Erau suflete care aruncau păcate într-o fărâmă de Rai. Şi dintr-o dată visele străbăteau goale furtuna gândurilor tăinuite într-o şoaptă de rouă. Timpul desena amintiri. Erau suflete în care liniştea curgea lin ca o boare de vânt răcoros. Unde era fericirea?

Andreea Palasescu (17 octombrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele apuneau în tăcere purtând cu sine răsunetul lugubru al tristeţii. În cioburile mari, sângerânde furia curgea limpede că o şoaptă de dor necuprins. Glasul sufletului firav, ascuns într-o mângâiere tardivă, mistuia orizontul infinit. El nu era prezent. Plutea calm peste colbul rutinei apăsătoare. Câteodată vorbele ei se izbeau de vidul adânc al gândurilor nerostite. Auzea fără să asculte şi vedea printre rânduri fără să privească. Se iubeau şi totuşi în chip sfidător şi neînţeles era în ei suspinul unei iubiri nemuritoare. Erau străini de aceea veche apropiere şi însetaţi de zâmbetul depărtărilor care într-o zi îi apropia...

Andreea Palasescu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înspre munţi erau pâcle neclintite; Moldova curgea lin în soarele auriu într-o singuratate si-ntr-o liniste ca din veacuri; si
câmpurile erau goale si drumurile pustii în patru zări; iar călareţul pe cal pag parcă venea spre noi de demult, de pe departate tărâmuri.

Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuţei - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege cu grijă omul care poartă visele tale într-o fărâmă de suflet. Caută în surâsul desenat pe chip, nebunia acelei clipe pe care viaţa o aşează în drum doar o singură dată. Iubeşte din toată inima! Iubeşte ca şi când mâine ar fi un ideal utopic rătăcit într-o privire străină. Sunt braţe în care o inimă ghemuită pare uşoară ca un fulg de nea...

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile lungi mângâiau adesea gândurile făurite tardiv, în amurgul rătăcirilor fireşti. Sufletul îmi sângera dorinţă şi nebunie. Erau zâmbete care străluceau pe cer, dar nici o boare de vânt nu-mi mângâia visele cu atingerea ta. Mi-era dor să te strâng în braţe şi să-i zâmbesc fericirii prin ochii tăi frumoşi.

Andreea Palasescu (21 mai 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam uneori că oamenii erau mai curând o aglomeraţie de suflete, lipsite cu desăvârşire de plinul acelor iubiri care vindecă. Erau goi de gânduri, în chip necunoscut, necuprins în palmele timpului. Doar trupurile îmbrăcate în pulberea amintirilor, încă neatinse de şoaptele vremii, păseau agale pe ruinele clipelor, oglindite în surâsul amurgului. Călătoreau tainic, neoprit şi frigul nopţilor de noiembrie muşca pofticios din vise, sorbindu-le în adâncuri de întuneric. Zorii aveau să cuprindă lumea, mocnind în suflete, ca o flacără vie, nestinsă de umbra păcatelor.

Andreea Palasescu (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul reprezintă acel sumar de experienţe vitale prin care raţiunea alege un sistem de valori corespunzator nevoilor proprii. Uitarea nu rezolvă conflicte interioare şi nu linişteşte apele gândurilor însa rămâne un proces esenţial pentru evoluţie. Caută fericirea în inima ta! Schimbările benefice survin atunci când ai curaj să alegi. Nu aştepta să fiI ales într-o lume plină de suflete călătoare!

Andreea Palasescu (18 februarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii

se împuşcau între ei
de graşi ce erau a
proape erau decorporalizaţi
se uitau fără să vadă
erau suflete în uni
formă neclară
semănau între ei
ar
mată de suflete

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zare, amurgul străbătea ecoul tăcerilor nesfârşite. Noaptea, cu braţele lungi, legăna visele ademenitoare într-o şoaptă şi vântul împletea iţele timpului într-un mănunchi de amintiri. Numai ea, curgea tainic în adâncuri şi valurile flămânde înghiţeau urmele tainelor nerostite şi paşii dorinţelor arzătoare, apuse într-un gând senin. Freamătul atingerilor delicate mă înfiora. Tălpile goale mărgineau răsătitul şi tăcerea ecourilor zgomotoase străbătea mireasma razelor străvezii. Mulţi vor veni să-şi ascundă ispitele în abisul ei. Şi marea le va păstra veşnic, ca o dovadă a iubirilor nemuritoare.

Andreea Palasescu (12 martie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ne pierdem în suflete străine, pentru ca apoi, să ne regăsim în grabă, fără îndoieli sau certitudini, într-o banală contradicţie cu raţiunea. Când e pace în suflet şi lumină prin ochii iubirii căutăm întuneric, cu dorul mândriei clocotind printre gânduri. Apoi într-o luptă tacită cu propria vină tânjim după armistiţii. Într-un fel începusem să iubim măşti reuşite, purtate cu măiestrie într-o fărâmă de cotidian şters. Imagini care spuneau poveşti frumoase, dar esenţa sinelui rămânea moartă, abstractă ca un vid infinit.

