Devreme, călătorind spre Shangshan

În zori, el îşi începe drumeţia odată cu bătutul clopoţeilor,
Călătoreşte gândindu-se cu amărăciune la casa lui.
Cântă un cocoş; o cabană cu acoperiş de stuf; luna;
Pe lespezile podului: urmele lăsate pe brumă de paşii lui.
Frunzele stejarului mongol cad pe cărările muntelui,
Florile de lămâi luminează gardul casei.
Gândurile lui rătăcesc încă în visele despre Duling,
La iezerul albastru cu gâşte şi raţe sălbatice.

poezie de Wen Tingjun, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iezerul

În pâlnia muntelui iezerul netulburat
ca un ochi al lumii, ascuns, s-a deschis.
Oglindeşte un zbor prea înalt şi ceasul
curat ce i-a fost odată promis.

Cată lung Ochiul spre Nord şi spre vârste,
şi mulcom apoi spre vânătul cer.
Visează-n amiazi despre rodii de aur,
care se coc, senine, în ger.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calc pe urmele maestrului, dar pe urmele lăsate de paşii lui pe drumul meu.

aforism de George Geafir din Strigătul tăcerii (2009)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiuni de radiestezie

Andrei, copiii lui,
Andreeas şi Adrian
şi mama lor de bună voie Victoria,
Carmen şi eu
ne aflăm la Cârlibaba,
e toamnă,
casa în care trăim
e ca o prispă a munţilor,
Bistriţa Aurie trece
pe la ferestrele noastre.
Şi plouă.
Când în zori deschid uşa spre munţi
parcă-i găsesc
din ce în ce mai aproape
şi casele de lemn curat din Cârlibaba
ies purificate din noapte
la marginea drumului
să-şi aştepte sfinţirea.
Azti noapte am vorbit despre fântânari
şi despre radiestezie
în casa lui George Tomoioagă,
cu el şi cu frate-său, Vladimir Tomoioagă.
Ploaia bătea în acoperiş
şi se-auzea pe fereastra deschisă
şi noi umblam cu beţe
prin odăi
să determinăm zonele bune
şi punctele rele
şi aşa a şi fost,
am determinat diferenţa
dintre casa de lemn şi casa de piatră
în favoarea casei de lemn,
diferenţa dintre casa de piatră şi
casa de beton
în favoarea casei de piatră,
deasupra noastră
noaptea atârna cu ploaie cu tot
şi oasele bătrânilor fântânari
au forfotit în morminte.
Mi-e drag acest om tânăr,
George Tomoioagă,
l-am preţuit încă de pe vremea
când era zidar
şi lansa, împreună cu tatăl său,
Dumitru Tomoioagă,
moda caselor cu pereţi frumoşi
de la Ciocăneşti,
s-a mai schimbat şi el,
îl oboseşte rutina,
a învăţat şi lecţii de teatru,
dar în esenţă
e acelaşi constructor onest,
acelaşi îndrăzneţ al soluţiei
perpendiculare pe obiect,
acelaşi om al oamenilor,
şi, ca dovadă,
el are încă proiecte neterminate,
el mai crede încă în aforism şi-n poezie.

Şi-n puţinul lui timp liber
mai urcă-n munţi la fân cu toţi ai casei.

poezie celebră de Adrian Păunescu din volumul "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele tale

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

De-ar cădea fulgi mari din cer,
Chiar de-ar veni cel mai năprasnic ger.
Urmele tale nu vor dispărea,
Ele vor rămâne ca o amintire în inima mea.

Căci tu ai fost departe,
Dar eu te-am găsit
După urmele tale lăsate
Peste acest frumos asfinţit.

poezie de Vladimir Potlog (14 ianuarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele aiurea

abia mă recunosc în vremea precară
nu-ţi mai pot desena profilul
de vestală
cu degetul prin aer
nu mai pot să-mi adun de pe-afară
ţărâna udă înapoi în trup
cu mâinile goale
când gândurile mi le citeşti de pe fruntea
arborilor desculţi

paşii mei îmi sună străin
pe urmele tale
doar ploaia o simt personală
pe creştet
frunzele mă strigă aiurea
pe numele mic
când propria-mi umbră
m-aşteaptă în gară

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările ce duc spre luncă

Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub paşii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.

Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

La asfinţit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aştept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.

Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în faţa mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ţine dorul încuiat.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poalele muntelui

În vreme ce coboram aseară Muntele de Smarald,
Luna ne-a fost în permanenţă tovarăşă de drum.
Apoi, s-a aprins vârful muntelui – din toate mai înalt,
Şi-o lumină palidă cădea prin norişori de fum.

Când am ajuns la cabană încetase vântul;
Un omuleţ a tras zăvorul de la poartă;
Intrând, fragede corzi verzi ne atingeau veşmântul,
Ardeau felinare-n bambuşi şi focu-n vatră.

Am strigat, " Aici noi vom sta şi ne vom face plinul!"
Vesel, am băut din vinul bun şi am cântat sub stele
" Vântul prin pini", bucuros că trupul de sete-alinu-l,
Până-n zori când aştrii-au coborât în rouă, să se spele.

Fericit erai, prietene, iar eu beat oleacă,
Bucuroşi lăsând întreaga lume pe lângă noi să treacă.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce-ai vrea tu să îmi cunoşti misterul,
Şi tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputinţă-mi frâng?

De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Şi-mi scutură petalele din flori?

De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, şi-n paşi de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?

De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce eşti curios şi mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

urmele lăsate
pe unde calci
sunt mai importante
decât toţi paşii
făcuţi în viaţa ta

gogyohka de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşii

Una e cocoş cu creastă,
Care-ţi cântă sub fereastă,
Alta e cocoş de puşcă,
Care trage şi împuşcă,
Şi-alta este, zis subtil,
Cocoşelul de copil.
Una e cocoş cu pene
Şi-alt' cocoşul din izmene.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Luna luminează malurile nopţii
Risipind în haos fumurile reci,
Stau de strajă încă la ţâţâna porţii
Şi îţi număr paşii să te văd când treci.

Cântă cornul dulce şi tu nu mai vii,
Acompaniază foşnetul de plopi,
Călărind fantastic pe murgi bidivii
Toate-mi cad în ritmuri şi le-adun în tropi.

Noaptea se aşterne peste tot ca-n vis
Cade totu-n haos ca o piatră grea
Las povestea tristă cu final deschis
Şi te-aştept, iubito, ca pe-o piază-rea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnele lăsate în trecut

Stau nemişcat în umbra răsfirată
sub falnicii copaci din luminiş,
mai treci şi tu pe-acolo câteodată –
văd paşii tăi pe iarba din podiş.
Când te zăresc, copacii se frământă,
chemându-te să vii în umbra lor,
sub frunzele din plopii care cântă
pe notele desprinse dintr-un dor.

Eu te aştept privind în depărtare
când soarele coboară de pe cer,
iar umbrele-nserării cresc bizare
din scutul spart al unui lăncier.
Pe foşnetul din frunzele uscate
plâng toamnele lăsate în trecut,
se-ntorc acum pe melodii uitate
în cornul strâmb al unui arnăut.

Işi trece vântul mantia subţire
prin frunzele uscate din copaci,
pârâul între maluri, scos din fire,
stă abătut că ai ajuns dar taci.
Tăcerea ta îmi pare nesfârşită,
cuvintele nespuse mă rănesc,
privirile, trecute ca prin sită,
la mijlocul cărării se-ntâlnesc.

