Salut către necunoscuţi

Păşesc agale străzi şi, aleile, potecă,
Ecran, pe ziduri îmi sunt şcoala, bibliotecă,
Voi cunoscuţii, ai mei necunoscuţi,
Ce mâna vi-o întind, ai mei, cândva pierduţi,
Plecaţi de pe culoare, bănci de clase,
De la adresele, azi numere rămase,
Priviri sub pleoape abia întredeschise,
Scrutind în zare prietenii promise,
Trecute-n gânduri loc de înapoi
Sub teanc de lacrimi, bucurii, nevoi,
Reaşternute, iar, cu mâna peste păr,
Cu gest uitat, ascuns de adevăr,
Ce înviorase o clipă cât o viaţă,
Misterios trecută-n chip, o faţă...
Ce eram eu, ştiut de-o altădată,
Lăsat un vis pe aleea, odat' umblată...

Suntem deodată un cadru dintr-o filmotecă,
Staruri o zi, necunoscuţii de-azi, pe o potecă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul... de noi

Ca umbre, albite în cânepie paloare,
Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire,
Mişcând şovăielnic reala amintire,
Păşesc gânditori... cu mirări de stupoare.

Arar de pasaj pe trotuare prea lungi,
Împiedică mers de pasanţi, tot grăbiţi,
Ce n-au timp, de timp obosit, d-istoviţi,
De-atât singuratic... lacrimi tenul în pungi.

Se opresc câteodată pierduţi de orar
Şi-n firul clepsidrei se anină de-un chip
Scrutind printre pleoape un bob de nisip...
Ce-l lua de pe un trup... pe-o faleză c-un far.

Plecând frunte în jos resemnează visare
Şi agale se îndreaptă spre-o bancă din parc,
Ce odată-i fusese elanul, un arc...
Când dragoste, brusc, întrerupse aşteptare.

Dar nu mai e banca, ce-o ştie de mult
C-avea scrijelire din suflet de-un nume
Şi acum pipăit, cu sfială de lume,
Nu-i simţul ce-a fost... lemnu-i plastic ocult.

Un fluier, deodată, în bătaie de-aripe,
E-un gri porumbel, ce se aşază privindu-l
Cu cap într-o parte, cum şi-l amintindu-l
Din când doi erau... cuplu-n şoapte-ciripe.

O lacrimă grea se prăvale-nspre alee
Şi pasărea întinde din cioc, să o soarbă,
Lăsându-se atins în tremurarea, ca oarbă,
De-o palmă... ce-n zâmbet mângâie femeie.

Pe-un pervaz albit chip şi-o colombă îs în fee...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de noapte

Am întrebat din nou visul azi noapte
Cine-i figura iar necunoscută
Cu care a trebuit să mă lupt parte-n parte
Cu şanse nule, fără glas, tăcerea mută.

Să desluşesc din chipurile prezente
Am tot reîncercat la nesfârşit calvarul;
Că nici nu mă priveau, străine, absente
Şi doar se perindau îmi răscolind stelarul.

Se tot transformă-n cunoscuţi de-o clipă
Şi redevin enigme reci, pasante,
Privindu-se sau ţintind gol cu ochi de sticlă
Şi tot mă hărţuind, pierind pe uşile batante.

În pragul deznădejdii întind mâna
La nimeni, că sunt singur la pedeapsă
Necunoscută, neprobată cum ascunsă-i Luna
Pe partea-i nevăzută, vrând mister să iască...

Şi-mi sângerez mult negru dintr-alt chip,
Târându-mă cu greu pe-o boltă uriaşă
Ţipând din răsputeri, sufocat, mut, stereotip...
Planez cu mintea-mi sfărâmată într-o faşă.

Mi-apare şi sclipire de-adevăr dorită,
Frântură când de-ai mei truchează trupuri
Şi-n disperare ating imaginea izgonită
Sau cred... Că-s iar victima de sinistre trucuri!

Şi mă-ntorc brusc în fadul rece-al zilei
Sfârşit de-o oboseală a gândului trupească
Şi de regretul pierderii imaterialului idilei
Ce-aştept să regăsesc... Dintr-o realitate ştearsă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăcrimată

Cerul liniştit chiar plânse
Cu boabe grele peste sat,
Luceafărul de sus se stinse
În seara când tu ai plecat,

Şi-n urmă ai lăsat durere
Şi amintiri cu suferinţi –
Cum priveam cândva la stele,
Sau poate-n ochii tăi cuminţi.

Zburat-a cu desăvârşire
Tot ce-am iubit şi ce-am visat,
Căci mii de clipe de iubire
Tu într-o clipă le-ai uitat.

