Pur şi simplu

am iubit puţin sau poate
uneori prea mult
am scrijelit nume pe scoarţa
copacului din mine însă
în adâncul meu literele au sângerat

în mijlocul lucrurilor eram doar eu

poezie de Teodor Dume
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Il n'y a que la pierre du gouffre d'un puits qui puisse parler de la douleur de l'eau. *** Doar piatra din adâncul fântânii îţi poate vorbi despre durerea apei. (Teodor Dume).

aforism de Teodor Dume, traducere de Constantin Frosin
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduiala lui Dumnezeu...

De câteva zile cobor în
mine
doar seara
şi caut
un anume lucru
pe care poate că nici
nu l-am avut sau poate
l-am pus undeva
pentru a- mi aduce aminte de cel care am fost...

şi ce trist...

uneori nu mănânc
nu beau şi nici
nu mai vorbesc cu Dumnezeu
ştiu că dincolo de mine
e cimitirul în care
se odihneşte tata
plictisit şi el de-atâta aşteptare...
uneori trec pe lângă el
cu privirea în pământ
pentru că de ceva vreme
am uitat ca să-l întreb dacă
a mai vorbit cu mama
dusă şi ea cu nu prea mult timp
înainte de paşti

mi- e greu să-l învinovăţesc pe Dumnezeu pentru
toate astea
dar
sunt sigur că este complice cu timpul ce roade din mine
câte puţin în fiecare zi...

ştiu că aşa trebuie să fie
dar ce să- i spun copilului meu?

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori sunt prea aproape de alţii şi mult prea departe de mine.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestită în iubire

se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit
am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimieaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet

poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult

distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că la marginea timpului meu sunt doi gemeni

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea travestita în iubire

Se mută dintr-o noapte într-alta ca
durerea dintr-un os într-altul
curge veninos prin vene
înspre târziul din mine
gângăvesc ceva dar
nu spun nimic
renunţ la tot şi-mi fac socotelile...
nu datorez nimănui nimic
poate lui Dumnezeu cu o întrebare
şi atât
de aia nu sunt trist deşi
mi-aş fi dorit să ştiu
cât de mult am fost iubit

am renunţat să mai ştiu de mine
de fapt nici nu ştiu cât mai sunt de uman
am corpul fleşcăit de întrebări
şi nu contest nimic

e şase dimineaţa şi restul din mine
încearcă un zâmbet
poate mint sau poate nu am curajul
să mă reîntorc înspre ceea ce am fost

pe noptieră lângă veioza aprinsă
am o fotografie un bileţel şi
o întrebare

nimic mai mult
la distanţă de-o lacrimă sunt doar eu şi Ea

uneori mă întreb dacă e bine să aleg
nici nu ştiu dacă
m-ar ajuta la ceva
ştiu însă că
la marginea timpului meu sunt două umbre...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori oamenii spun minciuni ce nu le aparţin, şi câte ceva din alte vieţi, prea puţin sau deloc din viaţa lor.

aforism de Teodor Dume din Dresorul de umbre (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, doar un nume...

între o bucată de soare şi
una de umbră
desăvârşesc infinitul
mă tem însă că într-o bună zi
Dumnezeu va uita de mine...

doar soarele cuibărit în clopotniţa din sat
îşi va aminti cine am fost

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În infinitul infinitului cu umbre, doar eu

norii apasă verdele din iarbă cum
rotunjimea copacilor
umbra
nu ştiu câtă tristeţe poate fi
în firea lucrurilor însă ştiu că
am nevoie de linişte
puţină durere
maturitate
şi crez
ce simplă pare existenţa
mi-ar plăcea să mă prefac
într-o respiraţie
şi
din când în când să mă
reîntorc în mine
ca o ispită
fără promisiuni şi jurăminţi
unde iubirea e doar o iluzie
şi nimic mai mult

la urma urmei orice suferinţă
e un început de viaţă

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar piatra din adâncul fântânii îţi poate vorbi despre durerea apei (m.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar piatra din adâncul fântânii iţi poate vorbi despre durerea apei

Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar piatra din adâncul fântânii îţi poate vorbi despre durerea apei.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul acesta al meu

copacul acesta al meu este un trup scorburos
în care mă ascund uneori
de tăişul vremurilor
şi de topoarele nebunilor,

mă împietresc uneori în lemnul copacului meu
ca să-mi regăsesc rădăcinile,
să-mi clătesc fibra sinelui
în izvoarele subterane
ale firii,

nu sunt decât un copac
pe marginea unei prăpăstii,
cu scorburile peticite
de bufniţe
şi vorbele ascuţite ale oamenilor sunt
cuie pătrunzătoare de
coşciug
înfipte în scoarţa
şi-aşa crestată de mistreţi haini
şi cerbi singuratici.

uneori mă ascund în seva copacului meu
hăituit de vicisitudini
şi aştept roua inocentă a dimineţii
să-mi intre în sânge
până în nervurile frunzelor mele
până în măduva crengilor mele,
şi până în închinăciunea
mâinilor mele
care imploră călăul să întârzie
puţin securea timpului,
deasupra
norilor.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În infinitul infinitului cu umbre, doar eu

norii apasă verdele din iarbă cum
rotungimea copacilor
umbra
nu ştiu câtă tristeţe poate fi
în firea lucrurilor însă ştiu că
am nevoie de linişte
puţină durere
maturitate
şi crez

ce simplă pare existenţa

mi-ar place să mă prefac
într-o respiraţie
şi
din când în când să mă
reîntorc în mine
ca o ispită
fără promisiuni şi jurăminţi
unde iubirea e doar o iluzie
şi nimic mai mult

la urma urmei orice suferinţă
e un început de viaţă
în infinitul infinitului cu umbre

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea trăieşte ca o femeie în mijlocul lucrurilor cu singura deosebire că nu trădează.

aforism de Teodor Dume din Vitralii pe un interior scorojit (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

moartea trăieşte ca o femeie în mijlocul lucrurilor
cu singura diferenţă că nu trădează niciodată

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă mai vindeţi!

te-am căutat pe scoarţa unui stejar
milenar
trecuse sute de ani, de căutare
erai acolo, scrisă, minuscul de mică
erai acolo cu ochi speriaţi
topită
după pădurea acestui mileniu
nu ai vrut să rămâi în celălalt
căci ai tăi, au trăit în frică
ai vrut să fi şi tu, un om liber

astazi, însă
ai cumpărat prea mult viitor
şi
vei rămâne datoare
capturată şi-n scoarţa copacului
acestui mileniu

poezie de Viorel Muha (mai 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul meu s-a oprit în lut şi fură din mine câte puţin în fiecare zi.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc femeile triste...

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum
oricum nu mai contează
cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip
respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig
voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi târzii

iubesc femeile triste

iubesc-ul acesta are ceva comun cu
toţi oamenii pe care i-am iubit o singură dată
aşa cum iubeşti prima ploaie prima zăpadă
prima dragoste făcută la capăt de linie un capăt
uneori interminabil cu multe secrete şi arome de parfum

oricum nu mai contează

cândva respiram unul din celălalt şi visam
un şir lung de copii
dar poate că
lumea asta
n-a fost decât în
amintirea unui chip

respir acum din mine puţin câte puţin şi
urmăresc urmele tale neatinse de umbră
şi din când în când mă uit
la tot ce-a mai rămas -
un anotimp ploios cu mult frig

voi înnopta în el strigându-te

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi cer e o umbră

nici nu ştiu dacă numele meu e teodor dume
şi dacă stăpânul celui însemnat de Dumnezeu e
moartea într-un capăt şi viaţa în celălalt

uneori prins între cele două linişti
îmi lipesc urechea de marginea pământului
şi vorbesc cu tata în prezenţa căruia
am învăţat să iubesc să sufăr
şi să aprind prima lumânare
ţin minte cum am sărutat-o pe mama
şi m-am rugat lui Dumnezeu
să se joace cu mine
eram devorat de frică şi de
întunericul decupat
din veşmintele lui tata

prins în acest sentiment ciudat
am ucis o lacrimă
am strigat şi
moartea s-a zgâit la mine
ca la o pradă

nici nu ştiu dacă sunt fericit sau trist
ştiu doar că nu-mi aparţin
am privirile amputate şi oscilez
între cer şi o umbră leneşă

aş putea să mă prefac într-un băiat care iubea
sau într-o altă prezenţă în care numele
nici că ar conta
numai că
între mine şi cer există o legătură
care defineşte viaţa şi moartea

şi totul sfârşeşte cu un alt anotimp

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!