Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Rodica Nicoleta Ion

Glossă toamnelor târzii

Aleile-s pustii și triste...
În șerpuielnice priviri
Scormonitor în ploi și vise,
În taină,-n vers și-n amăgiri,
Cuțit al rănilor ascunse
Sub o cernită-mbrățișare
Îmi lași o lacrimă din ceruri
Și ploi de frunze și petale.

Aleile-s pustii și triste...
Se tânguiesc copaci. Târzii
Poeme galbene și triste,
Te-așteaptă iarăși să revii.
Te-așteaptă lacrimă de ploaie...
Al universului altar
E doliu, pleoapă cenușie...
Și plouă iar... și plouă iar!

În șerpuielnice priviri
De vânturi și de lanuri coapte
Sunt lacrimi fără de opriri,
Priviri de dor și cânt de șoapte.
Și plouă, plouă ne-ncetat
Autumnală reverie...
Vezi, nenuntita asta ploaie
Eu ți-o dedic pe toată ție.

Scormonitor în ploi și vise,
Lăsându-mi sufletu-ntristat,
Potecile pustii și triste,
Precum o noapte ai plecat.
Judecător nedrept și crud,
În lumea asta ireală
Tu mi-ai lăsat copacii nud,
Iar ramurile-ncep să doară...

În taină,-n vers și-n amăgiri
O pelerină de tăcere...
Atâtea simple amintiri!
Atâtea clipe efemere!
Dacă regret acu, ceva
E toamna-n care m-am născut
Că n-am să o mai pot avea,
Timpul să-l iau de la-nceput.

Cuțit al rănilor ascunse
Și sângeriu căutător
De lacrimă și de durere,
De alte toamne-mi este dor!
Dar în clepsidră curge timpul
Nisip în gol de veșnicii,
Iar eu te-aștept, te-aștept zadarnic,
Căci știu că n-ai să mai revii.

Sub o cernită-mbrățișare
Te-ascunzi... Și timpul te-a furat
Iubita lumii trecătoare
Ce ca un vis te-ai arătat!
Ți-am luat chihlimbării poeme,
Cercei de frunze,-ntunecare,
Ți-am luat atunci conduri de stele,
Dar tu te-ai dus, te-ai dus în zare...

Îmi lași o lacrimă din ceruri,
Te pierzi o umbră-n visul meu,
În transcendente idealuri,
Înger zburând spre Dumnezeu.
Iar eu rămân prin dedublare
O altă toamnă pământească...
Pe fantomatic drum de stele,
În viață vrea să te-ntâlnească.

Și ploi de frunze și petale
Se scutură. Adio, dar!
Îngenunchia-voi la altare
Ca în decor autumnal
Să te găsesc, oh, drum spre stele.
Așteaptă-mă, căci voi veni!
Ori nu ești toamna vieții mele
Pe care iarăși voi păși?!

În ploi de frunze și petale
Îmi lași o lacrimă din ceruri,
Sub o cernită-mbrățișare,
Cuțit al rănilor ascunse,
În taină,-n vers și-n amăgiri,
Scormonitor în ploi și vise.
În șerpuielnice priviri,
Aleile-s pustii și triste.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Rodica Nicoleta Ion

Toamna din ochii mei

Se-ntoarce toamna-n ochii mei... și plouă...
Plouă cu lacrimi mari de chihlimbar.
Sunt ploi de frunze și sunt ploi de stele
Și nuca mai mustește gust amar.

Trosnesc în sobă ramuri frânte-n două...
Miroase a gutui și-a pâine coaptă,
E haina lumii plină de rugină,
Iar viața parcă-i mult mai degradată.

Din tălpi cresc râuri lungi de ne-cuvinte...
Și-n noi, adânc e-o toamnă de tăcere.
Mi-au mai rămas aducerile-aminte
Și-a vântului supusă mângâiere.

Ne înfioară lumea în schimbare,
Ne înfioară teama de a fi...
Îmbătrânim în ton cu anotimpul,
Stingheri și triști, pe băncile pustii.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poem de toamnă

Ți-am scris sonete spre a ta mărire,
Ți-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu și-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ți-ai lăsat
De cenușiu, de trist și dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Și plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Și-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălțat.
Te-i dus în șirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poem de toamnă

Ți-am scris sonete spre a ta mărire,
Ți-am luat mătăsuri moi de chihlimbar...
Tu ai venit, te-ai dus... o amăgire!
Parte dint-un decor autumnal.