Şi m-ai lăsat înlacrimată
Cu gânduri reci şi ochi pustii,
Visând mereu ce-a fost odată
Şi răsfoind fotografii.

Azi plâng în seri pierdută-n hău
Văzând că ai priviri mai calme,
Vorbesc în nopţi cu chipul tău
Boţind fotografia-n palme.

Şi iar te strig, şi iar te chem,
Şi te aştept ca altă dată...
Poza ta în timp e ghem
În mâna rece, îngheţată,

Iar lacrima din ochii mei
Brăzdează faţa-mi în tăcere,
Închid tăcută ochii grei
Plini de uitare şi durere...

poezie de Diana Enachii (mai 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste timp

Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
şi-n jur e doar o aparenţă de viaţă, irosindu-şi curs
că nu e linie de finiş, nu se câştigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.

N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reuşit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toţi ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"

Şi-un Univers, în amfiteatru va privi la câştig etern,
ştiind, el veşnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
şi, ca spectacol tot sfârşeşte lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.

Parcă văd totul peste timp, când însăşi timpul va dispare
şi niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...

Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna relansării

Dă-mi mâna să te trec apa!
Peşteri ne surâd la amiază
Inima bate ca un calibru redeschis
Tu ne conduci cu drag peste dealuri
Suntem pierduţi în văzduh şi ne pierdem
Avem o rază de soare, o zare de vis.
Ne e descris un magic respiro
Suntem abstracţi, lipsiţi de sens sau adierea dragostei frumoase Suntem pierduţi în locuri fermecate
Alunecăm printre duiete, pentru o noapte de lumină
Strigăm iubirea cicatrizantă
Vom pierde spiritul într-o nouă speranţă
Vom zidi albele morminte din flori de artă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna speranţei

Îmi caut colţul existenţei
Mă mai retrag spăşit în el
Zâmbesc tăcut indiferenţei
Şi vieţii ritm, un pic rebel,

Acolo... mă-ntâlnesc cu mine
Mai, mai să nu mă recunosc,
Eram ca bradul, eram bine,
Acum îmi par un pic anost

Sunt tăvălit, cămaşa ruptă,
Mult praf şi urme berechet
Privirea parcă mi-e mai scurtă
Nu îmi mai pare de poet

Văd un alt colţ, o altă umbră,
A fost un om şi ea cândva
Parcă-i zăresc ochii-n penumbră
Dar se retrage... nu mă vrea

Mă-ntreb ce fac... Să nu îmi pese?
Întind o mână înspre el
Pare speriat, clipiri sunt dese,
Speriaţi suntem de fapt la fel

Şi trec secunde, câte una,
O ţin întinsă, poate-o vrea,
Într-un final mi-apucă mâna
Şi pare a se ridica

De fapt, ne ridicăm deodată,
Doi oameni obosiţi cumplit
Dar vezi tu, mâna ce e dată,
Pe amândoi ne-a odihnit

poezie de Adi Conţu (16 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum ştiu cine sunt

Trecut-au anii ca o clipă...
La tâmple eu am păr cărunt.
Un gând în minte-mi se-nfiripă:
Abia acum ştiu cine sunt!

Sunt un cercel dintr-o ureche
A timpului ce iute zboară,
De parcă-i apucat de streche,
De frică azi că o să moară.

Sunt o brăţară de pe-o mână
A lutului ce e în noi,
Ce zdrăngăneşte şi îngână
Că-n lut noi mergem înapoi.

Sunt un şirag de pietricele
La gâtul clipei aşezat,
De-agate, onix, peruzele,
În anotimpuri deghizat.

Sunt pana ce-i de vânt purtată
Pe un ocean de amintiri,
Plutind, de valuri legănată,
Pe unde clare de iubiri.

Sunt o poveste de iubire
Pe plaiul nostru de baladă,
Un far – o mică amăgire,
Un ochi ascuns sub o arcadă;

O frunză ce timid foşneşte
Pe rochia de voal a lumii,
Pe care-acum o moşteneşte
Stejarul, frate cu străbunii;

Un punct ce se iveşte-n zare
Şi creşte şi iradiază
Căldură; roua de pe-o floare,
Ce brusc dispare la amiază;

O rogojină pusă-n cale
La o răscruce pe-un drumeag,
Pe care iute se prăvale
Piciorul timpului-moşneag;

Un ghem ce se rostogoleşte
Sfios pe-a timpului aripă;
Un fir de fum ce unduieşte
Mici arabescuri dintr-o pipă.

