Arta Educației
Aceasta-i arta de-a trăi, copile:
Să fii curat la suflet și la trup
Iar viața ta să n-o măsori în zile
Ci-n fapte bune precum mierea-n stup.
Tu pe părinți să îi asculți orbește
Privește doar ce sacrificii fac!
Cu fiece copil pe care-l crește
Un om își taie-o cruce în copac.
Pe dascăli să-i cinstești cum se cuvine
Fără de ei tu nu ești om întreg
Poate că unii-s mai săraci ca tine
Dar jertfa lor doar zeii o-nțeleg.
Tu să saluți întâiul, pe oricine
Fii respectuos, și-ai să primești respect
Nicicând să nu dai cinstea pe rușine
Privește-n ochii tuturor, direct.
Ferește-te de anturaje rele
Sunt pline pușcăriile de cei
Ce-au săvârșit păcate mari și grele
Influențați de niște derbedei.
Nu lua ce nu-i al tău, nu pune mâna
Pe bunurile altuia, îți cer
Petrece-ți ora, ziua, săptămâna
Știind că Domnul vede tot din cer.
Nu suntem singuri, îngerul de pază
Ne stă alături, fără un cuvânt
Ne apără și ne supraveghează
Din sfântul leagăn până la mormânt.
Atunci când o să crești și-o să-ți iei zborul
Fii bun ca pâinea caldă, nu uita
Și-acelui care-ți cere ajutorul
Dă-i mâna ta în clipa cea mai grea.
Este atât de multă suferință
În fiecare zi sunt tragedii
Lumea își pierde bruma de credință
Chiar pe Hristos, din nou, L-ar răstigni.
Istoria s-a-ntors la barbarie
Holocaust uman și animal
Nu-ți pierde firea, Biblia să-ți fie
Și pavăză, și etalon moral.
În tot ceea ce faci, tu te gândește:
Iisus ce-ar fi făcut în locul meu?
Și negura atunci se risipește
Și ploaia se transformă-n curcubeu.
Aceasta-i arta de-a trăi, copile:
Lui Dumnezeu dă-I slavă ne-ncetat
Și vei trăi în veci, sătul de zile
Și ai să fii un om adevărat.
poezie pentru copii de Corneliu Vadim Tudor (8 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre creștinism
- poezii despre viață
- poezii despre respect
- poezii despre creștere
- poezii despre copilărie
- poezii despre Iisus Hristos
- poezii despre îngeri
- poezii despre zoologie
Citate similare
Acum
Drag prieten care cânți
vesel în credință,
fii prieten cu Isus
și la suferință!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.
Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Și destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!
Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!
Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veșmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.
Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioșată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.
Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!
Azi Isus e-n mii de frați.
Azi îți vrea El fapta.
Mâine toți vom fi chemați.
Tu vei fi la dreapta!
Și un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc și din ani buni;
și din zile grele!"
Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre viitor
- poezii despre vestimentație
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suferință
- poezii despre stele
- poezii despre pâine
Ai încredere în Dumnezeu , dar și în tine
Omule,
Când simți că nu mai poți, nu dispera. Închide ochii și gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îți dă puterea să mergi mai departe. Mulțumește-i pentru viața ce ți-a dat și tot El îți va arăta dragostea și grija pentru sufletul tău. Îți va oferi zile însorite atunci când în viața ta vei avea și momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar și în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere și în forțele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ți omoare, sau să-ți fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni și zile care îți vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ți dorești. Atunci oamenii te vor prețui mai mult. Numai astfel vei simți că ești capabil să construiești și tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie față de lumea în care trăiești, dar și față de tine.
Fiind mai bun meriți să fii fericit. Și nu uita că în viață nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ți persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.
poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre încredere, poezii despre trecut, poezii despre religie, poezii despre ochi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Și tu nu știi...
Te prind fiori, te simți murdar...
Te-a prins păcatul la răscruce.
Și tu nu știi, copil fugar,
c-am fost lovit cu-atât amar
și-am stat în locul tău pe cruce.
Te uiți la Cer, te-ntorci zdrobit.
Nu-i nimenea să te-nțeleagă...
Și tu nu știi, n-ai auzit
că pentru tot ce-ai săvârșit
Eu am primit pedeapsa'ntreagă.