În ruginiu și-n verde îmbrăcată
Adeseori maramă ți-ai lăsat
De cenușiu, de trist și dintr-o dată
În ploi, spre ceruri, te-ai aventurat.

Și plângi din ceruri lacrimă amară
Iar noi nutrim aici spre absolut,
Tu ai venit, te-ai dus, iubită toamnă!
Plecarea ta, de veacuri, ne-a durut.

Și-am tânguit în plecăciuni sonore...
Pustiu poem în rugi s-a înălțat.
Te-i dus în șirul toamnelor eterne!
De ce-ai venit?! De ce-ai mai fi plecat?!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ploi

Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă mohorâtă

E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât și verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.

Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Și-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îți spun adio, ceasornic cu ore și minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze și suspine.

Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită și adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.

poezie de din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Și-nchis e între cruci de ram,
În mine și-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheați doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiți de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Și noi am fost... și noi eram,
Taina aceluiași însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăși frunzele din ram,
Eu iarăși toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Și șerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng și râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca niște lampioane trec
Și lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt și-am să plec
Chiar dacă sufletul doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete și-n noapte
Cicatrici și plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aș fi născut din șoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... și inima mi-e goală,
Căci flori și ramuri iarăși pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Și-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi bați la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine și-n afară plâng,
Cenușa-n fulgi de jar se-mparte,
În brațe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrățim până la moarte.
Se-nalță-n noi nămeți de ger
Și ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau și privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins și ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îți las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine și-n afară plâng,
Și-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ne plouă, iubite

Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperți din întregul jurnal...
Plouă aici și plouă oriunde... am fugi, am zbura, tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi și-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată și ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni și cu regi, inundat mi-e castelul
și mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet și în calendar, ne plouă cu clipe și viața ne trece, îmi plouă, iubite,

pe vers și pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru și rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Dialog de toamnă

- Mă simt călătorind... - un val...
Un val mustind sub ploi de frunze,
Într-un decor autumnal...
Am gloss tomnatic iar, pe buze.

- Sunt vals de ploi de frunze reci,
Zălog brumatelor săruturi...
Încununată-n gânduri, treci,
Peste aceleași începuturi...

Pe gâtul alb de catifea,
Dantele dulci chihlimbării...
Un voal rămas, iubita mea,
Ca semn al nopților târzii.

Te-ai îmbrăcat în fructe coapte...
Mustești de vis și necuprins...
Te caut! Pentru înc-o noapte,
Cu ramuri, iată, te-am atins!

Gondola nopților cu lună...
Catapeteasmă sângerie,
În tine toamna se adună...
Și toamna-i parcă mai pustie!

- Rămân a nimănui deodată!
Mi-e cerul pustiit de ploi,
Dar toamna-i mult mai minunată
Atunci când suntem amândoi.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.

Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate aș fi suferit și eu.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.

În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ploilor de toamnă

De-azi noapte plouă liniștit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam șoptit,
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă.
Râu de lacrimi șipotind,
Dans de ramuri, plâns și teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!

De-azi noapte plouă liniștit...
Și-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufișuri s-a pitit
Și bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viață scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc rătăcesc
Și nu știu unde sunt acasă.

Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri și-n nenutite ploi,
Plânge-n liniște românul...
Plânge lacrima din noi.

Frunze bat la geam șoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea –
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunțile cu mir.

Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieții mi-a cernit.
Merg cuvintele în șiruri,
Cartea vieții s-a deschis,
Bate vântul frunza – triluri...
Viața este doar un vis.

Râu de lacrimi șipotind,
Râu de verbe și de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deșteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.

Dans de ramuri, plâns și teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Și-o mulțime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.

A gutuie mirosind,
Toamna – o fecioară-n gri,
Se aude iar foșnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.

Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceașcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleașcă.
Fragezi pași troznesc pe stradă...
Picuri duși pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.

Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns și teamă,
Râu de lacrimi șipotind.
Timpuri vechi m-așteaptă-acasă,
Frunze bat la geam șoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniștit.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului hum㠖
Poeme de vise și vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere și fum,
Purtând și tristeți și tăceri,
E toamna din noi
Când desculți, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici și goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt triști și sunt goi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mirela Nicoleta Toniță

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste știle oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de
Adăugat de Mirela Nicoleta TonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă închinată bărbatului (bărbatului perfect)

Înger cu aripi de lumină venit din alte galaxii,
De ce-ai pierit în întuneric și unde ești? De ce nu vii?!
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ți-ai prins în păr,
Dar dragostea-ți, ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat!
Te-ai risipit în răsărituri și gol în suflet mi-ai lăsat.
Te-aștept, te chem! Mi-i ființa plină... și gândul, de sărutul tău!
Ți-aș înșira pe drum petale și ți-aș întinde brațul meu.

