Doar tu mă înțelegi
Iisus a certat marea, Darius a cerut să fie biciuită,
Eu nu o rog decât să mă lase să o contemplu.
O, de când privesc această mare verde,
Sărată, ca buzele iubitei mele, Annemarie.
La Vama Veche, într-un hamac, am uitat de mine
Și am crezut că sunt o ființă amfibie
Care noaptea se ascunde-n mare,
Iar ziua se întinde pe nisipul fin.
O, lumea-i largă, marea-i boltită dincolo de orizont,
Vapoarele dispar pe curbura verde de apă.
Iubita mea a plecat de mult într-un oraș carbonifer,
Unde și-a găsit un ceferist și stă ascunsă
Într-o gară mică. Așa că fii binecuvântată mare verde,
Doar tu mă înțelegi, doar tu nu mă trădezi
Și mă primești în fiecare an să-ți simt pântecul,
Să fiu parte din tine.
Iar când voi muri să mă așezați pe un rug plutitor,
Să ard cu o flacără albăstrie.
poezie de Mircea Florin Șandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Poem cu mare
marea revarsă pe țărm peștii tineri
zâmbetul tău se agață ca o clamă de orizont
unde sunt banchizele coloniile de îndrăgostiți pescarușii într-un picior
atunci când vaporul se îneacă?
mâinile tale risipesc sare
din ochiul verde al mării curge timpul regal
sunt duna de nisip
din care crește agitația mării
stea cu coamă de aramă sunt
scară pe firmamentul cerului șopârlă verde călătoare
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt
O viață-ntr-un oraș select,
O piesă într-un ceas defect,
O aripă pe-o pasăre măiastră,
O lacrimă-ntr-o mare lină, albastră.
Un pește mic într-un ocean imens,
Un fluture-ntr-un mare univers,
O frunză verde între-atâtea aurii,
Un mic copac într-o pădure gri.
O mică piatră pe-un munte dezgolit,
O mică viață, un câine slab, rănit.
Cum aș putea
S-ajung să mă cunosc?
Să știu mai bine
Ce sunt și ce am fost.
poezie de Bianca Marc
Adăugat de Bianca Marc
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu a înțeles
îmi doresc ca-n fiecare noapte Dumnezeu
să-mi lase pântecul deschis. ca un ochi de apă verde
să se știe de la intrare, la mine-n casă
nimeni nu are voie să pronunțe cuvântul moarte
pentru că oriunde privesc tu respiri
mișc cu mâinile mele limbile acestea de foc
mi-au tot spus că sunt o femeie frumoasă
dar nimeni nu știe cum pot să păstrez în tăceri mici dragostea
că în fiecare noapte cineva a decis doar un singur vis pentru mine
mă privesc ca și când aș fi singurul vinovat
că nu am intrat împreună în acest anotimp
mi-am desenat dintr-o singură culoare rochia de mireasă
am probat-o. mă îmbătrânea ca o ceață de început de lume
era singura ocazie când nu puteam să urc, să cobor
în sfârșit, mama îmi cântă din nou
cel mai îndepărtat cântec de leagăn
sortit a supraviețui morților. cântă în surdină
fără a ști că în curând mă voi întoarce în somnul acela nebun
roagă-te pentru mine. uită-te ce înțepătură caldă
Dumnezeu a înțeles. în fiecare noapte îmi va lăsa pântecul deschis
verde, verde, ca bronzul unor cercuri adunate-n cenușă
poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea
Marea-i mare
Oriunde în zare.
Soarele răsare,
Tot în ea dispare
Marea-i mare
Cu valuri călătoare.
Mii de-notătoare
Îți apar în cale.
Marea-i mare
De la munte pe cărare,
Serpuită pâ-n la vale,
Pân ce dă în largul mare.
Marea-i mare
Cu-a sa zbuciumare,
Cu zbor de păsări călătoare,
În glas doar a lor chemare.
Marea-i mare,
Clară îndrumare
A vaselor fărmare
Spre veșnică uitare.
Marea-i mare,
Totuși nu atât de mare.
Poate fi o rezumare
Și putină informare.
poezie de Camelia Natalia Ignat din Alter ego (mai 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Bocet în stil popular
Foaie verde salbă moale,
freamătă Piteștiu-n vale,
plângând după-o fată mare,
cum e luna când răsare.
Zorii zilei când privește,
lacrimi varsă și-o topește
și-ncet moartea o răpește.
