Oveştene

Plaiurile ardelene
mi-au ţesut copilăria
cu izvoare şi cu flori
cu oiţe şi cu stele
ce te-mbie adeseori
în cuvinte
printre ele
Dealul Blaghii
parcă-l văd

surâzând în depărtare
Valea Târgului alături
cât de scumpă faţă are
înspre sat
mai jos din stânga
Oveştene ne surâde
şi clipind din ochi uşor
ne îndeamnă
ne îmbie
să urcăm pe un răzor
sub a lui
cetăţenie
soarele
doar te îmbracă
cu lumina lui de sus
când te aţii
pe Oveştene
însă vezi
în depărtare
capul satului de jos
ce plăcută faţă are

Dâmbu Crucii
te surprinde
printr-un reazim
de cuvinte
iar mai sus
imaşul ţine
toată zarea
tot întinsul
până înspre Ogrădeasa
ce-i ascunsă de priviri
la Bogata
toate-s ude
şi de ochi
şi de cuvinte
când mireasma-i te pătrunde
şi-ţi aduce
iar aminte

ce tezaur
se ascunde
şi mai sus
de Oveştene

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2009)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picuri de vânt ardelean - Bogata de Jos

imaginea
pomniţelor de pădure
şi aroma
căpşunilor de câmp de pe Priloage
când vara-ţi
subţie privirea şi mersul
e
satul acesta
Bogata de Jos numit

de departe
doar cu un ochiu
Ogrădeasa ne priveşte paşii la fiecare
pe palma secundei făcuţi

încep
hribele să-şi arate privirea de
sub tufele din Şesuri şi
cele de la Peşteş ca
o floare de vânt în palmele zilei

aroma
din floarea de vânt împletită cu
visul Zgleamănului
adus prin Ogrădeasa pe
degetele plorii de vară
e
satul acesta
inimă
în Ardeal
cu
flori stropit
cu gustul căpşunilor de câmp ce-ţi fură fiinţa

şi
savoarea hribelor ce-ţi înfloreşte şi mersul şi ochii
la umbra pădurii cu drag ce-ţi şopteşte
pe aici să mai vii
şi
aroma pomniţelor de pădure ce-ţi umple fiinţa
de gustul lor fin ce nu îl mai uiţi
aceste arome-s
Bogata de Jos

Roiba
Armata
Ogrădeasa
Citera
Dosu Răcii
Şi Dâmbu li"Dan
cu Dealul Blaghii
şi Lorniţul
tot satu-l împletesc
cu flori de
hai vino
mireasma de vară
tu însuţi s-o guşti
gingăşia să ştii ce înseamnă

iarbă
flori
şi picuri de ploaie pe
aripile vântului
de
pe Lupoaia
pe Lorniţ
până la Ogrădeasa

aici doar
vântul te ia de mână
şi-ţi scaldă ochii
în zâmbetul său

Bogata de Jos
e
satul amintirilor
e satul
unde tu însuţi îţi poţi frige ciupercile ce le-ai cules
de pe
Imaşul din Sus
la flacăra focului

imaginea zboară
ca un ţiglu pe drum cu el când te joci
ori
de-a ţădiu cu alţi copii
sau de-a untuţu
în minunata copilărie din Bogata de Jos

cât de scumpă
era apa de la Bortă
chiar din borta de sub nuc când soarele arde
dar
s-au topit acele vremuri
nucul a dispărut
şi borta nu ştiu dacă mai există
în floarea Bogăţii de Jos
aproape de Pietrosul unde avem câţiva meri
şi din dreapta
dinspre cumpăna dealului Dosul Răcii te priveşte
prin ochii turmei de oi
păşunată de mult pe la Bortă
şi-n Dosul Răcii

cântecul
ciocârliei când se avântă spre cer
într-o zi de vară pe Imaşul din Sus
când mireasma păşunii te trece
dincolo de dincolo
în melodia aceea pe lame de vânt
întreg imaşul
când e o muzică parcă din alte sfere
cusută cu raze de soare
cu-o adiere de vânt
e
Bogata de Jos
satul
acesta ce-ţi surâde cu flori de priviri până
în Jii
în Poieni
în Dâmbu li' Dan
şi până în Deal şi
în Lazuri

de pe
culmea aceea acoperită cu păduri
Rupturile ne zâmbesc
Peste Valea Târgului
spre Dealul Blaghii privind

imaginea aceea
cu
Valea Târgului
cu Rupturile
cu Fundu Târgului
cu Dealul Blaghii
parcă îmi mângîie fiinţa
căci pe acolo
mi-am petrecut copilăria

la oi şi la miei
singur
sau cu alţi copii
încălzindu-mă în floarea primăverii timpurii
umblând
sau aprinzându-mi focul pe ploaie uneori şi
destul de greu şi zgribulind de frig

am fost şi pe Dălina
cu oile şi mieii
unde
pe vremea aceea era o neviscă ce
prindea păsărele probabil pentru puii ei

cu mieii
şi oile-mpeună
ziua era ţesută
cu flori şi cu jocuri
cu trâmbiţa

ce legăna aşa de dulce melodia aceea de
primăvară subţire
aşezând-o cu atâta drag pe lambriuri de vânt

Lorniţul
cu ochii mari
ne privea pe sub sprâncene
înscriindu-ne mersul pe degetele tale de la mâna stângă
până
pe aripa ploii
la Bortă
pe Lupoaia
sau la Ogrădeasa
până în Zgleamăn urcând

aroma
căpşunilor de câmp
de pe Priloage
ori din Coastă
nu pot s-o uit
căci îţi fură fiinţa
şi simţul
într-o nuanţă sălbatică de câmp
când ziua se scurge-n pahare
la umbra pădurii

visul
ploii de vară
când ploaia cade pe un pământ proaspăt cosit
în brazde
cu atâtea arome
cu atâtea miresme
de căpşuni
de pomniţe de pădure
de hribe
şi strigătul mieilor primăvara
e
Bogata de Jos
din lungul şir de priviri a Ogrădesei spre Oveştene
şi Lorniţ apoi
în behăitul oilor de la Halauă
ori din Zgleamăn

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos--Oveştene

Pe-un picior de plai
Pe-o gură de rai
Bogata apare
Chip din depărtare
Şi Dintre Hotare
Pân" la Fântânele
Toată numai stele
Roiba vine-n urmă
Cu apa cea bună
De la Oveştene
Peste timp şi vreme

Până în Rupturi
Să nu te mai saturi
Satu să-l priveşti
Ca să-ţi aminteşti
Tot ce-i mai frumos
În Bogata— de Jos
Apele să-ţi spele
Gândurile rele
Valea Târgului apoi
Păscută de oi
Să ne înfăşoare
Vara la răcoare
Pusta iată vine
Azi pentru oricine
Izvore la rând
Îmi stăruie-n gând
Iar Dălina apoi
Cu turma de oi
Ce o păşunam
Când copil eram
Şase oi sau zece
Prin ploaia cea rece
Când eu le păşteam
Pe când mic eram

Înspre Cărbunar
Iar mă uit şi iar
Şi pe-un spic de vânt
Iat-al meu cuvânt
Lorniţu-l descrie
De pe culmea-i vie
Bogata o vezi
Plină de cirezi
De atâtea vite
Care pasc cuminte
Pe Imaş din sus
Unde azi s-au dus

Floare de mălin
Dâmburile vin
Podu Lacului apoi
Unde-am fost şi noi
În copilărie
Toţi dar ca să ştie
Cum noi ne jucam
Oile păşteam
Citera privind
Zile-ntregi la rând
Apoi pe Stuptină
Am fost fără vină
Poiana din jos
Locul nost a fost
De unde bucate
Carele-ncărcate
Acasă veneau
Când ai mei trăiau
Ei părinţii mei
Cum trecură ei

Acum la Bogata
Casa este alta
Nu e locuită
De mama iubită
Căci dîns-a plecat
Casa ne-a lăsat
Nu e focul viu
Ocolu-i pustiu

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogrădeasa - Valea Târgului

Ochii tăcuţi
ai amiezii ne înveşmântau
în culoarea cerului
şi oile uşor
începură să cânte
cântarea ierbii
când aripa vântului
ne atinsese de-abia
era vară
în tufele de la Ogrădeasa
ce ne îmbiau la umbră
să ne răcorim privirea
în mirosul de fragi
şi apă de izvor
paşii
ne erau o cântare
aproape de oi
în culoarea zilei
când ochii ni-i scăldam
şi-n paşterea ierbii
apa de izvor
aproape
ni se scurgea pe mâini
pe degete
împletite cu privirea
până departe
pe Măgura Vadului
Ogrădeasa
e cântecul ierbii
e apa-n izvor
ce-ţi satură
şi ochii şi paşii
pierduţi în cântare
cu oile-n mers
acolo
sub stropi de priviri
stropii de apă
ţi se înşiră
ca fragii pe fir
în miresmele verii
izvorul şi umbra
când ţi-s aproape
şi turma-i
alături de tine
la Ogrădeasa
paşi-mi erau o cântare
pe strunele verii
când ceru-i aproape
şi norii şi vântul
pe palme te ţin
un licăr de ape
paşi-mi erau
un cântec pe strune
când oile pasc
şi suflul le simţi
şi paşii mărunţi
în iarba cea deasă
când ziua
era un surâs
pe urmele oilor
acolo
ni se pierdură
şi paşii şi ochii
pe strune de vis
nici fluierul
nici mersul
nici ochii
când nu-ţi mai lasă
nicio odihnă
cântarea ierbii
cântarea
oilor mele
răsuna pe aproape
melodie
din ape ţâşnită

mirosea a Bogata
mireasmă de vis
din Paradis
în anii
când eram copil
şi mă scăldam
la umbră
în ochii oilor
cumpănă-n vis
paşi-mi erau o cântare
şi frunze şi dor
pe la Halauă
când Cetăţuia Vadului
ne stăruia în priviri

de Valea Târgului
mi-aduc aminte
când primăvara timpurie
ne scălda paşii
în fruntea mieilor
atât de gingaşi
şi-a oilor
un breavăn
şi-un vis înflorit
Bogata de Jos ne era
pe urmele mieilor
bureţii de prun când creşteau
în iarba cea deasă
sub pruni
o mireasmă aparte
Valea Târgului era
până
spre Fundul Târgului
ori
spre Dealul Blaghii
mireasmă
de miei în Ardeal
de iarbă şi flori

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (23 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - Floare din Ardeal

Ce frumoasă e Bogata
Primăvara când apare
E o floare cum nu-I alta
Văzută din depărtare

Soarele când ne zâmbeşte
Şi ne-mbracă în lumină
Când pădurea se porneşte
La viaţă ca să vină

Câte flori şi jiorele
În Coastă acum nu sânt
Să-ţi scalzi ochii printre ele
De pe aripi iuţi de vânt

Iar la Dâmburi ciocănaşi
Parcă râd acum la soare
În mov cât de drăgălaşi
Te adulmecă-n splendoare

Satul nostru ce frumos
De departe ne zâmbeşte
Căci Bogata mea de Jos
Parcă iar întinereşte

Din Poieni până în Lazuri
De la Roiba în Lupoaia
Flutură prin aer glasuri
Căci se dă la viaţă foaia

Chiar şi Lorniţul surâde
De pe-o aripă de vânt
Şi în văzul lui ne prinde
Călcând gingaş pe pământ

De la Bortă până-n Zgleamăn
De pe Citera în Lazuri
Pare o floare azi de breavăn
Împlinind atâtea nazuri

Ogrădeasa — Oveştene
Parcă totu acum vibrează
Şi pe corzi de vânt alene
Inima ţi-o-nviorează

Mă văd parcă acum în Pustă
Trecut chiar pe la Izvore
Pe cărarea cea îngustă
După flori multicolore

Albe roşii şi albastre
În Coastă tu le găseşti
Pe pământurile noastre
Cu drag dacă tu păşeşti

