Primăvară

Cu ce scop te întorci iarăşi, aprilie?
Frumuseţea nu reprezintă totul.
A trecut vremea când mă puteai face să tac cu rozul
Micuţilor muguri somnoroşi.
Ştiu ce ştiu.
Soarele îmi arde gâtul în vreme ce iau aminte
La spinii şofranului.
Mirosul pământului e bun.
Devine evident ca nu există moarte.
Dar ce semnificaţie ar avea?
Nu numai sub pământ creierii oamenilor
Sunt mâncaţi de viermi.
Viaţa, în sine,
Nu înseamna nimic,
Un pahar gol, un zbor spre nişte scări care duc nicăieri.
Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi îndejuns, în fiecare an, de pe deal,
Aprile
Coboară ca un idiot, bâiguind şi împrăştiind flori.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că sunt numai vara inimii tale, şi nu toate cele patru anotimpuri ale anului.

citat din Edna St. Vincent Millay
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, în inima ta sunt numai vară

Ştiu, în inima ta sunt numai o vară cu flori pe-alei
Şi nu toate cele patru anotimpuri, salba-întreagă;
Iar tu trebuie să le întâlneşti pe celelate trei
Sentimente sau sezoane-n altă parte, dragă.
N-am pe taraba-mi struguri negri, fructe coapte-n coşuri pline,
Nici vorbe înţelepte, nici ţurţuri de gheaţă translucizi;
Totuşi te-am iubit atâta vreme, şi-am făcut-o bine,
Încât mai simţi şi azi parfumul verii în care mă ucizi.
De-aceea spun: O! dragoste, care ca vara treci, şi eu
Trebuie să plec, tiptil printre tăcute violine,
Ca tu să poţi întâmpina alţi fluturi şi noi flori, mereu
Şi iarăşi – când cu-o altă vară o să mă-ntorc la tine.
Altminteri, tu o să-ţi cauţi, nu peste mult timp, sublimă,
Propria vară-n alte ţinuturi sau în altă climă.

sonet de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima condiţie

Lumânarea mea arde la ambele capete
Şi ştiu că nu-o să ţină întreaga noapte —
Dar ah, inamici, şi oh, amici, până-atunci
Dă o lumina bună, caldă peste poate.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt chip

Vremea-nalţă şi râdică,
Vremea face, vremea strică,
Vremea suie şi coboară,
Vremea surpă şi doboară,
Vremea schimbă şi preface,
Şi războaiele şi pace,
Vremea toate răzvrăteşte,
Schimbă şi schimonoseşte,
Vremea pe vericine-nvaţă,
Vremea dascăl şi povaţă,
Vremea din linişte bună,
Face vânturi şi furtună,
Vremea iar după furtună,
Face şi linişte bună,
Vremea bucură,-ntristează,
Suie-n tron şi destronează,
Vremea-nalţă, vremea creşte,
Vremea iarăşi micşoreşte,
Toate sunt de vreme-aduse,
Toate la vreme supuse.

poezie clasică de Barbu Paris Mumuleanu (1825)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat pe ce braţe mi-a stat capul până-n zori

Am uitat pe ce braţe mi-a stat capul până-n zori
Şi ale cui au fost. Nu-mi amintesc – şi basta,
Unde şi ce buze-am sărutat, de-atâtea ori;
... dar ploaia e plină de stafii noaptea asta.
Dincolo de geam se aşteaptă poate un răspuns,
Iar nesomnul din sânge recheamă din trecut
Ecoul dulce-al unor voci nu stinse îndejuns,
Rememorând parfumuri, mirosuri de demult.
Astfel stau iarna singuri copacii pe coline,
Fără-a şti ce păsări i-au părăsit anume,
De ce-n albastrul ochi al bolţii atâta ger e:
Eu nu mai ştiu să-mi chem iubirile pe nume,
Tot ce ştiu e că vara mai cântă-un pic în mine
Şi că, apoi, eu însămi voi deveni tăcere.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de p
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce buze-au sărutat buzele mele, de ce şi unde [What lips my lips have kissed and where and why]

Ce buze-au sărutat buzele mele,
De ce şi unde, am uitat. Ce mână
Mi-a stat sub cap, spunându-mi noapte bună,
Nu ştiu, dar plouă şi stafii rebele
Îmi bat în geam, ca să vorbesc cu ele
Şi-n inimă durere vor să-mi pună
După flăcăi ce nu se mai adună
Să verse-n toiul nopţii lacrimi grele.
Şi-un pom stingher, atunci când iarna vine,
Ce păsări rând pe rând zboară departe
N-are habar, dar liniştea-l frământă;
Nici eu nu ştiu iubiri ce-acum sunt moarte,
Ci doar că vara a cântat în mine
O vreme doar, şi-acuma nu mai cântă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofie

Şi cine eşti tu, încât, dorindu-te,
Să stau de veghe trează nopţi la rând
Rugându-mă să treacă vremea iute
Să te revăd în prag cât mai curând?