Foaie verde iarbă mare,
lumânare, lumânare...
a-nchis ochii fata mare.
E frumoasă, logodită,
nunta fetii pregătită
și-a închis ochii negătită.
Toată lumea lăcrimează,
plânge mirele și-oftează,
că mireasa nu e trează.
O, pământ, pământ mănos,
te blestem, făceate-ai os,
că răpești un chip frumos.
De-l primești, oprește-ți apa,
nu-mi uda rogu-te fata,
că te mărunțesc cu sapa.
Drag flăcău cu ochii pară,
trage dricul mai la scară,
să scoatem mireasa afară,
ca s-o ducem cu alai,
dincolo de acest plai
ce-anghițit mult of și vai.
Foaie verde măr mustos,
s-a stins chipul luminos
și-a căzut cu steaua jos.
Verde foaie de cătină,
mult ascunzi în tine tină,
lume tânără, bătrână
și copii de-un an și-o lună!
poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunza verde
Frunză verde, știu să cânt
Mamei mele pe pământ,
Mi-a dat viață și mă crește,
Mă-ngrijește, mă iubește.
Frunză verde, cântul meu
Vine de la Dumnezeu,
Zâmbet cald, iubire mare,
Mama pentru mine are.
și iar verde, crudă frunză,
Ieri am prins o buburuză,
I-am cântat și-a zburat lent
Mărțișor pe-al mamei piept!
poezie pentru copii de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mare, mare, stai o clipă, am un dor pentru tine!
vin să te văd, mare, sun printr-o cochilie
o pun mai apoi la ureche să ascult răspunsul
inconfundabil de vesel așa cum se apropie și se depărtează în reprize de cunoaștere
mă aflu dincolo de promenadă și ea îmi face cu mâna de spumă
cât de relaxată în octombrie, cât de jucăușă cu nisipul, cât de atentă la far
spală dantele de scoici, spală și cântă
alerg de mult după un vis colorat, îi strig
îmi șoptește că într-un vis ascultăm de fapt dorințe din trecut
visurile mele sunt bărci, mare,
se leagănă pe valurile tale blând-tumultuoase, ai grijă să nu mi le îneci cumva
o fotografiez pe ea, singura divă de la orizont, cu soare, fără soare
de ce ești verde azi, mare, de ce ești așa de mișcată, de ce tremuri
îmi amintești de frunza pe care am călcat-o, în euforia întâlnirii
și ea a țipat așa cum țipă un pescăruș săgetat de foame
îți dăruiesc ție frunzele moarte ale toamnei
du-le despărțind apele du-le știi tu cui
și spune-i că am un dor
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mă întorc acasă
Să mă întorc într-un târziu acasă,
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme.
Să urc încet scările,
Ca și cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul,
Să tai orice punte și în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece și negru.
Să mă întorc acasă
În micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare și cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Și doar un simț necunoscut să lucreze, uriaș, în tăcere, în mine,
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint nesfârșit, într-o noapte de piatră.
poezie de Mircea Florin Șandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pergament
Am rămas într-o lacrimă verde
pe când eram cu Dumnezeu
în brațe.
Ea mă lăsase demult
la marginea unei livezi
fără de fructe din care oamenii plecau în stoluri mari
și se prefăceau în curcubeu
până unde ne vedeau ochii
și ne treceau crestele
ca dinții fierăstrăului Timp
ori ca și cum nici n-am fi fost decât
într-o lume a noastră fără de sine
mare cât Soarele și Luna și tot ce-ar fi putut să existe
de la Facere și care acum
se strângea încet într-un punct
cât o lacrimă verde,
cât Pământul cel mic,
Iartă-mă, Doamne!
poezie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- țară (vezi și patrie)
- Țara nu-i o gară; nici mică și nici mare. E un brad, care crește continuu verde și drept.
definiție aforistică de Nicolae Mareș
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de mare [Beyond the sea]
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea pleacă colo-n depărtare;
Și pe-aceeași cale vor fugi în zare
Gânduri și dorințe, dincolo de mare.
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Trece rândunica veșnic călătoare;
Pasăre frumoasă ce te plimbi sub soare
Aș zbura ca tine dincolo de mare!
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt doar inimi bune, fețe zâmbitoare;
Dar pe-aici prin preajmă totul trist îmi pare;
Inima mea-i dusă dincolo de mare.
poezie de Thomas Peacock, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de mare
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Inima mea-i dusă, s-a pierdut în zare;
O singura cale urmăresc sub soare
Gândurile mele, dincolo de mare.
