Vin şi apă

Tata Noe avea fermă de struţi şi de alte păsări, în stil mare,
El mânca oul cu polonicul dintr-o cupă cât o căldare;
Supa lui era Supă de Elefant, iar la cină peştele, un caşalot,
Dar oricum toate erau mici comparate cu coteţele din arca lui, socot;
Noe mai mereu spunea nevestei când se aşezau la masă,
"Câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
S-au rupt zăgazurile slavei şi apele au năvălit, căzând cum cade un perete,
Iar stelele de pe cer au dispărut ca bulele de aer din chiuvete,
Oceanele s-au umflat până în gâtul iadului, să-l astâmpere de sete.
Iar Noe, privind în sus: " Se pare că iarăşi plouă zdravăn, pe-îndelete,
Varful Matterhon o fi acum pe fundul mării, o biată creastă joasă;
Mie, cât timp nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă."
Dar tata Noe a păcătuit, ca şi noi, de altfel; a umblat pilit pe drum
Până când, drept pedeapsă, a început o secetă cumplită – cum, necum,
Nu se găsea strop de vin prin crâşme ori biserici, nici măcar de-împărtăşit,
Pentru ca Blestemul Apelor a secat toată seva fructului oprit:
Se afla apă numai pe altarul Celui Prea Înalt şi pe-a Episcopului masă,
Dar mie, câtă vreme nu intră-n vin, unde se duce apa chiar nu-mi pasă.

poezie celebră de G.K. Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pasă

Nu-mi pasă că nu ştiu unde eşti,
Căci de voi vrea, prin noaptea de mătase,
Te-oi căuta prin versuri şi poveşti,
Şi te-oi găsi prin amintiri frumoase.

Nu-mi pasă că tu eşti departe,
Căci eu ca-ntr-un căuş de palmă,
În inimă te port mereu, deoparte,
Deşi ispitele necontenit dau valmă.

Nu-mi pasă că nu sunt lângă tine,
Căci eu te văd când închid ochii strâns,
Şi nimeni n-o să afle despre mine,
De câte ori de dorul tău am plâns.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearta dintre inima şi trupul lui Villon

- Ce-aud? - Eu sunt! - Cine? - Inima ta,
Ce mă mai ţin doar într-un firicel:
Licoare n-am, nici vlagă a bătea,
Văzându-te retras şi singurel,
Trist, alungat la colţ ca un căţel.
- De ce-s aşa? - De viaţa ta şucheată.
- Ce-ţi pasă ţie? - Port durerea toată.
- Dă-mi pace! - Cum? - A cugeta mă lasă.
- Când va fi asta? - Când oi creşte-odată.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Ce gânduri ai? - Să fiu om de valoare.
- Ai împlinit treizeci! - Cât un catâr, şi ce!
- Păi eşti copil? - Ba! - Mi se pare
Eşti apucat! - şi cum, de gât ai vré?
- Nimic nu ştii! - Ba ştiu de musca-n lapte e,
Ce-i alb de ce e negru osebesc.
- Ce, asta-i tot? - Ia vezi că mă zburlesc,
Şi iar ne hărţuim de eşti ciudoasă.
- Eşti chiar pierdut! - O să mă opintesc.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Eu am mâhnirea; chinu-i pentru tine.
Dacă erai un biet netot, zevzec,
Te-aş fi iertat, hai, treacă de la mine.
N-ai griji: bun, rău, la tine se petrec,
Ţi-e capul bolovan ori tare sec,
Ori vrei să dai onoarea pe nesăbuinţă!
Să-nveţi din asta, nu ai trebuinţă?
- De toate oi scăpa, întins pe masă.
- Doamne, ce alinare! - Câtă elocinţă!
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- De unde ăst necaz? - E nenorocul care
Însuşi Saturn mi-l puse în boccea,
Ursita când mi-a scris. - Prostie mare!
Stăpân pe soartă eşti, nu sluga sa,
Cum Solomon în cartea lui scria:
"Stau în a celui înţelept putere,
Şi zodii, şi planete, după vrere"
- Rămân cum sunt, ursita mi-e aleasă.
- Ce spui tu? - Zău, credinţa-mi cere.
- Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

- Vrei să trăieşti? - Domnul să-mi dea putinţă!
- Îţi trebui... - Ce? - Mustrări de conştiinţă,
Lectură multă. - Ce? - Cărţi de ştiinţă.
Lasă smintiţii! - Oi mai vedea eu, lasă...
- O să ţii minte? - Dacă-mi dau silinţă.
- Nu sta până când dai de suferinţă.
Altcé nimic nu îţi mai zic! - Nu-mi pasă!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ce faci acum

