Orient Emigrants

Revin din vis şi parcă-s mai departe
Când vesel sânt, sânt totuşi mult mai trist
Deşi m-agăţ de–a cerului vechi toarte
Şi-arunc la Dumnezeu un acatist

Am raportat, văzduhul că se-mparte
Între păstorii Mahomed şi Christ
Ce pun în viaţă tot mai multă moarte
Sub un pretext dogmatic globalist

Ei cer lui Prometeu să ducă focul
Să vadă fum de jertfe-n Orient
Cei doi Mesia îşi admiră jocul
Şi totala pace-n foc şi-armament

Păşesc tăcuţi spre lume ca-nspre mormânt
Migranţii înşiraţi ca-ntr-un muzeu
Şi caută căznit un alt şezământ
Aproape acum de-al nostru Dumnezeu

Se-nvolburau în visele deşarte
Şi regăseau salvarea-n Mahomed
Ei lumii s-au mândrit c-un plus de moarte
Şi-au rămas c-o viaţă-n care nu acced

poezie de Stelian Platon (20 septembrie 2015)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viata, dublu mixt

Traiesc aici, dar ma simt ca sunt departe,
Din ce in ce mai singur si mai trist,
Nici nu mai stiu cat pot sa rezist,
Inchis intr-un ziar si intr-o carte.

Ma-ncredintez iluziei desarte
Ca ma salveaza regasirea-n Christ,
Dar, vai, ajung un fel de dublu-mixt,
Cu viata-n minus si cu plus de moarte.

Si, totusi, nu m-a ocolit norocul,
Desi mi-a fost intotdeauna greu,
Si-am transformat in foc destinul meu
Ca, azi, cenusa sa rezume focul.

Si de-as cadea, asa cum cere jocul,
Ca sa devin o piesa de muzeu,
Eu tot ii multumesc lui Dumnezeu
C-a-ntarziat si-asa, prea mult, sorocul.

poezie celebră de Adrian Păunescu (18 iulie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transnistranii sânt Românii carii lăcuesc în Transtiria sau Transnistria, peste Nistru, numit Tira din vechime, strămutaţi de demult într-acolo; deşi acum sânt mai întrupaţi cu Lehii, Ruşii.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie, X. Transnistranii (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Pe aripi străvezii de zbor
Spre-nalt tu te ridici uşor
Mai sus, mai sus s-atingi un nor
Iar de banal să nu simţi dor.

Arunci privirea-ncet în jos
Şi vezi tot ce-ai lăsat în urmă,
Iar peste-o mare de-amintiri
Se-aşterne acum un strat de brumă.

În zborul tău înalt spre cer
Pe ochi îti cade-un văl de ceaţă,
Iar amintirile îţi pier
Lăsându-ţi trupul fără viaţă.

Dar uite ai zburat prea sus,
Mai sus de-atât nu se mai poate
Oare acuma n-ai ajuns
Mult prea aproape chiar de moarte?

E mult prea greu să rămâi sus,
Când viaţa-ntreagă ţi-e departe
Te afli între poli opuşi
Păşeşti spre viaţă sau spre moarte?

poezie de Teodora Todea (aprilie 2009)
Adăugat de Teodora Todea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în poezia lumii

Acesta nu-i războiul meu
de câte ori să vă repet
să vă ferească Dumnezeu
ce chinuri are un poet

De câte ori să vă repet
că lume e-un dezastru
spre care alergăm încet
roşu fierbinte şi albastru

Că lumea-i un dezastru
să ne ferească Dumnezeu
rănit vă luminează-un astru
acesta e războiul meu

De câte ori să vă repet
că nu-s Iisus nici Mahomed

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (9 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu vine muntele la Mahomed, se duce Mahomed la Sinaia.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi bătrânii stau la drum

E câmpu-n hibernalul somn de seară.
Pictându-şi sângele peste Gorgan
Discret se-ascunde soarele de ţară,
Bonom merge spre casă biet ţăran.

În râul lângă sat îşi udă faţa
Şi-nmoaie talpa ca-ntr-un râu de foc.
Din suflet cearcă să-şi alunge greaţa
C-un ritual de rugă de noroc.

Cu vecini stătea cândva ieşit la drum,
Trasînd viaţa-n vorbe evazive,
Cu glas căznit de înecăciosul fum
Al ţigărilor în seri tardive.

Au îmbătrânit în gând apăsător,
Ruga le-au dezintegrat păgânii.
Dumnezeu nu înţelege soarta lor,
Ori de ce blajin plâng azi bătrânii.

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că sânt oameni care cred totuşi numai în spirit critic, pretinzând că esenţialul e să alegi? Fireşte, sânt chiar în România. Şi ei spun: esenţialul nu e să găseşti moduri proprii de viaţă, ci să ai destul spirit critic spre a alege din altă parte ce e mai bun acolo.
Dar ei nu trăiesc în România. Trăiesc într-o colonie care, întâmplător, se numeşte tot România.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, iubirea

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva s-a-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezeu
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi inchiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Momentul exact al trecerii de la viaţă la moarte trebuie să fie fascinant. Omul se află într-o stare de tranziţie, suspendat între vremelnicie şi eternitate, aproape mort dar încă viu, aproape de ceilalţi şi totuşi atât de departe de lumea pe care este pe cale să o părăsească. Numai Dumnezeu poate şti cu adevărat ce se petrece în acel moment, căci El împarte în egală măsură atât existenţa cât şi non-existenţa fiinţelor umane pe acest pământ.

Mihail Mataringa (16 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pentru pace

Să fie pace-n lume
Şi credinţă-n Dumnezeu,
În insula fără de nume
Să nu mai fie OM ateu.

Zbaterea din pieptul meu
În fiecare clipă-mi spune:
Să fie pace-n lume
Şi credinţă-n Dumnezeu.

Răzbunarea vreunui Zeu
Omul e dator s-o curme,
Că războiul lasă urme,
Dureri, tristeţi în apogeu.

Să fie pace-n lume

rondel de Ioan Friciu (19 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze de toamnă, frunze pe care pământul le atrage şi pe care lumina le străbate... Nu mai rămâne aproape nimic în ele din ceea ce se cheamă viaţă; soarele lui Dumnezeu le îmbracă într-o strălucire supremă înainte ca vântul lui Dumnezeu să le risipească. Elanul lor nu mai este cel stârnit de seva îndrăzneaţă a primăverii; sunt ca suspendate între cer şi moarte... Tot astfel e iubirea ajunsă la acel grad de maturitate de o clipă, când tot ceea ce are ea temporal cheamă mormântul, când tot ceea ce are ea etern îşi ia zborul spre Dumnezeu.

Gustave Thibon în Ignoranta înstelată
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa e lumea, iubito!

viaţa îmi curge spre moarte precum
depărtarea înspre capătul lumii
nu-i bai, zic
trupul e o fârâmă de pământ
în care Dumnezeu
a plantat
veşnicia
păcatul şi iubirea

aşa e lumea făcută, iubito
din iubirea ultimilor
trecători
prin păcat
Dumnezeu ştie asta şi
mai ştie că
oamenii cu o singură viaţă
îşi numără păcatele
duminica
e prea multă durere între noi
iubito
aşteptarea înmugureşte suferinţi

înfrigurat privesc
cum umbra trece strada
să nu plângi

orice cărare duce înspre Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (18 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transistranii sau Aurelianii sânt la 100 mii Romăni carii lăcuesc în Transistria, peste Dunăre, Istru numit de de mult, Sinţari numiţi în Macedonia, Tesalia, Albania, Sclavonia, duşi pe acolo de pe la anii 274 de împăratul Aurelian, ş. a. l.

Acum sânt mai mult întrupaţi cu Grecii, Bulgarii, Sârbii, Arnăuţii.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie, VIII. Transistranii (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transtizanii sânt Românii carii lăcuesc în Transtizia, pe lângă râul Tisa, spre răsărit şi apus de el, pe unde au lăcuit din vechime; deşi acum s-au mai întrupat cu Ungurii, Slavii.

Iosif Genilie în Principe de Geografie şi Astronomie, IX. Transtizanii (1847)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea târziu

E prea târziu să-ţi aminteşti
Când eşti pe patul de moarte,
Că n-ai putut să împlineşti
În viaţă, visele toate.

Ceva totuşi ai lăsat
În lumea din care pleci.
Fii cu sufletu-împăcat!
Când va fi vama să treci.

De Dumnezeu vei fi iertat
Ca să te poţi odihni.
Iar visele ce ai visat,
Urmaşii le vor împlini.

poezie de Dumitru Delcă (2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe marginea cerului

Păşesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par nişte metale
Curios concepute.
Coasa morţii a şlefuit pe pereţi
O câmpie şi-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioşi, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanţarea
În unghiuri egal depărtate faţă de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

amenii aceştia de pe la noi sânt înţelepţi în materie de gândire - unde trebuie ceva sminteală - şi sânt smintiţi în viaţă. Cuminţenia lor, pe care o mai numesc românească, asta e. Resemnare, seninătate, împăcare, în filozofie. Şi dincolo? Haos.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!