"Jihadul" iubirii
iubite, fluviul roșu al sângelui meu
prevestește apocalipsa mereu
el este beirutul meu de fată
și mi-aduce în amintire
câmpul de luptă de altă dată
dintre inimile noastre rubinii
răul are culoarea roșie, iubite
sau îngerul a vărsat potirul în râuri
și în izvoarele apelor
și apele s-au prefăcut în sânge?
apocalipsa noastră pare să se împlinească
planul stă scris pe un pergament
sigilat cu șapte sigilii
odată ce fiecare sigiliu este desfăcut
apare un nou dezastru în iubire
un nou semn care arată
că sfârșitul lumii ei se află aproape
am visat un cal alb, un cal roșu,
un cal negru și unul gălbui
eu stăteam pe calul alb al păcii
și cel care călărea calul gălbui
avea în mână o cumpănă și un arc
tu pornisei biruitor jihadul
ca să birui vărsând pocalul
(cu sângele tău niciodată
vindecat de mine)
peste soarele femeii în galben
indiferența călărea calul negru
și ucidea perfid, miselește, ca-n iad
pe la spate, fără un cuvânt
nici înainte, nici după,, jihad ".
eu sunt spiritul dragostei, iubite!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre sânge
- poezii despre roșu
- poezii despre galben
- poezii despre cai
- poezii despre apă
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre sfârșitul lumii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Calul călare
Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
La ora când toți, în secunda când toți,
bolnavi, sănătoși, unii vii, alții morți,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
și vor să încalece și vor să se ducă
și vor să-și ia caii legați de ulucă,
o, și-a găsit fiecare,
o, și-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sănătate
- poezii despre secunde
- poezii despre ore
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre călărie
- poezii despre boală
Mat
Pari nestrunit, tu cal de cal,
Gonind sălbatec prin Deltă
Spre-o linie de sosire
Mai degrabă
Inexistentă
Poate calul de alb
Să-ți încetineze galopul
Să-ți dea o mână de ovăz
Și țesălându-te
Să îți aprindă focul
Poate calul de negru
Să-ți sară în față pe două copite
Să-ți curme-ntr-un fel rătăcirea
Și-apoi, disperat,
Să ne jucăm de-a iubirea
Da, regele alb e învins
De-o damă neagră rapace
Acceptă, așa ți-a fost scris,
Steag alb ridicând să vrei pace...
parodie de Constantin Ardeleanu, după Ramona Mihaela Opriș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre negru, poezii despre pace, poezii despre monarhie, poezii despre foc, poezii despre femei, poezii despre drapel sau poezii despre alb
Doi cai
Doi cai mi-am înhămat
La trăsura acestui secol perimat.
Unul alb și înaripat,
Unul negru, bun de alergat.
Calul cel alb este Timpul neînfricat,
Calul cel negru este Spațiul îndepărtat.
Cei doi cai aleargă pentru mine,
Iar eu îi strunesc, cum pot mai bine.
Alerg, alerg neîncetat fără să-mi pese cu adevărat,
Dacă alergările lor m-au împovărat.
Eu urmăresc cu obstinație Iubirea,
Știind că mă așteaptă, cu desăvârșirea.
poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre încăpățânare, poezii despre spațiu și timp, poezii despre perfecțiune sau poezii despre aripi
Odă sângelui
deschid un șir de uși, iubite
singurătății sângelui meu,
care tresaltă în adorație
călătorind prin celălalt sânge
e muzica unui vis de tânără fată,
călătoria unui vis început demult
în care sângele meu aleargă, aleargă
până în abis ca un leopard flămând,
fără să-și piardă mireasma vreodată
de roșu rubiniu sau de agată
el trece pragul, tresaltă
și se varsă în oceanul infinit de simțuri.
înfloresc pe muzici mușcate rotate
într-un trup curat de fată
diminețile își cresc pruncii
în ferestre printre azalee parfumate
chipurilor noastre le-a înflorit
lumina despletită
la urechi, în loc de cercei,
în loc de aripi, pe spate
în grădina lui Adam
pruncii mănâncă merele toate.
Îmi place · Comentează ·
Distribuie
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre lumină, poezii despre flori, poezii despre început, poezii despre urechi, poezii despre tinerețe sau poezii despre singurătate
Masca
Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îți strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realității mele
E dosul întors al măștii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.
Uitate-te la fețele măștii
Sunt intangibile.
Eu
Și
Tu
Suntem la fel.
Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăsești în sine
Prin mine
În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb și alb fără negru
Sau iubire fără durere și durere fără iubire
În agonie și extaz.
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre măști, poezii despre realitate, poezii despre devenire sau poezii despre durere
Iubite ne cheamă marea
Iubite, ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Și ținându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.
Iubite, ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Și să zburăm pe aripile dragostei!
Iubite, ne cheamă marea,
Cu un glas frumos și blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!
Iubite, marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Și parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.
poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre zbor, poezii despre superlative, poezii despre plimbare sau poezii despre Soare
Iubite ne cheamă marea
Iubite ne cheamă marea,
Să ne plimbăm pe malul ei
Și ținându-ne de mână tu să-mi spui,
Că sunt cea mai frumoasă dintre femei.
Iubite ne cheamă marea,
Să ne aruncăm în valurile ei
Și să zburăm pe aripele dragostei!
Iubite ne cheamă marea,
Cu un glas frumos și blând.
Care pare că vine din misteriosul ei adânc!
Iubite marea ne cheamă,
Când soarele e sus pe cer.
Și parcă ne îndeamnă,
Să descoperim al dragostei mister.
poezie de Vladimir Potlog (24 ianuarie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără dragostea ta
Spune- mi iubite că mă iubești,
Cum iubește albina nectarul din floare.
Spune-mi iubite că mă dorești,
Cum cerul e dorit de soare.
Spune -mi iubite că sunt steaua
Care te călăuzește spre Calea lactee.
Spune -mi iubite că sunt îngerul tău
Cu chip frumos de femeie.
Sărută -mă iubite pe ochi și pe gură,
Iubește-mă iubite cu întreaga ta făptură.
Și să nu pleci niciodată iubite de lângă mine,
Căci fără dragostea ta zilele mele sunt mai puțin senine.
poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre zile, poezii despre sărut, poezii despre stele sau poezii despre gură
Statuie pe crupă de cal
În Mediterana supun val după val,
Tu ești statuie pe crupă de cal.
Calul înoată spre mine în val,
Tu ești gorgonă, eu sunt un cal.
Spumegă marea, val după val,
Eu sunt ascetul călare pe cal.
Mediterana-i gorgonă cu față de val,
Iubirea-i statuie pe crupă de cal!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot sau poezii despre sculptură
Jocul cuvintelor
Plec și mă întorc.
Urc și cobor.
Iluzii și umbre pe un covor.
Zbor și cădere.
Cer și pământ.
În mine, totul este cuvânt.
Știut, neștiut.
Etern, trecător.
Pașii sunt umbre pe un covor.
Cal, călăreț... pe un podeț.
Podeț peste apă, asteapta să treacă.
Aștept să vină și calul.
Voi trece prin ger.
Eu sunt călărețul... cu cal, fără cal.
În mine se-aude jelind un caval.
Aștept dimineața.
Plâng când ea vine.
Mă întreb de ce oare, sunt azi lângă tine
poezie de Iulia Giușcă din Jocul cuvintelor Editura Emma Cluj Napoca 2016 (2016)
Adăugat de Iulia Popov(nume autor...numele din certificatul d
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre vinovăție, poezii despre prezent, poezii despre plâns, poezii despre jocuri sau poezii despre ger
Calul cu un pneu spart
Se lăsa la vale
odinioară
din niște munți bleu-aurii
un prinț tânăr și chipeș
care călărea
un cal de culoarea zorilor
numit Lordsburg.
Te iubesc
Ești castelul meu însuflețit
Delicat nespus de delicat
Vom trăi la nesfârșit
În acea vale
trăia o fecioară nemaivăzut de frumoasă
de care prințul
s-a îndrăgostit
ca Apple Thunder de
paturile lungi de sticlă.
Te iubesc
Ești castelul meu însuflețit
Delicat nespus de delicat
Vom trăi la nesfârșit
Prințul și fecioara
fermecată de prinț
s-au îndepărtat călare
către munții bleu-aurii.
pe un cal de culoarea zorilor
numit Lordsburg
Te iubesc
Ești castelul meu însuflețit
Delicat nespus de delicat
Vom trăi la nesfârșit
Ei ar fi putut trăi
fericiți întru veșnicie
dacă armăsarului nu i s-ar fi
spart un pneu chiar în poarta casei
unde locuia
zmeul.
poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre munți, poezii despre văi, poezii despre viață sau poezii despre fericire
Iubito, să refacem sfârșitul lumii
să refacem sfârșitul lumii
(doar o singură dată)
te îmbrățișez cu brațele dragostei
-- știu cât de greu îți este
aș prefera să dorm pe muzică incașă
înainte ca ceasul furibund să mă cheme
în apocalipsa mea de fiecare zi
toată lumea valorează la fel.
hai să dansăm târziu în noapte, iubito,
dansul lui Zorba- îndrăgostitul de viață-
mai lasă-mi 20-30 de ani de iubire
pentru a-ți demonstra că te iubesc infinit
și iubesc poeziile tale cu răsărituri demențiale!
