Pe măsură ce anii se scurgeau şi copiii nu se iveau în casa lor, Franz întârzia tot mai mult cu privirea asupra acelora sosiţi în atelier. Îi studia cu răbdare şi mintea lui crea unul al lor, perfect: ar fi vrut surâsul celui mic al doamnei Ghenadie, privirea şăgalnică, pusă parcă pe şotii, a fetei mijlocii a domnului general Filipescu, ochii albaştri, senini, ai Despinei la vremea când avea numai trei ani şi îşi sprijinise mânuţa mică pe sabia tatălui său, într-o fotografie.

Simona Antonescu în Fotograful Curţii Regale (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum toată strada, împreună cu mahalalele din jur, veneau din când în când să lase câte o amintire pe fetrul aşezat în vitrină. Treceau, iscăleau, apoi îşi vedeau de drumurile lor mai mult sau mai puţin şerpuite. Se mai întorceau sau nu. Îşi păstrau fotografiile sau nu. Şi Franz înţelese că trebuie să clădească această vitrină cu responsabilitate, de vreme ce, în jurul său, oamenii aflau uneori prea târziu importanţa unei clipe pe care aparatul său o făcuse nemuritoare.

Simona Antonescu în Fotograful Curţii Regale (2015)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela se simţi oarecum ciudat în braţele comandantului, la pieptul lui gol, de parcă din doctoriţa cea eficientă şi aprigă, care ştia sigur întotdeauna tot ceea ce avea de făcut, s-ar fi transformat brusc într-o fetişcană vulnerabilă şi timidă. În spatele lor auziră o tuse înnăbuşită, de parcă cineva le atrăgea astfel atenţia asupra sa. Stela se despinse din braţele comandantului misiunii, iar el îşi întoarse privirea spre cel ce intrase în încăpere. Fiindcă fusese mult prea fericit, nici nu auzise uşa deschizându-se, nici când respectivul intrase în cabinet; la fel şi Stela, nici ea nu sesizase acest amănunt.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei s-au oprit asupra norului celui mai mare ca şi cum, atunci când privirea mea nu avea să-l mai cuprindă, aş avea norocul să mă duc şi eu cu el.

citat din Sylvia Plath
Adăugat de Oana- Manuela Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putu de bucurie, când văzu că fiul său cel mai mic îi aduce în casă minunea minunilor. Zâna se purtă cu mare bunăcuviinţă, şi vorbi astfel încât robi toate inimile. Oaspeţii nu-şi mai luau ochii de la dânsa şi urechile lor nu mai ascultau alte vorbe, decât vorbele ei, că mult erau cu lipici. Fiii cei mari ai împăratului povăţuiră pe logodnicele lor ca să facă şi ele tot ce va vedea pe zâna că face, şi la cununie şi la masă. Împăratul îşi împlini pofta inimei lui. El dorise, vezi, să-şi cunune toţi copiii într-o zi, şi aşa şi făcu. Era vesel împăratul pentru aceasta, cât un lucru mare.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anumite persoane sunt adevăraţi artişti în camuflaj: ele îşi stăpânesc perfect gesturile, privirea, vocea, limbajul. Ceea ce nu ştiu este că ele nu au nici o putere asupra manifestărilor subtile ale vieţii lor interioare. Gândurile lor, sentimentele lor, creează forme, culori pe care ele nu au nici o putere să le schimbe sau să le ascundă.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există oameni atât de drăguţi, senini şi agreabili, încât prezenţa lor are o influenţă bună asupra noastră. Dacă ei îşi fac apariţia într-o încăpere, avem impresia că lumina devine mai puternică în jurul lor.

citat din Henry Ward Beecher
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ning tăceri

În ochii tăi eu simt nemărginirea
Când te revăd o simt de-atâtea ori...
Vai, cât de caldă-ţi e privirea,
Şi cât de-ncet tăcerile te dor!

Te întâlnesc pe somnoroase pante,
Prin tristul dimineţilor decor,
Cînd ning tăceri, cu ochii tăi andante,
În ceruri mai sacrific câte-un zbor.

În faţa ta de gânduri fac risipă
Şi-n ochii tăi senini le desfăşor,
Frumoaso, căci, cu fiecare clipă
E parcă mai aprins albasrul lor.

poezie de Ion V. Nica
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii îşi pun voturile în urnă, ei sunt, de fapt, inoculaţi cu simţământul că îşi aduc guvernarea de partea lor. Apoi, acceptă, într-o oarecare măsură, că erorile lor sunt ale lor, că aberaţiile lor sunt ale lor, şi după aceea se revoltă împotriva lor.

citat din John Kenneth Galbraith
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a crea ceva cu totul excepţional, mintea ta trebuie să fie fixată obligatoriu asupra celui mai mic detaliu.

citat din Giorgio Armani
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze. Când Dumnezeu se îndrăgosteşte de-o creatură sau fiinţă, privirea sa stăruie asupra lor, ca "frumuseţe" a lor.

aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii se supuseră fără a cârti câtuşi de puţin, căci ei erau încredinţaţi că tatăl lor ştia ce spune. Traseră, deci, şi săgeata celui mai mare din fii se înfipse în casa unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, şi p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându-se şi se înfipse într-un copaci nalt dintr-o pădure mare. Se duse fiul cel mare, îşi luă soţie pe fata împăratului vecin, şi se întoarse cu dânsa la tatăl său. Se duse şi cel mijlociu şi se întoarse şi el cu o soţioară mândră şi frumoasă.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea

Lui Fănuş Neagu

Când "te citesc" îţi văd privirea
Şi mult mă bucură-ntâlnirea
Cu ochii cerului din tine!