Atunci când ai plecat eu am ramas un pic "senil''.
M-am pierdut, hai să recunoaştem, m- am pierdut pierdu-te...
Si tu?
Ah!.. Nu, scuză-ma, eu nu te-am întrebat dacă şi tu ai suferit,
Era un ce mai faci, chestii din astea...
pe scurt, un ce faci acum?
Ce faci acum, acum si chiar acum, ce faci chiar acum?
Nu-mi pasă ce faci în viaţă, eu nu mai sunt în viaţa ta, ce crezi că-mi pasă?...
Cu siguranţă faci atât de multe lucruri frumoase,
dar pentru mine contează acum, acum îmi pasă...
Acum, chiar acum în acest moment.
Pentru ca eu acum mă gândesc la tine făcându-mi rău...

poezie de Charles Bukowski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dean, dacă acest demon le-a ucis pe mama şi pe Jess, iar tata încearcă să-l prindă, atunci noi trebuie să fim acolo. Trebuie să-l ajutăm.
Dean: Tata nu vrea ajutorul nostru!
Sam: Nu-mi pasă.
Dean: Ne-a dat un ordin.
Sam (pe un ton ferm): Nu îmi pasă. Nu trebuie să facem mereu ce spune el.
Dean: Sam, tata ne roagă să ne continuăm lucrul, să salvăm vieţi, este important.
Sam: Bine, înţeleg, crede-mă. Dar e vorba doar de o săptămână, pentru a afla nişte răspunsuri. Pentru a ne răzbuna.
Dean: În regulă. Uite ce e, ştiu ce simţi.
Sam: Serios? (Dean pare şocat la auzul tonului lui Sam) Câţi ani aveai când a murit mama? Patru? Jess a murit acum şase luni. Cum naiba să ştii ce simt eu?
Dean: Tata a spus că e periculos. Pentru oricare dintre noi. Adică, sigur că ştie mai multe decât noi, aşa că dacă el spune să nu ne amestecăm, asta vom face.
Sam: Nu pot înţelege încrederea oarbă pe care o ai în el. Adică, nici măcar nu-i pui la îndoială deciziile.
Dean: Da, asta face un fiu bun!

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema nu e nici intestinul gros, nici rinichiul, ci viaţa şi moartea. Da, viaţa a fost şi acum uite, se duce, se duce şi eu nu pot să o opresc. Da. De ce să mă amăgesc? Doar este evident pentru toată lumea în afară de mine că mor şi că totul nu e decât o chestiune de săptămâni, de zile, - poate chiar acum. Acu' era lumină, acu' e întuneric. Acu' eram aici, acu' dincolo! Unde?... Eu n-o să mai fiu; atunci ce-o să fie? N-o să mai fie nimic. Şi unde o să fiu când n-o să mai fiu? Oare mor? Nu, nu vreau!

Lev Tolstoi în Moartea lui Ivan Ilici (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea

Vă rog să nu mă mai căutaţi,
mă voi ascunde o vreme într-o privighetoare.
Ştiu că nu e prea arătoasă
precum pasărea liră sau păunul,
dar nu îmi pasă.
Nu îmi pasă că nu are strai ales,
nu are ţinută impetuoasă,
dar trilul ei,
trilul ei e fermecat.

Îl ascult în pădure
dimineaţa, foarte devreme
când alte păsări nu s-au trezit.
Nu îi place să se amestece
în neamul păsăresc fără rost.
Mai cântă şi spre seară,
înalţă triluri până la stele
şi cred că îi cântă lui Dumnezeu.

Nu ucideţi privighetoarea.

poezie de Mariana Dobrin din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a doua venire

mereu mi s-au împlinit presimţirile.
vă vorbeşte un om născut acum o sută de ani
ce speră mereu iubirea să-i facă o rană urâtă
pentru a se întoarce acasă.

nu-mi doream nimic altceva
decât să fiu un copil greu de minţit;
aşadar m-am umflat de plâns.

nici măcar nu puteam să spun că mi-e frică.
sufeream cumplit după apă,
iar apa spumega în scoarţa copacilor desfiguraţi de durerea
pe care doar o secetă lungă sau focul ţi le poate produce.