O, cât ai vrea să fii curat
și să începi o viață nouă!
Și tu nu știi, tu n-ai aflat
că pentru tine Mi-am lăsat
străpunse mâinile-amândouă.
Ți-a spus un duh neînțelept
că nu mai poți găsi iubire.
Și tu nu știi că tot ce-aștept
e doar să vii să-Mi cazi la piept
cu un cuvânt de mulțumire...
Ce fericiți sunt frații Mei,
toți cei iertați de fapte rele.
Și tu nu știi, și tu nu vrei
să-ntinzi doar mâna și să iei
ofranda îndurării Mele.
O, vino dar! Te chem să vii,
să-ți iei din mâna Mea cununa!
Și-atunci vei ști ce azi nu știi
c-ai fost al Meu din veșnicii
și ești al Meu pe totdeauna!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre prezent, poezii despre mâini, poezii despre mulțumire, poezii despre iubire, poezii despre iertare, poezii despre fericire, poezii despre cuvinte sau poezii despre curățenie
Fii bun
Fii bun în fiecare zi
Atîta timp cît pe pămînt tu vei trăi
Fii bun în fiecare clipă
Chiar dacă simți că nu vei reuși
Fii bun cu cel ce te stimeaza
Învață să-l respecți și tu pe el
Fii bun cu cel ce încurajeaza
Și tu mereu să faci la fel
Fii bun cînd soarele răsare
Învață mereu să zîmbești
Fii bun cînd rău te doboară
Învață ca să poți să te ridici
Fii bun cu toți și fiecare
Prieteni buni încearcă să ții faci
Fii bun cînd norocul îți surîde
Și nu uita de oamenii cei dragi
Fii bun la bine și la rau
Că nu știi ce-ți rezervă viitoru
Fii bun cu cel ce ajutorul îți cere
Ajută-l, că vei fi și tu ajutat
Fii bun și nu judeca omul
Indiferent de-ți pare rău sau bun
Fii bun și ajută-ți aproapele
Că si el te va ajuta cîndva
Fii bun chiar dacă puțini te apreciază
Și nu ceda cînd cu rău ești răsplătit
Fii bun și lasă-ți sufletu să vorbească
Că-n suflet oamenii mereu sunt buni
Fii bun și iartă-l pe cel ce greșește
Că doar așa îi arăți că ești deosebit
Fii bun chiar daca timpu trece
Că timpu niciodată nu-l putem opri
Fii bun și nu uita de bine
Chiar dacă binele nu este observat
Fii bun și dăruiește bunătate
Cu bunătatea ta, poți schimba lumea.
poezie de Serghei Țurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ajutor, poezii despre bunătate, poezii despre bine și rău, poezii despre învățătură, poezii despre vorbire sau poezii despre schimbare
Copiilor mei
Copile scump, copile drag
Aș vrea să-ți dau totu-n vileag
Fiindcă ai trecut de majorat
De-acuma ești și tu bărbat
Să-ți spun că viața nu-i ușoară
Ba e dulce, ba-i amară
Și când urcușul îți este greu
Să crezi în tine fiul meu
Un pas mai fă chiar de-i târâș
Spre scopul tău-mărețul vis
Succesul este-o opțiune
De-aia cere pasiune
Muncă multă, sacrificiu,
Nimic nu este din oficiu.
Copile scump, copil blajin
La toți s-arăți un chip senin
De viața crunt te va-ncerca
Să nu te plângi la nimenea
Credința scut s-o ai mereu
Speranță multă-n Dumnezeu
Te ridică atunci de jos
Fi-vei apoi mai vânjos
Vei face față tu la toate
De le-accepți cu demnitate.
Copile scump, copil frumos
În viață să nu fii lăcomos
Dă la alții din surplus
Să fii iubit de Cel de Sus
Și să ai grijă de tine
De la excese te abține!
Să-nveți s-asculți pe cei din jur
Orice sfat - de bun augur
Cu tine fii mereu sever
Tărie să ai de caracter
Trădat fiind de unii semeni
Păstrează încrederea în oameni
Iubește cinstea și-omenia
Cultivă-n jur prietenia.
poezie pentru copii de Ionel Popa (7 iunie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre trădare, poezii despre succes sau poezii despre sfaturi
* * *
Să fii ce ești,
Cu fruntea sus să vezi
Doar ce-i frumos și bun!
