La est de oraş

Captiv în birou de-a lungul întregului an,
Am ieşit din oraş, dorind să fiu liber în dimineaţa asta
Acolo unde sălciile dau un înţeles vântului
Şi unde dealurile verzi mai uşurează grijile lumii.
Mă odihnesc sprijinit de un copac
Sau hoinăresc în amontele şi în avalul fluviului.
... Ceaţa a umezit iarba frumos mirositoare;
De undeva, un porumbel îşi cheamă perechea.
... În liniştea din jur mintea îşi găseşte pacea,
Dar, încărcată de griji, devine curând iarăşi alertă...
Aici, într-un sfârşit, îmi voi construi o cabană,
La fel cum a făcut Tao Qian, în vremurile de demult.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde ea se temea să pună piciorul, el se năpustea cu toată repeziciunea. Acolo unde ea se şovăia şi îşi făcea mii de griji înainte de-a trece la fapte, el trecea mai întâi la fapte şi apoi îşi făcea griji, dacă îşi făcea vreodată griji.

Elif Shafak în Cele patruzeci de legi ale iubirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneş
Şi-aştept să văd cum e să stai... mai mult...

Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Şi nu voi mai privi nici timpul,
Şi voi avea o altă ocupaţie... să trândăvesc...

Gândesc...
Ca un copil ce-şi uită jucăria
Şi nu mai ştie cine e
Aş vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...

Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale şi mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu ştiu unde...

Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...

Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Şi totul va fi ca şi nou
Iarăşi de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există singurătate

Nu există singurătate acolo unde un om

sapă sau fluieră sau îşi spală mâinile.

Nu există singurătate acolo unde un arbor

îşi clatină frunzele. Acolo unde o albină

găseşte o floare şi se opreşte,

acolo unde un pârâu oglindeşte o stea,

acolo unde - cu buze sfinte ţinându-se de pieptul

mamei sale -

doarme un prunc, nu există singurătate.

poezie de Nikiforos Vrettakos din Odele Mării Egee (1990)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao este vid creator, dar acţiunea sa este fără de sfârşit. Este un abis esenţial unde se poate vedea izvorul tuturor energiilor şi fiinţelor lumii. Îşi îmblânzeşte duritatea, se desface din haos, îşi temperează strălucirea, se identifică celor mai mici atomi. O! Neprihănire! Fiinţarea sa este veşnică. Nu ştiu al cui fiu ar putea să fie. El este mai dintr-un început decât însuşi Domnul Cerurilor.

Lao Tse în Tao Te King, 4
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnindu-mi prietenul, pe Feng Shu, în capitală

Sosind de undeva din est, mă vizitezi,
Cu urmele ploii din Baling încă pe hainele tale;
Te întreb pentru ce ai călătorit până aici;
Îmi spui: " Să cumpăr un topor pentru tăiat lemne în munţi."
... Ascunşi în adâncul negurilor inflorescente,
Puii de lăstun ciripesc lipsiţi de griji,
Cum ciripeau şi acum un an, când ne-am despărţit...
Tâmplele noastre sunt mai albe decât atunci!

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo unde mintea nu e încolţită de frică şi poţi să-ţi ţii capul sus,
Acolo unde cunoaşterea e liberă pentru toţi,
Acolo unde lumea n-a fost fragmentată de pereţii înguşti ai caselor,
Acolo unde cuvintele vin din profunzimea adevărului,
Acolo unde străduinţa neobosită îşi întinde braţele spre perfecţiune,
Acolo unde izvorul clar al raţiunii nu şi-a pierdut calea în nisipul mohorât al deşertului obişnuinţelor moarte,
Acolo unde mintea e condusă înainte de ea însăşi în tot mai larga gândire şi acţiune,
Acolo în Raiul libertăţii, o, Tată, acolo să se trezească ţara mea!

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pescarii au plecat

Coca de lemn a bărcii
loveşte uşor
cheiul.

Zgomotul valurilor
de-a lungul
ţărmului.

Cioburi de sticlă
sclipind deasupra apei.

Departe, dealuri creionând orizontul.

În cabană
mama şi tatăl
se odihnesc.

Copiii nu mai sunt aici.

Au carierele şi casele lor
în locuri îndepărtate.

Ei îşi amintesc barca.

poezie de Richard Provencher, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem pentru un eremit taoist

S-a făcut frig astăzi în birou;
Deodată mă gândesc la prietenul meu de la munte,
Strângând în vale lemne pentru foc
Sau fierbând pietre albe pentru cartofi, acolo în cabana lui...
Aş dori să-i fi putut duce o cupă cu vin
Pentru a-l mai înveseli în furtuna serii;
Dar frunzele căzute s-au aşternut covor pe creastă,
Cum aş putea eu vreodată să-i mai găsesc urmele?