Sunt om, sunt o fiinţă-anume,
Dar voi rămâne un cuvânt,
Ce a trecut odat' prin lume
Şi a lăsat în urmă-un cânt.

poezie de Cătălina Orşivschi din Pe cărările sufletului meu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Acelui râu i-au cerut
apele înapoi.
Casele jucau,
pe malurile înguste,
înecându-se-n sărăcie.
Amare priviri
mă iscodeau
până-n străfunduri.
Dau mâna cu Dumnezeu,
şi-i cer să aibă răbdare
cu greşelile lor...
Dintr-o vale adâncă,
un geamăt prelung,
mă împiedică să iubesc
şi celelalte câmpuri...
Mi-am trecut mâna prin păr
întrebându-mă:
-Oare sunt frumoasă?

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul de stele

Ochii mei visează poezii
de hiperbole mâna e gata
norule poţi să mă ţii
cât să-i strâng mâna lui tata

De hiperbole noaptea e gata
stele-s Doamne peste tot
semne dintr-o floare-mi face fata
c-o lumină să-i răspund mai pot

Stele-s Doamne peste tot
norule poţi să mă ţii
inima mea iată-i pe rod
ochii mei visează poezii

De hiperbole mâna e gata
şi aruncă stele cu lopata

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 martie 2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-s viaţă anii mei

Unde-s viaţă... anii mei?
Doar tu ştii ce am făcut,
Tu m-ai pus în păr scântei
Şi speranţe-n aşternut.

Unde-s clipele nebune
Şi iubirile... de ieri?
Numai tu îmi poţi a spune,
Dintr-o mare de tăceri.

Unde-s viaţă... anii mei?
Rătăciţi prin astă lume
Şi-mbrăcaţi în flori de tei,
Pentr-o dragoste anume.

Te tot duci ca o nălucă
Înspre visele... deşarte,
Ai pus soarele în furcă
Şi-amintirile-ntr-o carte.

Unde-s viaţă... anii mei?
Cât aş da să-i am cu mine,
Să fiu numai eu... cu ei,
În amurgul ce tot vine.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru uitaţii mei colegi...

Unde sunteţi voi dragi colegi,
Din anii când eram la şcoală?
Şi aşteptam cu inimile reci,
Pe doamna profesoară.

Voi poate nu vă amintiţi,
Când de o palmă doar eram,
Iar învăţătoarea zicea, citiţi:
Prima literă din abecedar.

Acuma poate aţi uitat,
Atunci eraţi de-o şchioapă,
Şi vă chemam să vă scăldaţi,
La Ciofu-n vechea troacă.

Acum sunteţi la liceu,
În şcoli profesionale,
Şi cunoaşteţi că e greu,
Ca la prispa casei tale.

Voi aţi uitat c-am fost colegi,
Dar n-aţi uitat cred şcoala,
Priviţi-mă cu ochii reci,
Cum ne privea şi profesoara.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glastral

Sunt seva din vaza ce-n floare mă îmbeţi
Şi dragul, intens cu-apă proaspătă 'ndoi
Să ţină nestins ce se arde în noi doi,
Ştiut în ascuns, negăsit de profeţi.

Îţi pătrund capilare prin tija tăiată,
Că n-am vrut pe alei să te-adulmece alţii,
Să ţin tot eu loc de duhovnicii, abaţii
Ce-n mantii ascund cât te vor, neîntinată.

Doar am, peste dor, o teribilă teamă
Că totul în veşted o zi se sfârşeşte
Şi inima în lacrimi te adapă, păzeşte
Culori să nu-ţi piară, să împiedice dramă...

Doar gând, să nu sec, trup îmi face să geamă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmă

De n-aş putea să mă întind palmă,
N-aş mai fi om, m-aş poticni,
Chiar vertical de ştiu c-aş fi....
Să mângâi n-aş da mâna calmă,
Nici nu m-aş ţine nou-născut,
Sau dacă aş fi ca o primată,
Nu m-aş înlănţui sărut,
N-aş avea gânduri niciodată,
Neştiind cum să străpung liane,
Aş trăi ghemuit, o valmă,
N-aş prinde braţe diafane...
Barbar aş fi, suflet de-o palmă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinge cerul

Îmi bate soarele în geam de dimineaţă
Şi totu-n jurul meu lacrimează trist,
Mi se-alintă-ncet o lacrimă pe faţă
Şi am senzaţia că nu am să rezist.

Troian de gânduri cad pe fruntea mea
Ce-s viscolite de-o aprigă furtună,
Că eu am fost şi am trăit cândva,
Dar azi doar amintirea mi se-adună.

Păşesc încet cărarea hopuroasă
Şi din nou o lacrimă trezesc:
Puteam avea o viaţă mai frumoasă,
Dar n-am ştiut pe unde să păşesc!

Am mers şi eu, am mers încet prin viaţă
Crezând că fac un pas şi-i cel mai dept,
Viaţa mi-a trecut... e-absurd să am speranţă,
Dar oricum în sinea-mi am să o aştept.

