Curcubeu
Cu versuri mă îndepărtez de tristețe
precum cu vâsla mă îndepărtez de țărm
înecată în propria-mi presimțire
îngăduința unui destin crud
trăiesc din plin
pierzându-mi pantofii
ajung din urmă surâsul
iubirea privește mirată
spre mine
în curent e aer îmi așez
zilele pierdute
să adie
curcubeul zilei de mâine
așteaptă
poezie de Ewa Witke din Kulejace anioly (2013), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre curcubeu
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre zile
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre toleranță
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cântec domol
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Negre,
unde albatroși nu zboară,
unde luntriile-au frunze,
unde melcu'-n spate cară
două-trei idei obtuze.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Moarte,
unde dalta-n piatră ară,
unde peștii-au solzi de foc,
unde-i zi și nu e seară
în al păsărilor cioc.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul Mării Roșii,
unde singura povară
fie punctul cardinal,
unde să culeg o pară
din scheletul de coral.
mă îndepărtez de vară,
ca de țărmul unei Mări,
unde pică din cer ceară,
unde vreascuri înverzesc,
unde sub o lună clară,
fiară, să te îmblânzesc!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre verde
- poezii despre seară
- poezii despre roșu
- poezii despre păsări
- poezii despre negru
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
Perseverență
îmi îndrept atenția spre un destin profetic
vreau să se întâmple minuni în univers
rupturii de viață am să-i cos un petic
de nuanță albastră scoasă dintr-un vers.
îndepărtez riduri la salonul cosmetic
nu mă las ispitită de înger pervers
timpul de relaxare este mereu poetic
sub influența stelei din cerul divers.
împletesc romantismul din spectrul genetic
sentimente seci spre fericire au convers
alfabetul dragostei vibrează frenetic
departe, departe de timpul advers.
îmi îndrept atenția spre un destin profetic
rugându-mă să se întîmple minuni în univers.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre poezie, poezii despre îngeri, poezii despre stele, poezii despre romantism, poezii despre relaxare sau poezii despre perseverență
Farfuria aceasta de aer a zilei
Indiscutabil
cu o imaginație primăvăratică
îmi spăl ochii
în surâsul frunzelor jucăușe
când
vântul bate printre crengile de nuc
de la geam
și-mi
reâmprospătez memoria
cu
verdele lor viu
până în umbra dintre mine
și palma vântului ce le
leagănă ușor în
floarea zilei
un pireu de cuvinte ni se
servește în
farfuria aceasta de aer a zilei
împletită cu secunde
ni s-au
topit în palmă cuvintele
ca o privirea întoarsă spre zi
când norii
ne flutură din mâini într-un salut
până în lacrima cerului
umezindu-ne
și ochii
și pașii
poezie de Ioan Daniel Bălan (8 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vânt, poezii despre cuvinte, poezii despre secunde, poezii despre primăvară, poezii despre ochi, poezii despre nori sau poezii despre mâini
Suflu optimist
zâmbetele înfloresc sub cărunte tâmple
curcubeul din mine prinde o tentă roză
magia din noapte vreau să se întâmple
stele s-au gătit cu straie de vâscoză.
ca un copil mă bucur de lucrurile simple
visele sunt fluturi pe dalbă tuberoză
zâmbetele înfloresc sub cărunte tâmple
curcubeul din mine prinde o tentă roză.
fântâna cu doruri cu lacrimi se umple
nutresc din fericire o optimă doză
strecor prin sită gândurile multiple
să nu așez în versuri starea de nevroză.
zâmbetele înfloresc sub cărunte tâmple
curcubeul din mine prinde o tentă roză.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre visare, poezii despre tuberoze, poezii despre trandafiri, poezii despre roz sau poezii despre păr cărunt
Căzut din cer
Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.
Ochii adorm obosiți
și mâinile
caută (cu disperare) întregul.
Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputință să înțeleg ce vor...,
și fug.
N-am nici sânge atât de albastru,
să-și aducă aminte că sunt
vița unui neam
căzut din cer cu îngeri.
Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre sânge, poezii despre sperieturi sau poezii despre somn
Mă simt ca marea, uneori calmă, când îmi trăiesc liniștită viața, alteori în furtună, când aș vrea să-i îndepărtez pe toți, și să rămân singură, cu țărmul meu...
citat din Alda Merini
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață
Uneori mă îndepărtez de mine
Peste un timp o să ies la lumină,
nu-mi place să-mi las adevărul
să se piardă-n mulțime.
Aproape-n fiecare zi rup câte un gând
și-l arunc în urmă zâmbind,
încerc altul cu ideea de pasăre
ce mă face să privesc spre cer.
Uneori mă îndepărtez de mine
căutând la alții un rezultat palpabil
și-mi doresc să valorific ocazia
prin adâncirea cunoașterii interioare.