Înger cu aripi de lumină, venit din alte galaxii,
Te-aștept, te-aștept și-n noaptea asta, la geamul meu, din nou, vii.
Frumos precum un crin în floare, cu roze la butonieră,
rătăcim pe harta vieții, cu stele prinse-n diademă,
îți pictez pe pleoape versul și curcubeul în cuvânt,
Apoi să-ți încrustez iubirea și să ne pierdem pe pământ.
Oh, nu-mi lăsa pustie calea! Furtună-n suflet nu-mi lăsa!
Iubește- atât de simplu, îmi doresc a te avea!

De ce-ai pierit în întuneric?! Și unde ești?! De ce nu vii?
Se pierd iubirile promise în zborul lin de păpădii...
Ce taină te-a-nvelit sub nouri și te-a ascuns de ochii mei?!
Tu nu-mi mai cauți fulgerarea din legănarea de cercei?!
Dă-mi brațul tău! De dor, în noapte, plâng ploi de rouă și petale.
Mă cheamă iar singurătatea și dorul tău, de dor mă doare.
Oceanele ar plânge încă și lacrimă n-ar fi de-ajuns
spele plaja suferinței. Dar înger, tu te-ai dus, te-ai dus...

N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ți-ai prins în păr,
Dar te iubesc quasar! De tine îmi e din ce în ce mai dor!
Ai poarta visului deschisă... Cu tâmple de ninsori te-ntorci
Și numele-mi, prinț al iubirii, de doru-mi, iarăși îl invoci.
Mă prinde-o mantie de friguri, un clopot inima-mi răsună,
Vin cetele de albe stele-n spirale de lumină. Lună,
Cheamă-l din vrăji de-ntunecare, adu-l la lumea mea hotar,
Să-l strâng într-o îmbrățișare de sărutare și de jar.

Dar dragostea-ți ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr
Și timpul dragostei etern e... Nu-mi e permis îl măsor!
E lumea lui fără de margini... Clepsidră nu ar exista
Eternitatea -i măsoare, cât eu și tu ne vom avea.
Amar amor, ce vânturi stranii te-au risipit în alte lumi
Unde nu-i trecere, nici pleoapa nu se coboară în furtuni...
Alungă-mi iarăși întristarea! Coboară iar la geamul mat,
Cât nu-i trecută noaptea asta, căci te iubesc cu-adevărat.

Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat
În universuri paralele. Alt prinț de foc te-ai întrupat.
Altor femei, mustind din gheață le-ai fost sortit, înger de foc,
Însă topindu-se-n iubire, de tine n-au avut noroc.
Esența ta ascunde-ntr-ânsa celula trupului uman,
Zadarnic călător spre stele cu suflet artificial.
Revino! Ce firesc e totul! Căci din contrarii ne-ntrupăm
Remodelând perfecțiunea... De dragoste încă vibrăm!

Te-ai risipit în răsărituri și gol în suflet mi-ai lăsat
Iar eu, impură,-n dăruire, iubirii tale am cedat.
Ca-n zale, îmbrăcat de vicii, diavol, în brațe mi-ai căzut,
Dar fugi... De ce?! De ce ți-e teamă?! Iubite, spune-mi un cuvânt!
Alungă mantia tristeții! Pe chip de crin, sărut de maci
O clipă doar îmi dăruiește! E de ajuns să mă împaci...
Aș lua culorile din suflet, alt cer îndată aș picta,
Voi fi covor de curcubee, doar să-ți dorești fiu a ta.

Te-aștept, te chem, mi-e ființa plină... și gândul, de sărutul tău,
Eu însămi redevin tăcere, iubire, cântec, curcubeu...
Stilist al timpurilor duse, culegător de mucegai
Și praf de pe alei uitate, odată, într-un colț de rai...
Mi-e visul ancoră și lege, iubirea-mi nu e de vânzare,
Căci numai ție-ți aparține, înger nălțându-se spre soare.
Foton sunt însămi, din lumină născând lumină și iubire.
Tu mi-ai adus, privind la mine, întâiul strop de fericire.