i-am spus unui preot catolic:
mama ţine în cameră tabloul cu tata.
lumina din stradă,
lumina maşinilor ce virează îi schimbă privirea.
uneori este rea,
alteori pare a unui om resemnat cu faptul
că lumea lui e mult prea departe,

deci nu-mi vorbiţi despre iad.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cod

nu-mi pasă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
deasupra lutului dar asta
e o altă poveste
în care alerg spre nicăieri
mă opresc doar atât cât
să-l rog pe Dumnezeu
să-mi asculte inima
în urmă rămâi doar tu femeia - cod
colţul tău e un univers parţial întunecat
iar lumea o arteră pe care se circulă în paralel
ca într-un oraş aglomerat...

nu mi-am dorit niciodată atâtea lucruri
într-un singur loc în care
nu ne-am fi putut îmbrăţişa
ca doi oameni

chiar dacă aş fi murit de două ori aş fi ales
calea înspre tine deşi nici nu ştiu
cât contează o moarte
sau poate
aş fi fost mai frumos şi mai bogat
cu un Dumnezeu dar la ce bun dacă
Dumnezeu m-ar fi creat
din moartea altuia

ştiu că nu mai sunt cel ce am fost
sunt doar o metaforă care îmbracă o stare
iar identitatea mea e un drum imaginar
semnalizat intermitent

oricum nu mai contează...

tu eşti femeia - cod
deşi dormi cu fiecare în pat
nu ţipi nu urăşti şi nici nu iubeşti
ci doar mergi pe o linie continuă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că părinţii mei au încercat mereu să mă convingă să am grijă de bani, dar nu am făcut-o niciodată. Oricum, e foarte uşor să spui că nu îţi pasă de ei câtă vreme îi ai din belşug.

citat din Ransom Riggs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

La chirurgie

Când stau acum întins pe masă
Şi medicii îmi sunt aproape,
Vă spun deschis, că nici nu-mi pasă...
Pe lângă cine-o să mă-ngroape!

epigramă de Vasile Larco din Hohotiera (1994)
Adăugat de Vasile Larco
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ii pasă de mine, cât îmi pasă mie de perete: să nu se dărâme, ca să nu-mi complice viaţa.

Beatrice Vaisman (11 februarie 2022)
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii Mariei

Măria-i o femeie de la ţară
Ce s-a ajuns, şi ştie-acum tot satul
C-o duce bine, chiar şi cu bărbatul,
De când şi-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are şi ea un Merţan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Aşa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia uşor-uşor să prindă rata,
Că, la oraş, deja, o-aşteaptă fata,
Cu banii pregătiţi, să ia maşină.

Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce îşi dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

-La preţul ăsta? Ştii, mai bine lasă!
Ia nu mai fă, cu mine, pe nebunul!
Măgarul e mai bun, iar eu am unul.
E bun şi ăla, iar de el... nu-mi pasă!

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi găsesc perechea

Am prins Luna pe răcoare
Să o-ntreb unde a umblat
La picioare strop de soare
Luna-n pene toată s-a umflat

Mândră ea din nori pe-nserat
Am călătorit în nemurire
Un luceafăr astru m a curtat
El mi-a declarat a lui iubire

Stelele din cer s-au bucurat
Mare zarvă pe Calea Lactee
Carul mare roţile şi-a scuturat
Stele mari şi mici comete

Rochiile de nuntă au îmbrăcat
Eu mă pregătesc din noapte
Voal şi rochia am îmbrăcat
Inerte sunt stelele îndrăgostite

Când covorul rosu voi călca
Să-mi găsesc acum perechea
Fericită până la soare voi valsa
Domnul să vegheze asupra mea

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte...

Adu-mi, Doamne, zori de zi,
lasă-mă să pot trăi
aşa cum mi-oi hărăzi
cu aleasa inimii!
Lasă-mi, Doamne, dimineaţa
când vreau să-ţi ascult povaţa,
zâmbitoare-mi fie faţa
lângă Ileana isteaţa,
iubăreaţa şi glumeaţa!
Nu-mi lua, Doamne, amiaza
până nu dispare piaza
care face pe viteaza
şi vrea să-ntunece raza
în care-mi pun toată baza
să trăiesc cu huhureaza!
Nu-mi da, Doamne, asfinţit
că mai am mult de iubit,
cu nimic nu ţi-am greşit
şi nu merit pedepsit,
poate, doar, c-am nimerit
în locul nepotrivit,
unde nu eram primit
nici ca amant ori iubit,
încât să fiu duşmănit
de prieten sau năimit!
Vreme trece, vreme vine,
eu mă rog, Doamne, de Tine,
să mai trăiesc până mâine,
chiar de duc viaţă de câine
şi-oi mânca coajă de pâine,
să mă laşi să-mi fie bine
cu drăguţa lângă mine
că dragostea-mi întreţine
doar cu miere de albine
şi cu flori de mărăcine!
Pentru toate, cât iubesc,
Doamne, Ţie-Ţi mulţumesc
că mă laşi să mai trăiesc!

rugăciune de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Am uitat demult cum arăţi,
Dar poate ochii îţi erau albăstrii,
Părul aprins ca pădurile toamna,
Mâinile mici şi viorii.