Îmbrac rănile în cuvinte care mângâie
pentru a uita de suferință
și de a reface acel potențial din trup
care vindecă și apoi uită.
Tot ceea ce provoacă râsul
e modul de a te elibera de traume,
de a te regăsi în persoana iubită
cu nebunia de la începuturi.
Cu dragoste poți îndepărta singurătatea
și-ți înfășori trăirile cu ale celuilalt,
de parcă nimic nu s-a întâmplat
porțile bucuriei rămân deschise.
Lumina e aceeași pentru tine,
poți urca nestingherit în sferele înalte
fără să-l atingi pe Dumnezeu
decât cu ruga de a rămâne om.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre iubire, poezii despre înălțime, poezii despre început, poezii despre suferință, poezii despre singurătate, poezii despre râs sau poezii despre religie
Verde crud
Verde crud, verde albastru
se leagănă-n zborul auriu al Soarelui
zdrobind mări și lacrima aurie a lacului
verde ce mă înconjoară, mă urcă
îmi place să zbor,
rezemată de mirosul petalelor roz
spre verde rouă, spre divin,
ținându-mă de mână cu raza
ce coboară din Răsărit verde,
verde crud, urcă-n zarea plină cu albastru
și cerul deschis plin de mine, de voi, de noi
zbor, verde crud, albastru și mândru Soare
frumoase drumuri în cer și pe Pămînt
pline de viață și de moartea albastră
a nimfelor din vis!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre albastru, poezii despre Soare, poezii despre rouă sau poezii despre mândrie
Parfum de zăvoi
Revin amintiri cu parfum de zăvoi,
copilul din mine-mi apare în vis
ajungem deodată, mirați amândoi,
pe-o umbră de karmă-n vrăjit paradis.
În suflet aducem păduri seculare,
poieni de poveste apar din neant,
la margini de codru, o zână călare
privește spre noi cu un aer distant.
Fiori mă cuprind, văd fosta iubită
cândva dispărută pe aripi de vânt,
sedusă de-o vorbă nespusă venită
din umbra amară a unui cuvânt.
In urmă lasa doar o vrajă pustie,
cernută din cosmos pe anii în zbor,
și plânsul uitat într-o toamna târzie
în ploaia căzută cu lacrimi de dor.
Dar iată că visul deodată se curmă,
în poarta uitării ajung doar tăceri,
iar zâna rănită, lăsată în urmă,
dispare în cutele zilei de ieri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre păduri, poezii despre tăcere, poezii despre trecut sau poezii despre toamnă
Nuanță de gri
Nuanțele de gri sunt singurele umbre
Ce dansează sălbatic în calea ochilor,
Dorind să ascundă culorile curate,
Cerșesc grăbite atenția mea totală.
Infinitul curcubeu de nuanțe închise
Mă acaparează și mă izolează,
Creând pentru mine în abisuri
Un amestec de tristețe supremă.
Îmi măsoară apoi adâncimea tristeții
Cu o nuanță de gri metalizat,
Iar sălbaticul rânjet de mândrie
Mă face să cred că a reușit.
Intensitatea de gri asupra ființei mele
Îmi trezește neîmplinirile trecute
Și dorind să se sfârșească mai repede,
Îl rog să pregătească nuanța fatală.
Îmi închide cu nuanțele accesul spre viitor
Și izbindu-mă furios într-o fundătură,
Se năpustește exaltat din umbra griului
Spre jalnica și sumbra mea făptură.
Simt cum un gri nesfârșit mă străpunge,
Pătrunde în mine și curge prin sânge,
E parte din mine, îl simt peste tot,
Se face comod și așteaptă să mor.
Văd cerul senin acum când sunt mort
Și o liniște dulce mă îmbie la somn,
Din ape spre cer se ridică în zori
Frumos curcubeul plin de culori.
poezie de Vasile Șerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori sau poezii despre prăpăstii
Știe tot pământul
Adie vântul,
Soarele străluce,
Pe mine gândul
Spre tine mă duce.
Adie vântul,
Pomii au înflorit,
Știe tot pământul
Cât noi ne-am iubit.
Vreau pe-o adiere
Să ajung departe,
De-a ta mângâiere
Să am iarăși parte.
Vreau să fiu o rază
Să îți ating chipul,
Iar tu a mea oază
Ce oprește timpul.
Vreau din nou iubirea,
A noastre inimi pure,
Vreau să-ți văd privirea,
Iubirea ta să-mi jure.
poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre oaze, poezii despre inimă, poezii despre gânduri, poezii despre flori sau poezii despre copaci
Unghi vizual (Brâncușiană)
Merg spre "Poartă" și nu-mi pasă,
Am statutul definit,
Mă îndepărtez de "Masă"
Și mă-ndrept spre "Infinit"!
epigramă de Simion Cătău din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre infinit sau epigrame despre Constantin Brâncuși
Noblețea mă face să mor de rușine, când mă apropii de un om și mă îndepărtez de mine.
aforism de Aculin Levitzki din Flori de spirit (2015)
Adăugat de Aculin Levitzki
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre rușine sau aforisme despre moarte
Las cuvintele să-ți descrie
Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.
Las cuvintele să-ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.
În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc să mă mântui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre schimbare, poezii despre mântuire, poezii despre muguri, poezii despre fructe sau poezii despre dorințe
Nimic nu voi pierde
mă îndepărtez de țărmul iubirii
pe mările liniștii
cu vântul în pânze
spre portul uitării
am părăsit tot ce cunosc îndeaproape
fără să privesc în urmă
doar cu sentimentul căutării drumului
oriunde s-ar afla
cu durerea scăpării din brațele
împământeniri pe veci
și cu dorința
mulțumirii de sine
nimic nu voi pierde
din coloana în care m-am clădit
cu neam cu tot.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre porturi, poezii despre mulțumire, poezii despre durere sau poezii despre cunoaștere
Voluptăți de sânge
izvoarele vieții izvorăsc din voință
învățate cu gânduri ce aprind lumini
misiuni de destin pentru conștiință
dau forță și tărie anilor pelegrini.
nutresc în somn în vis în întristare
să ajung cu versul până la Dumnezeu
să-i fiu în nopți stinghere încântare
din înțelepciunea unui străvechi tezeu.
coexistență ciudată cu versul trăiesc
îmi cresc aripi de înger plin de fericire
curgeri spontane de viață mă împlinesc
un clește de foc mă strânge-n simțire.
voluptăți de sânge pe inimă cresc
plăceri dezlănțuite din marea iubire.
poezie de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune sau poezii despre învățătură
Judecata ne îmbolnăvește și ne îndepărtează. Iubirea și acceptarea ne vindecă și ne apropie. Când judec alt om mă îndepărtez de sursa problemei din mine și astfel îmi fac mie rău. Cei care ne provoacă suferință ne sunt și cei mai buni profesori. Spune-mi cum vezi oamenii și lumea și vei avea o hartă foarte exactă a traumelor, rănilor și suferințelor din sufletul tău. Dacă Dumnezeu ar judeca, nu ar fi decât un reporter la Can Can. Când iubesc, iert și accept laturile din mine care sunt furia, stagnarea, ignoranța realizez poate pentru prima dată că nu e ușor să fii om, că nu poate fi totul perfect, că uneori rănile trecutului și greutățile prezentului sunt greu de dus așa că ce ar fi să am compasiune față de mine?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suferință, citate despre iubire, citate despre trecut, citate despre superlative, citate despre suflet, citate despre religie, citate despre profesori, citate despre prezent sau citate despre perfecțiune
Nutrind idealuri
trăiesc ca gânditorii la suprafața vieții
cu sita-nțelepciunii cern minciuni de adevăruri
substanța pasiunii mă poartă spre poeții
care sunt pentru lume înmiresmate săruri.
dependență psihică de versuri de opal
noaptea nu dorm sorb lumini de la stele
inexplicabil și ciudat cu simț senzorial
se limpezesc ca ploaia mirările mele.
despic timpul în patru ca un filozof
anotimpuri de speranțe le aștern creații
îndepărtez suspinul, netrebnicul of
poemele luminii să urce-n constelații.
nutresc la idealurile timpului teozof
lucidități creștine să scriu cu inspirații.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre idealuri, poezii despre ploaie sau poezii despre noapte
Surâsul tău
Surâsul tău îmi face bine,
Cristalele îți prind din zbor,
Trec dinspre tine înspre mine,
Ca apa rece le ador.
Ești un izvor de sănătate
Mă vindeci cu privirea ta,
Îmi ești frumosul dintre toate
Cele ce-au fost în viața mea.
Îmi ești ca setea dimineața,
Îmi ești ca roua pentru flori,
Îmi ești în cartea mea, prefața,
Îmi ești cea vie din culori.
Ești pasul meu spre fericire,
Ești gândul nopții și-l cuprind,
Ești visul spre o împlinire,
Și mâna ta vreau să o strâng.
Surâsul tău trăiește-n rime
În fiecare zi îl chem,
Alungă nopțile nebune
Singurătatea ce-o blestem.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate
Pentru ca teatrul să însemne din nou pentru mine ce a însemnat adică însăși existența mea, modalitatea de a cunoaște ce-i împrejurul meu, de a mă exprima, de a comunica, de a mă face înțeleasă, de a iubi trebuie să mă îndepărtez de el.
citat din Coca Bloos
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre teatru, citate despre informații, citate despre existență sau citate despre cunoaștere