Privesc la ceas şi tremur deprimată.
Ma înfioara gândul că mi-e greu.
Secunda zboară şi simt că sunt chemată
De pe pământ în cer la Dumnezeu.

- Mă rog, Ţie, Doamne, şi mă-nchin
Cu jurământ de fapte sclipitoare,
Nu opri aici al meu destin,
Ci dă-mi puteri să nu simt ce mă doare,

Mai dă-mi o viaţă dacă-ţi stă-n putere,
Recunoscătoare-s dacă poţi s-o faci,
Că voi trăi – nu pentru avere,
Dar pentru-ngrijirea celor mai săraci!

E linişte adâncă înspre zare...
Dar eu mă-ntreb: În viaţă ce-am făcut?
Şi chiar de am o clipă ce mă doare
O strig cu glas în universul mut.

Parcă ecoul îmi vine mai aproape
Şi îmi răspunde ce am întrebat.
Se stinge cerul în orele de noapte
Şi soarele apune-ndurerat.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

SMS de copil... de dincolo

Ascultă mamă, nu mai plânge,
Căci seci... şi-ai dat tot ce-ai avut.
Ştiu, inima-ţi de piept se strânge
Doar gând la gând că m-ai pierdut.

Tată, mă iartă, nu ţi-am spus
Că o să plec fără de veste...
Şi-ai rămas singur, ţi-am răpus
Speranţa să-ţi fiu ce-ai fost, peste.

Prietenii mei buni, lăsaţi
Cu mai puţin suflet deodată,
Să nu rămâneţi supăraţi
De nu-s l-apel, ori ocupată.

Colegii mei, când staţi la ore,
Să-mi luaţi măcar un timp notiţe,
Scrise-n culori, multicolore,
Să-mi colorez arse cosiţe.

Iubitul meu, nu mă uita,
Chiar de nu-mi ţin promisiuni
Că-o zi poate-aş fi fost a ta...
N-am stat nicicând de-un vineri, luni.

Să mă iertaţi, vă rog, cu toţii,
Necunoscuţi ce-aş fi-ntâlnit...
Cei ce mă plâng, compatrioţii
Frustraţi... c-am ignorat trăit.

Vă voi fi-n orice asfinţit...
Vinovaţi să n-aibă dormit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunul

sunt mâna ce tremură pe corzi de vioară
sunt vioara ce plânge pe ţărmuri de mare
sunt marea ce se sparge de ziduri
sunt zidul ce ţipă sub bulgări de gânduri
sunt gândul ce se risipeşte în valuri
sunt valul ce poartă chemarea
sunt chemarea ce curge în zare
sunt zarea ce cântă pe corzi de vioară
azi sparg chitara de boltă
flacăra muzicii tristă se stinge
piere în zare, a întrebare
sunt vântul ce se năpusteşte în mare
sunt biet catarg pierdut în larg
sunt tăcerea ce se scurge şi curge
pierdut într-o formă, la întâmplare
în veşnicul freamăt al unui pescăruş rătăcit pe o mare
sunt călătorul ce pleacă la drum
sunt versul ce plânge acum
sunt delirul uni vis uitat între voi
afară plouă şi mi-e frig
plouă în întunericul lumii
sunt un nebun rătăcit într-o lume absurdă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călău, ascuns în sfânt

Sunt ca un scelerat, de mi-atacaţi popor, ţară
Şi încep să vă blestem să pieriţi în infern!
Apoi mă îndârjesc, devin abil, mai ferm
Şi, voi sfârşi sfârşindu-vă... Că mor numai ca fiară!

Sunt disperat de ce-am, lăsat, de-ai mei strămoşi
Şi-ncep să vă cunosc, să pot să vă ţin minte!
Apoi vă înjur de mamă, chiar rece de-i... fierbinte
Şi, vă voi linşa-n drum... Glod, derbedei jegoşi!

Sunt eu Iisus-ul vostru, dar nu cel răstignit,
Vă voi fi Crucea voastră şi Dumnezeul vostru!
Răstigniţi toţi pe oişti, zăbale-n guri, căpăstru
Vă va fi laţ de gât... Eu, vă voi fi sfârşit!

Sunt un din piaţa-n ger... Poporul! Cel cinstit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perluţă (?) mondenă

Înţepături în crusta bej-albă-gri lucind
Subţire ca o tijă de papură din grind,
Cu păr galben-nisip în buclă, peste guler,
În mâna înmănuşată ce-are un afiş cu "Shuller"
C-o inimă aprinsă de roşu peste-un "love"...
Stă-n banda dinspre gard la cursa "Green" cu mov...
... Şi-n zâmbet exploziv ea încântă ger de crapă
La văz de-un chip de Elvis frumos şi fără capă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!