* * *

As vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii – singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze.

poezie clasică de Mircea Ivănescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelişul din nu ştiu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu eşti tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiţilor!
Tu nici măcar ciumă nu mai eşti!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să ştie
că buzele lui nu vor amuţi niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria

Un copil fără jucărie
Este ca un magician fără pălărie
Orice copil îşi doreşte
Un joc atunci când se plictiseşte

Orice om îşi doreşte să mai fie copil odată,
Dar atunci el se gândeşte
Ca dacă o jucărie priveşte
De copilărie îşi aminteşte

Unde eşti, copilărie,
Ai plecat cu o jucărie?
Ai plecat din viaţa mea
Şi mi-ai luat şi jucăria...

Te întreb, copilărie,
De ce de mine ai fugit?
Când îmi era mai greu
Tu m-ai părăsit...

Draga mea copilărie,
Ai venit din nou la mine,
Ai venit şi bine-mi pare,
Dar timpul oprire n-are

Of, copilărie dragă,
Vremea trece, vremea vine
Ştiu că trebuie să pleci,
Dar să-ţi aminteşti de mine...

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze decadente

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Toamna.

Atât de frumoase, atât de uscate...
Atât de concrete, de mohorâte, de singure,
Bântuiţi toamna cu zgomote incerte.
Frunze care nu suportă iminenţa,
Frunze rebele, frunze imorale, frunze ipocrite,
Frunze abandonate,
Semănaţi prea mult cu oamenii,
Toamna.

Frunze nătângi, frunze vremelnice, frunze nebune,
Vă împreunaţi, vă despărţiţi,
Vă agăţaţi cu disperare de un frunziş,
De o acuarelă, de un fior,
De gardul bisericii,
De crengi, de înalta societate,
De o epocă desuetă,
Care nu vrea să vă mai vadă!

Vă îmbătrâniţi unele pe altele,
Vă ofiliţi unele pe altele,
Vă înmormântaţi unele pe altele
În noroaiele de la marginea oraşului,
De la marginea societăţii,
În mocirla ternă a culorilor politice,
În bălăriile ideologiilor nedesluşite
De la periferia istoriei,
În groapa comună de pe marginea drumului.
Vă zvârcoliţi în pustiul vântului
Care oricum aduce cu înfiorare iarna,
Vă hăituiţi într-un haos din ce în ce mai concret,
În goana nebună spre o voluptate efemeră.

Frunze frumoase, frunze decadente,
Semănaţi tot mai mult cu oamenii,
Dintr-un peisaj impresionist, mult prea întârziat.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mii de ani sufletul nostru şi-a apărat numai existenţa, a fost silit să trăiască în copilărie. Am vegetat la marginea culturii care se înălţa în Apus şi la marginea celei ce se stingea în Orient. Lumina civilizaţiei n-a putut pătrunde până la noi, iar razele care totuşi se strecurau nu găseau condiţii prielnice şi nici pământ roditor. Când încercam să îmbrăcăm hainele altora, ne dădeam seama curând că nu ni se potrivesc şi le lepădam cu aceeaşi grabă cu care le primisem. Poate că în adâncul său, sufletul nostru simţea instinctiv că nu i-a sosit încă vremea.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corona

Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă: suntem prieteni.
Vremea din nuci o cojim şi-i învăţăm să se ducă;
vremea se-ntoarce în coajă.
În oglindă-i duminecă,
în vis este somn,
adevăr gura grăieşte.

Ochiul meu se apleacă spre sexul iubitei:
noi ne privim.
Ne spunem ceva de-ntuneric,
ne iubim ca mac şi memorie,
dormim ca vinul în scoici,
ca marea în raza de sânge a lunii.

Stăm la fereastră îmbrăţişaţi, ei se uită din stradă la noi:
e vremea să ştie!
E vremea piatra să purceadă a-nflori,
neliniştea-n inimă să se abată.

E vremea, vremea să vină.
E vremea.

poezie de Paul Celan, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viol

Am să-l reclam pă Ion a' lu' Scarlat,
Pentru viol, al dracu' prăpădit!
Da' nu numa' că el m-a violat,
Nenorocitu' m-a şi-mbolnăvit:

Intră acum trei luni să zic, precis,
În miez de noapte peste mine goală,
Că eu nu ţin pe vară geamu-nchis
Având călduri de-atâta zăpuşeală,

Şi de atunci, în fiecare seară
A tot venit, o noapte n-a omis,
Cu toate că ştiam de prima oară,
Eu tot uitam mereu geamul deschis;

Acuma vremea s-a mai răcorit,
Iar noaptea este rece, şi-ncă bine,
Că de vreo două nopţi am cam răcit.....
Îl tot aştept la geam şi nu mai vine!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea mea copilărie

Dulcea mea copilărie,
Nu te voi uita nicicând,
Tu eşti ca o floare pe câmpii,
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie,
Ce frumoasă tu ai fost,
Eu te chem din nou la mine,
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viaţa e scurtă cum e ea
Şi tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

CEL CARE E INERT, NU VA SIMŢI CUM VREMEA TINEREŢII TRECE
Cel care e inert, nu va simţi cum vremea tinereţii trece
Şi nu va fi capabil a-nţelege ce în juru-i se petrece
Căci este dus, ori scufundat în somn de euforice fantasme,
Chiar bucurii de-ar fi şi desfătare va rămâne totuşi rece.

rubaiat de Ioan Friciu (2021)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai uită-te în suflet!