Şi mă uit înspre Dălina
Până încă-n Cărbunar
Unde ne-am găsit odihna
Pe al satului hotar

Valea Târgului — Rupturi
Delul Blaghii şi Armata
Nicidecum nu poţi să-nlături
Să-l renegi în clipa asta

Pe toate le-am colindat
În a mea copilărie
Lucrând sau la păşunat
Pe sub bolta argintie

Ce frmoasă e Bogata
Ca o floare de bujor
Când sufletu-ţi este gata
Să bea apă din izvor

Podu Lacului era
Loc de joacă pentru noi
Pe când turma ne păştea
Toţi fiind atunci la oi

De-a untuţu ne jucam
De trăiam din plin în toate
Căci oile ne vedeam
Nu flămânde — nu-nsetate

Ce frumos e satul meu
Luat din copilărie
Să te plimbi prin el mereu
Pe braţe ca să te ţie

Dosu Răcii eu nu pot
Să îl uit să-l dau uitării
Mic copil când eu am fost
L-am bătut din lungul zării

Şi spre colţul de pădure
Am găsit atunci saptiu
De-o culoare să îţi fure
Întreg sufletul tău viu

Fluturi gingaşi printre flori
Uneori se zbenguiau
Umplând fijinţa-mi de fiori
Ce adânc mă săgetau

Ce frumoasă e Bogata
În Ardeal când tu o vezi
Aşezare cum nu-I alta
De nu-ţi vine azi să crezi

Bate-n geamuri iarăşi ploaia
Pe sub palele de vânt
Eu doar singur pe Lupoaia
Tai în fugă-al ei pământ

Mai apoi spre Lorniţ iată
Sunt pe-o aripă de vânt
Stăruind s-ajung o dată
Să calc iarăşi pe pământ

Şi-ntreg satul eu să-l prind
Printr-o dulce-nchipuire
Şi cu ochii să-l cuprind
Într-o nouă înflorire

Ce frumosă e Bogata
Pus pe-o aripă de ploaie
Când lumina este alta
De-nspre sine te îndoaie

Gingaş sat ardelenesc
Ca şi perele de vară
Când în gură-ţi se topesc
Bune bune să îţi pară

Floare scumpă din Ardeal
Pe aripi de ciocârlii
Până mai pe După Deal
Sau în toamnă pe la Vii

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa unirii--cluj-napoca

o fugă pe mână
e timpul aici
o ploaie de ochi
căzută din stele
aici
piaţa-i clădită pe muchii
şi clujul
pe palme te poartă
sub picuri
de apă
sub picuri
de gânduri
idei şi ţâşniri
pe cumpăna
istoriei
altfel se umblă
şi altfel se aude
şi altfel privirile umblă
sub ploile fixe căzute din ochi
pară şi foc
sub ploaia de gloanţe
şi râuri de sânge
din optzeci şi nouă
mărturia-i
pe trotuar
stâlpi împuşcaţi
şi clipele taină
aici se depun
în mersul istoriei

stâlpi împuşcaţi
matei corvin
memorandumului
lupoaica
un arc de triumf
până-n avram iancu
cuvinte
scrise cu sânge
în oraşul de pe someş
fiecare privire
fiecare pas
aici e o floare depusă
pe monumentul acesta
de paşi şi cuvinte
de picuri şi ochi
daci şi romani
cluj—napoca
numit

cumpănă
taină şi dor
izvoare şi stele
nesăţioase fântâni
în mersul pe mâini
până pe trotuar
la stâlpi împuşcaţi
roata istoriei
actuală
pe internet
alături
tribuna
uniunea scriitorilor
şi-un râu de maşini
spre teatrul naţional
şi mărăşti
te surprinde
zborul în timp
şi umbra pe muchie
râsu-n ziare
lumina din ochi
şi apa în salturi
ţâşnind din fântâni
înspre diverta
din ochi
din ochi şi priviri
oraşul acesta-i zidit
şi versuri
mersul în timp
arteziene fântâni
2 aprilie 2013 Cluj—Napoca

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid, CLUJUL-Bijuteria Ardealului (2014)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos--umbra Ardealului pe degetele ploii

umbra Ardealului pe
degetele ploii de vară ce
se desface într-o floare de priviri de
pe Lupoaia
şi până la Ogrădeasa
e
satul acesta cântec de ciocârlie şi umbră
pe mâna ta dreaptă
Bogata de Jos numit

încă
mai înainte
de a intra în hotarele sale dinspre
Vad venind
cu
braţele deschise satul aceasta te primeşte
într-un surâs de pomniţe de pădure şi căpşuni de câmp
din Priloage culeşi
de o aromă şi o bunătate cum niciodată nu poţi să o mai uiţi

şi locuri şi hotare
de o rezonanţă şi un farmec cum nu poţi să le mai uiţi
ţi se
întipăresc bine în minte
mai altceva ca în memoria calculatorului de zece gigabaiţi

Armata
e primul hotar
e primul loc
ce-ţi fură privirea cu pădurile ei mari şi
păşunile întinse pentru vaci în special
pe partea stângă întinzându-se până la vârful dealului
dar
urmând drumul asfaltat
treci Printre Hotare şi
ajungi la Dâmbu Crucii unde se face o curbă spre stânga
iar
în dreapta
un drum şchiop de ambele picioare
urcă sus pe deal
cu bucurie privind drept înainte înspre Ogrădeasa
care e ascunsă de dealul destul de peiziş
ce-ţi frânează parcă picioarele să nu ajungi prea repede
sus
mai sus
pe păşunea de la Halauă

de câte ori n-am fost cu turma de oi pe acolo
de timpuriu în copilăria mea
în fruntea oilor
păscându-le cu grijă în cântecul ciocârliei
ce umplea păşunea până la Ogrădeasa

cu melodia aceea venită parcă dintr-o altă lume de basm
pe aripile vântului ce-mi mângâia obrajii
cu trilul acela ce-ţi trecea prin inimă până în adâncul sufletului de copil

