Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,
imboldul vrut de-al şti, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
şi orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... şi amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverenţă

Simt că nu-s vrut, pentru prezenţă,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverenţă!

Nu-i important har, competenţă,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalţă afon... Vreau reverenţă!

E ca la şcoală; nu-i absenţă,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu ştii... Dai, reverenţă.

Toţi, peste tot îşi dau licenţă,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Îşi diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverenţă?!

Căci cum poţi să nu ai clemenţă,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experţi mistificanţi, anume
Reciproci toţi, în reverenţă....

Totu-i într-o efervescenţă;
Potenţă-n fals, furt de valoare,
Într-o cadenţă îngrozitoare
Decadenţă, deci nu reverenţă!

Speranţa-i încă la decenţă;
Eminenţa s-aibă iar cătare,
Cum fluorescenţa-i bob din floare
Şi pom dă fruct... cu reverenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra... vieţuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca şi cum fiinţa-i pleonasm la "existat"
Şi dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu ştiu ce-i să trăieşti peste trăit,
Dar am în scoarţă, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanţul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu ştiu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "ştiu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste vieţuire"...
Ca şi cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Şi nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

Sau poate-i simbolul despre voinţă
Când singură întrece crud eşec;
Aşa cum devii peşte după-nec
Sau criminal ce ucide din credinţă...

Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond eşti "tu"-ul;
Un cărăuş, nu viaţa... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...

E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând oprelişti, nici convenţii...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenţii;
De-aş mânca seamăn ca să-şi facă proprii visuri.

Imprevizibil nu-i la fel şi la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Şi-o face o viaţă, unde pe-alţii-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.

E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poţi, că e sfârşit,
Când nu-i nimic, nici timp, eşti doar un mit
Ce ţii să-l treci de hop, să-l scoţi din moarte...

În fapt acum remarc ce e sinucigaşul;
Nici vorbă de renunţ, nu-i existenţă,
Că-n fond nu-i aparţine ce-i esenţă...
Un purtător poverii ce şi-o curmă, laşul.

PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toţi poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Ţintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Vieţuitori" supra-stingheri?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist

Se joacă-n feste ne... norocul ce şi-a uitat, ingrat, origini,
Că o negaţie-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuaţie-ntr-un şir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi şi umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de şansă, sinonim de ce-ar fi vrut şi s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.

Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este şi-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâşiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colţul de ochi drept.

Şi nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Şi nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranţă; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Şi gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Îşi face ades de cap, pe-o crustă.

Şi sentimente cum iţesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără şir
Şi tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Şi din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană... de lumină

Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul
Şi mai îngrozitor, de cunoşteai lumină,
Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină,
Altfel n-am şti nici fericirea, dacă-i rozul!

Ar fi un simplu simţ pierdut, din cinci sau şase
Şi nici n-am şti să spunem "Ce frumos!"...
Nici n-ar conta de cât eşti de jegos;
Am fi mai înţelepţi cu mult, nu plini de strasse!?...

... C-am pierde raza călăuză şi frivolitate;
Fără canoane de model, mai zdrenţăroşi am fi
Şi poate timp ne-am mai petrece a citi
Aşa pe întuneric... Braille. Ne-am mai reface carte!

Ferice am fi cu toţii, o plus valoare
Peste ce-i fizic... am fi doar esenţă.
Prostia ar dispare din necompetenţă,
Că oricum nici nu se vede... Tot, e-o-ntunecare!

Sigur am fi mai parfumaţi, totul mai dulce,
Poate o-ntreagă lume-ar fi lapte şi miere,
Căci orice simţ parcă-n mister se cere...
Nici crime fără văz n-ar fi, nici hoţi... Ce să apuce?

Cu siguranţă alb ar fi şi suflet, har
Şi minte-ar fi criteriul strălucirii;
Doar de-am reinventa un alt organ privirii
Am deveni iar ciclul timpului pierdut, numit zadar!