Să fii din piatră, din granit,
Când cei din jur te-or fi jignit!
Nu-ți pese de țărușul lor!
Ei sunt moșnegi,
Tu fii voinic!
Să fii în suflet un erou!
Să știi să dai, dar să și iei la rândul tău!
poezie celebră de William Shakespeare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe citate de William Shakespeare despre suflet, poezii despre promisiuni, citate de William Shakespeare despre promisiuni, poezii despre frumusețe, citate de William Shakespeare despre frumusețe sau poezii despre eroism
O vorbă și doar... atât...!
O vorba spui... dar sigur știu că minți,
O spui cu nonșalanță... neconvingator...
O tot repeți, că ai crescut fără părinți,
Stârnind mirare, mici reactii și de ce nu, umor...!
Nu îți dai seama... cuvintele toate-s fierbinți...
Pe tine te amuză, a ta slăbuță glumă...
Când tu vei pentru al tău copil, doar unul din părinți,
În sufleț o să-ți fie frig, un fel de rece brumă...!
Glumița ta, poate ar valora vreo doi arginți...
De-atat... ca o repeți glumind de câțva ani..
De-aproape ori poate de departe tu ai avut părinți...
Deci oricum ai da-o, nu te-cadrezi, intre copii orfani...!
Cât timp mai e, rămâi iubit-alături de părinți...
Fii sigură că ce-au făcut, făcut-au cu suflet și credinți...
Să-i porți cu drag în suflet, ei sunt chiar niște sfinti...
Tu Doctor azi... al nostru bun copil,, doctor de... dinți.''..!
poezie de Gică Jalba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre minciună, poezii despre medicină, poezii despre medici sau poezii despre dinți
Copilul din poveste
E fericire mare-n casă
Atunci vând ne zâmbești copile,
Și dragostea ca o mireasmă
Se răspândește în neștire.
Ești dulce și suav,
Iar chipul tău angelic este,
Timpul cu tine e grozav
Ești desprins parcă din poveste!
De ai ramane-o veșnicie
La fel de bun și minunat
Și viața-ntreagă să îți fie
Un curcubeu cum n-ai visat.
Să fii mereu așa cum ești,
Să nu te schimbi chiar de ai vrea,
Să faci doar bine-atunci când crești,
Să nu te schimbe lumea rea.
Ești unic pe acest pământ,
Altul ca tine nu mai este!
Te port în suflet și în gând,
Tu ești copilul din poveste.
poezie de Adela Groza (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Adela Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre gânduri
De ziua copilului
Mi-a urat o turturea:
- La mulți ani de ziua ta!
Să fii bun, să fii cuminte,
Să asculți sfat de părinte.
Să crești mare și frumos
Și să fii politicos.
- Mulțumesc, așa voi face,
Bucuros sunt și îmi place
Ca să știu că sunt iubit,
De cei mari sărbătorit.
Îți pun însă o-ntrebare:
N-ar fi bine s-aibă, oare,
Sărbătoare pisicuța
Și căluțul, furnicuța,
Fluturașul drăgălaș
Și cățelul meu poznaș?
- Se-nțelege că ar vrea
Și un cuc și-o turturea
Ca să aibă-o zi anume,
Să-i serbeze-ntreaga lume.
Însă ție, Dumnezeu
Ți-a dat minte și mereu
Trebuie să te gândești,
Tot ce-i viu să ocrotești.
Și atunci, copile bun,
Eu, o turturea, îți spun
Că mereu e ziua lor
Ziua vietăților.
poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza din Lampioanele vii (2009)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre protecție, poezii despre pisici sau poezii despre ocrotire
O, iartă-mi, Te rog, Doamne
O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ți cer doar pâine și pază și minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu.
În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta,
Îți cer și-Ți cer întruna să faci Tu voia mea;
Îți cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiți ce vreai,
ci să-mi slujești în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai...
Gândindu-mă că dacă Îți cânt și Te slăvesc
am drept să-Ți cer întruna să faci tot ce doresc...
O, iartă-mi felu-acesta nebun de-a mă ruga
și-nvață-mă ca altfel să stau în fața Ta!...
Nu tot cerându-Ți Ție să fii Tu robul meu,
ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu.
Să înțeleg că felul cel bun de-a mă ruga
e să doresc ca-n toate să fie voia Ta.
rugăciune de Traian Dorz
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sclavie, citate de Traian Dorz despre religie, poezii despre nebunie, poezii despre dorințe sau citate de Traian Dorz despre dorințe
Copile drag
Ți-am pus în leagăn dragoste și dor
Și te-am scăldat în lacrimi de iubire,
Să-mi crești fără de griji și să ai spor
Iar tot ce îți dorești să fie cu-mplinire.
Să-ți fie viața câmp de flori înmiresmate
Și-n calea ta să-ți fie presărată fericirea,
Să îmi traiești copile drag în sănătate
Să ai alături marea dragoste, iubirea.
Ca mamă te voi iubi oricând de-a pururi
Și îți doresc să fi iubit la fel și adorat,
Iar de va fi cândva să mă ridic la ceruri
Să-mi faci un loc în sufletu-ți curat.
Și nici un nor să nu-ți umbrească fericirea
În armonie cu cinste în viață să trăiești,
Să-nveți din toate, să-ți împlinești menirea
Cu Dumnezeu alături învață să iubești!
poezie de Rodica Norocea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urări, poezii despre sănătate, poezii despre mamă sau poezii despre flori
Fii un om al împlinirii
Fii un om al împlinirii
Anul iată se sfârșește
Doar puțin a mai rămas
Și altul curând sosește
Domol parcă e la pas
.
Cum viața ți-ai trăit
În anul ce se termină
De Hristos poți fi primit
Ai trăit a Sa lumină
.
Cum stai astăzi cu credința
Cuvântul l-ai ascultat
Ți-e curată dar ființa
Și în duh tu ești curat
.
Anul nou iată-n curând
A lui drum își va începe
Ești cu sufletul flămând
De-a păși pe căi mai drepte
.
Vrei în mâna Lui Isus
Să-ți depui acum ființa
Să ai dar în ceruri sus
Sigilată biruința
.
Fii un om al împlinirii
Cuvântului Lui Hristos
Pe cărarea mântuirii
Să alergi mereu de jos
.
Iubirea să-ți răscolească
Inima și duhul tău
Până-n patria cerească
Să fii fiu de Dumnezeu
28-12-2020 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
O artă
Arta de-a pierde se'nvață zi de zi.
Sunt lucruri create spre'a se pierde
Iar pierderea devine un fel de'a fi.
Învață sa pierzi mereu ceva: aci
O cheie, colo ore'n frunză verde.
Arta de'a pierde se'nvață zi de zi.
Învață pe'îndelete arta de'a irosi
Locuri, nume, orice se poate pierde,
Căci nu'i nici un dezastru, se poate' încă trăi.
Am pierdut ceasul mamei. Se prăbuși
Ultima casă din trei câte'am avut.
Arta de'a pierde se'nvață zi de zi.
Am pierdut (ca în tablouri de Dali),
Două orașe, două fluvii și un ținut.
Dar nu'i nici un dezastru, se poate'încă trăi.
Chiar pierzându-te pe tine ( vocea ta,
Un gest iubit), eu voi trăi și n-o ascund.
Arta de'a pierde se'nvață zi de zi
Iar pierderea (notează asta!) devine un fel de'a fi.
poezie de Elizabeth Bishop din Geografie III, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre artă, poezii despre voce, poezii despre verde, poezii despre ore sau poezii despre oraș
Te vreau pe Tine
dup-o viață-ntreagă-n pocăință
Isuse iar strig înspre Tine
oferă-mi pacea prin credință
o stâncă să fii pentru mine
mă plec Doamne-n Fața Ta
și-ți cer iarăși îndurare
o Doamne nu mă abandona
ci-n veci să-mi fii Isus salvare
o ia-mă dar în mâna Ta
și fă-mă să îți fiu plăcut
căci vreau în cer să-ți pot vedea
Chipul după care m-ai făcut
te vreau pe Tine-n veșnicie
mă vreau Isus să fiu al Tău
și Tu să-mi fii azi Pâinea Vie
în veci dar Mure Dumnezeu
pe palma Ta Isus o ia-mă
mă fă să-ți fiu mărgăritar
la Sânul Tău Doamne mă cheamă
ca Tu să mă îmbraci în har
poezie de Ioan Daniel Bălan (16 decembrie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stânci, poezii despre salvare, poezii despre pocăință sau poezii despre pace
Ziua aceasta-i darul Tău
Ziua aceasta-i darul Tău
De la Tine e Isus,
Slavă Îți dau Domnul meu
Vreau să fiu al Tău supus
Ziua aceasta e lăsată
Pentru mine, să trăiesc,
Este o zi minunată
Pentru ea, Îți multumesc.
Tu, Te-nduri mereu, mereu,
Și aduci tot câte-o zi,
Mare ești Tu Domnul meu
Eu Te aștept, căci vei veni.
Dă-mi putere de la Tine
Să mă schimb în tot ce fac
Stai Tu, Doamne, lângă mine
Să fiu om pe al Tău plac,
Inima bună să-mi fie
Ca Tu, să mă poți iubi,
În a Ta Împărăție
Să Te pot și eu sluji.
Tu-mi dai zile și iubire
Eu vreau să Te răsplătesc
Azi, sunt plin de fericire
Pentru tot, Îți mulțumesc!
Amin
poezie de Florența Sărmășan (25 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată sau poezii despre inimă
Fii cu sufletul curat
Omule,
Nu-ți da sufletu-n păcat
că te vede Dumnezeu.
De rău nu vei fi iertat
și-n viață-ți va fi mai greu.
Fii cu sufletul curat!
Caută să nu greșești!
Cinstea să fie cu tine,
de cei răi să te ferești.
La săraci să le faci bine,
Pe bolnavi să-i îngrijești,
Dumnezeu va fi cu tine,
dac-acestea le-împlinești.
poezie de Dumitru Delcă (august 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre boală sau poezii despre Dumnezeu
Ne mor cei dragi
Mor cei dragi, se duc în noapte,
i-am opri, nu se mai poate.
Însoțiți de-a noastre plângeri,
se duc sus să fie îngeri.
Semenii noștri mor singuri.
Singuri, fără-însoțitor.
La mormânt se duc tot singuri,
Se duc în rai, la locul lor.
Fără lumânări aprinse,
fără flori pe-al lor mormânt,
Doar cu mâinile întinse,
ne rugăm la Domnul Sfânt.
În El ne punem speranța.
Doar El ne poate ajuta.
El poate-înclina balanța
de virus ucigaș a ne scăpa.
Și Ție Maică Sfântă
din inimă ne rugăm,
La virus să dai osândă,
din suflet te implorăm.
Îndreaptă-ți ochii Isuse
către cei în suferință!
Iar celor care se duse,
arată-le-îngăduință!
Dumnezeule ești Mare.
Apără pe toți românii!
Ție-ți înălțăm cântare,
cum ne-au învățat străbunii.
poezie de Dumitru Delcă (29 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre rai sau poezii despre plâns
Să fii...
Să fii om bun, când lumea e haină
Să fii umil, când alții te denigră.
Să fii milos cu cei ce sunt sărmani
Să dai mâncare celor fără bani.
Să nu bârfești, chiar dacă ești bârfit
Să nu urăști, chiar de nu ești iubit.
Să știi cum să zâmbești, când inima iți plânge
Să nu faci loc tristeții, că altfel te învinge.
Să fii mereu senin, este un dar Ceresc
Să spui mereu în viață, cuvântul "mulțumesc"
Să îți întorci obrazul, când palma-i ridicată
Celor ce lovesc, iubire le arată.
Să fii mereu în viață, un om la locul lui
Să îți ascunzi durerea, la nimeni să n-o spui.
Să știi să cerni mereu, cei bine și cei rău
Să te ferești de ulii, ce zbor în jurul tău.
Să mergi pe drumul vieții, mereu cu fruntea sus
Să spui mereu pe nume, tot ce tu ai de spus
Să nu te temi de nimeni, ești liber să gândești
Să arăți tuturor, cât de frumos trăiești.
Să fii exemplul viu, cum să răzbești în viață
Să înțeleagă asta, acei fără speranță.
Să ai mereu tăria, de-a renunța când doare...
Să te ridici de jos, zâmbind iar în picioare.
Să mulțumești în zori, de-o nouă zi de viață
Să te trezești mereu, cu zâmbetul pe față.
Să lași pe unde treci, un semn că ai trecut...
Să-ți mulțumească omul, fiindcă te-a cunoscut.
poezie de Marinela Florina Jurcă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre bârfă, poezii despre victorie sau poezii despre ulii
Străduiește-te să fii cel mai bun în ceea ce faci. Excelează în profesia ta și excelează și în hobby-urile tale. Nu are niciun sens să faci ceva, dacă nu ai de gând să dai tot ce ai. Dezvoltă-ți o reputație a excelenței, fii un profesionist atât în fața ta, cât și în ochii celorlalți. Încrederea ta în tine, imaginea și stima ta de sine vor avea mult de câștigat dacă tu știi că întotdeauna dai tot ce ai mai bun din tine. Automotivează-te, gândește-te că produsele activității tale sunt cartea ta de vizită. Bucuria și împlinirea te vor însoți mereu, dacă percepi ca pe o provocare constantă activitățile în care alegi să-ți investești energia. Fii cel mai bun la ceea ce faci! Avem atât de multă nevoie de oameni care cred în ei și dau tot ce au mai bun atunci când fac ceva.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încredere, citate despre reputație, citate despre ochi, citate despre imagine, citate despre gânduri, citate despre energie, citate despre cărți sau citate despre bucurie
De ce femeie nu mai ești femeie?!
De ce nu mai lași emoția să te pătrundă?!
La fiecare lacrimă de-a mea, tu să te simți iubită.
Nu purta pantaloni, ci fustă, exprimă-ți feminitatea!
Lasă frumusețea corpului să mă izbească frontal!
Să mă pătrundă cu sensibilitatea gesturilor și a vocii de femeie!
Acum, tu vrei să le faci pe toate
Vrei să demonstrezi că și copii -i faci tot singură!?
Păcat că ai uitat să fii femeie!
Tu nu poți face multe lucrur fără un bărbat!
Fără bărbatul ce te iubește...
Ai început să-ți pierzi gândirea!
Te lupți cu morile de vânt și chiar cu tineînsăți.
Vrei doar să-ți demonstrezi că poți înlocui bărbatul ideal.
Nu poți! Ți-ai luat un rol banal...
Joci rolul meu ș-ai început săț pierzi din frumusete...
Zâmbetul tău ce ani în urmă topeau și un ghețar...
Acum îl uzezi și-ți faci doar drumul către muncă.
Dar ce zic eu?! Topea tot Polul Nord zâmbetul tău.
Și soarele pe cer se minuna de-a ta putere,
Iar marea devenea învolburată
Iar eu nu-mi mai știam nici numele!
Prin semne tu îmi modelai iubirea, lumea toată...
Tu nu uita că o femeie te-a creat!
Și nu prin muncă, ci te-a creat, dăruindu-se, iubind...
Te rog, nu te abandona, femeie, nu renunța la viața ta!
Căci renunți chiar la iubirea mea astfel.
Tu ai uitat plimbările de seară din copilărie,
Iarba pe care ne așezamgoana după fluturi,
Poezii șoptite, cântece -n surdină sau strigate de sentimente,
Să audă o lume căci eu te iubeam pe tine...
T e rog întoarce-te femeie, frumoasă!
Tu ești completă, perfectă, amintește-ți cum ai fost la-nceput!
Pură, distinctă, elegantă, rafinată...
Distinsă mireasă călcând pe petale de tranandafiri,
Feminitatea îți aparține!
Las-o să explodeze din nou lângă mine!
Oh, în mintea și sufletul meu, așa vei trăi mereu!
Lasă-te iubită!
Dă-i voie bărbatului de langă tine să te venereze!
Uită de competiție cu tine însăți și trăiște! Fii tu!
Lasă-te iubită și cucerită!
Ignoră societatea în care trăiești și te-a adus în pragul falimentului sufletului!
Moral nu mai ești copila aceea.
Te rog, privește-mă în ochi și regăsește-te în oglinda sufletului tău!
Fii tu însăți, Femeie!
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre femei, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre început