Aşteptare

Iubito, astă seară te aştept
cu stelele pe cer îmbobocite
şi ca să poţi intra pe nesimţite,
deschid fereastra care dă în piept.

Să nu te temi că sârma dimprejur
Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.
Tu treci hotarul dincolo de ochii
Înveninaţi ai paznicului sur.

Aşa cum ştiu că poţi veni acum
Eşti o lumină numai, o părere,
Întruchipată toată din tăcere
Când pleacă magii somnului la drum.

Am văruit pereţii cu argint,
În aer simt aripi de libelulă
Şi-acum presar goaroafe prin celulă
Cu bucuria crudă că te mint.

Aşează-te uşor şi nu-ncerca
Să rupi cu şoapta armonia sfântă.
Claviatura sufletului cântă
Când o atingi cu-apropierea ta.

Dar zorii bat în gene. Mă deştept,
Acelaşi gol din adâncime suie
Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,
Închid fereastra care dă în piept.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereastra mării

Deschid fereastra mării
Să poţi veni acasă,
Cu primul val ce spală
Pe ţărm nisipul fin.

Pun pâinea aburindă
Şi fructe dulci pe masă
Mânjind paharul sorţii
Cu gust de roşu vin.

Deasupra am tavanul
În dâre de lumină.
Pereţii - unduiri
Într-un tablou marin,

Pe strada pietruită,
Tăcerea grea anină,
Ca un ţipar al vremii
Ce-mproaşcă doar venin.

Deschid fereastra mării
Şi te aştept cu gândul
C-ai să aduci firescul
Din lucruri înapoi,

Dând sens fiinţei mele,
Mai iute decât vântul,
Ce zgândăre privirea
Cu sfori de triste ploi.

Mareea zgomotoasă
S-acopere pământul
Ca nu cumva să cadă
În haos şi declin.

Deschid fereastra mării
Să-mi poţi aduce cântul
Sirenelor... şi-apoi,
Iubirii mă închin!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide-mi uşa

E timpul când colinda dulce îşi cântă lerul
Cum ciocârlia înspre cer şi-înaltă trilul său...
Doar pentru mine cerul astazi şi-închide poarta,
Mantia norilor mi-ascunde astăzi dorul greu.

E seara sfântă de colinde, dar ce durere-n suflet,
La tine la fereastra, colindul am venit să-ţi cânt.
Colinda strămoşească, la fel ca lacrima, azi curge,
Căci astă seară plâng, amar îmi este sufletul...

Azi bucuria mi-e departe, tristetea-n inimă apasă,
Tot mai amar şi mai sărac, Crăciunul este fară tine.
Primeste-mă în casa sufletului tău, mi-e frig iubire,
Cu caldul braţelor, cuprinde-mă, că-mi este dor...

Nu vreau să plâng în astă seară, e seara lui Isus
Dar cum să fac? Tu eşti departe, doar gândurile, nu ajung.
Doar amintirile-s la tine, alintă-le cu glasu-ţi lin;
Tristeţea să-mi alungi, la piept să mă cuprinzi.

Deschide-mi uşa, să te colind în astă seară am venit,
Lumina sfântă de Crăciun, îmi poartă dorul ce mă arde.
Că nu mai ştiu demult, ce este aceea sărbătoare...
Nu ştiu nimic fără de tine, cât imi doresc a fericirii cale.

Fii tu steluţa mea albastră, pe cerul nopţii mele triste;
Lumina în inima tu să-mi aprinzi, să ştiu că nu visez.
Când magii vor porni, cu daruri, în drum spre Betleem,
Şi-or ninge fulgii reci pe suflet, spre cer o să privesc.

Tu ştii cât îmi doresc să fiu acasă, de ani de zile nu ajung,
Şi sărbătorile-s amare, departe de tot ce nu-i român.
Te-aştept in visul meu de noapte, de mine tu să-ţi aminteşti
Şi poate te transformi în moşul, ce poartă daruri azi la toţi.

Dar mie daruri nu-mi aduce, fii darul meu, de poţi
Tu inima să-mi porţi iubire, să am pe lume azi un rost.
Când îngeri cânta-n ceruri fericirea, că s-a născut Hristos,
Eu plâng... şi cânt colinda tristă, căci ştiu că mă aştepţi.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinare

Doar pentru tine simt că-s pregătit.
În rest, introversiune, teamă, gol...
Nimic din tot ce pot iubi, ca rol.
Doar tu-mi poţi oferi rostul dorit.

Oricâtă beznă m-ar îngenunchea,
Simpla prezenţă-a ta o năruie.
Tot ce-i lumină,-atunci, mă-nvăluie
Şi pentru-o clipă, devii lumea mea.

Nu ţine mult minunea, căci dispari,
Iar drumurile noastre-şi văd de drum.
Dar, când ne regăsim, ca şi acum,
Eu ştiu că şi-altă dată-ai să apari.

Ceva te dă de gol că-mi eşti mai mult
Decât o împăcare de moment.
Eşti vocea ce m-aduce în prezent,
Când doar trecutul pot să îl ascult...

Privesc vrăjit la urma ce o laşi,
Pe unde treci, cum luminează căi
Şi, dintr-o dată, simt că paşii tăi
Vor deveni, cândva, şi ai mei paşi.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strictul necesar

Când eu te strig
Şi tu n-auzi...
Că fără glas,
Dar cu fiecare celulă
Toată fiinţa mea strigă numele tău...
Cum poţi să nu răspunzi?

Când eu te chem
Şi tu nu vii...
Când zeci de braţe-ntind spre tine
Diafane, nevăzute
Gata să-ţi cuprindă trup şi suflet deopotrivă
Cum poţi să nu ajungi?

Când te doresc
Şi tu nu ştii...
În nopţi târzii genele-mi se despart,
Un clopot am în piept;
Mi-e cald, mi-e frig şi iarăşi cald
Cum poţi să nu mă simţi?

Când ochii mei îţi jură
Te iubesc
Nu râde şi nu te feri
Tu îmi eşti strictul necesar
Să pot trăi lin şi frumos
Cum poţi să nu mă crezi?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa sufletului tău

Să nu te temi când treci prin astă viaţă
Fără să înţelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ţi-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.

Când toţi îţi ţipă "nu mai eşti al nostru"
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredinţă,
Căci libertatea ţi-o trăieşti în cer.

Acolo lângă stelele surate
Unde te-aşteaptă vechii tăi strămoşi
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

În armonia iubirii

Noaptea a trecut ş-acum soarele ne calcă-n prag,
aş vrea să fii lângă mine să mă mângâi cu drag,
dar degetele tale au plecat la lucru şi eu mângâi un pluş,
mă ridic cu gândul la tine şi de-abia aştept să vii ca un spiriduş,
să mă cuprinzi în braţe, iar eu să te cuprind cu dor,
şi-ncet în armonia iubirii suntem purtaţi de-amor.
Uşor mă-ntinzi, să-mi poţi vedea ochii şi a mea privire,
îmi mângâi părul şi ochii mi-i săruţi cu iubire,
iar gândurile şi emoţiile cresc în iubirea ce am,
închid apoi ochii şi te simt încet,
iar lacrimile mele se scurg uşor pe-al meu piept,
iar tu lacrimile-mi săruţi cuprins de al meu dor,
dar lasă-mă o clipă încă, să pot şi eu să te ador,
că vreau a mea privire ochii tăi să-i pătrundă,
căci te-am strigat profund atunci când m-am trezit,
aveam lacrimi în ochi şi doar pluşul m-a auzit,
dar tu acum cu dragoste-n suflet ai venit,
te strâng în braţe şi speranţa iubirii noastre a revenit.

poezie de Eugenia Calancea (13 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de iniţiere pe palierele inimii

unde eşti, iubito?
în centrul inimii tale
de ce nu te văd cu ochii sufletului?
(ai ochii slăbiţi ca nişte goluri milenare)

