Ne vor ameţi eternităţi

să fugim în frumos, iubite
departe de cuţitul
lumii ca lume
şi de dinţii ştirbi şi găunoşi
ai contingenţei nebune
numai cu un geamantan
de vise în mână
şi cîteva cărţi
ca nişte călători fără orizont
iubiţi morganatici
fără redute
se vor roti orele în van,
pe văzutul şi nevăzutul
cadran solar
ne vor ameţi eternităţi
vom plonja în vajnicele zări
mergând spre nicăieri
şi spre landurile
cu lavandă şi prigori.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna dimineaţa, soare!

Buna dimineaţa, soare,
Cu admiraţie îţi scriu acum,
Mă-nclin în faţa ta şi sper,
Să-mi fii alături. Să-mi fii loial
Să-mi cânţi frumos în fiecare zi
Să-mi fii alături în lumină
Până ce razele soarelui vor apune
Noi ne vom uni în marea albastră
Vom medita la ceas târziu,
Vom fi iubiţi până la refuz,
Vom fi împreună, călătorind spre lumi
În care totul e frumos acum.
Vom zăbovi, vom respecta,
Acelaşi suflet sincer, creator,
Călători prin viaţa cea frumoasă,
Călători, ca toţi cei rămaşi în viaţă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa fără gară

Vino la mare, hai cu mine,
Alungă umbra din privire
Vom innota in valuri.

Un soare sus ne va zâmbi
Si pescarusi se vor roti
Deasupra noastră.

Vor trece veri si ierni pe rând
Ne vor găsi la fel râzând
Cu inima in palmă.

Tu pentru mine astăzi esti
Ca in frumoasele povesti
O viaţă fără gară.

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când timpul îşi va pierde orele şi clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se şfârşeşte; fără speranţe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniţi, pe o cărare goală, fără naştere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi şi fără zori în acel vid.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-o vei avea

câte inimi roze
frumoase ai tu iubite?
dacă la fiecare drum fugar
prin lumea misterioasă a unei femei
în lumea ei de sfinţită stea
te mai înţeapă câte-o inimă?
inima mea frumoasă de pădure de vise
din spinare de fragedă stea
n-o ai, vor fi alte veri absente
şi goale de mine, alte eternităţi
e inimă de rană stelară
n-o ai, n-o vei avea.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cardinal

tot mai spre sud iubite vom fugi
spre marea barieră australă
când timpul nostru mai puţin va fi
şi lumea - o enclavă abisală

tot mai spre vest iubite vom pleca
precum atlanţii ne-om scălda în valuri
râvnitul el dorado-l vom afla
ascuns în propriile idealuri

tot mai spre nord iubite vom sui
spre tundre-n care gerul este rege
când marea taină-a vieţii o vom şti
când rostul morţii îl vom înţelege

tot mai spre est iubite vom migra
ca doi cocori cu aripi fermecate
ce pururi spre lumină ne-or purta
cât timp în piepturi inima ne bate...

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa mea trăieşte prin eternităţi

mi-ar fi plăcut să fii tăcerea mea
nu un cuvânt rupt de fire
să mă chemi în zborul ideii
şi să fim stăpâni peste păsări
şi peste nemărginire
dacă-ţi păsa de mine
mă chemai în vis
nu în abisul cărnii
lacomă de uitare şi morţi
fiinţa mea trăieşte, iubite
prin eternităţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focuri din toamne

se învrăjbesc limbile ruginii, iubite
ale focurilor din toamnele vieţii noastre
viaţa e o călătorie prin sufletul nostru
cu halte în care ispitim visul,
sau, dimpotrivă, îl alungăm,
continuând să ne târâm zborurile
prin prăpăstiile contingenţei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără dragostea ta

Spune- mi iubite că mă iubeşti,
Cum iubeşte albina nectarul din floare.
Spune-mi iubite că mă doreşti,
Cum cerul e dorit de soare.