turma de oi
păştea
păştea iarba cea bună şi-i
auzeam suflul turmei mele atât de aproape
pe-o palmă de vânt
pe-o umbră de timp
când soarele strălucea sus
şi-mi mângâia privirea şi obrajii cu raze într-un surâs de vânt pe
palmele timpului

de acolo
de la Halauă
se vede păşunea spre Ogrădeasa şi Zgleamăn
se vede în dreapta Măgura Vadului
şi mai înspre dreapta Cetăţaua Vadului
dealul acela gingaş
cu chip frumos
şi ochii de sticlă ce-ţi fură fiinţa pe palme de aer
dealul acela
unde se spunea în trecut
că erau uriaşi aciuiaţi pe acele meleaguri
urmând apoi Armata despre care am scris mai înainte

la Ogrădeasa
parcă am fost mai mult
arătându-le oilor păşunea
Ogrădeasa cu părul acela pe care nu-l uit niciodată
şi tăul în jurul căruia creşte păiuş
iar pe deasupra

zburau libelule de un albastru atât de viu că-ţi fura şi privirea şi ochii
în atmosfera aceea romantică şi scumpă cu oi
cu libelule în vara cea caldă

din gudulii
de floarea soarelui
de câte ori n-am făcut halauă
şi le puneam pe cursul apei la poalele Zgleamănului
să curgă apa prin halăul acela mic
apoi ca o cascadă să cadă mai departe
putând s-o bei după ce se limpezea
în aroma aceea de vară
când oile pasc pe păşune
iar tu
poţi să petreci în voie timpul pe care în palme-l aduni
flori din el să-ţi croieşti
după propria ta imaginaţie

mai sus
pe dealul acela cu spini
se întinde Zgleamănul
până sus de tot
înflorindu-ţi privirile pe muchia norilor ce apa o poartă
când
îţi fac cu mâinile salutându-te
într-un uriaş zâmbet alb în diverse nuanţe
o floare uriaşă tot întinsul fiind

Bogata de Jos
e cântecul ciocârliei la Halauă când libelulele zboară
în picaj peste tăul de la Ogrădeasa
înflorindu-ţi privirea cu mersul la umbră când soarele
arde
iar tu însetat

aştepţi un pahar
de cuvinte în floare
pe muşchii de la Ogrădeasa
ce erau ca un pat de burete de astăzi la Cluj
parcă văd
Dealul Blaghii şi Oveştene
coasta de lângă Vale până sus
pădurea
ce ne pofteşte surâzând la umbră să ne aşezăm pe iarba moale pentru un pahar de vorbă şi odihnă
de unde
satul se vede până departe spre Vale în Sus

acolo
ne-am înfrăţit cu iarba
şi cu coasa
pe când tata trăia
eu
tata şi frate-miu
de scârţâiau coasele prin iarba ce cădea la pământ în brazde
până am terminat de cosit
nu ne mai fugeau ochii spre sat
ci spre iarba ce ne chema s-o aşezăm în brazde pe
muchia timpului rămas

Rupturile
şi Valea Târgului
ne priveau tăcute alpaudându-ne
pe când cosaşii din iarbă îşi mai luau zborul uneori

de câte ori nu am dus nuiele mai groase de alun sau altceva de la Rupturi ca să le folosim la mazăre
mi-aduc aminte
cum odată trebuia să am grijă de prunii pe care

îi primiserăm de la colectiv
ca să nu ne dispară prunele de pe ei căci ne trebiua pentru silvoiţă
şi
părinţii mi-au dat de mâncare miere de albine
să-mi
pun cu mine

eram în vârful Coastei spre Valea Tărgului
şi
mi-am adus nişte tufe cu frunze verzi
pe care le-am înfipt în pământ făcându-mi umbră
şi de acolo îmi păzeam prunii încărcaţi şi
mă înfulecam cu mierea atât de bună şi scumpă
că nici azi nu am uitat bunătatea aceea
atât de curată şi fină

dar
peste sat
şi mai sus de Dâmburi şi de Citera
se întind Priloajele
unde în copilărie find cu oile
am găsit cam în iulie căpşuni copţi de câmp
atât de buni şi aromaţi că nu uiţi niciodată aroma aceea
însă
puţini doar am găsit
acolo pe păşune

aproape de Stuptină înspre apus
este un deluşor mic pe care era un corcoduş dacă nu greşesc
şi din care în atâtea rânduri
mă săturam de corcoduşe
am ajuns până la urmă
să-l consider ca al meu căci nu era mare

dincolo de drumul ce duce spre Citera
vizavi
e un alt deal puţin mai mare decât cel de unde mâncam corcoduşe
şi
pe acesta am urcat în dese rânduri privind peste sat şi până
la Bărc
pe Poduri
sau în Poieni şi Jii
ori pe Imaşul din Sus

Bogata
e cântecul ploii de vară
e murumurul frunzelor vântul când bate
şi-i apa ce curge la Roiba
e amintirea ce mă duce-n Poiana din Jos la mălai
cu mama când îl culegeam
dar nu ca altădată
mai mic când eram
şi carăle soseau acasă cu mălaiu nedesfăcat
de ne umplea casa cu el
iar noi abia aşteptam să începem desfăcatu
de vejii mânânţele pe care le puneam într-o parte
iar cucuruzii în cealaltă

eram copii mici
şi ne jucam în vejii mânânţele
aruncându-ne ca pe o pernă pe ele
erau aşa de moi
şi ne îmbălsămam în mireasma aceea de cucuruzi şi vejii
ce ne făcea inima să ne bată de bucurie

era frumoasă copilăria la ţară
trăiam viaţa în milocul naturii
au fost clipe când eram plecat cu capra să o hrănesc
pe drumul Dălinii unde erau răchiţi şi spini
dar
am buctat-o odată
când într-o dimineaşă am mers cu ea

deodată
am văzut norii peste Lorniţ
că se înnegresc tot mai mult
şi vântul a început să bată tot mai tare
mi-am luat capra de aţă
şi am luat-o la fugă cât am putut spre casă
am trecut Valea pe la Izvore într-o fugă
se înorase deja amar şi cred că pe la Părău
a încept să cadă ploaia cu gheaţă
am trecut într-o fugă pe lângă casa lu" bădiucu Ion a lelii Catalină şi pe lângă casa lu" bădiucu Petre a leliuchii Margaretă
şi
pe când am ajuns acasă ploua deja cu putere şi gheaţa cădea amar

cele mai frumoase clipe ale copilăriei mele le-am petrecut în Bogata
pe-o frunză de fag
o botă de alun
în Podu" Lacului cu drag
să fii tot mai bun
cu toţi din jurul tău
că e un Dumnezeu
ce binele ţi-l vrea
de-a pururi fericirea