Ți-aș înșira pe drum petale și ți-aș întinde brațul meu
Cât tu mi-ai prinde la picioare brățările de curcubeu.
Ne-am pierde-n lumea fără nume, dorinți ce nu s-ar fi rostit
De n-ar fi fost să-mi intri-n suflet, fugar adesea rătăcit.
Mă-mbrac în rochie de stele și luna sceptru-mi va veghea,
Iar mirele, din răsărituri, venind pe-un cal de flori de nea,
Va-ngenunchea și cu săruturi va aduce înapoi
Să ne unim o veșnicie, cu universul, numai noi.

Ți-aș înșira pe drum petale și ți-aș întinde brațul meu...
Te-aștept! Te chem! Mi-e ființa plină... și gândul de sărutul tău.
Te-ai risipit în răsărituri și gol în suflet mi-ai lăsat.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat.
Oh, dragostea-ți ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ți-ai prins în păr.
De ce-ai pierit în întuneric și unde ești?! De ce nu vii?!
Înger cu aripi de lumină ivit din alte galaxii...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naște fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori și pace și lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Și un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăși m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Și mărșăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăși zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naște fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori și fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-și măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-și cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori și pace și lumină,
Ning la tâmple veșnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Și prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ți sufletul ofrandă,
Celor care-ți sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
unești munții cu ape.

Și un dulce dor de tihnă
Pieptul să ți-l împresoare!
Trăind veșnic în lumină,
fii răsărit de soare!
Îngenunche și te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieții rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu ești diavol de lumină,
Prima carte de povești,
Tu răzbați din întuneric...
Numai tu mă mai iubești!

Mă aduce printre ele
Și un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori și pace și lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naște fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamnă...

Toamnă, treci la braț cu umbre stranii,
Cu furtuni la geamuri bați... Și plângi...
Plâng la geamul casei, iar, castanii,
Și cu vâturi pacea mi-o alungi.

Versuri aurii, în îmbulzeala
Ce se-ascunde-n mustul călimării,
Curg în râuri tumultoase sera
Și-n tăcere îmi inundă zorii.

Transformată într-o vrăjitoare,
Cu urgie timpul ni-l săruți
Și-ai să lași pustiu în călimară,
Frunze rupte și copaci desculți.

Arămii gutui lucesc în geamuri,
Sunt poteci pustii sub tălpi de vis...
Lacrimă pe gene, blonde voaluri,
Vânt, singurătate, suflet trist...

Plâng în noi chihlimbării poeme
Și sobor de gri ne învelește.
Un tic-tac absurd în vremuri grele
Și povești de viață spuse bătrânește.

Foc la gura sobei, plângere de noapte,
Plângere de versuri și de amintiri,
Un sobor de lacrimi, un sobor de șoapte,
Toate în poemul marilor iubiri.

poezie de din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de vară

În noaptea asta s-a născut un înger,
Iubita mea cu buzele de sânger.
Pe pletele de grâne revărsate
Ți-am așezat un colier de șoapte.
Te-am sărutat pe coapse de lumină
Și mirt ți-am pus, numindu-te divină.
Cu praf de stele, peste lumea ta,
Eu am pictat în vis iubirea mea.

În noaptea asta s-a născut un înger...
O vară-căprioară... Mersu-i ager,
Precum un zbor s-a scurs sub pleoapa grea...
Ca alte veri în mine-aluneca.
Alei brodate cu miresme dulci,
Zvonul de pace-n frunzele de nuci
Râu clipocind sub șoaptele pădurii,
Lacrimi-dureri în vaierul furtunii.

Iubita mea cu buzele de sânger
Tu ești printre poeme-ntâiul înger
Ce-a scormonit din așternut de umbre
Atâtea flori de vis și pietre scumpe.
Pe cer trec râuri albe de lumină,
Pe câmpuri, numai flori de muselină,
Un cânt de păsări - lira fermecată
Ascunde vara asta minunată.

Pe pletele de grâne revărsate,
Sub pași de frunze, ascund în noapte.
E vara asta cânt, alint, iubire,
Miros de tei, polen de fericire,
O strună de chitară, pace, taină...
Pe sâni de catifea, iubită doamnă,
Pe mușchii de copaci îți scriu acum,
În noaptea asta transformată-n scrum.

Ți-am așezat un colier de șoapte
Și ți l-am prins să-l ai la gât în noapte,
Să te avânți pe creste argintii
Și să culegi din stele poezii.
E jar în cer, vulcani rodesc în munți...
Aleargă peste câmp copii desculți.
Fântânile-au secat... ploi de tăcere...
E secetă și vremurile-s grele.