Spune -mi iubite că sunt steaua
Care te călăuzeşte spre Calea lactee.
Spune -mi iubite că sunt îngerul tău
Cu chip frumos de femeie.

Sărută -mă iubite pe ochi şi pe gură,
Iubeşte-mă iubite cu întreaga ta făptură.
Şi să nu pleci niciodată iubite de lângă mine,
Căci fără dragostea ta zilele mele sunt mai puţin senine.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspirăm mereu spre perfecţiune şi nu ştim dacă o vom atinge vreodată. Ea este asemenea zborului pescăruşului alb ce se înalţă peste strălucirea mării nesfârşite. Perfecţiunea rămâne zborul nostru spre absolut, un zbor spre adevăruri eterne, spre frumuseţi ideale, spre vise intangibile. Orice fiinţă care poartă în ea vise măreţe, speră că ele vor fi realizate, deşi drumul este anevoios, căci acea fiinţă este dirijată chiar de energia ce o dau visele.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodafé

Îmi vor spune "nebună"
când le voi arăta
cu degetul spre locul, cât un bob topit de Lumină,
pe care-Şi odihneşte fruntea Dumnezeu.
Speriaţi,
dând naibii logica pe frică,
vor arde aerul de deasupra Pământului întreg,
vor otrăvi apele prin care curge Viaţă spre viaţa lor meschină
şi vor rupe cu dinţii carnea caldă, pulsând încă,
dinăuntrul pieptului meu.

poezie de Mădălina Grama Toma din Cuvinte în dreptul inimii (2006)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desprimăvărare

Când vom ieşi din beznă şi ruină
şi raze tari în ochi ne vor izbi,
îi vom închide poate — şi vom fi
desfiguraţi de prea multă lumină.

Vom trece pragul spre surata viaţă
împovăraţi, necunoscuţi, livizi,
cu amintirea roasă de omizi,
cu bucuria vânătă de ceaţă.

Dar cum a lumii dreaptă socoteală
ne vor fi şters-o anii cei păgâni,
ca s-o cunoaştem iar, deşi bătrâni,
vom merge cu plăcuţele la şcoală.

Pe drumul fără mame călăuze
ne vom ruga de-un ghiocel curat
să ne înveţe zâmbetul uitat
şi să ni-l scrie fără greş pe buze.

În inimi când s-or sparge trandafirii
vom zăbovi privind la porumbei
şi-i vom citi acolo, printre ei,
abecedarul proaspăt al iubirii.

Din înfrăţirea şoimului cu zarea
vom şti să bem paharul de azur
iar limpezimea cântecului pur
ne-o va turna în glas privighetoarea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcise blonde

Narcise blonde, ne doare când
Vă vedem grăbind spre-o altă lume,
Cu toate că soarele e blând,
Şi mai are cale lungă până sus, pe culme.
Staţi aci, staţi aci
Până când grăbita zi
Se va sfârşi
În liturghia-acestei seri;
Apoi, după ce-împreună ne vom fi rugat, şi noi
Vom vom însoţi pe drumul către nicăieri.
Ca şi voi, umblăm puţin pe-acest pământ
În haină de sărbătoare, nouă,
Curând se vor ofili nunţile culorii
Pentru noi toţi, asemeni vouă.
Noi murim.
Ca şi voi, ne petrecem către ţintirim
Cum trec spre alte zări cocorii,
Ne uscăm ca ploaia de mai ieri, atât de caldă,
Ca perlele din roua dimineţii
Care nu vor mai fi găsite niciodată.

poezie de Robert Herrick, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile eterne

Dacă nu erau drumurile îmbătrânite
Pe care strămoşii au aşternut mulţi paşi
Prin care au creat mătasea pământului
Pentru flori eterne noi nu eram urmaşi.

Dacă nu găsim în ceaţa norilor poteca
Spre drumul cald aşternut de razele de soare,
Furtunile vor pune un sunet surd de clopot
Pe lumina stelelor care vrea să coboare.

