Acesta e minutul
acesta e minutul ascuns de adevăr
concluziile care le tragi zilnic de păr
dar cine să te vadă, cine să te-asculte
de sulte, de insulte și de păreri oculte,
cu-atâta complezență și false plecăciuni
care se schimbă noaptea în vesele minciuni?
iar tu vei fi silit pe toate să le-mprăștii
cum zvârl' copiii pietrele din prăștii.
și nu te crede nimeni, oglinzile crăpate
la bursele de știri au cota jumătate,
dulceți zaharisite și noime fără noimă
că nici un șoim nu are un feminin cu șoimă
acesta e minutul ascuns de adevăr
pe care n-ai să-l iei vreodată în răspăr
că viața n-are reguli precum ortografia
și dex-ul face victimi la fel ca primăria
pune-ți mănuși de damă și ochelari de soare
bastonul lui Gambeta și du-te la plimbare
ce-o fi să se întâmple, întâmple-se și gata
după ce pui ștampila, adaugă și data
s. s. indescifrabil, gravată semnătura
că asta-i anvergura: la toți să le rupi gura!
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre ortografie
- poezii despre femei
- poezii despre știri
- poezii despre viață
- poezii despre schimbare
- poezii despre păr
- poezii despre plimbare
- poezii despre ochelari
Citate similare
Orice pas până la Adevăr este minciuna. Căci Adevărul este tărâmul fără pași și fără căi. Când pășim către el, plecăm din casa Adevărului, spre Devenire. "Stai aici" spunea cineva", unde tot pleci?". Stai aici ca Adevăr. Adevărul este A-Fi-ul pe care toți îl suntem. De aceea orice încercare de a-l căpăta este sortită pierii. Cum să capeți ceva, să ajungi la acel ceva, când deja îl suntem? Mai bine să observăm de unde Gândul/Credința ca noi și Adevărul nu suntem același lucru? Cine crede asta? De ce? Înainte de a pleca spre Adevăr, cine ne îndeamnă? Care e natura lui? După ce descoperim toate acestea, a dispărut și "dorul de ducă" după un așa închipuit Adevăr, ce este de fapt o imagine despre Adevăr.
citat din Laura Averchi
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre adevăr
- citate despre adevăr și minciună
- citate despre natură
- citate despre minciună
- citate despre imagine
- citate despre gânduri
- citate despre dor
- citate despre devenire
Un "critic literar" ascuns după un pseudonim seamănănă cu un șoricel ascuns în gaura lui, care face pe dulăul în fața altor șoricei și spune: "Dac-o prind eu pe pisică, să vezi ce-i fac!" Ce se întâmplă la prima lui întâlnire față-n față cu pisica? E ușor de ghicit cine pe cine înghite.
George Budoi în Critică și critici (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre pisici, citate despre literatură sau citate despre critica literară
Cine crede dar în Mine
Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Și cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învățat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie în El cine se încrede
Și așa Mântuitorul ne-a vorbit de Ființa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morți îl voi învia
Eu sunt Pâinea din cer ce s-a pogorât
Domnu așa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau și-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viață atunci era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăiește
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuși este
Însă Doamnul le-a vorbit între voi să nu cârtiți
La Mine nimeni nu vine viața de nu o sfințiți
Dacă Tatăl nu v-atrage și nu locuiește-n voi
Nu puteți veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris toți vor fi învățați de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu ființa îi voi învia
Și de-a pururi și-n vecie viață el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun cine crede dar în Mine
Viața veșnică o are și el de la moarte la viață vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieții din cer care se coboară
Și din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar el va trăi
Și Pâinea pe care o dau este trupul Meu să știți
Pentru voi dar iată-l dau frații Mei cu toți să fiți
Cine crede dar în Mine Viața veșnică o are
Căci Eu îi ofer un nume și îi dau pe veci salvare
O veniți dar prin credință Evanghelia o urmați
Ca să fiți cu toți de aicea și surori și să-mi fiți frați
11-02-2020- mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre învățătură, poezii despre moarte, poezii despre creștinism, poezii despre încredere, poezii despre vorbire, poezii despre tată, poezii despre salvare sau poezii despre religie
Morală de un pol și două rime
Am ascuns și eu un pol
Pentru zile cenușii,
Să mă jefuiești, să știi,
Nici de sări cu un pistol
Nu mi-l iei, cât tu vei fi;
Ce te crezi? C-ai monopol
Dacă-n jurul tău mă ții
De e noapte, de e zi?...