Un fulger scurt străbate din turla bizantină;
Se-aprind în jur fitilele din sticle-n zgomot tern.
S-a dus idilic vis, revin la fad patern...
Se-ntoarce lumea-n haosul banal... E iar lumină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gâscanul bodyguard

Într-o margine de sat şi lume,
Pe un drum ce trece prin zăvoi,
Un copil isteţ, trimis anume,
Se-ntorcea cu lapte de la oi.

Lângă el, păzindu-i, parcă, paşii,
Un gâscan cu aere de şef
Îl privea c-un ochi, precum pizmaşii
Pe acei ce fac doar ce au chef.

Ar fi vrut să vină vreo pisică
Sau, măcar, un câine de cel mic,
Să arate că, la o adică,
Lui, nu-i este frică de nimic.

Dar - pe gândul lui - veni o muscă
Însetată, ce trecu la fapte
Când, la o zdruncinătură bruscă,
Se trezi, cum ştim, "ca musca-n lapte".

Nici habar n-avea gânsacul nostru
Cum s-o scoată, nu ştia defel.
"Te descurci! E fleac de... neamul vostru!"
Pescuit de muşte? Nu-i de el.

Cred că s-a-nţeles, deja, morala:
E cu nasul, fiertul şi cu oala.

fabulă de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără inspiraţie

Sunt cufundat în neputinţă
Oricât încerc şi am voinţă,
Dar n-am idee, nici cuvinte,
Nimic nu văd, mi-e goală minte...

Şi sufletul mi-e gol la fel,
Nu simt emoţie, n-am ţel,
Este ca şi cum aş fi mort
Epuizat, fără efort...

Şi-mi face rău şi nu am leac,
Simt gol în inimă, în stomac,
Mă uit la tot ca printr-o sticlă...
Sunt ca un autist, mi-e frică.

Şi boala parcă nu mai trece
De multe zile, peste zece,
Se pare c-am atins finalul...
S-a dus poemul, carnavalul.

E-o zi când pierzi, se pare, totul,
Cum de-ar fi existat complotul
Nepus la cale, dar prezent...
În fond, un semn de... impotent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In corpore asano

E întruchiparea, sigur în completă defazare,
Că nu-i egal realul cu gândul, vis de-a fi
Şi, vrut e îndepărtat de avere, de "se are"...
De unde-s şi victime, ce nu ştiu... a se şti!

"Să fii" e un concurs între a putea şi a vrea
Şi nu-i niciun profesor "inside" pentru egal,
Bun-simţ... Nici antrenorul să îndrume "a onora"
Respect lăuntric, gaj... efort fizic-mintal!

Rămâne aşadar tot la tupeu, conştiinţă...
Şi ele defazate de minte ori cultură,
Că şi la rândul lor nu-s dar, recunoştinţă,
Ci se produc cu vrut, cu carte, nu cu... ură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perturbabil

E previzibil 'n tot ce face
Şi din drum drept, îl faci o curbă!
Introvertit îl poţi desface...
Nelimitat, tot îl perturbă!

Sau poate că nu-i previzibil,
Căci stabilit definitiv
Se schimbă; orice perceptibil
L-influenţând fără motiv!

Fragil, nu-i fizic, entitate,
E doar moralul său labil
Ce nu-l are de-ntâietate...
Se lasă dus ca un copil!

E contrafort la hotărâre,
Nu ştie sigur da sau nu;
Din fastuos e-o amărâre,
Uitând la început ce vru!?!

Atenţie, nu e nebunul,
E inversul de tulburat;
Veşnic balanţă, nu doar unul
Îi fiind exemplul de urmat!

E-n fond duplicitar în minte,
Profund în nuanţe, un capabil!
Un plin de stoic; un cu... minte
Plin de faţete!... Perturbabil!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendar

M-ai modelat, iubito, cum ai vrut,
iar capul meu e-acum un calendar
cu începutul... când te-am cunoscut,
şi-un conţinut de care n-am habar.

Măcar mi l-ai lăsat tot în 3D
şi-ţi sunt, de-a pururi, recunoscător,
că încă-l am şi simt că încă e
de neuroni (apatici) transportor.