Am uitat demult cum vorbeşti,
Dar parcă aveai glasul scăzut;
Mai aud, ca prin vis, o vioară
Îngânând în trecut.

Am uitat cu totul de tine,
Doar un nume rotund mi-amintesc.
Doar obrazul, prea tânăr, pufos
Ca o piersică-n pârg mi-amintesc.

Nici nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă
Dac-ai murit, dacă trăieşti...
Doar o ciudă smintită mă zbuciumă.
Creşti din zăpezi şi mătasă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

Nu-mi auzi strigătul?
Chemarea din inima mea.
Nu-mi simţi lacrima
Pe buza ta.

Nu-mi vezi disperarea?
Îi prea mare distanţa?
Îi prea mult timpul trecut?
Totul pământ, totul pierdut?

Ne temem chiar şi de cuvânt,
De soarele în asfinţit, în amurg.
Confundăm viaţa cu ceva sfânt,
Ne condamnăm la moarte pe rug.

Ne pierdem chiar şi acum,
După atâta timp trecut.
Ne mulţumim cu o clipă
Şi zburăm pe o aripă frântă.

Ne lăsăm duşi de destin,
Ne îmbătăm din cupa plină de venin.
Chiar şi când cerul ne cheamă,
Când totul pare senin.

Doar noi doi lipsim din ceata de îngeri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte înafara fiinţei

nu nu sunt supărăcios şi nici
impulsiv nu sunt deşi aş putea
să lansez înjurii sau alte cuvinte
teleghidate din mine
în astfel de cazuri
am descoperit că
e mai bine să mimez tăcerea
şi să privesc în vieţile altora
precum Dumnezeu
chiar dacă gestul pare să fie
doar o simplă piesă de schimb
m-am hotărât să nu mai cred
în surogate şi nici în gesturi
ambalate frumos
atâta timp cât viaţa
va rămâne o rană dezinfectată cu alcool
dar nici în liniştea proptită de colţ
ca un beţiv provincial care-şi
îndeasă privirea în sticla cu vodcă

nu cred...

oricum nu-mi pasă ce va crede lumea
foarte posibil şi cu multă insistenţă
mă va arăta cu degetul şi
va coborî în mine
ca într-un puţ părăsit
aşa că nu-mi rămâne decât
să caut alte refugii sau
să rămân chircit în
scobitura nopţii până iese
din depou prima locomotivă
dimineaţa devreme când lumina
nu este conectată la zi
şi să mă duc...

nu mă va recunoaşte nimeni

voi călători până în ziua în care
voi învăţa să trec printre oameni

şi în sfârşit poate mult prea târziu
îmi voi suspecta liniştea de trădare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să-ţi laşi eul deoparte şi să faci ceea ce se cuvine pentru un rol. Întotdeauna am fost dornic să fac asta. Chiar nu-mi pasă cum arăt atâta vreme cât se potriveşte cu ceea ce lucrez.

citat din Michael Welch
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă cu ochi

Cade noaptea azi pe stradă
Şi-aleargă pe trotuar
Toţi din jur ca să o vadă
Scăpărând dintr-un amnar

Cade noaptea şi-n balcon
Lipită doar de pereţi
Şi duce al iernii zvon
Chiar de el să te agăţi

Şi pe stradă noaptea cade
Până aici în Mănăştur
Iar cuvântul tău ne arde
Chiar şi-al lunii chip azi pur

Urcă noaptea pe perete
Chiar pe blocuri urcă acum
Şi pe vânt îl ia de plete
Să n-o bată nicidecum

Nu mai plouă dar cu ochi
Pe afară prin oraş
Doar pe alăturea prin gropi
Mai supin-un copilaş

Ne zâmbesc pe ceruri stele
Când păşim pe bulevarde
Oglindind lumini din ele
Un foc ce inima-ţi arde

Iată Clujul în trăsură
Parcă noaptea l-a furat
Ne mai dă ce se îndură
Înc-un zâmbet ne-a lăsat

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!