Am și eu, ascuns, un pol
Pentru zile de-alea gri,
Așa că, nicigând, parol,
Polul meu n-ai să-l obții,
Și să-l vezi, va trebui,
Frumușel, să-mi dai ocol,
Dar mai bine
să-ți revii (!)
Fincă îți va sta nasol
Tu ai doi, prin galaxii
De-ai umbla și-ai rătăci,
N-ai să mai ai un atol
Polii de ți-i vei topi,
Dezaxat, ca un matol,
Mai mult te vei încălzi,
De la lume vei sorbi
Orice, chiar și vitriol,
Nu știu cât vei mai trăi...
Și-unde pui, ai și petrol,
Aur și livezi și vii
Și te tii tot de prostii!...
Te rog! Fără protocol,
Pănă nu m-oi sictiri,
Am și eu, ascuns, un pol
Pentru zile cenușii...
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre prostie, poezii despre poezie, poezii despre petrol, poezii despre noapte, poezii despre moralitate sau poezii despre cenușă
Cuvântul grec pentru adevăr înseamnă: "a face vizibil ceea ce este ascuns". Adevărul este ascuns și trebuie descoperit. Nimeni nu îl posedă în mod natural. El sălășluiește în adânc, nu la suprafață. Suprafața existenței noastre se schimbă, deci este iluzorie. Adâncimea este eternă și de aceea trainică... Adevărul este ascuns, adevărul este mister în creștinism.
Paul Tillich în Cutremurarea temeliilor
Adăugat de Viorica Juncan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre existență, citate despre cuvinte, citate despre creștinism sau citate despre Grecia
Dorcas Gustine
N-am fost iubită de concetățeni,
Iar asta pentru că vorbeam deschis
Și-i întâmpinam pe toți cei care greșeau față de mine
Cu toată fervoarea fără ascunzișuri sau menajamente,
Fără ascunse păreri de rău sau remușcări.
Ești de lăudat dacă urmezi pilda copilului spartan
Care a ascuns lupul sub veșmânt,
Lăsându-se devorat de acesta fără a se lamenta.
Dar mai curajos este, cred eu, să lovești lupul de-a dreptul
Și să lupți cu el deschis, chiar pe stradă,
În mijlocul prafului și a urletelor de durere.
Poate că limba este un organ cu comportament insolent
Dar tăcerea otrăvește sufletul.
Să mă acuze cine vrea.
Sunt împăcată.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre suflet, poezii despre obrăznicie, poezii despre lupi, poezii despre laudă, poezii despre iubire, poezii despre durere, poezii despre curaj, poezii despre copilărie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
* * *
După ce a trecut furtuna,
nu îți vei aminti cum ai reușit să treci prin ea,
cum ai izbutit să supraviețuiești.
Nici măcar nu vei fi sigur că a luat într-adevăr sfârșit.
Doar un singur lucru e sigur,
după ce ai scăpat din furtună
nu vei mai fi persoana care ai fost când s-a pornit vântul.
Acesta este singurul adevăr pe care-l știm despre furtuni.
poezie de Haruki Murakami, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre supraviețuire, poezii despre sfârșit, poezii despre adevăr sau citate de Haruki Murakami despre adevăr
Cum nimeni nu se împotrivi, puseră, într-adevăr, muzică. Iar acum dansau toți, nu doar sărbătoritul și partenera aleasă de acesta. Lucian o ochise deja pe cea pe care avea de gând s-o invite la dans; evident, tot pe enigmatica domnișoară consilier... Iar cum de data aceasta, spre deosebire de momentele în care îi cerea prietenia, ea nu-l refuză, iată-se dansând alături de ea. O adevărată desfătare, după părerea lui. Dar nici ea nu se simțea prost lângă el, doar privirea lui, ageră, intimidantă, o deruta ușor. Totuși, era foarte plăcut să danseze cu el.
citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărbători, citate despre prostie, citate despre prietenie, citate despre muzică sau citate despre dans
- frizer
- Este meseria-n care,
Și-ăsta-i purul adevăr,
Poți să-l iei pe orișicare,
Fără vorbe, în răspăr.
