Nu te prinde de ramuri, ci de trunchi!

proverbe albaneze
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e ca un arbore: are rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier are flori şi fructe. Plexul solar reprezintă rădăcinile creierului şi el e cel mai important, rădăcinile sunt mai importante, pentru că dacă se întâmplă ceva în rădăcini, tot restul este în pericol.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să luăm un arbore: el posedă rădăcini, trunchi şi ramuri. Rădăcinile trimit energia pentru a apărea frunze, flori şi fructe. Rădăcinile nu se văd, dar ridicaţi-le şi s-a terminat cu ceea ce se vede. Tot ceea ce se vede este rezultatul a ceva invizibil care este foarte bine ascuns.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ...

Sunt femeia rădăcină,
Ce-şi trage seva din tină.
Sunt femeia vajnic trunchi,
Ce nu cade în genunchi.
Sunt femeia ramuri verzi,-
Când mă vezi să mă dezmierzi!
Sunt femeia neam de flori,-
Să mă iubeşti până mori!
Sunt femeia rodnic pom,
Ce îţi naşte pui de om.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascensiune...

Inel cu simţământ de pace
Să dăruim naturii noastre,
Iar dragostea să ni se joace
Din trunchi în trunchi până la astre...

Veghează să ţi se păstreze
Tăcute chibzuiri în piept,
Ca spiţa să se înzetreze
C-un umblet limpede şi drept...

Îmbrăţişări înmiresmate
Prin anotimpuri să ne fie
Şi duse în eternitate...
Sunt năzuinţe parafate
De eu!... un suflet cu chirie...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înecatul

Fulger străin, desparte această piatră-adâncă;
Văi agere, tăiaţi-mi o zi ca un ochean!
Atlanticei sunt robul vibrat spre un mărgean,
Încununat cu alge, clădit în praf de stâncă,

Un trunchi cu prăpădite crăci vechi, ce stau să pice,
Din care alte ramuri, armate-n şerpi lemnoşi,
Bat apele, din care baia albastră să despice
Limbi verzi, şuierătoare, prin dinţii veninoşi.

poezie celebră de Ion Barbu din Joc secund (1930)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara – poem diamant

Primăvară –
Verde lume,
Cântec, viaţă, libertate,
Floi şi ramuri înverzite,
Ale tale azi sunt toate.
Altă lume prinde viaţă...
Zâmbet, vise, fericire,
Mărţişoare cu...
Iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu va fi cum a fost

Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,

lumina ne va iubi.

Un strat de răcoare subţire,
o umbră trecătoare
mă înveleşte-n mătase,

uşor voi deveni un gând.

Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.

Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului

şi smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,

noaptea în mine nu se mai naşte,
lumina mi se urcă pe umeri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpea când se prinde, se prinde de câte patru picioare.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul veşniciei

Umbra veşniciei zboară nepăsătoare
Pe creanga cerului de cireşe-amare,
Copiii ascut cuvinte de copaci îndrăgostiţi,
Se urcă în ramuri şi-i declară părinţi.

Tu aduni fluturi în ţepi de trandafiri,
Oglinda îţi prinde părul cu amintiri,
Ciufulită cenuşa dimineţii doarme în prag,
Veşnicia soarbe zaţul şi zboară în larg.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

poezie de Camelia Opriţa din revista Constelaţii Diamantine (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramuri se ţin

Tăcerea unui câmp e albă
Rămânând urme în salbă
De slove in rime dalbă..
E ruginie ca o gloabă

Părând mută veşnicie
In cântarea ei corbie
Printre ramuri gheare
Ce se ţin în vânt de zare

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu poţi prinde muştele oferindu-le oţet, cu atât mai puţin poţi prinde o femeie, oferindu-i acest neplăcut acid.

citat celebru din Balzac (martie 1849)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Operaţie (in)estetică

Mi-au pus îngerul pe trunchi
vrând cică să-l opereze
stau cu toţii în genunchi
gata-n cor să sângereze

Aşa vor să-l opereze
ferestraie cuie şi topoare
noaptea la trapez e
d-lor gata să zboare

Ferestraie cuie şi topoare
stau cu toate în genunchi
nu se mişcă însă doare
umbra lor de lângă trunchi

Vrând să opereze totul
au pus vai la moarte botul

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (30 aprilie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Şi pe maica necăjită.
( Cântec )

Plânge, plânge şi suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.

Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi şi rădăcină.
Primavara face frunză,
Arşiţa să n-o pătrunză.

Face umbră răcoroasă
Şi se leagănă duioasă
În grădina de acasă –
Casă, vatra mea frumoasă...

Fă măicuţă pâine-n vatră
Că-ţi vine copila acasă.
Unde este e străină
Şi nu prinde rădăcină.

poezie de Camelia Opriţa din Constelaţii Diamantine - Revista de cultură universală - nr. 12 (124) / 2020 (decembrie 2020)
Adăugat de Georgiana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlănţuire de cuvinte

am fremătat din greu ca un copac
şi mi-am întins rădăcinile-n glie
am vărsat şi lacrimi pe versul opac
mi-am tatuat pe cord cântul de ciocârlie.

am învăţat ce-i teama cu viermi sub scoarţă
cu furtuni nebune am luptat din rărunchi
cu norii intriganţi m-am luat la harţă
să lase soarele să-mi pătrundă în trunchi.

codrii îmi sunt fraţi în povestiri de vis
m-am desfrunzit ca ei în fiecare toamnă
muguri de iubire primăveri mi-au prezis
ramuri mi-au înviat nimic nu le condamnă.

vuietul romantic în slove l-am descris
lumea cuvintelor la iubire mă-ndeamnă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune către pădure

Pădurea mea, primeşte-mă la tine,

Ca pe-un sicriu ce vrea să intre iar

În fostul trunchi al fostului stejar,

În hohotul bolnavelor ruine.

Am plăgi pe trup ascunse, neascunse,

Se vede ca pe orice trunchi de lemn,

Cu claritate fiecare semn

Pe unde-au scos din mine nervi şi frunze.

Sunt căutat de sute de topoare

Şi a venit poruncă să mă frâng,

Şi nu am voie nici măcar să plâng

Această aşchiere ce mă doare.

Dar, dac-am fost vioara ta cea mare,

Pădurea mea, ascunde-mă adânc.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşchia nu sare departe de trunchi.

proverbe româneşti
Adăugat de Alexa Jipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii nu se culeg de la trunchi ca surcelele.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purice: Da, doamnă! Am văzut cu ochii mei o minune! Când s-au ivit duşmanii, pădurea a început să freamăte! S-au răzvrătit copacii cei mari! Brazii şi-au întins cetinile, ca nişte aripi ocrotitoare. Stejari şi paltini şi-au unit crengile. Şi dintr-o dată s-a auzit vuietul unei oştiri de arbori... Un zid viu a devenit pădurea... Trunchi lângă trunchi, frunză lângă frunză... Corbii şi vulturii au înnegrit văzduhul! Lupii urlau ameninţător! În poieni, pâlcuri, pâlcuri, se adunau jivinele!

replică din piesa de teatru Ştefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampa stinge amorţeala

"Iubito, atinge-ţi obrazul,
Să simţi cum din palmele mele
Topesc dinăuntru-ţi necazul,
Punându-l în bolul cu stele.

Nu-mi eşti niciodată departe,
Te-aş ţese-ntr-o mie de flamuri
Şi simt cum din mine faci parte,
Cu trunchi, şi cu frunze, şi ramuri.

Preumblă-te veşnic prin casă,
Priveşte-n oglindă, priveşte
Cum iarna din tine se lasă,
Cum vara din mine te creşte...

Te rog să deschizi şi cămara
În care-am păstrat necuvinte,
Şi-acum, potriveşte-ţi brăţara
Iubirii şi-aducerii-aminte."

Din vis mă trezesc în vâltoare,
Cu pasul smerit şi firesc,
Pe buze-mi sărutu-i mă doare –
"Mai e puţin...", îmi şoptesc.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!