Lupta cu prostia

Nu-mi mai suport contemporanii
Sunt primitivi şi egoişti
Nici nu le mai vorbesc, cu anii
Eu sunt solist – ei sunt corişti.

Eu am un ideal în viaţă
Foc viu, ce arde-n sanctuar
Nu sunt egal cu o paiaţă
Care trăieşte în zadar.

Mă uit la forfota aceasta
De trepăduşi şi de pigmei
Ah, Doamne, de ce-mi dai năpasta
Să-mpart acelaşi timp cu ei?

Prostia lor mă doare fizic
Fac palpitaţii, mă sufoc
Tuşesc mai rău decât un ftizic
Când proştii ies pe primul loc.

Nu mai suport această pleavă
Ce curge din televizor
Turbez când văd câte-o epavă
Că-i preşedinte-jucător.

Ei fac greşeli gramaticale
Ca ultimii analfabeţi
Închină toasturi, osanale
Până ce cad sub masă, beţi.

Au haine scumpe, elegante
Peste o platoşă de jeg
Beau whisky, vin de Alicante
Mănâncă un şeptel întreg.

Apoi îi ia pântecăraia
Îşi vâră deştele pe gât
Ca porcii răsturnând copaia
Ei grohăie şi fac urât.

Într-un târziu, adorm bărbaţii
Însă femeile-n călduri
Se hârjonesc cu angajaţii
În baie, grajduri sau păduri.

Ce faună dezgustătoare!
Ce animale! Ce desfrâu!
Ca să scăpăm de-a lor duhoare
Trebuie jetul unui râu.

Ce caut eu în viermuiala
Acestei lumi de mameluci?
În inimă le fierbe smoala
Şi au în creier numai muci.

Râvnesc blazoane de nobleţe
Dispuşi ar fi să dea oricât
Dar balega de prin judeţe
Trăzneşte şi îi dă în gât.

De ce mi-ai dat aşa osândă
Oh, Dumnezeule din cer?
Mă urmăresc şi stau la pândă
Hăitaşii fără caracter.

Normal că deranjez întruna
Normal că-i complexez pe toţi
Resping corupţia, minciuna
Şi cârdăşiile cu hoţi.

E clar că nu-s din lumea asta
Am altă tablă de valori.
Nu-i mai suport pe proşti şi basta!
Eu sunt etern – ei, muritori.

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (16 iulie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni şi şerpi

Motto:
"Ce oameni primitivi, murdari şi răi
Şi ăştia, Doamne, sunt copiii Tăi?"

Ce lume mică e în jurul meu!
Vieţuitoare fără idealuri
Mă simt ca legendarul Prometeu
Înlănţuit de stânci, bătut de valuri.

Nu toţi sunt oameni, încă nu s-au tras
Definitiv şi sigur din maimuţă
Au haine scumpe, ochelari şi ceas
Dar gena primitivă nu îi cruţă.

Încep să cred că sunt reptilieni
Trimişi la noi din altă galaxie
Ei nu au sânge cald, de pământeni
Fac dâre de şopârlă străvezie

Te uiţi în ochii lor – nu vezi nimic
Vorbeşti cu ei – exact pe dos fac toate
Eu îi cunosc perfect şi ştiu ce zic:
Ei nu fac parte din umanitate.

Ei sunt sub-oameni, nu au fost creaţi
De Dumnezeu, ci poate de Satana
Feriţi-vă de monştrii deghizaţi
Ei într-un lan de maci sunt buruiana.

Eu am un simţ aparte, îi detest
Privesc la ei cu silă şi cu milă
Azi, Iuda ce se vinde dă şi rest
Nu vă lăsaţi conduşi de o reptilă!

E şarpele cel rău, primordial
Din mitul biblic, cu Adam şi Eva
El se adapă din Sfinţitul Graal
Şi îi va lua Planetei toată seva.

Nu toţi sunt oameni pe acest pământ
Ei pregătesc, de zor, Apocalipsa
N-au inimă, n-au creier, n-au cuvânt
De vor pieri, nu le vom duce lipsa.

