şi eu
Şi cel ce-i dă un singur chior!
Chiar făr' ai mei, destui bani are,
Dar pentru asta nu-s pizmaş;
Sătul de chef şi dezmăţare
Nu m-arde-n fund să-i fiu părtaş.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există nici magie neagră, nici magie albă, există vrăjitorie şi credinţa în Dumnezeu.

citat din Nicoleta Moldoveanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri..
(...)

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde nu e...

Pe ceru-n care îngerii nu zboară,
Nici stele nu răsar, nici soare nu-i;
Zi nu se-nalţă, seară nu coboară,
Doar nori bezmetici bântuie haihui!

În inima în care nu încape
Nici milă, nici iubire şi nici dor,
Vin duhurile rele să se-adape,
Iar crinii inocenţei, pe rând, mor.

În marea unde nu-noată sirene,
Se sinucide poezia, lent;
Nici alge nu trăiesc şi nici balene,
Iar pescăruşii ţipă violent.

În lumea-n care domină trufia,
Valoarea se măsoară doar în bani,
Cu fraude-şi scriu toţi biografia
Şi doar pe îndoieli sunt suverani.

Acolo unde nu e Dumnezeu,
Viaţa nu-i decât deşertăciune,
Iar oamenii-s doar piese de muzeu,
Mânaţi de patimi şi de slăbiciune!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de noapte

Scriu versuri şi atât.

Să dorm nu pot deloc

şi-aş vrea să mai visez,

să-mi amintesc primul sărut,

când timpul s-a oprit în loc.

Să-l recreez...

.

Noaptea m-acoperă

Iar eu mă pierd în vers

precum într-un abis.

Privirea- i ca o negură

şi mă apuc de şters,

căci nu-i nimic de zis.

.

E prea mult haos.

Mă-nvârt în jurul meu

şi tot nu mă găsesc...

Va fi şi mai frumos,

dar nu chiar curcubeu.

Oricum, de pot, zâmbesc.

.

Să fii tu bine, cititor!

Dorinţa va rămâne

mereu la fel.

Voi încerca să zbor

şi să culeg doar bine,

să ne-nfruptăm din el...

.

Devine tot mai rece,

iar trupul cade greu,

alunecând spre sol.

Aş vrea să pot petrece,

dar ăsta sunt doar eu

pierzându-mă în gol.

.

Ascult doar pianul.

Mă bucură de dor

şi mă-nţelege.

Tristeţea - straniul

sentiment. Un nor

ce nu mai merge...

.

Dar ne veghează luna

pe amândoi deodată.

E noapte iar.

Puternică-i lumina

ce zice – niciodată,

nimic, nu-i în zadar.

.

Nici dragostea pustie,

nici sufletul pătat

cu întuneric.

Căzături să tot fie.

În timp am învăţat

să mă ridic...

​

poezie de Pleşa Dragoş Florian din Poezie
Adăugat de Pleşa Dragoş Florian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta Educaţiei

Aceasta-i arta de-a trăi, copile:
Să fii curat la suflet şi la trup
Iar viaţa ta să n-o măsori în zile
Ci-n fapte bune precum mierea-n stup.

Tu pe părinţi să îi asculţi orbeşte
Priveşte doar ce sacrificii fac!
Cu fiece copil pe care-l creşte
Un om îşi taie-o cruce în copac.

Pe dascăli să-i cinsteşti cum se cuvine
Fără de ei tu nu eşti om întreg
Poate că unii-s mai săraci ca tine
Dar jertfa lor doar zeii o-nţeleg.

Tu să saluţi întâiul, pe oricine
Fii respectuos, şi-ai să primeşti respect
Nicicând să nu dai cinstea pe ruşine
Priveşte-n ochii tuturor, direct.

Fereşte-te de anturaje rele
Sunt pline puşcăriile de cei
Ce-au săvârşit păcate mari şi grele
Influenţaţi de nişte derbedei.

Nu lua ce nu-i al tău, nu pune mâna
Pe bunurile altuia, îţi cer
Petrece-ţi ora, ziua, săptămâna
Ştiind că Domnul vede tot din cer.

Nu suntem singuri, îngerul de pază
Ne stă alături, fără un cuvânt
Ne apără şi ne supraveghează
Din sfântul leagăn până la mormânt.

Atunci când o să creşti şi-o să-ţi iei zborul
Fii bun ca pâinea caldă, nu uita
Şi-acelui care-ţi cere ajutorul
Dă-i mâna ta în clipa cea mai grea.

Este atât de multă suferinţă
În fiecare zi sunt tragedii
Lumea îşi pierde bruma de credinţă
Chiar pe Hristos, din nou, L-ar răstigni.

Istoria s-a-ntors la barbarie
Holocaust uman şi animal –
Nu-ţi pierde firea, Biblia să-ţi fie
Şi pavăză, şi etalon moral.

În tot ceea ce faci, tu te gândeşte:
Iisus ce-ar fi făcut în locul meu?
Şi negura atunci se risipeşte
Şi ploaia se transformă-n curcubeu.

Aceasta-i arta de-a trăi, copile:
Lui Dumnezeu dă-I slavă ne-ncetat
Şi vei trăi în veci, sătul de zile
Şi ai să fii un om adevărat.

poezie pentru copii de Corneliu Vadim Tudor (8 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai nimic

Tu n-ai nimic în lume,
nimic din tot ce-i rău,
nici bogăţii, nici nume,
nici desfătări, nici glume,
dar ceru-ntreg e-al tău.
Tu n-ai nimic în viaţă,
nimic pe-acest pământ,
nici vinul ce răsfaţă,
nici haina cea măreaţă,
dar tot ce ai e sfânt!

Tu n-ai nimic ce leagă,
ca cei ce totul vor.
A lor e clipa dragă,
a lor e lumea-ntreagă,
dar cerul nu-i al lor.

Tu n-ai nimic sub soare
şi toţi te râd mereu.
A lor e-a vieţii floare
şi cupa-mbietoare.
Al lor e tot ce moare.
Al tău e Dumnezeu.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt şi alta n-am

E cam umflată, doamna asta şi nici aşa frumoasă nu-i!
(Îşi zise-n gând una geloasă, ce-avea-mpotriva mea un cui.)
Şi ce dacă-i aşa cum spune? Eu, vârsta, n-am să mi-o ascund,
Nici guşiţa, nici obrăjorii şi nici al meu popou rotund.

Am fost şi slabă şi frumoasă, atunci când a fost timpul meu
Că are grijă-n lumea asta, de fiecare, Dumnezeu;
Acum am anii de bunică, deşi am sufletul zurliu
Şi sunt destul de frumuşică pentr-o mamaie... şi mai ştiu

Că roata s-anvârtit mereu şi gândul rău, mereu, se-ntoarce
La cel ce duşmăneşte şi cu uşurinţă, rele face.
Eu iubesc oamenii oricum şi la duşmani le-aş zice-aşa:
Mai uită-te şi tu-n oglindă şi nu numai la mutra mea!

Că fiecare-avem şi bune şi rele şi frumos şi-urât
Dar eu nu am avut şi n-am pe nimeni, ca un os în gât;
Îmi văd de poezia mea şi cine vrea, să mă citească!
Iar cine nu, e liber, zău, în altă parte să se-oprească.

Că dragoste cu sila nu-i şi nici gustul nu se discută,
Că sunt frumoasă pentru unii şi pentru alţii sunt urâtă.
Nici preţuire nu cerşesc şi cui nu-i plac, să meargă-n pace!
Eu am ce dărui mereu şi-n mine, bunătatea zace.

Şi de zăresc pe undeva, vreo frumuseţe de femeie
Îi spun în faţă: draga mea, eşti minunată ca o zeie!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în care şi lemnele gem

hei am fost şi eu pe-aici era aşa un du-te-vino
interminabil
între casa de cultură
casa de toleranţă
şi aia de nebuni

încât persista în aer
un geamăt
ca de lemne îndoite

din când in când
moartea era o treabă chiar obligatorie
mergeai undeva spăşit
de unul singur
ca să tragi apa
sau te scăpai pe tine
dar neapărat la modul drăgăstos
şi cu toată energia
de care dispui

când eram prea obosit
de lume
ca la spart pietrii
şi toate rahaturile
orice mişcare
în orice directie
mi se părea
gestul unui nebun
lihnit de foame şi prostie

odihna era mama
lui Dumnezeu
pogorâtă printre pălmaşii lui peşte prăjit

iubeam viaţa cu rateuri
ne înşelam cu o tembel de bună ştiintă
ca în
căsătoriile din interes

toţi până la unul investeam entuziaşti
într-o promiţătoare pierzanie
care şi ea săraca
habar nu avea
ce-i cu ea pe lumea asta

ei bine nu mai reuşeşte nici ea
să tot respire din cer
nu te mai vindecă
nici de bani nici de milă
aşa că te duci grămadă

nici tu cultură
nicio toleranţă
nici măcar nebuni

e aşa de poetic de se îndoaie şi gem
chiar şi lemnele
uitate grămadă

în ploaie

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Bine, dar... Mie mi se pare că-l încurajezi totuşi. Deci, nu te înţeleg.
Lia: Nici nu-i nevoie. Nu-ţi mai bate tu căpşorul ăsta micuţ şi drăgălaş cu problemele mele. Vezi-ţi de ale tale! Pe ale mele o să mi le rezolv singură. De acord?
Ly: Cum spui tu. Doar că aş vrea să te înţeleg mai bine.
Lia: Nu-i necesar. Pe viitor te-aş ruga doar să ai grijă ce şi cum vorbeşti, mai ales faţă de Luci; fereşte-te de vicleşugurile şi şiretlicurile lui, ca să nu-i mai cazi în capcane. Încearcă să păstrezi secretele noastre, aşa cum fac şi eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele vieţii

La ceasul crud al dimineţii,
Când pruncul e un boţ plăpând,
Ce este treaz când e flămând,
Instinctul este semnul vieţii.

La ceas de ziurel de ziuă,
Când e copilul tapetat, cu
Ochi mari, pictaţi de Ţuculescu,
E iscodirea prima piuă,

La ceas de ziuă, matinal,
Când e puberul un vulcan,
Cu cablul smuls din cabestan,
E nerăbdarea vârf de val,

Când ziua-şi deapănă fiinţa,
Adolescentu-i subjugat,
De cel mai omenesc păcat,
Si semnul vieţii e dorinţa,

La ceasul pârguit, de-amiaz,
Când e maturul demiurg,
Şi împlinirile decurg,
Succesul este viu şi treaz,

La ceasul moale, de siestă,
Când insul e un oarecare,
Pierdut în lumea asta, mare,
Blazarea este manifestă,

La ceas nehotărât, de cină,
Când omul prinde flori la tâmplă,
Nimica nu se mai întâmplă,
Şi semnul vieţii e rutină,

La ceasul leneş de culcare,
Când trupu-i plin de neputinţă,
Pe cât de gol e de voinţă,
Refrenul vieţii-i resemnare,

La ceasul ultim, al tristeţii,
Când miezul nopţii e zăplaz,
Când nu-i nici ieri şi nu-i nici azi,
Durerea este semnul vieţii,

La ceasul fără de culoare,
Când trupul trece în ţărână,
O altă ziuă se îngână,
Şi moartea e izbăvitoare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!