Andreea Palasescu (20 noiembrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am atât de multe să îţi spun. Sunt cuvinte goale, insuficiente, prinse într-un fior inutil. Şi astăzi coltul meu de lume, încărcat cu păcate şi dor şi-a îmbrăcat cerul în furtună. Mi-ai spus într-o doară ca timpul avea să umple cu amintiri frumoase, suspinul amar al despărţirii. Că ne vom regăsi mai buni, într-o clipă divină, dincolo de amalgamul acesta de suflete, fără însemnătate. Poate sperai că voi învăţa să-mi astâmpăr setea de tine cu dor, răbdare şi încredere în rugăciune. Ţi-am promis. Înţelegeam într-un sens că moartea era concretă şi venea uneori să-şi ia tributul, ca urmare a traversării fărâmelor de viaţă plăpândă, ca o lecţie definitivă a acceptării efemerului. Într-o contradicţie firească rămâne pentru mine un fenomen explicabil, doar printr-o detaşare fizică de Universul acesta imperfect. Îmi eşti veşnic şi timpul nu te va smulge din mine. Începusem să înţeleg cursul hazardului şi să-ţi aud glasul din adâncul unei inimi sărace. Să fac curăţenie şi frumos în sine, ca nu cumva într-o zi să-ţi fie ruşine cu omul acesta neînsemnat, rămas în urmă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet de vânt, opreşte-ţi dansul lin şi cuprinde-mi inima într-o dulce îmbrăţişare! Lipeşte-ţi obrazul cald de sânii goi şi hai sa pictăm amintiri pe cerul senin. Te regăsesc veşnic prin gânduri, ca o şoaptă legănată uşor pe gene într-un tainic vis. Mâinile albe îmi ating trupul şi apoi coboară agale sărutând flămând formele dorinţelor vii. Sunt gata să înfrunt o lume şi să câştig fiecare bătalie la braţul tău. Fiorul gândurilor nespuse străbate drumul meu spre fericire şi răsăritul iubirii într-un surd abis! Tu eşti vara mea!

Andreea Palasescu (31 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce te-aş mai odihni într-o toamnă. Să-i sorb răcoarea umbrelor molcom, până la extaz. Când arde viclenia dorinţelor îmi va fi reazăm văzduhul arămiu. Pot să-l pictez, să-l tulbur cu liniştea bucuriilor. Pot să-l sărut şi să-i gust abisul într-o fărâmă de întuneric. Pot să te iubesc până se sting visele vechi şi tremură emoţile proaspete, copleşitoare. Tu poţi?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ironie! Două suflete goale de aparenţă şi amintiri se priveau în oglinzile apusului asimetric. Transparenţa fină, consimţită se înălţa în cuiburi de ispită, adâncindu-ne fiorul gândurilor aglomerate. Voiam să-ţi ating orgoliul, uitarea şi egoismul tăinuit în cuvinte rostite pe jumătate, cu regret tardiv şi bunătate formală. O să râdem de neînţeles şi mâhniri inocente, înfăptuite la marginea izbucnirilor de mândrie veritabilă. Războiul din sine, cu noaptea viselor spulberate fără suspin, cu umbra tăcerilor măzgălită pe geamul rece o să-şi topească furia molcom ca o fărâmă de ceară fierbinte. Şi firul subţire împletit cu opinii şi trăiri lipsite de expresie se va desprinde, lăsând să-ţi cadă masca şi principiile oarbe. Abia aştept să te întâlnesc. Pentru prima oară, după lungi dezbateri şi contradicţii asumate. Pentru prima oară după inepţii şi compromisuri fără o justificare plauzibilă. Să-mi fii plin de defecte, umil şi frumos. O sa ne câştigăm fericirea cu demnitate, fiecare pe drumul său. Pentru că uneori viaţa este despre două suflete care şi-au încheiat drumul comun în povestea cu acelaşi punct.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt oglinzi. Rând pe rând zâmbetele mute, tăinuite într-un suflet pribeag devin incompatibile tăceri, alocate clipelor şterse. Suntem tot noi măreţi pe alocuri, sub umbra ştearsă a măstilor fixe, aglomeraţi de comun orgoliu, sătui de asemănare, până la refuz. Avem criterii de evaluare, sintagme şi reguli nescrise de urmat. Unele clare în consecvenţa lor nestrămutată de cotidian, altele imperfecte, scrise lizibil cu cerneala viselor proprii. Ne cheamă timpul într-o fărâmă de zi, obosindu-ne trecerea prin amintiri şi apus.

Andreea Palasescu (10 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era desculţ în ploaia gândurilor reci. Dorul curgea molcom sărutându-i pleoapele şi zâmbetul firav, cules dintr-o petală de floare. Vântul fredona imnul amintirilor vechi, ascunse în zâmbetul dimineţilor de mai şi numele ei, cernea dorinţe peste trupul îngheţat.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut. Înţelegeam că singurătatea nu este rodul hazardului. E suficient să întâlneşti suferinţa doar o singură dată, în decursul experienţelor pasagere şi vei simţi nevoia să-ţi pui sufletul la adăpost.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!