Bogata de Jos
e murmurul vântului în Dâmbu li" Dan
şi e privirea
de pe Poduri ce-o arunci înspre Poeni
în palmele ei
când ploaia te prinde
şi-ţi mută privirea spre norii ce-şi varsă licoarea

îmi amintesc
o dată
o ploaie mare
a turnat cu găleata
pe Imaşul din Sus
pe Poieni
pe la Bortă şi
s-au strâns aplele în puhoaie
coborând cu putere uriaşă la vale
Părăul s-a umplut de apa tulbure ce venea de pe Imaş
şi de la Bortă
a luat coteţele unui om ce erau lângă drum
şi al cărui nume l-am uitat
căci
apele erau fără măsură şi măturau totul în cale
se auzeau bolovanii duşi de apele furioase pe
fundul Părăului făcând un zgomot funebru
de-ţi lua aproape urechile
cu urletul acela sinistru

Bogata e cântecul ploii de vară
când ploaia e lină şi doar udă pământul
când Lorniţul îţi surâde frumos spre Dâmbu li" Dan privind o dată cu tine
cu drag
pe palmele lui luându-ţi chipul

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 ianuarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clujul - inima Ardealului

Printre atâtea stele iată
Şi Clujul a răsărit
Cu faţa îmbujorată
Chiar la sânu-i ne-a primit

I s-a dus vestea departe
Peste munţii cei înalţi
De toate în el ai parte
A lui faţă — de i-o caţi

Surâzând pe Cetăţuie
Belvedere ne priveşte
Grijuliu să nu apuie
Umbra prinsă într-un cleşte

Tot oraşu-i îmbrăcat
Se vede de aici de sus
Într-un zâmbet minunat
Şi-ntr-un licăr de nespus

Cluj-Napoca cu splendoare
Cu alb iată e-mbrăcat
Parcă ţine-o sărbătoare
Într-un ritm imaculat

Someşul de tot e-aproape
Parcu Mare peste drum
Iar Arena ne încape
Sub privire chiar acum

Mai departe se mai vede
Tot mai alb şi Mănăşturul
În uitare nu se pierde
Te surprinde cu conturul

De privirea-ţi se întoarce
Pe o ramură de vânt
Vezi Mărăştiul cum în pace
Stă cu fruntea în pământ

Şi te aşteaptă cu surprize
Şi cu mărfuri în pieţe
Uneori printre reprize
Ai tăi ochi să îi agheţe

Centru Clujului apare
Iată Sfântul Mihail
Aproape — nu-n depărtare
Când ţi-e ochiul mai util

Piaţa Unirii-o vezi
Mai înspre Diverta
Atenţiei de-apelezi
Să-şi uite grabnic siesta

Cluju-i inimă-n Ardeal
Un luceafăr printre astre
În al vremii vii pocal
Simbolul plimbării noastre

Din Mărăşti în Mănăştur
Pe firul Someşului
Cluju-ntreg e un tezaur
Ca sine — altu azi nu-i

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirile ca florile ne ard

Ne-a înflorit timpul în
palme
şi privirile ca florile ne ard
printre atâtea cuvinte ce ni se
aştern la picioare
gata doar
de a fi culese pe prima pagină a zâmbetului tău

nu vezi
a înflorit poezia
urmărind mugurii aceştie de cuvinte
şi fiecare idee
sosită abia

şi timpul
la fiecare ne încape în
buzunarul de la cămaşă
când călcăm pe ziare
ticsite de cuvinte
ca un borcan de
dulceaţă de cuvinte amestecate
cu priviri
ce-ţi mângâie sufletul şi inima

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 iunie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - flori în Coastă

Fermecat de gingăşia
Florilor de primăvară
Îmi văd iar copilăria
Trăită demult la ţară

Îmi văd satul meu natal
Cum în soare străluceşte
Şi eu cum urcam pe deal
În pădurea unde creşte

Jioreaua cea albastră
Chiar şi breavănul apoi
Căci Bogata e a noastră
Şi în soare şi în ploi

Vai cu câtă gingăşie
Jiorelele-şi scăldau
A lor floare-n armonie
Privirea de mi-o furau

Coasta cea cu jiorele
Parcă flutură în vânt
Gingăşia lor spre stele
Dar crescute din pământ

Am găsit şi jiorele
Albe albe ca zăpada
Ascunzând farmecu-n ele
Puţine— nu cu grămada

Cele roşii chiar mai multe
Îns-albastrele umpleau
Chiar şi tufe nevăzute
Cu vântul se sărutau

Căci atâta gingăşie
Radia atunci din ele
În mireasma lor cea vie
Şi-n petalele rebele

În Ardeal— un sat frumos
Aşezat în lung de vale
E Bogata mea de Jos
Unde-mi taie gândul cale

Sat şi floare ardeleană
Pe lambriuri mici de vânt
Parcă simt a ta mireasmă
Adusă azi prin cuvânt

Bogata pe aripi fine
De vânt şi de povestiri
Văd Ardealu-ascuns în tine
În atâtea amintiri

Ciocănaşii de la Dâmburi
Tresar parcă într-un vis
Unduind în dese rânduri
Petale ca-n paradis

Podu Lacului se-ntinde
Pân" la Citera la poale
Şi privirea mi o prinde
Vântul doar cu aripi goale

Înspre Bărc dacă te-ndrepţi
Râpile le vezi departe
Şi de ajungi Între Acăţi
Să vezi Jiile ai parte

Şi Imaşu cel din sus
În faţă şi se întinde
Pân" departe-nspre apus
Întreg—ochii ţi-l cuprinde

Dar pe Citera urcând
O bucată bună bună
Unde oile păscând
le-am păzit şi eu în turmă

Ogrădeasa o s-o vezi
cum în faţă îţi apare
cu păşunile ei verzi
zâmbind însăşi ca o floare

Zgleamănul departe-n stânga
îţi urează-un bun venit
amintindu-ţi însuţi turma
cum pe acolo ai păzit

de pe Citera de sus
Cetăţaua Vadului se vede
gingaş deal cum alte nu-s
pân" la vârf de-un verde verde

Ogrădeasa mers frumos
Cântec scump de ciocârlie
Din Bogata cea de Jos
s-o vezi azi ce te îmbie

pe acolo am umblat
turma să îmi păşunez
când eram un mic băiat
cătam umbra să m-aşez

la Halauă pe imaş
ciocârlia când cânta
eu micuţul ciobănaş
mioarele ce-şi păştea

păşuni scumpe din Ardeal
de sub aripa privirii
până sus şi După Deal
pe cărarea amintirii

bogata eşti vis frumos
ţesut astăzi în Ardeal
din Lazuri până în Dos
pe al amintirii mal

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obraji înforiţi de cuvinte

Cu ziua mă spăl
şi cu
zâmbetele tale
îmi
şterg obrajii
înfloriţi de cuvinte
până
în albia tăcerii
căci paşii
demult mi s-au pierdut
în umbra ta însuţi

nu
mi-au dat în floare secundele
nici măcar
în numărătoarea inversă
însă
izvorul acesta de cuvinte
aşa cum îl vezi
tu însuţi
a ţâşnit
înflorindu-mi
fiecare pas
fiecare privire

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata - Floare de vânt pe aripa ploii

pe palmele ploii
repezi de vară
ce cade pe Dălina
şi scaldă Lorniţul
în zâmbetul zilei până în Coastă
şi apoi satul întreg
îl împleteşte cu picuri mari şi limpezi
trecând pe la Izvore şi Părău
ţinându-şi drumul până spre Roiba
într-o postată super
prin Podu Lacului
şi pe la Dâmburi
neuitând însă
nici cealaltă parte de sat
Părăul Dălinii
şi până în Deal
Rupturile mai pe urmă
nerămânând uscate
nici Valea Târgului
nici Lazurile
rămân
suspendat în dulci amintiri

doar Dealul Blaghii ne zâmbeşte
cu degetele sale verzi atingând
aripile vântului
colorate cu picuri de ploaie
aşa de limpezi şi de curaţi
Bogata de Jos oglindindu-se-n ei
cumpănă şi vis
pe aripile norilor
din Dâmbu li" Dan

Bogata
e mersul prin iarbă
într-o dimineaţă de vară când roua
mersu-ţi înfloreşte
şi-n gingăşie ţi-l scaldă
piciorele ude fiindu-ţi îndată

în satul acesta
floare de vânt pe aripa ploii
mi s-a dat să-mi aştern paşii pe
urmele zborului
ciocârliei de pe Imaş
din Jos şi din Sus
când oile
îmi erau atât de aproape
până
la o aruncătură de cuvânt când iarba
aşa de gingaş îşi înălţa cântecul spre cer în
chemarea oilor

cântecul ploii pe
un pământ proaspăt cosit
când picurii ploii faţa îţi udă
şi picioarele-ţi lunecă pe coastă
e satul acesta Bogata de Jos numit aici în Ardeal

în raze de soare scăldat
până-n Poeieni
în Jii
la Bortă şi-n Dosu Răcii
împletind fiecare privire cu
surâsul zilei de vară când umbra îţi împrospătează şi mersul
şi privirea

Bogata
e spicul grâului
în
palma vântului
într-o zi de vară senină când oile pasc
pe la Ogrădeasa
muindu-şi privirile în cântecul ierbii
ciocârlia
când spre ceruri se avântă
scăldând tot imaşul cu cântecul ei fără pereche
spre soare suind
şi suind
până-n cumpăna luminii cu melodia aceea superbă
ce sufletu-ţi mângâie şi pe alte tărâmuri
parcă
te aşază
de tine să uiţi şi să te scalzi
în cântecul ei pe muguri de vis legănat

Bogata de Jos
e mâna întinsă a ploii de vară
ce-ţi împleteşte privirea cu propriu-i surâs
când apele curg
pe mâini şi pe faţă
pe iarba ce-o calci în picioare
în Coastă şi-n Pustă

ori
pe Podul Lacului când fugi
surârul ploii să nu te mai prindă
fugi
sub o tufă repede
să te ascunzi
un trăznet pe când văzduhu-l despică
de-ţi moaie fiinţa
şi inima chiar

poezie de Ioan Daniel Bălan (23 iulie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri- un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu- azi la vedere

poezie de Ioan Daniel Bălan (5 octombrie 2012)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul-Bijuteria României

Cetatea aceasta dintre munţi
Ne spune poveşti cu izvoare
Oricine ai fi să poţi să asculţi
Istoria sacră din depărtare

Ardealul aici e o cetate
Cu râuri şi dealuri cu munţi şi poveşti
Cu schimburi de ochi până departe
Cu şoapte şi raze atent de priveşti

Pe râuri de ochi aleargă maşini
Şi totul aici e un picur de rouă
De chipuri senine oamenii-s plini
Când soarele arde când ninge ori plouă

Văzut de Bălcescu Ardealul e-un zid
De munţi şi miresme de şoapte şi dor
O uşă pe care cei de aici o deschid
Cetate şi perlă pentru popor

Clujul aici e-un zbor înspre stele
Un salt peste piscuri un glas în izvor
Braşovul aduce unghiul de perle
Şi Sighişoara surâde gingaşă-n zbor

Taine şi munţi ziduri palate
Îşi deapănă firul aici în Ardeal
Şi case si râuri iubirii i-s date
Să zburde în voie ca apa la mal