Dacă nu mai aducem din crivăţul zilelor
Un balsam al durerilor noastre veştezite,
Nopţile vor avea pleoapele pierdute-n vise
Când istorii de aur nu vor mai fi trezite.

Dacă răsuflarea clipelor puse-n orizont
Vor avea mireasma florilor uitate-n geam,
De strămoşii din amurgul de toamnă trecut,
Vom şti să clădim comoara de lume şi de neam.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

ziua aceasta s-a întâmplat să plouă cu metasentimente
iar tu saltimbanc al ideii de poezie ai contemplat cum cresc firele ierbii
aşadar de acum vom tunde copacii
de mână cu umbrele vii cu spinii reci
lumea ta va fi o cupolă
a mea va avea paşi de pitic
cu cât nopţile vor scădea cu atât inima ta va urca într-un infinit de tic-tac-uri
până spre labirintul orelor care curg
precum râurile sub arca universului

de acum vom culege ciuperci după ploaie voi lua ochiul lumii să îl
rostogolesc în muşchiul pădurilor din el se vor trage spre cer vitralii ca nişte
dungi verzi într-o mănăstire galbenă
tu vei cunoaşte singurătăţi hiperboreene cât eu voi primi în plex aerul
şuierător al dragostei care stă mai la sud

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este infinitul în care se adâncesc toate mările şi oceanele cunoaşterii, azurul trăirilor sufletului, landurile virtuţiilor şi necredinţelor umane, strigătul fiinţei descumpănite chemând nemărginirea!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul feminin îşi are corespondent numai în imensitatea spaţiului şi în curgerea inefabilă a timpului. Cu cât te aventurezi mai departe, printre stele şi cu cât te laşi învăluit de zilele, orele şi secundele care dispar în neant, cu atât mai mult te vor copleşi distanţele, cu atât mai mult te va ameţi curgerea timpului...

Mihail Mataringa (13 decembrie 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îngerul...

Când îngerul va bate cu aripa-i în
cer
iubirea ce o simţi va fi cu mult
mai mare,
visurile- ţi sterpe şi gândul
efemer
vor fi corabii bete ce se îneaca-n
mare.
Aripa-i divină e doar un clopot
vechi
ce- anunţă în cadenţă cu glasul
raguşit
dezintegrarea vieţi-n atomi şi
molecule
şi incadescenţa stinsă-n infinit.
Stelele atuncea hora lor vor rupe
vor naşte din milenii aştri ce s-au
stins
şi vor roti aiura. Luminile lor
frante
vor izvorâ legende intr-un
mileniu-ncins.
Pământul, preafrumosul va arde
în ură
iar flăcări topite din pături astrale
în mări năvăli-vor fără măsură,
turna-vor, în fine, în inimi
metale.
Sânge va curge din umedul
soare.
Scheletici şi laşi şi răi vom fugi
spre Marea Absurdă.
Transfigurare
a speciei noastre pierdută-n
Tării.
Luminile albe vor plânge în ceaţă
iar ceaţa va curge-n nămol
clocotit ;
scuipa-vom funingini şi flăcări
de gheaţă,
ochi-mpietriţi ne vor plânge
distinct.
În spumele vremii se va-neca
pamântul.
Atunci din alte valuri vor apărea
alţi zori,
clipa va renaşte cum spune
Cuvântul
într-un vis frumos de Cântec şi
Culori.

poezie de Alin Mercasi (2008)
Adăugat de Alin Mercasi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele bune

deşi nu e o dimineaţă senină
semnul ei devine tot mai clar –
am fost amândouă duse
de nas

şi eu
şi viaţa

nişte globuri de aur
dansează în ploaie
ca graţiile lui zeus în olimp

răzvrătiţii n-au aflat încă
că asta e ordinea lumii
iar durerea e singura garanţie
a zilelor bune

care vor veni
cu sau fără poezia mea
cu sau fără voia
voastră
vor veni şi ne vor pune lanţuri

ne vor întoarce
umanitatea
ne vor da înapoi chiar
şi prietenii care au folosit acum
cuţite
cu lama dublă

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!