Iubito, plastilina e un moft
pe lângă capul meu la mila ta,
căci mie-mi funcţionează ca un soft
ce se comportă-aşa cum tu ai vrea.

Un singur lucru, totuşi, te-aş ruga:
atunci când mă vrăjeşti, nu-l mai roti
doar într-un sens căci, vezi tu, s-ar putea
să ameţesc şi... nu ţi-ar conveni

Să par, alăturea-ţi, abţiguit,
sau să mă clatin, să vorbesc mai... rar,
aşa cum niciodată n-ai dorit
şi-n "calendarul" meu e foarte clar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizie mortală

Cu moartea hazard, viul ţi-l tot creşti, i-l făgăduieşti;
i te faci dator chiar din prima zi, îi eşti o obişnuinţă,
că aşa-i ea de drept, pentru orice lucru, pentru orice fiinţă
şi îşi face rondul ca pe-un cart de veghi... Toţi dumnezei... eşti!

... Doar că-i crudă moartea, o tâmpă, veşnic infantilă,
total făr' de minte, rece, fără suflet, o neaşteptată
atunci, pe nepregătite! La orice, oricine, îi este o ustensilă;
curăţă de-a valma, rade fără scrupul... chiar de-i blestemată.

... Şi în plus, ea moartea e fără morală, fără echitate;
timpul nu-l cunoaşte, căci nici nu-i există, e nemuritoare,
deci nu-şi face un calcul, n-are etalon, nu ştie etate
nici de rău sau bun, sărac sau bogat... Doar numărătoare!

... Are un "scop"; pe toate, toţi, să îi adune, să dispară rânduri,
rând pe rând, toţi leat din sfera neantă din aceleaşi ere,
obligând orice-i bun, seminţii, să înnască singurele gânduri
cum să nu şomeze, angajată sieşi, morţii... din plăcere!!!

Doar mister rămâne, de nedezlegat; cine în fond conduce?
Dacă nu cumva moartea e Supremul, căci doar ea decide;
tot ce e, ce naşte, va dispare odată sub un semn de cruce...
Deci îi suntem fii; Univers, tot, Om... nişte efemeride!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ratăciri

aş fi vrut să te ating
dar trupul îţi este umbră
de spini,
aş fi vrut să te-ajung
dar poteca e îngropată
în uitarea pământului.

aş fi vrut să-ţi vorbesc
din singurătăţi
dar nici nu mă mai aud
când
te strig,

aş fi vrut să te urmez
dar nu te mai văd
în pustiire.

aş fi vrut să te uit
în ochii lui Dumnezeu
dar minţile îmi rătăcesc
încă,
pe drumuri bătătorite
de oameni nebuni.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asexie

Îmi port sexul cu mine, aproape zilnic, cred,
Pentru că nu-i remarc, sigur, mereu prezenţa,
Prins de întâmplări diverse în care tot purced
Cât pot de voluntar, să-mi evit "eu", absenţa.

Un general valabil, parcă n-ar fi nicicând,
Oricui şi nici la acelaşi, pe-al său, tot lung al vieţii,
E cel mai alipit, depins de-atât de-un vrând,
Acelaşi la timizi, pe-ascuns, ori cu îndrăzneţii...

E singura aparţinere, se pare, de-uz frivol,
Dar e-şi esenţa în sine, pentru a nu ne pierde,
Ne urmând noi, din noi, ne-nsămânţând ce-i gol,
Să nu fie doar urmă, de-o undă verde, verde.

Este-un lucru şi-un simţ, e şi-un produs mintal,
Nenecesar, neparte, dar cel, fără de care
Insul vieţi nu şi-ar pierde... e-un fel, de capital
De vis, ego, plăceri, de dominări... furnicare.

E-acolo, la în... de... mână, o chestie... de... frecare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acţibild se confundând,
simţit carne din spaţiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimţit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veşnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ţi-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranţă,
chiar de ştiam cu toţii că-s veşnic dispariţii
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopţi, luni, dând tot creanţă,
cerşind prin rugăciune, ca sfinte repartiţii
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!