E fără de sfârşit acest coşmar
Trăiesc din plin cea mai lucidă dramă
Trag clopotul alarmei în zadar
Şi-mi vine să mă-mbăt din cramă-n cramă.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (15 august 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile, trainingurile, mentorii, şedinţele de coaching sau consiliere, articolele sau orice alt suport sunt de fapt ingrediente care fac totul mai bun. Felul principal eşti tu prin ceea ce faci! A face doar traininguri, a citi cărţi şi a căuta mereu suport şi sprijin în cei din jur fără a FACE nici un pas din propria iniţiativă e ca şi cum prepari o mâncare doar cu mirodenii şi ingrediente secundare, uitând ingredientul de bază. Şi apoi te întrebi de ce nu are acelaşi gust ca cea pe care o vezi la alţii. Pentru că ei FAC, nu se ascund, nu mimează! Just do it!

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin viaţa asta mă simt un surd în căutarea muzicii

din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniştri
totul aici se roteşte în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada şi falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viaţă
îşi adăposteşte visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat şi arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuşi mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge aşa

cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaştri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogaţi decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viaţă nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost o grămadă de proşti la conferinţă - proşti pompoşi - şi proştii pompoşi mă fac să mă urc pe pereţi. Proştii obişnuiţi sunt în regulă; poţi vorbi cu ei şi poţi încerca să-i ajuţi. Dar proştii pompoşi - tipi care sunt proşti şi care acoperă totul şi îi impresionează pe oameni cu cât de minunaţi sunt ei cu tot hocus pocusul lor - ASTA NU POT SĂ SUPORT! Un prost obişnuit nu este un prefăcut; un prost onest este în regulă. Dar un prost neonest este îngrozitor!

citat clasic din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gelos, lua-m-ar naiba...

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos
Ştiu că nu-i de folos, şi cu toate astea sunt gelos.
Sunt gelos când fac baie,
când râşnesc cafeaua, când mă-ntorc prin ploaie
De la serviciu
Când ascult vreun disc cu Baniciu.

Sunt gelos când mă piaptăn şi când îmi trag pantalonii
Şi când apar la TV, când privescc pietonii
Ce se holbează la B. C. U.
Când văd damele din faţa hotelului Bucureşti, care nu spun nu
Şi se duc cu băieţii
Dacă primesc marafeţii.

Îmi pare rău, dragoste, aşa sunt, nu pot fi altfel,
Nu mă pot stăpâni să nu te văd la altul în braţe
Nu pot să-mi stăpânesc chinul ăsta interior
Să nu-ţi fac reproşuri când vii târziu...
Mi-e frică atunci când eşti prea veselă
Şi m-apucă dracii când te văd amărâtă
Şi mă gândesc: hait! acum a făcut-o!
Hait! A făcut-o, e clar!

Sunt gelos. Ştiu că nu e frumos.
Ştiu cât sunt de hidos, şi cu toate acestea sunt gelos.
Sunt gelos când mă duc la dentist
Când vorbeşte la "Actualităţi" vreun iredentist,
Sunt gelos când facem dragoste şi când dorm
Sunt gelos, enorm!
Mă gândesc că se ştie şi că amicii mă privesc cu milă,
Încerc să te fac să te trădezi prin metode subtile,
Fac pe liberalul în probleme sexuale
Te privesc în ochi, te rog să nu mă minţi,
Stau îmbufnat câte o dimineaţă întreagă
Şi nu mai sunt eu însumi, nu mai sunt eu însumi, dragoste!

Sunt gelos când bat la maşină
Sunt gelos când îl citesc pe Musina
Sunt idiot de gelos când în Kundera toţi se culcă
Cu toate, şi când în decor Ioana Bulcă
recită ceva
Sunt gelos când tai un calup de halva.

Gelos când ud florile, când strănut
Bănuiala mă strânge de gât
Scenariile mă înnebunesc
Posibilităţile, probabilităţile mă aiuresc,
Sunt gelos când mănânc
Şi îmi muşc unghiile şi mă foiesc şi plâng...

Îmi pare rău, dragoste.
Asta e.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai urât

moto:
Domnişoară, eu n-aud ce zici
Că pe la noi plouă cu broaşte
Priveşte tabloul şi hai, recunoaşte
Că asta e coada altei pisici!
-------------------------------

Îmi pun cravata, îmi pun şi vesta
Şi ies seara să mă plimb
Cu bastonul prin olimp:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Eu ştiu ce înseamnă fiesta
Când taurul vieţii prins e de coarne
Şi spaimele ţipă să nu te răstoarne:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Se uită nevestele lung după mine
Bărbaţii-nţelepţi le imită
Şi urbea cu toată se-agită
C-atunci hotărăsc: e mai bine,

Că cel care trece un test, a
Comis o dovadă în plus
Suport şi afrontul adus:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

E drept că nu sunt cel mai deştept
Dar poate nu sunt nici cel mai prost
Când nu mă găseşte beleaua în post,
Ca omul onest, o aştept

Îmi place şi mie siesta:
Cafeaua, luleaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din oraşul acesta!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste de dobitoace

Nu-mi plac proştii
proştii care ridică capul din iarba lor
şi cuvântă,
care ies din comportamentul de vită docilă
şi se transfigurează în animale de pradă,
dându-şi cu presupusul despre arta conducerii
fără a cunoaşte teoria sistemelor.
Nu-mi plac ticăloşii,
nici măcar nu-i căinez,
sunt atât de ticăloşi că nici nu scuip pe ei,
doar îi sictiresc.
Urăsc trădătorii, cu toată fiinţa mea,
de parcă i-aş fi iubit candva crâncen,
cu dumezeii mamii lor cu tot.
Iubesc animalele,
în lumea lor proştii fac treabă de proşti,
cu blândeţe şi asumare de condiţie,
respectând ecuaţia domnului Gauss.
Iubesc animalele pentru că în lumea lor lucrurile sunt clare,
iubirea este iubire şi ura este doar o furie,
ce se stinge după legi prestabilite.
Dar cel mai mult iubesc animalele
pentru că în lumea lor nu există trădare,
trădarea înseamnă moarte.
Priviţi animalele proştilor,
ticăloşilor, tradătorilor
şi învăţaţi legea şi măreţia de a fi oameni!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mulţi oameni îşi caută job, întemeiază familii, fac copii pentru că "aşa-i tradiţia". În acest moment, marea masă a oilor (oamenilor) trăieşte cu valorile altora. Pentru că asta fac oamenii. Încearcă să pună în cârcă altora propriile valori. Trebuie să, aşa e normal, eşti nebun? Vestea bună e că fiecare om are propriile valori, talente şi propria personalitate care împreună îl fac să aibă o misiune unică şi un mesaj unic. Ce-ar fi să descoperi care sunt astea şi să începi să trăieşti o viaţă pentru care nu mai trebuie să te motiveze nimeni să te trezeşti dimineaţa?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt anormal

Cred că am făcut pojar s-au vre-o boală grea am luat,
Tot aştept dar în zadar, prietenii m-au cam uitat,
Nu mai vin deloc la mine, ba... unii mă ocolesc,
Nu mă-ntreabă de sunt bine, am murit ori mai trăiesc.

M-au băgat la izolare, ei cred că am înnebunit,
Când mă văd pozând o floare... după fluturi de-am fugit,
-Nu-i normal...
- E dus săracu...
- Scrie versuri,...
- E nebun!
- Cred că e bolnav cu capul, aveţi grijă eu vă spun...

Am ajuns un paria-n sat, toţi mă ocolesc de-o vreme,
Sunt ceva de speriat, de mine lumea se teme...
De nu stau şi eu la bar... ca să beau cu ei o bere,
Tot ce fac este-n zadar,... nu fac bine,... nu se cere.

Ba mai mult, nu-ncap de mine pe izlaz când poze fac,
Spun că mi-ar şedea mai bine să-mi scot "fluturii" din cap,
Că-ajuns satul de râs cu-aşa oameni ca şi mine...
Să mă las acum de scris, de pozat... şi totu-i bine...

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiiarnă

Hai iarnă fă-ţi bagajul şi du-te, du-te, du-te
Nu-mi încerca răbdarea că fac atac de cord
Cât te detest! Spun multe şi vrute, şi nevrute,
Te-aş îngropa de vie, sub nea, la Polul Nord!

Să nu mai vii la mine, nu eşti bine primită
Nu-mi flutura Crăciunul, căci nu cred în minuni
Nu sunt nici slab de înger să-ţi cad întru ispită,
Ca pentru două zile să te suport trei luni!

Dispari cu-a ta zăpadă şi gerul tău sinistru,
Cu nopţile devreme şi ţurţurii tăi reci
Îţi jur că dac-o clipă aş fi eu prim ministru,
Aş da o ordonanţă să nu mai vii în veci!

Cum să-ţi suport fiinţa când Martie-mi zâmbeşte,
Când mugurii pe ramuri petrec de fac prăpăd?
Prin simpla ta prezenţă mă strângi ca într-un cleşte
Hai, pleacă, du-te, du-te, nu vreau să te mai văd!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e plin de oameni fără Dumnezeu, care trăiesc mai rău ca animalele: mănâncă, beau, se împerchează, îşi fac nevoile, adună averi, uneori calcă pe cadavre, se agită bezmetic, n-au nici un ideal, iar când îi loveşte necazul urlă şi îşi smulg părul din cap. Poate că Dumnezeu îi îngăduie tocmai ca, în comparaţie cu ei, să se vadă mai bine măreţia sfinţilor.

aforism celebru de Corneliu Vadim Tudor din Cele mai frumoase aforisme (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni care s-au născut numai ca să facă rău. Fac rău altora, îşi fac rău lor; nu sunt mai miloşi cu ei decât cu alţii.

Radu Tudoran în Fiul risipitor (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perfect anormal

Este normal să ţinem la adăpost,
Ascunse de ochii majorităţii,
Vise ce se fac scrum fără de rost,
Arse de concepţiile societăţii.

Este normal să nu ne fie dor,
Ca piatra să arătăm de tare,
Să privim în ochi sentimentele cum mor,
Şi să nu plângem chiar dacă ne doare.

Este normal să fim laşi,
Şi să ascundem ce simţim,
Fericiţi sunt acei sinucigaşi,
Care spun ce şi noi gândim.

Este normal să nu facem totul la timp,
Avem dulcea siguranţă scut,
Dormim când şansa-i contratimp,
Şi ne trezim doar când a trecut.

Este normal să iubim fără a spune,
Nu ne asumăm un astfel de pariu,
Căci cine are curajul de a se expune,
Trăieşte devreme în loc de prea târziu.

Murim îngropaţi de opinii,
Îmbătaţi cu iluzia de normal,
Fericiţi mai sunt nebunii,
Care trăiesc perfect anormal.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

în lumea virtuală la plierea
spaţiului fac o călătorie
în timp trimis să exe
cut
o misiune după re
setare de viaţă fără de moarte
voi apăra rasa umană de roboţii
făcuţi în loc de iubire de copii
de fiinţe vii muritori de rând
cu viaţă cu bucurie cu tristeţe cu durere
fericiţi sau flămânzi
iubitori de cyberspaţiu
să-i protejez şi să-i scot din beton
sticlă şi tehnologie în natură
sau
ce-a mai rămas din ea
am înfăţişarea lor - par de-a lor -
dar sunt o maşină, nu sunt
o
m
sufletul meu e gol
pentru că nu am suflet

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Nici mie nu-mi place să fiu propria piedică
Deşi nu am încotro din mine se nasc zi de zi
Tot felul de hăţuri, frânghii care mă ţin pe loc

Caut metode, trucuri, manuale, fotografii prin sertare
Cum se scapă de starea asta a îndobitocirii supreme
Cum se linge mierea de-afară, cum se cumpără pâine
Cum se dă mâna, cum se rupe o floare

Parcă sunt un rotocol de scaieţi pe care vântul îl poartă
Din cameră în cameră, în placenta asta dau din mâini
Din picioare prinsă-n tobogane viu colorate ale minţii
Care pe măsură ce e închisă mai mult e tot mai vie

E foarte plăcut aici, e ca petrecere-n doi!

Caut filme, cărţi, melodii, prietenii din copilărie
Pentru că şi ei acum sunt tot un fel de obiecte-n vitrină
Pe care-i scot de sărbători sau în situaţii ca asta
Când tot ce fac e să pun dorinţe în sticle de vin
Care mi se arată de câte ori deschid ecranul laptopului
Aud aud ţipete şi văd numai mâini deasupra mării care cer ajutor
Ce bine, îmi spun, chiar nu sunt singură!

Nimănui nu-i place să fie singur, mai ales acum

Toată lumea vrea să fie întrebată, logată, prezentă
Vrea ca acest mers în van să fie întrerupt, blocat, cineva să
Rupă gratiile, să zică, vin şi eu pe la tine, şi să nu ai ce face
Neavând uşă, el intră prin cuvinte, prin felul tău de a fi, de-a valma
Îşi face loc ca un pui de pisică ud leoarcă

Timpul desigur se măsoară altfel, în bucăţi de beton
Care cad direct la masa de scris în coconul acesta de unde
Nimeni nu ştie cum vom ieşi, dar de câte ori ating
Zidul el devine negreşit starea mea de spirit

Fac curat după încă o zi murdară, până la naştere mai e
Între timp vomit, citesc o legendă japoneză despre un fiu
Care-şi cară mama pe vârful unui munte, şi-mi e tot mai clar
Că şi eu am început să mă duc în spate într-un loc asemănător
Printr-o crăpătură, aproape pe muteşte, aproape ilegal

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne minţim că mai avem atâta timp, dar nu mai avem. Suntem cu toţii muritori, iar eu sunt un muritor care are o familie. Îmi place să cred despre mine că sunt un om normal, care din când în când face artă. Dar sunt în primul rând soţ, tată, bunic...

Mikhail Baryshnikov în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge întunericul

curge întunericul peste ţară
în astă tristă noapte
ploaia plânge în geam
stau la o masă şi beau
stau de vorbă cu mine şi mor
cu visul, cu dorul
nu sunt beat, sunt treaz
sunt beat de tristeţe
privind la cetele bete
demult veneau cu bâte
în sinergia paşilor uitaţi
acum vin cu petarde urâte
să dea foc în piaţă
unui pur ideal
sunt suflet agonic şi trist
curg fără urmă pe drumul din urmă
sângerez în ploaie, sânge curge şiroaie
în ploaie, noroaie
ei pleacă mai departe
murdari de sângele meu
în astă tristă noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se naşte, trăieşte şi moare..

Aud flori plângând, de sensibil ce sunt
Nu pot să tund iarba – se ascunde-n pământ.

La televizor nici nu pot să privesc
Să văd prădători în ospăţ nebunesc.

În zorii de ziuă eu am insomnie
La gândul că în abatoare-i urgie.

Că vite şi păsări sunt sacrificate
Cu şocul electric, cuţite zimţate.

E-atâta cruzime în noi şi-n natură
Din ochi îmi curg lacrimi şi sânge pe gură.

Mi-e milă de tot ce e viu şi mă doare
Că lumea se naşte, trăieşte şi moare.

Trăim pe-o Planetă de jaf şi război
Fă, Doamne, ceva, fie-Ţi milă de noi.

Există şi lumi unde nu este moarte
Eu cred că-n Agartha, pe Venus, pe Marte.

Fii bun şi ne-acordă acelaşi regim
Să fim ca şi Tine... Să nu mai murim...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (22 aprilie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile niciodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!