Frizer (definiție)
definiție epigramatică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe epigrame despre tuns sau epigrame despre adevăr
Cine bate în poartă
cine bate în poartă de nu vrea să se ducă:
o fi venit Terente, sau nea Mărin, sau Sucă
să dea cu pasul sau să dea cu yardul,
să plătească dările cu cardul,
că fără dări nu se mai poate
lucrăm în genunchi și murim pe coate
s-a rupt un echilibru, se prăbușesc imperii
o lume veche, s-a împărțit în două
una face purici, alta face ouă
și tu inimă te sperii!
pe ce mai punem azi temei
dacă nu pe vin și pe femei?
că fără adevăr, și fără iubire
nimeni nu-și mai vine în fire!
dar ce folos că știm acestea
că vin paparazzi și ne fură vestea?
și unde e Diana zeița vânătorii
că tremură-n grădină de teamă sicomorii
nu mai vântura amiezi și nu mai da cu tifla
mai bine vezi cine ne fură chifla!
că e mai rău ca în codru se taie și se rufe
nu mai găsește nimeni la supermarket trufe
nici ziua și nici noaptea și nici măcar promoții
ideile pe care marșează ostrogoții
eu sunt mai rău ca ăla din patul lui Procust
îmi place cavalcada și traiul când e frust
eu stau într-un picior cât alții-și torn pe gât
poșircă de cinci stele și altele încât,
li se face părul de omăt
și-o iau îndărăt
poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânătoare, poezii despre zăpadă, poezii despre sperieturi, poezii despre păduri, poezii despre prezent, poezii despre plată sau poezii despre picioare
Totul e o curgere
moto: Numai vardistul zâmbește cazon
A văzut el în viață mai multe:
Baluri, conace, chestii... oculte
- Circulați. Bună seara. Pardon!
---------------
Cum s-ajungi la bunăstare
Când pui lipsă peste lipsă
Și povara pe cel mic, să
Nu iasă din ascultare?!
Ce folos că ai o floare
Dacă n-ai butonieră
Să faci și tu carieră
Să nu stai cu ochii-n soare?
Lipsă ici, lipsă acolo
Că tot schimbi una cu alta
Dacă n-are pește balta
Dați-mi scripca lui Apollo!
Bună ziua dulci altețe
Umblă canguri după ranguri
Și când ies din ganguri, granguri,
Se opresc și dau binețe
La nevoie nu ai voie
Să te plângi că o duci greu
Dacă nici un cimpanzeu
Nu-l cunoaște pe nea Goe
Și nici legea nu permite
Nimic fără aprobare
Că-i mai bine, la rigoare
Să n-ai foc de pus sub plite,
Să n-ai oala ta de ciorbă
Că motivele sunt varii
Și când chemi de la avarii,
Fără bani, nu scot o vorbă
Și cu toate astea, totuși
Domnii noștri tot prosperă
Lăcomia de panteră
Nu e un buchet cu lotuși
Lumea noastră se adapă
Din mai multe legi odată
Pentru care viața toată
La un semn, curge pe apă
Nimeni nu ne dă dreptate
Ce-am furat, am furat singuri
Chiar și corzile de ringuri
Și râvnim la echitate
Și atunci mă-ntorc și zic:
N-ai prințip, n-ai nici morală
Că ce-am învățat la școală
A rămas un mizilic!
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre legi, poezii despre dreptate, poezii despre școală, poezii despre zâmbet, poezii despre zgârcenie sau poezii despre seară
Revistă de front
motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de pușcă,
Dormitează conștiința într-o cușcă
Și pe umeri o purtăm tot noi.
Ziua bună, veri soldați,
Cum o să ajungeți voi
În postura de eroi,
Fără tați adevărați?!
Nu curajul vă lipsește
Și nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi pește;
În zadar priviți cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!
Suntem zilnic în război,
Dar strigăm întruna pace,
Nimeni n-are ce ne face
Până-n lumea de apoi!
Pace și război. Totem.
Voi sunteți mereu în urmă,
Iar istoria nu scurmă
Decât până unde vrem.
Voi, civili, civilizați,
Ne-ați dat un harpon cu care
V-am ucis pe fiecare
Și-acum ne priviți mirați.
Veți fi scris voi în statut:
Noi vrem binele cu sila
Dar vedeți că Pancea Șila
Se conjugă la trecut.
Demolăm pe rând muzee,
Nimeni nu ne-a întrecut,
Cine n-are loc sub scut,
Sapă noaptea la tranșee.
Avem spada și balanța,
Legea poartă uniformă,
Ce-a rămas, e doar o formă
Ce-o dictează circumstanța.
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre trecut, poezii despre război, poezii despre pești, poezii despre pace sau poezii despre muzee
Asta-i viața mea, pare să spună frunza...
Asta-i viața mea, pare să spună frunza
care cade de pe ram
sau piatra care se rostogolește de pe deal. tât: fără o credință
în fața căreia trebuie să te-închini sau să o contești,
fără muzica sferelor perfecte,
fără un cer explodând în flăcări.
Sub tălpile mele, viitoarea cenușă
care se va așterne la distracția finală,
penultima blasfemie;
toate luminile se vor stinge,
iar pe armăsarul talazurilor
va veni un pește de cobalt
să muște fără a ține seama de sex sau de pleoape.
Frunza cade în felul ei,
așa cum și piatra cade în felul ei,
dar numai cineva cu mâini
descoperă moliciunea cărnii
și duritatea oaselor.
Acesta este adevărul: nici un om nu este vizibil.
Ziua ajunge la sfârșit,
gura ține post la hotarele sării,
într-o aparentă sănătate, renunțare și răutate;
doar lipsa de voință e cea care stăruie:
ulei rânced, nefolosit vreodată.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre sex, poezii despre răutate, poezii despre perfecțiune, poezii despre mâini sau poezii despre muște
E sănătoasă și urlă așa cum trebuie? Cum sunt ochișorii ei? Cu care din noi seamănă mai mult? Cine o alăptează? Îi e foame? N-are niciun fir de păr pe cap? O iubesc atât de mult și nici măcar nu am văzut-o! Sunt sigur că deja plânge, dar mai e mult până să învețe să râdă. Aici sălășluiește un adevăr profund.
citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate de Albert Einstein despre învățătură, citate despre sănătate, citate despre păr, citate despre plâns, citate despre ochi, citate de Albert Einstein despre ochi, citate despre iubire, citate de Albert Einstein despre iubire sau citate de Albert Einstein despre adevăr
Anti spirit
Știri peste știri și nici un chiștoc de adevăr!
Biserici la fiecare pas și nici un loc de odihnit spiritul!
Vrei să uiți totul dar facturile nu îți permit acest lux.
Vrei să asculți ceva revigorant
Ceva care să îți aducă aminte cine ești și de unde vii
Dar în tăcere, ce năstrușnic zgomot!
Noroc cu cu Balada lui George Enescu!
Vrei să citești ceva de oblojit rănile
Dar toate cărțile geniale sunt scrise de anonimi.
Vrei să îmbrățișezi ceva percutant ca un pahar de vodcă
Dar toți oamenii care îți ies în cale sunt transparenți!
Vrei să blestemi dar cuvintele ți se poticnesc în gât.
Vrei să dormi dar te bântuie nenăscutele disperări.
Vrei să te descarci și tu cuiva
Suflet de la suflet
Dar numai ecrane și aplicații!
Cândva, toate nostalgiile
Vor fi subiecte de tabu
Între om-boți.
poezie de Gabriel Petru Băețan
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tabu, poezii despre somn, poezii despre odihnă, poezii despre noroc sau poezii despre lux
Introspecție
Cine ești tu, de tragi cu degetul poemelor
de somnul și trezirea orelor în creuzetul gândurilor?
Mi te-ai lipit abțipild pe buzele zeruite
de strigătul indescifrabil al umbrelor moi,
de fereastra aceea albastră.
O deschid și respir. Nici nu mă mai văd culorile stelelor.
M-am ascuns între gene.
Fără chip și fără bombastice extensii de suflet,
cu inima largă, totuși închisă în cuvinte, ca o bomboană,
îndulcești apusul privirii.
Am încremenit. Mă urmăresc declarațiile răspicate ale universului,
ca peștii în ocean.
Nu există amnezie pentru inima, arhitect neasemuit de timpuri fără de timp.
Există abisul în care nu ajung pașii. Există înaltul în care țâșnesc privirile viorii.
Cine ești tu, ființă marină, plutitoare, prin apa tăcerilor răscolitoare?
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vioară, poezii despre stele sau poezii despre prăpăstii
Farul interior
Mă întrebam, dacă am fi față-n față, da, noi doi, ca doi iubiți
Am fi ca la un proces penal, cine pe cine a lezat, care e prejudiciul
Cine e victima, cine trebuie pedepsit, ne-am apleca unul în fața altuia
Cu reverența pe care o facem în fața idealurilor, știi, idealurile sunt
Chestiile alea mici pe care tot încerci să le prinzi în ace
Atunci când te grăbești la prima întâlnire, un fel de vise mofturoase
Care nu vor să stea prinse de corp și tot cad și iar încerci, până devine rușinos
Un fel de broșe sclipitoare pe care le punem la vedere și care spun tacit
Uite ce bogății am eu, și tu deja să fii pierdut în livezile mele de la țară
În care roiesc insecte și tot felul de îngeri, oricum ceva care face miere
Și ține de foame, și uite așa începem să servim acestui basm zi de zi
Din carnea noastră aureolată, îi ducem hrană pe ascuns ca unui prizonier
Din Alcatraz, pentru că, nu? Idealurile se urmează pe ascuns, în tăcere
Nimeni nu trebuie să știe de ele, e ca și cum am face o fărădelege și la final
Am reuși să ne îmbogățim brusc, mă întrebam, dacă am fi față-n față
Da, noi doi, ca doi iubiți și am substitui tăcerea acestor versuri
În mine ar începe să lumineze un far în direcția ta: Pământ!
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre idealuri, poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre versuri, poezii despre sat sau poezii despre rușine
Există un adevăr adânc în interiorul tău, iar acesta a așteptat să-l descoperi și adevărul este că meriți toată lucrurile bune pe care viața le are de oferit.
Ronda Byrne în Secretul Legea Atracției
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață
Minciunile
Dar, hai, să ne spunem minciuni importante,
Dar, hai, să ne spunem minciuni și mai mici,
Așa cum amanții le mint pe amante
Și ele îi mint pe pământ pe aici.
Dar, hai, să ne spunem cu patos brașoave,
Dar, hai, să vedem cine minte mai mult,
Ascultă delirul consoanelor grave,
Cum și eu minciunile tale le-ascult.
E foarte frumoasă, e foarte frumoasă
Minciuna aceasta pe care mi-o spui,
Așa că, te rog, și pe mine mă lasă
Să palavrăgesc doar ce nu-i, doar ce nu-i.
Concurs de minciuni la echipe și solo
Și ies campioni mincinoșii cei mari,
Dar, dragă Păcală, tu ce faci acolo?
În campionate de ce nu apari?
Se minte cum nu s-a mințit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri și nu-i judecată,
Balanța cea veche-a dreptății s-a frânt.
Dar, hai, să mințim fără nicio rușine,
Dar, hai, să mințim în direct și-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre adevăr și minciună, poezii despre sport, poezii despre frumusețe, poezii despre concursuri, poezii despre bine și rău sau poezii despre amantă
Shiraz
oamenii obișnuiau să intre în viața mea și să-mi spună
că le plac cine știe ce cărți clasice sau că
nu-și mai amintesc titlurile sau, în loc de cărți, îmi spuneau
că le plac filme precum star wars sau nașul sau altele
plictisitoare
probabil că din acest motiv toți au rămas blocați într-un trecut forever
poate că acesta e motivul pentru care toate contururile lor se estompează odată cu atâția
și atâția ani
apoi ai venit tu și mi-ai povestit despre cartea aceea din toate timpurile apoi eu am mers pe străzi și-am mers gândindu-mă în ce fel
conturul tău e plin de aceste cuvinte, gândindu-mă
cum ar putea fi un om, un bărbat a cărui carte preferată e aceea care începe cu
oglinzile sunt umplute cu oameni
atunci ți-am spus, imaginează-ți toate acele oglindiri ale tuturor acelor oameni
privindu-te, iar tu
privind la alții străini
tu cel rămas în interiorul atâtor și atâtor oglinzi
din cine știe ce locuri uitate
apoi imaginează-ți o carte întreagă despre acei oameni
o carte despre noi
de ceva vreme îmi plăcea cuvântul muntazir
în urdu înseamnă cel care așteaptă
apoi ai venit tu și a început să îmi placă numele tău
apoi am aflat că numele tău
înseamnă cel care aduce lumina
iar acesta e primul poem pentru tine
poezie de Alina Manole
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre lumină, poezii despre cuvinte, poezii despre început sau poezii despre uitare