învaţă-mă să văd, iubito
învaţă-mă să simt.
te simt că te temi să rămâi
nu vom ajunge niciunde dacă te temi.
(abc. copac. a. adânc. b. beznă. c. cer. )
cel care simte să vadă alege să ştie cine este.
unde eşti, iubito, pe care palier?
(la mansarda inimii tale, aproape de cer)
ce vezi?
o femeie albastră deşirată, roată
cum te simţi pe acoperişul inimii?
(fiecare cu fanteziile lui.
nu este ceva ce nu am mai văzut.
femeia albastră atrage pe cine poate
şi apoi urmăreşte ce se întâmplă)
aşa e firea ei, jucăuşă, iubito
dar simt că ai intrat într-un soi de labirint.
întoarce-te spre centrul inimii mele, iubito
e mai puţin periculos
îţi las libertatea de a te regăsi
rămâi. eu te-am ales.
cer. carne. os.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am cunoscut niciodată

deschid fereastra
în fiecare dimineaţă
o dimineaţă oarecare
îţi simt parfumul
când privesc un fluture rătăcit
soarele străluceşte uneori
atunci ştiu că zâmbeşti
alteori plouă
presupun că e doar lacrima ta
nu te-am cunoscut niciodată
iubito
poate doar într-un vis fără ţărm
dar când deschid fereastra
în fiecare dimineaţă
o dimineaţă oarecare
îţi simt parfumul

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin îndepărtat

Te port mereu
în gândul meu tăcut
destin îndepărtat
ce-mi baţi neîncetat
în piept.
Te duc cu mine
peste tot
şi-mi cânţi, şi-mi râzi,
şi-mi plângi,
te zbaţi zadarnic
înainte să adorm
în valuri de suspine..
Te simt,
tresar şi mai aştept
o mângâiere
pe-obrazul drept
iar pentr-o clipă rătăcită
m-am ascuns
la al tău piept.
Cu ochii - nchişi
visez în gând
sărutul frunţii sfânt
purtat pe aripi
de iubire-n cânt,
înghesuiţi, acum
avem acelaşi drum
până ce zorii
s-or ivi
şi-un alt destin
ne va pândi.

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sexul şi pâinea

Când toţi dorm, o linişte ciudată de cal fricos
joacă umbre pe spinarea aurită a celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
se clatină lustra, semn că mai mult decât
dulceaţa acestor buze, goliciunea acestor cuvinte,
dezmierdarea acestui nume,
aud apa cum sună, făina de grâu cum se-adună,
truda morilor dincolo de deal, dincolo de aceste toate,
nimicuri.

Ştiu, din ea nu se muşcă, din ea nu se rupe,
în ea se adâncesc coatele, se scrie prohodul, se îngenunchează
în faţa celui care se ridică şi pleacă,
se ridică şi pleacă, se ridică
şi pleacă,
dezbină şi înmulţeşte.
Trebuie să alegi, hai, trebuie să alegi.
Persuasiv eşti, diavole, dar eu voi fugi de tine,
căci asta e datoria ta, să mă prinzi.
Iar dacă reuşeşti acum, când prin toate alerg aşa, nemişcată,
o lumină senzuală va intra în sfera aceasta născocită,
ca un cuţit sclipitor, ascuţit,
deopotrivă,
în sex, în pâine.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastră

Din fereastra ta ovală
Ce frumoasă îmi zâmbeşti!
Eşti lumină-n strai de gală
Când în suflet îmi priveşti,

Caldă rază de iubire,
Dezlegarea mea la dor;
Gândul meu deja ţi-e mire
Când din slavă te cobor.

Ai ieşit misterioasă
În răscrucea mea de drum
Care nu mai duce-acasă
Ci la soarta lui "acum".

În fereastra ta ovală
O crăiasă parcă eşti;
Amintiri îmi dau năvală
De prin cartea cu poveşti.

Hai, coboară şi te-aşează
La acest ospăţ regesc!
Din cer îngerii veghează
Pe cei care se iubesc.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curtea de Judecată

"Cum va fi când va veni ceasul să pleci dincolo,
Când toată viaţa ta l-ai respins pe Isus,
Iar acum, zăcând aici pe moarte,
El nu este prietenul tău?"

Iarăşi şi iarăşi v-am spus, eu, predicatorul de demult:
Chiar aşa, există prieteni, şi prieteni.
Şi binecuvântat eşti tu, spun eu, care acum ştiu totul,
Că înaintea ta, cel care tocmai treci dincolo, au trecut alţii:
Un tată sau o mamă, un străbunic sau o străbunică.
Nişte suflete minunate care au trăit viaţa intens
Şi care te cunosc în amănunt, care întotdeauna te-au iubit
Şi care nu vor pregeta să mărturisească despre tine,
Să arate Domnului fotografia intimă a sufletului tău
Aşa cum numai cineva de-un sânge cu tine poate să o facă.

Aceasta va fi mâna înspre care se va întinde mâna ta
Să te călăuzească de-a lungul coridorului
Către Curtea de Judecată – unde tu eşti un străin.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de post

Nu zici nimic. Eu plâng şi-adorm visând cu tine.
Se face că mă placi şi imi zâmbeşti cu ochii.
Mă-ntorc pe-o parte, ba pe alta, imi e bine. Dar nu. E numai vis. Deschid dulapul, caut rochii,
Să ma imbrac provocator. Pe buze ruj aprins,
La ochi un rând de gene. Visez că m-ai cuprins
De mijloc. Nu o faci. Te temi sa nu mi-l frangi.
Aş vrea să-l rupi, apoi să-ti pară rău, să plângi.
Degeaba ruj, degeaba gene, rochiţe fară rost.
Tu nu mă vrei. Şi ştiu de ce. Azi este prima zi din post.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor în realitate

nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aştept orice clipă să-l nască deştept

pun în sertare toate bucuriile şi suferinţele
şi-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde

realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcuşori de contrabandă

lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
şi nu iese înafară din corp
are prea mult aer şi hrană
puterea alunecă prin ea liber
şi se regenerează

nopţile pleacă buimace de somn
şi adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puţinul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care îşi împarte puţinul cu alţii
prea mulţi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară de mai

Când s-a aşezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.

nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în faţă
e o ceremonie dintr-un templu,

nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înţeleg.

Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să priveşti în gol.

Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
şi-ţi place peisajul
îl sorbi din ochi.

Acasă te aşteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,

tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, inimă!

Of, inimă de lut şi cer
Şi de zvâcniri celeste,
Nu vreau să ştiu de o să pier,
Nu vreau să-mi dai de veste.

Te simt de zeci de ani bătând
Neobosită parcă,
Nu ai dormit de-atâta timp
Şi nu te-ai plâns vreodată.

Of, inimă de lut şi cer,
Din carnea mea de mamă,
În dragostea plecată ieri
Noi am trăit o dramă.

Dar astăzi te-ai îndrăgostit
La fel ca prima dată
Şi-ai tresărit din nou un timp,
De fericire toată.

Şi-acum zâmbeşti şi acum râzi,
Te simt bătând nebună,
De parca-ai vrea să-mi ieşi din piept,
Te simt şi nu-i de glumă.

Of, inimă de lut şi cer,
Eşti tot aşa credulă
Şi ai uitat câte iubiri
Le-am plâns sub clar de lună.

Nu te urăsc niciun moment,
Îmi eşti atât de dragă,
Of, inimă de lut şi cer,
Cine să te-nţeleagă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec iubirii mele

în braţele tale iubite mă alint
şi-n mângâierea ta azi mă topesc
mă încred în ochii tăi care nu mint
când luminile sub gene strălucesc.

mă simt ca-ntr-o oază în armonia noastră
în cuibul iubirii construit de amândoi
lângă ţine mă simt o palomă măiastră
cu aripi ce străbat furtuni şi ploi.

nu te împart cu nimeni dragostea mea
iubirea noastră-i scrisă în prefaţă
buzele tale-s dulci precum o caramea
sărută-mă să mă imbujorez la faţă.

la căsnicia noastră martoră-i o stea
să-i strângem razele la piept pe viaţă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cosit

- Maica Domnului, ţi-am adus şi Ţie
păpădie cosită proaspăt,
s-o atingi, că ştiu cum e
să stai
pe un scaun, în Cer,
şi să nu poţi să atingi, iar, iarba,
florile, spuse copilul din
scaunul său, cu rotile.
Mie aşa mi-aduc, uneori,
când îi rog şi
ce bine e, Stăpână!
Şi ce mai plâng
când mi se ofilesc în poală!
Şi-aşa aş vrea
să mă răstoarne – odată şi-odată-
în iarba necosită!
(...)
-Tu ai vrea, Celesto, întrebă Poetul,
să cazi în iarbă ca orfanii care nu...
nu pot să meargă,
să Te răstorni din scanul
din Cer,
odat' cu ei,
când vor s-atingă firul ierbii - viu –
cu genele înlăcrimate?

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!