Şi cine eşti tu, că-atunci când îmi lipseşti
Locuiesc anotimpuri fără bucurii
Şi implor vântul să-mi bată în fereşti
Cu umbra ta – ascunsă luna-n nori deşi-i.

Ştiu un tip cu mult mai îndrăzneţ decât
Alţi mii de bravi – de pe uscat sau ape;
Şi cine eşti tu, rogu-te, într-atât
Că-n mintea mea alt om nu mai încape?

Dar aşa cum toti savanţii mărturisesc
Căile femeilor ne sunt străine...
Dar cine sunt eu, din toate să iubesc
Cel mai înţelept şi cel mai bine?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără muzică

Eu nu-s de-acord ca inimile iubitoare să fie-închise-n lut profan.
Dar aşa au stat şi stau lucrurile, două capete şi-un pod:
În întuneric intră toţi, cei înţelepţi, cei frumoşi, cei cu suflet diafan,
Împodobiţi cu flori în ora de plecare; dar eu cu asta nu-s de-acord.

Iubiţii şi filozofii se pierd în nicăieri, asemeni, laolaltă,
Devenind bulgăre de ţărână anostă, inertă, insenzitivă.
Rămâne din ceea ce ai fost, din ce-ai ştiut şi ce-ai simţit odată
Doar un enunţ – iar din ce-aveai mai bun, bomboana pe colivă.
Răpunsurile iuţi, tăiose, privirile oneste, surâsul, al iubirii cod
Au dispărut. Sunt azi hrană pentru trandafiri. Cârlionţat şi elegant
Este bobocul. Parfumată floarea. Ştiu. Dar cu asta nu-s de-acord.
Mai preţioasă-a fost privirea ta decât tot balsamul rozelor fragrant.

Jos, jos, jos în bezna fără nici un fel de ai şi nici un fel de am
Coboară cei buni, cei blânzi şi cei frumoşi, într-un nesfârşit exod;
Tăcuţi, se duc toţi, cei viteji, cei inteligenţi, cei plini de şarm.
Ştiu. Dar nu accept deloc. Ştiu, dar eu cu asta nu-s de-acord.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebede sălbatice

Mi-am privit inima,-n timp ce lebede treceau spre sud,
Şi ce-am văzut din ce nu mai văzusem – un străin?
Doar o întrebare în plus şi una mai puţin:
Nimic pe măsura acelui zbor spre-o altă zare.
Inimă-obosită, pâlpâind ca o lumânare,
Casă fără aer, uşa-ţi închid şi plec spre alt destin.
Iar voi, lebede, treceţi din nou peste oraş spre sud,
O, zburaţi din nou peste oraş, în lungi stoluri călătoare!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tandreţe

Abia ieşite din muguri fragede mâini pipăie cerul,
Mângâie vântul, aşa verzi cum sunt,
Şi din înălţimi privesc spre pământ,
Spre locul amintirilor de tot felul;
Strânse în braţe de primele raze de soare,
Ştiu doar că au îmbătrânit într-un timp,
Când anii treceau în alt anotimp
Şi secundele toate se schimbau într-o altă culoare;
Acum, iarăşi tinere, îşi ţin secolele-n spate,
Valsând cu aceeaşi graţie, cum o făceau în trecut,
Chiar dacă braţele, de prea multe flori, le-au căzut
Pe coapsele ierburilor dulci şi înalte!...

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ştiu

Vine o vreme când şi păsările află de moarte,
oamenii ştiu şi se tem
îşi propun prea târziu să trăiască fiecare clipă,
să nu se grăbească
şi să iubească la înălţimea dorinţei,
să nu plece cu visele pierdute-n uitare.

Am trecut cu sufletul prin sitele umbrelor,
prin lumina care te ridică pe creste,
să respiri aerul ozonat al pădurilor de brazi
în anotimpurile despletite frumos.

Timpul îmi împlinerşte toţi anii cu muguri imaginari
ce înverzesc treptat ori se uscă şi pier,
nimic nu se schimbă
pe drumul pavat cu fapte diverse,
unii sunt împinşi în şanţ
de cei grabiţi spre iad.

Viaţe nu se dă la o parte, îţi scapă din vedere
ca şi dragostea uneori
şi apoi este prea târziu pentru tot.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centura de siguranţă

de la o vreme încoace
toate se precipită
Soarele spre faţa nevăzută a planetei
râurile spre evaporare
muşuroaiele de maşini către centrele de casare
insectele către tălpile trecătorilor
componentele materiei spre reciclare
oamenii, ca nişte navetişti ursuzi
între entuziasm şi disperare
către capătul de linie
al sângelui

toate se grăbesc spre nicăieri
cu o viteză pe care nici măcar electrozii
nu ar putea-o percepe
toate aleargă cu o nerăbdare haotică
spre puncte imaginare
spre fatale găuri negre

nu mai există nici măcar o particulă statică
nu mai există levitaţie nici măcar în vise
nu mai există ochi de cer care nu a fost angrenat
de inerţia goanei după efemer

toate accelerează inconştient spre destrămare
spre o inevitabilă ciocnire
de trecut

poemul acesta
este centura mea de siguranţă...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu gâşte

Primăvara nu coboară călare pe nişte
Cai, ci vine pe jos, ca fata care paşte gâşte.
Şi toate lucrurile frumoase din viaţă sosesc
Într-un mod simplu şi cât se poate de firesc.
Dacă vreodată, din necaz sau teribilism smintit
Am spus că-s sătulă de lucruri oneste, am minţit:
Pentru asta ar trebui să fiu blestemată pururi
Cu iubiri gătite-n mătăsuri, c-ale curvelor cururi,
Cu vecini acri şi prieteni capricioşi ca vremea-n toamnă –
Şi cu primăvara sosind în oraş călare, ca o doamnă!

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candelă

Dacă vrei, taie cu cuţitul somnului în două
Jumătăţi plictisul fiecărei zile, dragul meu,
Iar Timpul, acei ani cu care îmi scurtează viaţa,
Îi va recupera de la capătul opus. Nu-i va fi greu.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pură dimineaţa

Pură dimineaţa
Se arată cu soarele la răsărit
Cerul se vede-n oglindă
Ca un tablou de cristal
A mai trecut un veac
Fără odihnă, al nopţii val
În care se pătrunde liniştea
Caii sunt orbi şi eu departe
În galbene culori discrete când, răsărind
Când asfinţind, până la moarte
Mă tot colindă dragostea de tine
Aş vrea să zbor dar tot se fringe a minţii mele
Aur e talaz se aşterne mare,
Contopindu-şi norul în sfere de lumină pe obraji
Râd şi plâng ca în vechea rânduială
Săgeţi spre cer cu trupul de pământ
În ochi privindu-se statuile
Coboară din mit în nemurire spre pământ.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fontaine, Je Ne Boirai Pas De Ton Eau!

Ştiu, aş fi putut trăi-n aşa fel
Încât să fi cunoscut durerea doar:
Fiindcă n-am iubit nici om, nici câine;
Şi nici paralele măcar;
Simţind poate câte-o durere de dinţi din când în când, niţel,
Calmată cu novocaină-n momentul necesar.
Fără-a intra-n relaţii, cu viaţa negociind prin impresari,
Bând un cocktail, purtând haine de ploaie, pariind pe doi dolari.
Trădată de nimeni, mai puţin de-a ceţurilor albăstrime
Susurând sub aripi mari de-aeroplan.

" Fântână,"-am strigat spre apa mută, " Nu voi bea din lichidul tău!"
Mi-i sete şi-aş dori un strop – n-aş înghiţi, mi-aş înmuia buzele, atât.
Iar în vreme ce ochiul trecutului condamnă, atoateştiutor,
Ochiul zilei scrutează-atent, căutând o întâlnire. Şi – ce-i mai rău –
Tinerii sunt deja bătrâni, ei s-au născut cu degetele-încrucişate;
Nu voi primi de la ei niciun ajutor.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate căile omului îi sunt poruncite, în afară de una, cea a desăvârşirii, a sporirii forţei spirituale, a eliberării de trup şi a apropierii de Dumnezeu. Aceasta e singura faptă înţeleaptă din viaţă şi se săvârşeşte numai în momentulul prezentului. Trecutul nu există, el este, ca şi toate raporturile cu lumea, doar material pentru desăvârşire. Nu stabili însă viitorul ca scop al activităţii tale ( este cel mai important lucru pe care l-am înţeles până acum ). Viitorul, imaginea a ceea ce va fi, nu trebuie să existe pentru omul care trăieşte cu înţelepciune. Există numai prezentul, în care pot să înfăptuiesc lucrarea vieţii mele care mie proprie. Ce va ieşi din asta nu mi-e dat să ştiu. Nu mi-e dat să ştiu ce va ieşi pentru lume ( iar oamenii îşi închipuie că pot să ştie asta şi sunt călăuziţi de asta; aici se află principala cauză a vieţii rele a oamenilor ), nu mi-e dat să ştiu ce va ieşi pentru sufletul meu. Aşa că nu trebuie să devenim mai buni sau să trăim o viaţă mai bună aşteptându-ne la răsplată. Şi cât de bine e. Simţi adevărata bucurie a binelui numai dacă nu primeşti nimic în schimb.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!