Şi uneori să plâng îmi vine
La gândul că-ntr-o zi
Aceşti ochi nu-i voi întâlni

Când drumul meu s-o prăbuşi
Sau cerul lor s-o nărui.
Când "te citesc" îţi văd privirea!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat, el îşi întoarse capul spre ea şi o zări; brunetă, frumoasă, rea... "Dar oare chiar e rea?" se întrebă el în gând şi tot el îşi răspunse, în acelaşi mod: "De fapt, parcă nu prea..." Astfel se gândea Lucian, căci parcă zărise ceva în minunaţii ei ochi albaştri; ce anume, nu ştia nici el sigur, dar nu răutate. Ah, de s-ar rezolva odată cu bine situaţia asta jenantă şi ar pleca totuşi în misiune, toţi şapte, ar avea destul timp s-o cunoască mai bine şi s-o înţeleagă, în următorii ani; la fel şi ea pe el. Nu stărui cu privirea asupra ei, pentru a nu fi prea insistent. Bineînţeles şi ea-l văzu; se convinse încă o dată că greşise enorm cu reclamaţia aia blestemată şi-i părea nespus de rău. Nu din cauză că el era frumos, nu acest lucru constatase la el; asta o ştia de mult... Ea zări altceva la el, remarcă bunătatea şi frumuseţea sufletului său, pe care le putea ghici cu uşurinţă din atitudinea lui. Şi asta îi plăcea la el; şi multe alte lucruri pe care le descoperise de curând, dar... culmea! Se aflau în acel moment în tabere opuse, din cauza reclamaţiei stupide pe care ea o depusese împotriva lui. "De ce?" se întreba ea într-una, fără a-şi putea răspunde.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reconfigurare

încremenise învelit în pulberi de stele
în ţara de nicăieri rolul îl juca pe copil
nu invers acum el însuşi îşi aşază copiii într-o altă copilărie
de ziua lui a întors tortul cu blatul în sus
şi i-a mirat pe toţi că-L scotea din algoritmul în care îl vârâse cu forţa
siropul dulce s-a scurs în celelalte trei straturi
frişca s-a topit dedesubt
în oglinda retrovizoare ochii nu mai privesc
aruncă tunica roşie şi pantalonii verzi din frunze
doar surâsul său şi-l mai aminteşte
peter pan era mult mai scund
când a închis fereastra

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea mamei

Soarele-i în asfinţit,
Seara lin coboară
Peste satu-îmbătrânit
Şi pe-o ulicioară.

Gânduri mama-mprăştie
La căderea serii,
În ochii ei pâlpâie
Candela tăcerii.

Viaţa, tristul adevăr,
Nu i-a fost uşoară,
Anii ce s-au prins în păr
Atârnă povară.

Toate-s vraişte-n obor,
Răvăşite-s toate,
Le-ar pune la locul lor
Însă nu mai poate.

I-au plecat copiii,
Singură-a rămas,
Îşi tot cheamă fiii
Tremurând în glas.

Cu doru-i nemărginit
Aşteaptă băieţii
Că mormântu-i neîngrijit
Şi-au crăpat pereţii.

Mâna-i tremurândă
Mângâie-o păpuşă,
Privirea ei blândă
Cată înspre uşă.

Se roagă icoanei
Şi CELUI DE SUS,
În tăcerea mamei
Multe sunt de spus.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela tăcerii

Soarele-i în asfinţit, seara lin coboară
Peste satu-îmbătrânit şi pe-o ulicioară,
Gânduri mama-mprăştie la căderea serii,
În ochii ei pâlpâie candela tăcerii.

Viaţa, tristul adevăr, nu i-a fost uşoară,
Anii ce s-au prins în păr atârnă povară,
Toate-s vraişte-n obor, răvăşite-s toate,
Le-ar pune la locul lor însă nu mai poate.

I-au plecat copiii, singură-a rămas,
Îşi tot cheamă fiii tremurând în glas,
Cu dorul nemărginit aşteaptă băieţii,
Hornul case-i dărâmat şi-au crăpat pereţii.

Mâna-i tremurândă mângâie-o păpuşă,
Privirea ei blândă caută spre uşă,
Se roagă icoanei şi CELUI DE SUS,
În tăcerea mamei multe sunt de spus.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astfel, unul câte unul, se cărară pe la casele lor de la curtea acestui împărat, şi-i lăsară fetele în plata Domnului; căci nimeni nu mai voia să-şi piarză sufletul pentru un cap de muiere. Însuşi împăratul fu coprins de spaimă, cum de să piară aşa junii ce voiau să-i pândească fetele, şi nu mai cuteza să îndemne pe nimeni. Împăratul era nevoit să cumpere mereu pe fiecare zi câte douăsprezece perechi de conduri, şi intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră şi o să împletească cosiţa albă, fără să puie pirostriile în cap. Argatul de la grădinărie îşi împlinea slujba cum ştia el în legea lui. Şi domniţele erau mulţumite de mănuchele de flori ce li le da argatul, şi grădinarul de lucrul lui. El, când da florile domniţelor, nici nu-şi ridica ochii asupra lor; dară când da florile fetei celei mici, nu ştiu de ce, că se roşea ca un bujor, şi-i tâcâia inima, de sta să-i sară din piept afară. Fata băgă de seamă aceasta, însă crezu că flăcăul este ruşinos şi d-aia se face aşa de roşu când vine înaintea lor. Azi aşa, mâine aşa, el vedea că nu e de nasul lui o aşa bucăţică. Dară ce-i faci inimei? Ea îi da brânci şi lui, bat-o pustia! şi ar fi voit să se puie şi el la pândă, şi apoi se gândea şi la păţaniile celor ce păzise înaintea lui.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!