o perioadă,
am avut un un univers doar al nostru
iernile sunt grele în Itaca, iubito,
-îți va fi frig-
și poate puterile tale vor fi pe terminate
imaginează-ți cât de bine ne stă împreună!
apocalipsa este calea de ieșire din întuneric
filosofia e pentru viață ce e apa pentru deșert
majoritatea oamenilor, iubito,
nu trăiesc nici o experiență
în fiecare zi, după eternitate,
te iubesc și mai mult...!
te iubesc și mai mult...!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfârșit, poezii despre dans, poezii despre întuneric, poezii despre somn sau poezii despre poezie
Roșu și negru
Te-ndrepți către mine în roșu și negru
Trezită de demoni din soclu funebru
Iar voalul tău de de-un roșu aprins
Va sterge din nou întregul cuprins.
Din floarea roșie uitată pe criptă
Din unghia ta în piatră înfiptă
Curg lacrimi negre pe vechile ruine
Sunt lacrimile demonului ce zace în tine.
Cu zâmbetul tău ce suflete omoară
Cu părul tău ce zburdă ca o fiară
Dansăm printre cruci în modul alegru
Îmbrăcați ca de gală în roșu și negru.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre uitare, poezii despre suflet, poezii despre păr sau poezii despre cruce
Calul meu alb
ne-am spus demult totul
nu mai e timp decât de câteva tăceri
lungi cât coada unei comete
ți-aș putea împrumuta câteva cuvinte
mie niciodată nu mi-a înghețat lacrima
nici ceasul acelei gări
nu a mai măsurat la fel timpul
a rămas în aer o umbră uriașă
un gând răzleț ce-mi galopează prin minte
și cântecul meu impar
ți-aș putea împrumuta frigul
din liniștea asta amară
sau unul din anotimpurile
pe care le țin închise în colivie
de teama uitării
sau calul meu alb
din suflet
poezie de Nuța Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre gări, poezii despre gânduri, poezii despre gheață sau poezii despre frică
Nu există animal mai dumnezeiesc decât calul. Cred că într-o seară Dumnezeu a adormit și a visat un cal superb. Da, calul trebuie să fie un vis al lui Dumnezeu.
Oana Pellea în Jurnal 2003-2009
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre visare, umor despre cai, umor despre zoologie, umor despre somn, umor despre seară, umor despre religie, umor despre existență, umor despre animale sau umor despre Dumnezeu
Alege-ți ca țintă desăvârșirea, fără să te măgulești cu gândul că ai atins-o. Omul este asemeni unui car la care sunt înhămați un cal alb și unul negru.
aforism celebru de Pitagora din Legile morale și politice
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre perfecțiune, citate de Pitagora despre perfecțiune, aforisme despre negru, aforisme despre gânduri, citate de Pitagora despre gânduri, aforisme despre cai sau aforisme despre alb
Calul
Sunt ideea prin care se intră în cetate.
Nu e de ajuns să dai un regat pe un cal.
Pe un cal trebuie să dai totul,
pentru a nu rămâne în afara cetății
ca singurătatea
sau ca marele fiu al cenușii.
Orice om are nevoie de-un cal.
Niciodată caii n-or să dispară din istorie.
E-o problemă de viață și de moarte.
Dar pe un cal trebuie să dai tot o idee
din care să iasă oameni și arme,
mai ales că un cal se poate face din orice
chiar și din compot, chiar și din fluturi,
cu o singură condiție însă
ca să nu-l poată mânca niciodată
chibritele și lupii.
poezie celebră de Ion Caraion
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre lupi, poezii despre istorie sau poezii despre fluturi
Am spart un cal
Am spart un cal de umbra lui.
Ce nechezat de iarbă! Ce hățuri șerpuind!
Am spart un cal de umbra lui
văzându-mă murind.
Mi-am spart și ochiul
cu care l-am privit
în cioburi de câmpii
iar calul singur a fugit
împrăștiat în mii.
Am spart un cal de umbra lui
Nu plâng! Dar ce păcat!
Era un cal cum altul nu-i
de umbră-ncălecat.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi
Basm
Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldații morți.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopți.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Și mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colțuroasă.
În viața mea n-avui
nici vis și nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
și m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit și tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca și niciodată.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată
A fost odată
A fost o dată
o rază de soare
Și o sărutare
S-au întâlnit pe o floare
albastră, de cicoare.
A fost de-ajuns
Să se nască o culoare
Nu-i alb sau albastru
Nici măcar culoare de astru
E poate sânge de verde
Nu scrie dar merge.
Nici roșu nu-i
că e al macului.
Sau poate galben...
Și roșu și verde și albastru...
Stai!
Continuarea...
Raza a iubit sărutarea
și așa s-a născut culoarea....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre albastru sau poezii despre verde