E vremea veseliei cu muzică şi dansuri,
E vremea când tu vrei să fii om bun,
Când binecuvântam în scris orice fiinţă,
Pe foaie simte lumea, acuma, în Ajun.

Nu simţi în pieptu-ţi gândurile bune,
Nici pentru vecinul, nici pentru cei dragi,
Dar le trimiţi în scris multă iubire,
Uitând că la sfârşit pe toate-o să le tragi.

Mai uită-te în suflet, coboară pe Pământ,
Nimic din ce-i aici nu este veşnicie,
Adună nestemate pentru Domnul Sfânt,
Să fii om bun mereu, nu doar trei zile.

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de toamnă

Cu mătura în mână
Priveşti acum pe stradă
S-au scuturat copacii
Şi-s frunze o grămadă.

Iar gândurile-n minte
Din nou încep cu cearta
Şi măturând la frunze
Îţi blestemi aspru soarta.

Puteai să fii o doamnă
Distinsă şi cu fală,
Însă ai fost săracă
Şi nu ai mers la şcoală.

Şi ai trudit de mică
Să îţi ajuţi părinţii
Azi sufletul îţi plânge,
Nu te aud nici sfinţii.

Ţi-a cam trecut şi vremea
Aproape eşti bătrână,
Oftezi şi cânţi cu jale,
Doar frunzele te îngână.

poezie de Octavian Cocoş (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea trece, vremea vine, doar amintirea rămâne.

aforism de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea şi sunt într-o anumită măsură independent faţă de tine, tocmai pentru că dependenţa trece dincolo de orice limite. Jocul alternativei, ori-ori, este prea mare. Ori eşti a mea şi atunci e bine, ori m-ai pierdut, şi atunci nu e ceva rău, nu-i chiar nimic, nu mai rămâne nici gelozie, nici suferinţă, nici îngrijorare, chiar nimic. Şi asta-i cu siguranţă ceva vicios, să construieşti bazându-te pe o fiinţă şi să se furişeze şi acolo spaima în jurul temeliei; dar nu spaima în legătură cu tine, ci spaima că te-ai încumetat să construieşti aşa.

Franz Kafka în Scrisori către Milena
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva rămâne

ceva rămâne
în frunzele ca nişte gâze sub soare
în liniştea care dansează în oasele orbilor
ceva ca un cristal
care nu se sparge
sub biciul de foc al neputinţei şi furiei
în calea spaimelor
un dig tăios puternic necruţător
vor veni zorii opaci
cu un toiag de ceaţă în mână
şi vor lovi
vor lovi
dar
ceva rămâne
ceva ca o respiraţie intraductibilă
ca un oftat imaculat înaintea asfinţitului
când umbra păşeşte în şoaptă
să nu atingă marginea
să nu trezească vocea care ne locuieşte

ceva rămâne
când nu ai nimic de ales
nimic de pierdut

5 comentarii1 distribuire

poezie de Geo Galetaru din Sintagme Literare (8 septembrie 1947)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspersiune de noapte

Şi cum trece vremea păşind prin odaie
răscolind şi noaptea afară cu ploaie,
îi aud tăcerea călcând grandioasă,
pe vise cu setea lumii nemiloasă.

Şi cum trece vremea apăsând pe gânduri
cu toată durerea strânsă în străfunduri
şi îşi lasă starea preoţească-n aer
pătrunzând şi scama dusă către foaier

Şi cum trece vremea, fadă, singulară
şi-n urmă povestea dulce şi amară,
dintr-o primăvară oarbă şi sprinţară
şi nemaivăzută
de lumini de ceară.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pierd obiecte atunci când te-ai certat cu cei care le-au dăruit şi când nu mai vrei să te gândeşti la aceştia. Se mai pierd obiecte şi atunci când nu mai ţii la ele şi vrei să le înlocuieşti cu altele, mai bune. Aceleiaşi atitudini cu privire la un obiect îi corespunde, fireşte, faptul de a le lăsa să cadă, de a le degrada, de a le sparge. Oare este o simplă întâmplare atunci când un şcolar pierde, distruge, strică obiectele sale de uz curent, cum ar fi ghiozdanul sau ceasornicul său, chiar în ajunul zilei sale de aniversare?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Critica unui ţăran

În Pojorâta vremea-i rea,
Te aştepţi să pot să fac ceva,
Să ies afară cu zăpadă până-n coate,
Să îmi iau plugul şi să îmi fac dreptate.
O fac şi poate fac mai multe, poate
Umblu la muls prin pădure după oile pierdute.

Dar te aştept cu drag la primăvară,
Te aştept să vii când peste tot pe deal sunt păpădii,
Te aştept cu drag să le culegem şi
Când al tău ţăran îţi va explica,
Căci stă în pat numai duminică şi atunci că este vremea rea.
Vreau doar să te întorci înapoi la mine când iarna va fi în toi,
Să stăm la foc cu-n vin de soi, şi să ne împăcăm...
De-i iarnă-n toi

poezie de Taran Grigore Alexandru
Adăugat de alexandrugtaran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai singurătatea i-a rămas credincioasă. Ea nu i-a cerut nici bani, nici mobilă stil. A stat cu el şi într-o magherniţă. Ba chiar se simţea mai în largul ei acolo... şi de câte ori privea pozele se înduioşa. Într-o noapte însă le-a dat foc. Era un gest de recunoştinţă pentru singurătatea care îi era atât de credincioasă şi l-a urmat peste tot. Ca o căţea.

Octavian Paler în Un om norocos (2010)
Adăugat de Adriana Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!