Din întâlnirea lor neprevăzută,
străfulgerat de-o rază de mister,
simt toate amintirile cum pier,
iar umbra ta se face nevăzută.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi cu soare

în unele dimineţi
când hotărăsc că va fi soare
pornesc în zori desculţ
gândurile rămân somnoroase
în faţa ceştii goale de cafea

evit pe cât se poate
cărările bătătorite
mereu aceleaşi urme
de cules în drum
rămân tot mai puţini
străini de cunoscut

nu sunt din cei ce se grăbesc
neapărat s-ajungă
ba mai mult
îmi măsor paşii cu grijă
să nu las deocamdată ziua-n urmă

nu-mi amintesc cine-mi spunea
că există mereu drumuri potrivite
eu totuşi cred că încă se mai poate
muri desculţ în iarbă necălcată

poezie de Anca Zubaşcu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbele înghesuite în cuvinte

Şi toate umbrele au uitat cărările care duc la râurile întoarcerii,
păsările zboară pe urmele lăsate vântului sub ochii somnoroşi
în dimineţile cu soarele purtat pe umerii munţilor
risipind lumina cu dărnicia timpului supus fugii
pe care fiecare inimă îl absoarbe cu o sete nestăvilită.

Mîine, septembrie înoată prin câmpii şi livezi
înfăşurat în aura toamnei cu inele de sticlă colorată,
gândurile ruginii îmbrăcate-n melancolii,
limbi de foc peste ape,
la cumpăna nopţii izvoarele sălbatice
îşi varsă destinul în cupele cu hidromel.

Oftatul se clădeşte-n ritmul clipelor
gata să se clatine la o spaimă lăuntrică,
cu plăcerea durerii din fiecare respiraţie,
din sonorităţile aerului spart.

Vorbele înghesuite în cuvinte
nu pot fi rostite sau scrise,
pe întinderile albe de zăpadă pufoasă
rămîn lungi, urmele paşilor pierduţi
fără drumuri cu margini şi contur.

Şi toate coroanele copacilor ţesute-n orizont
fac depărtările orizonturi desenate-n imagini
cu fantastice închipuiri şi taine,
de unde cu ocheanul privesc
prinţesele din palate de cleştar,
caii înaripaţi ce poartă-n şa,
dragostea întrupată din vise.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocoşul

El cântă zi de zi în zori,
E-nconjurat de admiraţii,
Mai sare gardul uneori,
La fel cum fac mai toţi bărbaţii.

epigramă de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai bine aprind eu focul
plăcerile mele sunt veşnice
precum acest poem
scris pe fugă,
o floare de colţ

la poalele muntelui izvorul
albastru de şoapte
ne cântă ceva din întâmplare
închid ochii, dau din aripi
văd luna pe cer

câteodată cuvinte
până la tăcere
cum şi acum miroşi a tămâioară
nu pare să fie nimic de şters
ori de înlocuit

poezie de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hologramă

despre paşii noştri rătăciţi aş vorbi
dacă nu mi s-ar alătura muzica pădurii
e ceaţă vampirică şi doar gândurile
au luat-o la galop de nu le mai pot opri

mă amestec în această nebuloasă
istorii tropotesc
mă reazem de un trunchi
de teama năvalei întunericului

trosnet înfundat de crengi
hoardele de amintiri sunt pe urmele mele
chiar nu vreau să mă feresc

o frunză în cădere mă ia de mână
din ceaţă chipul tău se decupează
alergăm până când luna atârnată
destramă orice întrupare

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul stelelor

Se aude glasul stelelor,
care cântă-n inima cerului
şi-n noaptea ce le ascultă,
ce pătrunde-n sufletul spiralei,
cântă şi Pământul,
cântă şi lacul albastru,
în care se oglindeşte cerul,
ce dirijează concertul broaştelor
unind cântul stelelor,
cu glasul ce răsună
din adâncul apelor,
totul se transformă-n vis
şi ne ţine de mână
pe mine, pe tine, pe noi, pe voi
purtându-ne-n pântecul zorilor,
răsărind o dată cu Soarele,
ce dezmiardă cerul şi pământul,
înflorind, florile ce cântă
îmbrăţişându-se cu roua dimineţii,
cântă şi lacrima ce curge
din norul negru,
melodia care dezmiardă iubirea,
cântă stelele, cântă Lumina,
cântă Luna şi destinul,
cântă şi inima mea după...
astralul cântec ce zboară
printre ramurile Universului,
dansând împreună cu fluturi,
cântând împreună
cântecul stelelor.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!