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Rândunica-n volte ca un nor dispare;
O, pasăre ferice,-n albastra depărtare,
Ca și tine, vreau să zbor dincolo de mare!
Dincolo de mare, dincolo de mare,
Sunt inimi calde și-orașe pline de splendoare;
Eu nu-s acasă-aici, aici nu am stare;
Inima-mi plecată-i dincolo de mare.
poezie celebră de Thomas Love Peacock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea
Eu cred că marea, care stăpânește zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescărușii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindește,(când lumea odihnește,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Își schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Și s-ascult cum marea își plânge culoarea.
Așa aș vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Și-apoi, să nu mai plec.
poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Foaie verde foi de nuc
Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Și m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.
Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i prețuită,
Iar când ea te părăsește
Vezi cum viața se ofilește
Și urâtul te-nvelește,
Dragostea neprețuită
Este o viață pierdută.
Dă Doamne, la om mult bine,
Suferințe mai puține,
Dă-i minte și sănătate,
Dragoste și bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viața este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.
Foaie verde foi de nuc,
Toate vin și-așa se duc,
Dar omul ce are minte
Prețuiește dinainte
Și nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viața fără ea
Îi urâtă ca moartea.
poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
și-a luat toamna tributul de verde
și-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
și am simțit gustul de uscăciune
cum e și sufletul meu
și tot acum l-am înțeles pe Paler
când am intrat pe ușă tăcând
pentru că tu plecaseși
lăsându-mi doar amintirile
și-am mai știut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-șin-du-te...
și-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Insetata de verde
Când prea mi-e soare
m-așez sub verde
și beau însetată
sensul apei
din rădăcina copacului...
atunci
se întâmpla ceva neobișnuit
un fel de fermentare
și dizolvare
într-un verde.... înverzănd.
poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un sat uitat de lume
Într-un sat uitat de lume,
Pe un peron de gară vine
Un bătrân cu barbă mare
Și i-mi pune o întrebare:
Nu știi, taică, dacă vine,
Trenu-acela pentru mine?
Că l-aștept de ani de zile,
Mă uit lung și nu mai vine.
Au rămas bătrânii în sat,
Singuri și neajutorați,
Căci cu foametea cea mare,
Copii îs peste hotare.
Vin în gară zi de zi,
Poate îl voi întâlni.
Că-s bătrân și nu mai pot,
Simt că mor și nu-l mai văd.
La bătrân eu lung mă uit,
Și deodată încep să plâng,
În sfârșit a venit ceasul
Ca să-ți vezi acum băiatul.
Tata începe acum să plângă,
Mă ia în brațe, mă sărută,
Acum fiindcă te-am văzut,
Pot să mor, sunt liniștit.
poezie de Dorel Marin (16 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verde trup
Verde-n dimineți cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărțiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopți fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase șoapte,
Verde-n așternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolțită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Verde
verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul
poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coechipieri
La revedere și drum bun; de azi nu-mi vei mai fi coechipier,
Noi nu vom mai cutreiera mările sub același colț de cer:
Nu-mi vei mai fi de-acum tovarăș pe vremea rea sau bună,
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună.
Lumea-i largă și nu poți ști când va fi cer senin și când furtună,
Și nici în ce țări sau porturi vom fi peste o lună;
Vom colinda pământul, marea pe soare ziua, noaptea pe lună,
Înainte de-a ne revedea și de a fi iarăși împreună.
La revedere și drum bun, și poate-n această lume,
Într-un oraș străin, te voi vedea și te voi chema pe nume;
Și-atunci, împinși de valuri, de vânturi, mai mereu la antipod
Noi, doi prieteni, vom fi ajuns cu nave diferite în același port!
Voi veni acolo dinspre vest, iar tu de unde soarele răsare
Și dintre bucuriile pe care le-am avut aceasta va fi cea mai mare;
Uitând de vijelii acolo-n portul plin de culoare din lagună,
Noi doi, hoinari pe-atâtea mări, vom fi iarăși împreună!
La revedere și drum bun, să ai parte de tot ce-i mai bun în calea ta
Oriunde-n lumea asta norocul tău de marinar te va purta
Pe mare, la nord și la sud de ecuator, pe cer senin sau pe furtună
Pornim pe drumuri diferite, noi doi nu vom mai fi-împreună!
poezie de Cicely Fox Smith din Cântece marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!