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşii

Nu ştiu unde îşi au cuibul pescăruşii,
unde îşi găsesc ei pacea.
Eu sunt asemenea lor,
într-un zbor continuu.
Viaţa o ating
precum aceştia, apa la prinderea hranei.
Şi, asemenea lor, iubesc liniştea,
imensa linişte marină,
dar destinul meu este să trăiesc
dansând printre furtuni.

poezie celebră de Vincenzo Cardarelli, traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Genele risipite în vise uitate se deschid spre albul vieţii

Aici este adevărata viaţă
aici ursoaica îşi apără puii abia ieşiti de la iernat
aici cerboaica sărută pământul cu plecăciuni nesfârşite
iar acesta îi răspunde cu seva lui verde hrănitoare
aici vulturul deschide harta lumii sub aripile sale
căutând să o cuprindă sub ochiul şi mintea lui cea ageră

Aici si acum
cea mai firavă şi neajutorată "fiinţă",
ghiocelul
este lăsat de spuma iernii să îşi recite timid poezia de primăvară

Aici şi acum,
iarăşi,
am renăscut cu toţii de sub aripile încremenite ale nopţii
unii mai albi, alţii mai plini de compasiune ca altădată

Viaţa este un joc lăsat de Sus la picioarele noastre,
de noi depinde cum călcăm
unde păşim
când ne oprim
ca să putem la sfârşit
să privim cu inima împăcată apusul,
ultimul...

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde mintea nu se teme

Unde mintea nu se teme şi fruntea este ţinută sus;
Unde drumul cunoaşterii e liber;
Unde lumea nu este fragmentată de înguşti pereţi domestici;
Unde vorbele vin din adâncimea adevărului;
Unde truda-şi întinde neobosită braţele spre perfecţiune;
Unde râul limpede-al raţiunii nu se pierde-n deşertul trist al rutinei mortale;
Unde mintea este îndrumată de Tine-n deschiderea largă-a gândului şi-a acţiunii –
Acolo, în acel paradis al libertăţii, O, Tată al meu ceresc, trezeşte ţara mea.

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul Stânii

Privesc în sus spre zarea albastră,
Iuţesc din nou paşii spre coastă,
Văd din drum tufele de zmeuriş,
Cu boabe roşii zâmbind pe furiş.

Dimineaţa aerul e proaspăt,
Ascult al pădurii dulce freamăt,
Ca lumânările în vârf e-o stea,
Molizii din stânga au vârsta mea.

Pârâul Stânii curge la vale,
Sar peste buştenii din cale,
Înguste poteci drumul îmi întreţes,
Gâfâi de zor, dar nu am de ales.

Colegii sunt cu mult în faţă,
Iuţi de picior în urmă mă lasă,
Trece timpul şi din nou îi zăresc,
Ajung la ei, demult se odihnesc.

Dispare drumul, vine o coastă
De nu mai văd nici zarea albastră,
Panta e mare, cu dulcele ei stil,
Acoperiş al casei, loc umil!

Îmi alunecă piciorul mereu,
Înfig degetele instantaneu
În pătura de ace şi humus,
De nu mă caţăr bine... m-am şi dus!

O creangă îmi scoate pălăria,
Constat că se strică jucăria,
O să am de mers iarăşi în vale,
Alunec pe fund? Ce relaxare!

Când iarăşi pe creastă am ajuns,
Constat că sunt al naturii supus,
Pădurea, ea e frumoasă mereu,
De-ţi curge sudoarea, muncind din greu!

Mă apuc de treabă cu colegii,
Pe aici nu prea ajung moşnegii,
Suntem la marcări în răritură,
Roată, pe limite dăm o tură.

În sfârşit ajung pe un mic platou,
Văd aici un lucru nou.
Un oval şi două labe de urs,
Mă odihnesc şi eu, timpul s-a scurs.

De mergi o oră eşti la Lăcăuţi,
De la Matepal poteca înfrunţi,
Găsim borna ajungând pe culme,
Avem şi semnal, vorbim oriunde.

Trece timpul şi se face seară,
O să ajungem la cabană iară,
Alerg din nou prin pădurea deasă,
Constat iarăşi că viaţa-i frumoasă!

Colegii din faţă nu îi zăresc,
Strig după ei, dar singur mă trezesc,
Fug, că nu mă lasă panta să stau,
Să ajung la drum, doar atâta vreau.

Colegii înşiraţi pe un buştean,
Îşi trag sufletul, e lucru uman,
Iar după ce şi eu m-am odihnit,
La vale, pe drum din nou am pornit.

Iar apar tufele de zmeuriş,
Au bobul mare, sus lângă desiş,
Sunt savuroase şi gustul cere,
Să guşti mereu, cu plăcere!

La cabană unde suntem cazaţi,
Suntem foarte bine trataţi.
Nu-i robinet, dar e apă de izvor
Şi în Bâsca Mare, te speli uşor.

Se înserează... mergi la culcare,
Nu e curent... pe noi nu ne doare!
Dimineaţa devreme ne sculăm,
Pe coastele dragi, iarăşi să umblăm!

poezie de Toth A. Arpad din Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului (aprilie 2013)
Adăugat de Toth A. Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul pământului

Un “petic” de pământ mi-a mai rămas în sat
Si multe amintiri pe care nu le pot uita,
De şi eram copil, când am plecat,
Toate au locul lor în mintea mea.

El este cel care, deseori mă cheamă
Să mă întorc în satul meu natal,
Să-l ar, să-l îngrijesc, că tare-i este teamă
Că va pierii arid, acolo sub un „deal”.

-Bătrânii au murit demult, de-atuncia sunt„orfan”,
Urmaşii lor sunt „domni” şi hoinăresc prin ţară,
Eu am rămas aici şi-aştept din an în an
Să vii să mă cultivi, să nu fiu de ocară.

Imi amintesc desigur, erai un tinerel,
Când alergai desculţi, în dimineţi cu rouă
Şi te jucai cu „lopta”, cu Mihai „Berbecel”,
Când o păşteai pe „Mojar” şi oiţe vreo nouă.

Sau când pocneai cu biciul, la două vaci bătrâne,
Ce înhămate-n jug, trăjeau un car cu fân
Şi alte „întâmplări”, ce veşnic vor rămâne
Precum şi eu acelaşi, dar... fără un „stăpân”.

Ţăranii au dispărut, s-au dus care-n „cătrău”,
Îşi caută norocul mai mult pe la oraş,
Ici-colo câte unul, mai trec prin „Făgădău”
Si pun „ţara la cale”, să facă nişte „paşi”.

Dar... prea puţini se-ndură să are un ogor,
Să semene, să sape, să crească un „mălai”
De-aceia, măi Cornele ! Eu mă sufoc şi mor,
Nu pot răzbi cu „lenea”, şi „iugăre” de scai.

-Te înţeleg prea bine, pământ din rocă şi din lut,
Cu câtă nostalgie îţi aminteşte de mine,
Deşi atâtea „vremuri” şi ani ce au trecut
Tu dai viaţă „lumii”, tu „plămădeşti” destine.

Pe umerii tăi „veşnici” şi eu am zbenguit,
Prin iarba cea pufoasă sau pe ogorul dur,
Apoi... am dat cu sapa, recolte-am pregătit
Şi ele au fost mănoase, că, ai sufletul pur.

Eu îţi percep durerea şi glasul ce mă cheamă,
Dar anii au trecut şi am un alt destin,
El este mai puternic, de nimeni nu e teamă,
De aceia îmi port „crucea”, cât paşii mă mai ţin.

O să revin totuşi, poate... la primăvară,
Să văd cum creşte iarba, cireşii cum rodesc,
Dacă voi fi-n putere, mă voi întoarce iară
Pe acest pământ ce-i sacru, de aceea îl iubesc.

De fiecare dată voi urca şi poposi pe „Grui”,
Acest dâmb ce . . . pentru mine-i „sfânt”,
Să mă închin, să las o floare, la crucea tatălui,
Pe care s-o stropesc cu lacrimi, să crească pe mormânt.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde Dumnezeu îşi are biserica, diavolul îşi va construi capela.

proverbe spaniole
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecând cu literaţi în reşedinţa mea oficială într-o zi ploioasă

Afară sunt însemnele, reprezentând autoritatea,
Dar înăuntru sunt norişori de arome, ore liniştite.
Vânt şi ploi, venind dinspre mare,
Au adus răcoare deasupra şi în jurul lacului,
Alungând zăpuşeala înăbuşitoare
Din pavilionul unde s-au adunat oaspeţii mei.
... Deşi stânjenit de înalta mea poziţie oficială,
Într-o vreme când oamenii de rând duc o viaţă nefericită,
Încercăm să alungăm un pic grijile
Şi să ne simţim ca între prieteni, bucurându-ne de peisaj.
Cu toate că pe masă nu se află peşte şi carne,
Fructe şi legume sunt din belşug.
... Ne înclinăm, ne luăm cupele cu vin,
Ne concentrăm atenţia spre poezii minunate.
Când mintea este înflăcărată, corpul devine uşor
Şi are sentimentul că ar putea pluti în vânt.
... Suzhou este un centru faimos pentru literatura lui;
Iar voi, scriitorii, veniţi aici,
Sunteţi dovada că numele ilustru al unui ţinut
Este dat de lucruri mai de preţ decât averile.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un şuvoi de apă verde

Am navigat pe Fluviul Florilor Galbene,
Purtat de curenţii verzi ai canalului,
Făcând o mie de ocoluri prin munţi
Într-o călătorie de mai puţin de treizeci de mile...
Torente susură deasupra grămezilor de pietre;
Acolo unde lumina scade printre pinii deşi,
Apele unui pârâiaş vin învolburate cu zgomot de trompetă,
Iar vegetaţia creşte exuberantă pe pragurile fluviului.
... În adâncul inimii am fost întotdeaua la fel de pur
Ca această apă cristalină...
O, să rămân întins pe o piatră însorită,
Aruncând pururi undiţa în unde!

poezie de Wang Wei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf

Aici zace o biată femeie care toata viata a fost a obosită –
A trăit într-un loc unde trebuia să trudească zi de zi.
Ultimele ei cuvinte pe lumea asta:
"Dragi prieteni, mă duc acolo unde
Nu se matură, nu se spală, nici nu se cârpesc rufe
Şi unde totul este exact aşa cum îmi doresc –
Pentru că acolo ei nu mănâncă, nu trebuie spălate vasele.
Nu a plângeţi astăzi în urma mea, nu plângeţi niciodată,
Pentru că de acum încolo nu voi mai munci în vecii vecilor."

epitaf de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut o perioadă în care eram ocupată cu propriile mele probleme şi griji. Apoi, am călătorit în acele zone unde există victime ale minelor de război, am mers pentru prima dată într-o zonă de război şi am văzut acolo oameni care aveau cu adevărat nevoie de ajutor. Cunoşti oameni care nu mai ştiu unde se află părinţii lor sau copiii lor şi care nu au suficientă hrană. Apoi, te trezeşti dintr-o dată şi îţi dai seama cât de norocos eşti şi îţi dai seama că grijile tale nu reprezintă nimic în comparaţie cu problemele acelor oameni. Nu îţi mai faci griji pentru tine, îţi faci griji pentru ceilalţi şi, astfel, evoluezi ca om. Asta m-a ajutat să scap de falsele griji din mintea mea. Şi te face să ai o viaţă fericită.

Angelina Jolie în revista "Psychologies"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de vagabond

Un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie,
Sunt sătul de pietre, de beton şi de tramvaie care hârâie;
Mi-e dor de depărtări, de ce se află dincolo de orizontul mării,
De ţărmuri bătute de furtuni sălbatice, ajunse la capătul răbdării.

O, eu o să dispar de-aici, voi părăsi larma-acestor străzi gregare,
Evadând acolo unde, la catarg, pe vergă se-întinde vela-n soare;
Acolo unde, ancorate, dansează iolele pe val cu prova-n vânt,
O, voi pleca, voi pleca curând, am cu mareea care pleacă legământ.

La început voi auzi cum sună briza mării, cum cântă albatroşii,
Sunetul făcut de brizanţii care de navă se izbesc, voioşii –
Cântecele venind dinspre cabestan şi curgând peste covertă, ape....
Apoi, sufletul meu va şti că sunt unde-am dorit sau foarte-aproape.

Sunt bolnav de-atâtea pietre şi beton, sufletu-mi bolnav, vă zic,
Râvneşte la mările vântoase, verzi, la ţinuturile lui Moby Dick.
Şi voi fugi, voi fugi de zgomotul făcut de roţi, de-a zidurilor râie,
Pentru că un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, la 6 aprilie 1860, încă de dimineaţă, o mulţime considerabilă umplea cheiurile de la New Prrince's Docks; nenumăraţi membri ai corporaţiei marinarilor din oraş păreau a-şi fi dat acolo întâlnire. Muncitorii de la danele din jur îşi părăsiseră lucrul, comercianţii tehghelele lor întunecoase, negustorii magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, care merg de-a lungul zidului exterior al docurilor, îşi goleau la fiecare minut încărcătura lor de curioşi; oraşul părea că nu mai are decât o singură preocupare: să asiste la plecarea bricului Forward.

Jules Verne în Căpitanul Hatteras
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!