România aici urcă pe stânci
Şi bate poteci cu ochii spre soare
Luându-şi pe palme sensuri adânci
Mişcată uşor de foc şi savoare

Ardealul i-un zâmbet spre cer
Istorie scrisă pe frunze şi ochi
Cu oameni şi fapte ce umblă şi pier
Cum viaţa e dată pe stânci şi în gropi

Sunt lunci şi miresme— dealuri cărări
Cascade cu paşi voioşi în cădere
Şi râuri senine se varsă-n cântări
Pe palme de aer clădind giuvaiere

Seninul şi norii aici se-ntâlnesc
Pe vârfuri de munte pe dealuri pe ape
Pe muchia umbrei ideile cresc
Şi mai ca oriunde ceru-i aproape

Nu-i joc de cuvinte ci este real
Pasul ce umblă descuţ în tăcere
Aici este omul— omul real
O vino şi tu azi la vedere
Vineri 05 octombrie 2012 Cluj—Napoca

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (2014)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muchii albastre

Mă spăl cu priviri
până-n fântână
pe muchii albastre
cu peşti
şi cuvinte

cât de aproape-i izvorul
de stele
ce umblă
pe mâini nevăzute
speranţă şi dor
scoică
adusă de ape

mi se desprinde privirea
de ochi
şi alunec
cascadă pe mâini
cu zâmbet stropită
metamorfoză subţiată
până-n izvoare
meninge în picuri
crescută pe ploaie

poezie de Ioan Daniel Bălan din Pe umerii vremii (27 iunie 2003)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mers ascuns în cuvinte până poezia-nfloreşte cu numele tău

Totul
mai altfel e aici
pe muchia aceasta deslipită
de ochi şi lumină

cernut
aici timpul
înfloreşte cu fiecare surâs
scăldat
în roua-nflorită de
cuvintele tale

doar
cuvintele ne sunt la îndemână şi
fiecare ne lăsăm coloraţi
de
zâmbetul timpului ce aşa de bine ne prinde într-un mers
ascuns în cuvinte
până
poezia-nfloreşte cu numele tău
în
ochii cusuţi cu ciocolată
alături
de mugurii taină

poezie de Ioan Daniel Bălan (20 aprilie 2017, Cluj-Napoca)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - Ogrădeasa şi Zgleamăn

mă strecor şi eu
printre
ciuperci de lumină
cu picuri de apă de la Ogrădeasa
uneori
din Zgleamăn venind
de pe
cumpăna norilor
când aripile-şi desfac
dinspre Dosul Răcii
spre Măgura Vadului plutind pe
degetele vântului
semănând răcoarea şi
surâsul de iarbă bine primit

ni se
face o floare
Bogata
Bogata de Jos
satul acesta-surâs
din palmele norilor cu drag când pe ceruri se plimbă
ameninţând cu udatul stratul de priviri
din uliţele satului sau
de pe ogoare când ochii spre ceruri privesc

nu uit
aroma aceea sălbatică de căpşuni de câmp
de pe Priloage
când oile-mi păşteau
iar eu culegeam căpşunii vara de pe păşune
de o aromă înscrisă pe muchii ardelene
cum arar întâlneşti
şi nici
mireasma pomniţelor de pădure

nu pot s-o uit
când
culegeam în palmă
zâmbetul lor
înmiresmat cu glasul tufelor de la Bortă
pe când oile în Dosul Răcii
îmi păşteau cuvintele din iarba plină de flori
de uimire

la Ogrădeasa
oile vin
iar pe păşune
să se adune
la iarba cea grasă
şi atât de gustoasă
spre Zgleamăn trecând
câte una pe rând
cu ochi din pădure
prin tufe de mure

Ogrădeasa
e surâsul oilor
ce pasc liniştite
până la tufe
pe lângă muşchi
şi umbra cea deasă
de tufe lăsată

în capte se bat norii aici
în mireasma acesta sălbatică
de iarbă şi paşi de tufe şi umbre
pâraie de vis
şi-un câmp deschis
doar pentru oi
gingaşe de soi

mai sus
Zgleamănul
cu ochii ne prinde
şi umbre ciudate
de spini înţepate

pe aici
prin Zgleamăn am fost
cu turma-n păşune
prin tufe de spini
pe-o coastă cu iarbă
pe-o coastă abruptă
ce nu se uită

pe Zgleamăn în sus
cu turma m-am dus
când soarele viu
luceşte-a pustiu
când floarea de iarbă
nu mai întreabă
cine-o cunoaşte
şi cine o paşte

la umbră de nori
printre fiori
pe acolo-am păscut
oile-mi mult
a mele mioare
pe la răcoare
dar timpu-a trecut
şi azi doar mă uit
la ce a fost
o dată

îmi amintesc de Halauă
de iarba călcată în vânt
de ochii oilor
când
ciocârlia urca pe aripi de lumină
revărându-şi cântecul
un potop de triliuri
ce te ducea dincolo
de dincolo
pe aripa vremii
într-un mojalău de cuvinte nerostite
pe strune de vis
cum numai la ţară auzi

melodia aceea
cântată cu foc
pe Imaşul din Jos
la Halauă
te poartă pe note de vis
împletindu-ţi simţurile
cu murmurul frunzei în vânt
ori şuieratul lui prin păiuş
lângă tăul de la Ogrădeasa cu atâtea libelule
ce-ţi aduceau ziua pe degete
înflorindu-ţi liniştea colorată cu aripile lor
albastre sidefii
până pe măgura cuvântului înflorit cu zâmbetul tău
acolo
acolo în cascada aceea de melodii venite parcă dintr-o
altă lume
pe degetele zilei înflorită de cântecul ciocârliei
ce se revărsa ca şi un potop peste imaş
asemenea
cu cântecul acela din fluier de la Dâmburi
ce niciodată nu-l uit căci Bogata întreagă a umplut-o

de melodia aceea venită din alte sfere
să ne surprindă simţurile fiecăruia şi să ne îmbrace
în muzica aceea fermecată de
fluierul de la turma de oi
Dâmburile toate îmbrăcându-le
ca şi satul de altfel
într-o tunică de muzică ardeleană ce-ţi fură şi fiinţa şi auzul
pe alte meleaguri de vis înscriindu-ţi şi mintea şi mersul

Ogrădeasa
sipce de vise
pe aripa ploii când vântul pe degete te ia
mireasma aceea a păşunii tu însuţi s-o simţi
când picuri de ploaie îţi cad pe obraz
şi oile vin mai pe aproape
paşii urmându-ţi
în urmă păscând
iarba
cu gust de Ogrădeasa în ochi
pe muchia vântului frumos când adie
spre Măgura Vadului cu ochii privind
peste prăpăstii uitate acolo-n părăul de la Ogrădeasa
ce fuge la vale cumplit când ploile-s mari

pe-acolo
copil fiind am păşunat
oile satului
aşezându-mi paşii pe cărări de vise
când nori de vată sclipitori de sus simpatic îţi surâd
acoperindu-te cu gingăşia lor pe o aripă de vânt
oile toate
urmându-te
aproape de tine cu voioşie cum pasc de le auzi şi suflul şi orice mişcare

Ogrădeasa şi Zgleamănul
e strigătul turmei însetate la apă când vine
în fugă pe-nguste cărări de coastă şi râpi
când soarele arde şi căldura toridă
te-nmoaie
şi la apă te duce s-o sorbi cu nesaţ acolo-n păşune
din izvoare curate

de acolo
de la Ogrădeasa
vezi pănă departe
Măgura Vadului
Cetăţaua Vadului
Armata
de la Vad şi Bogata
şi-n stânga Cetăţelei
peste Someş se vede până departe Câţcăul cu dealurile şi pădurile lui
ce-mbracă Ardealul
în verdele câmpului
într-o cunună de vise cu drag ce o porţi
sub norii de la Ogrădeasa
cu ochii ce-ţi fac zâmbindu-ţi toată ziua
ca o chemare spre cer când turma-n linişte-ţi paşte

Bogata de Jos
e cântecul Ardealului de la Ogrădeasa şi Zglemăn venind pe culmea dealului spre Dosu Răcii când vântul bate mai cu furie
şi bota spre nori o arunci
iar vântul o poartă pe aripi
mult în spate spre Ogrădeasa căzând la pământ
obrajii şi ochii mângâindu-ţi cu jind
acolo
pe coama dealului

simţi
adânc tu simţi bătaia vântului dinspre Bortă
Jii şi Poeni
şi coasta aceea piejişă din Dosu Răcii cu tufe în stânga spre Bortă
privirea îţi soarbe pe lame de vânt şi paşi de mioară
într-un candelabru de priviri spre Imaşul din Sus
de unde când am fost cu oile
ciuperci de câmp am cules
spre seară după ce le-am fript
cu gustul lor gingaş ne-am delectat spre stele privind
la para focului de la colibă acolo în mijlocul naturii
cu aerul ei curat sub ochii stelelor ce
ne priveau cu luare aminte pe fiecare
dormeam
în colibă cu tata pe când stelele şi luna
ne mângâiau pe frunte şi pe obraji cu zâmbetul lor cristalin
în tăria nopţii

şi nopţile
ni se împleteau
într-o diademă de priviri
aruncate cu gingăşie spre stele
ca-ntr-o cascadă colorată de vise cu drag în amintiri ce încă o porţi
imaginându-ţi că tu însuţi spre stele în zbor cu sete te duci pe aripile copilăriei
pe care cu drag şi astăzi le porţi în tine însuţi
atâtea clipe scumpe ce la Bogata tu le-ai trăit
pe Dălina şi-n Pustă
în Deal sau în Lorniţ
Ogrădeasa şi Zgleamăn
La Bortă şi-n Dosu Răcii

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul acesta-nflorit cu privirile tale

cu flori de raze
soarele ne zâmbeşte
iar cerul
ne împleteşte pe palmele vântului cu
farfurii de aer
până în curcubeul acesta înflorit cu privirile tale
ca o aducere aminte a tot ce-i frumos pe
pervazul timpului

ni se oferă
cântecul
pe fiecare strună a zilei
când clipa aceasta cu ochii deschişi
ni se suprapune cu
fiecare idee
cu fiecare pas
pe hârtie aşternut sau
în ochii umbrei

idee
flori
cuvinte
versuri

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte sfinte

- De-ar fi să plec, să nu mai ştii nimic
Din tot ce fac şi simt ori ce culoare
Au nopţile ascunse-n depărtare
În aşteptarea unui venetic,

Ce-ai spune-atunci? În ochi, de m-ai privi,
Ce gânduri ţi s-ar transforma în şoapte
Menite să amâne lunga-mi noapte
În care voi apune într-o zi?

- Să îţi amân plecarea, n-aş putea,
Dar te-aş privi şi mâna aş întinde-o
Spre mâna ta, pe care aş cuprinde-o
Aşa cum ai făcut şi tu cândva.

Voi strânge-o tare, da, iubitul meu,
Şi-ţi voi şopti aceleaşi vechi cuvinte
Pe care ţi le-am spus, cuvinte sfinte
Ce se vor încheia cu: "Merg şi eu!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunună peste lamele de vânt

Din cuvinte să-mpletesc
Vreau o gingaşă cunună
Ţie să ţi-o dăruiesc
Ca pe cap să ţi se pună

Precum cerul de albastru
Florile să o compună
Şi cuvântul cel măiastru
Să o finiseze-n urmă

Flori cuvinte şi idei
Într-o strânsă împletire
Să fie viaţa ei
Născută doar din iubire

Peste lamele de vânt
Florile să strălucească
Împletite din cuvânt
Toţi cum ar vrea să-ntâlnească

Chiar şi stele din cuvinte
Acum iată am adus
Ţi le aşez pe dinainte
Doar cu ochii toate-n sus

Vreau cu adâncă dibăcie
Să le leg cu ochii-n vânt
Un tezaur ea să fie
Sub acest unic cuvânt

Ca o candelă să fie
Dup-un gingaş asfinţit
Pe-o cărare arămie
Pentru ochiul obosit

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!