Te-am sărutat pe coapse cu lumină,
Flori de rubin ți-am prins în păr, regină.
Imploră cerul, sufletul să-mi stea
Altar de crini, de-acum, în calea ta.
calci pe patul meu de ramuri, vară,
Și sângerânde, rănile de-aramă
Să-ți fie jertfa ce-ți ofer de-acum...
O clipă doar întoarce-te din drum!

Și mirt ți-am pus, numindu-te divină...
Lacrimi de jad ți-am pus la rădăcină.
Sub cerul plin de stele-am plâns în noapte
Și te-am rugat să nu mai pleci departe.
Dar ca un vânt te-ai risipit, mireasă,
Iar eu, un vis, încă te-aștept acasă.
Se stinge iarăși flacăra-ți divină,
Iar eu rămân cu dorul de lumină.

Cu praf de stele peste lumea ta,
Renaștere și vis vei repeta,
curgă râu de miere și nectar,
Porumbi, bogate grâne în hambar!
Prinos de ploi, de flori de iasomie,
Copii născuți cu inima zglobie!
Și soarele, precum o pâine coaptă,
Să nu vă părăsească niciodată.

Eu am pictat în vis iubirea mea,
O vară pe un câmp de catifea,
Lumini și flori, pace, parfum, nectar,
Un suflet candid devenind altar.
Un imn, un cânt, un clopot de izbândă...
Sunt șoapte de izvor și zvon de nuntă,
Căci se cunună florile cu cerul
Și martor îmi va fi decât penelul.


Eu am pictat în vis iubirea mea.
E praf de stele peste lumea ta
Și mirt ți-am pus, numindu-te divină...
Te-am sărutat pe coapse de lumină!
Ți-am așezat un colier de șoapte
Și pletele de grâne revărsate,
Iubita mea cu buzele de sânger...
În noaptea asta s-a născut un înger!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Toamnă-n afară și-n noi

Arcadă de frunze aurite și plânse
Ne-acoperă fruntea
Bătătorită de vise.
Speranțele ning la tâmple de gheață
În noi și-n afară de noi, este frig.
Bântuite de stele,
Privirile trec aceleași,
Gălăgioase și blânde
Peste arcușuri obosite și frânte.
Timpul copilariei,
Pudrat cu durerea prezentului,
A fuzionat
Într-un ritm lent și nealterat.
Ce toamnă! Ce noapte!
În blocul operator al universului minții
Asudează părinții...
Tic-tacul tăcerii se-aude
Scurgându-se în clepsidra dureri.
Răniți, pe un catafalc de petale,
Dorm copiii cuminți.
Candele vii, ard, trec, trec grăbite spre mâine,
Spre toamne târzii -
Grâul copt strâns în pâine.
Brățări de ramuri se prind de brațe,
În dansuri de suflete arse.
Părul croșetează povești
Cu gutui la ferștri.
Ne plimbam pe alei pustiite
Aducerile-aminte.
E toamnă... o toamnă cu temenele
De frunze și miere.
Mătănii cad în râuri de ploi...
E toamnă-n afară și-n noi!

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă nuanțelor de gri

E cerul gri și plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s triști, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Și sub copacii adormiți
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri și mai fericiți.

E cerul gri și plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Și plângsub pleoape, plâng și ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalță
Și visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranța viață.

Ascunse în tăceri sunt toate
Și lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolțit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Și sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar știu că vor renaște-n zori.

Copacii-s triști, copacii-s goi
Și doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveșmântat în ceață
Pe sub apusuri viorii
zbori, cu fluturii învață!

E poate cea mai lungă noapte –
Un șal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici șoapte
Și-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Și încolțesc tăceri în mine
Și sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Și trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri poartă-acasă
Înspre nopțile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri crește,
Apoi cade-n ploi, din soare
Și-n poeme încolțește.

Și sub copacii adormiți
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Și plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar și-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viața mai frumoasă,
Feștila,-n gri muiată,-a ars.
Și griul iar se risipește
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înflorește
Și plouă floare de cais.

Mai tineri și mai fericiți,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu pașii mici și șerpuiți,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranța încolțește-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Și nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri și mai fericiți
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Și sub copacii adormiți
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s triști, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri și plouă-n noi.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Și întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură și râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca niște eroi înveșmântați
Cu zale de aur și de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Și călimara e goală.
Doar gândurile foșnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... și frunze... și ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook