Râvnit popas

De unde vii, mărită Poezie?
Din ce fel de părinţi ai fost zidită?
Râvnit popas, sfinţită-mpărăţie
E casa ta, în aur poleită!

Să-ţi fie codru' verde vrednic tată?
În pântecele mării-ai fost crescută?
Eşti dar de viaţă, pruncă alintată,
Avere-mi eşti, durere înnăscută!

Ţi-e frate vântul, ploaia ţi-este soră?
Mestecenii, vecini de viţă-aleasă?
În chip de-mbietoare auroră,
Clădeşte sufletului nostru, casă!

poezie de Valeria Merca (ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Merca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debra: De ce niciodată nu discutăm ca frate şi soră?
Dexter: Tatăl nostru a fost poliţist, tu eşti poliţistă, eu lucrez pentru poliţişti... în cazul nostru, asta înseamnă să fim ca fraţii şi surorile.

replici din filmul serial Dexter
Adăugat de Stefania-Ana Chermăneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul

(după ploaie şi furtună, împarţi cerul în două, ştii tu omule de unde apare?...)

Curcubeu pe cer aprins
Roşu galben parcă-i nins
Verde şi alte culori
Toate prinse-n lumea lor.
Vântul ţi-e tată străin
Ploaia mamă din vecini
Soarele frate holtei
Ziua sora ce o vrei.
După ploaie şi furtună
Ieşi zâmbind tinând în mână
Un mănunchi de viorele
Sus pe cer te joci cu ele.
Altă ploaie şi furtună
Îţi faci drum ca o nălucă
Şi te-aşezi cu fală mare
Unde-i locul dumnitale
Şi râzând priveşti la soare.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă verde

plouă verde
pe gânduri departe de casă
rotocoale se-nvârt ca-ntr-un dans
spălându-mă pe mâini
spălându-mă pe faţă

locuri metaforice se agaţă de tălpi
sunt locuri unde nu am fost vreodată
ele se dilată ca o reclamă
într-o enumerare austeră
din dezertări dintr-o lume reală

eşti strâns la mijloc
fără scăpare
cu ţigara stinsă sub pantofi
într-un vârtej de cuvinte fără măşti
ce pot muta casa dintr-un loc în altul
căderile libere se amortizează
sub ploaia verde ce-mi haşurează gândul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce auroră, Miss...

În poezie, totul devine suflet şi har
şi gândurile-ţi o iau razna spre Cer,
de dorul tău, te îmbeţi... ce mister!,
care-i, oare, jumătatea plină-n pahar?

Starea de eu a Neantului ţi-este soră,
lâncezeşti în veşnicie şi în clar-obscur,
melancolia din ochi îţi pluteşte-n azur,
uneori, Miss, eternitatea durează, o oră...

Timpul se-mparte-n mai multe răstimpuri,
din confuzia totului, înţelept, te desprinzi,
fluturi multicolori se-nmulţesc în oglinzi,
în poezie, iubirile, vai!, devin anotimpuri.

Ce vânt de căinţe ades ne cuprinde,
Ce auroră, Miss, din urmă, ne prinde!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu a fost părtaş scânteii din piept, nu ştia ce vei deveni şi nici nu şi-a propus să iţi aleagă drumul în viaţă. Dar a fost mereu cu tine, construind inegalabile poveşti, unice şi irepetabile, bune de trăit până-n prăselele sufletului. Unic ţi-e sufletul, aşa să-ţi fie şi faptele. Iubeţte viaţa, oamenii, pământul din care vremelnic învăţăm să zburam, iubeşte soarele şi dă gândurilor tale puterea de a duce cu ele fluturii din piept. O viaţă avem... viaţă în bucate să ne fie.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabie, soră dragă

Basarabie, soră dragă,
Care ai fost de duşmani râvnită,
Eşti ca o copilă orfană,
De mamă ei părăsită.
Basarabie iubită,
Care ai fost în sânge scăldată,
Eşti ca un fir de iarbă
Sub o boltă înstelată.
Basarabie, floare de dor,
Care de mulţi ai fost vândută,
Eşti ca un izvor, cu apă limpede neîncepută.
Tu să nu cazi în disperare.
Basarabie, soră dragă,
Căci va veni şi ziua cea mare,
În care duşmanul o să înţeleagă
Că nu eşti singură şi orfană,
Că ai o mama iubitoare,
Toţi o ştiu cum o cheamă,
Acesta e România mare!

poezie de Vladimir Potlog (10 decembrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise

Ce ţi-e surâsul desenat pe gură,
E zâmbetul luminei din făptură
Sau e căldura sufletului meu,
Ce mi l-a dat prin tine Dumnezeu?
Ce ţi-e adâncul ochilor căprui,
E văzul dimineţii-n cărărui,
Ori viaţa soarelui ascunsă în privire,
Îmbrăţişându-mă cu strălucire?
Ce ţi-este negrul păr, miros de stele,
E odiseea ce curge din castele,
Sau zborul moale-n aripi de albastru,
Ce-mi cântă-n unde cu foşnete de astru?
Ce ţi-este floarea chipului senin,
E raza caldă din farmec feminin,
Ori îmbujorare din purpură de frezii,
Ce îmi aduci din strigătul amiezii?
Ce ţi-este graţia cea plutitoare-n trup,
E frumuseţea când mările erup,
Sau pasăre zburând în arc de oră
Ce-şi unduie făptura-n polara auroră?
Ce ţi-e pictura din pori de catifea,
E sufletul miresmei din abur de cafea,
Ori puful primăverii născând poveste nouă,
Ce-mi mângâie văpaia cu degete de rouă?

poezie de Aurel Petre (14 aprilie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sténio: Cine eşti tu? Şi de ce iubirea ta seamănă atâta durere în jur? De bună seamă că există în tine o taină îngrozitoare şi necunoscută oamenilor. Cu siguranţă că nu eşti o fiinţă plămădită din acelaşi lut şi însufleţită de aceeaşi viaţă ca noi! Tu eşti un înger sau un demon, dar în nici un caz o făptură ome­nească. De ce ne ascunzi cine eşti şi de unde vii? De ce sălăşluieşti printre noi, care nu te putem nici accepta, nici înţelege? Dacă vii de la Dumnezeu, vorbeşte-ne şi o să ne închi­năm ţie! Dacă vii din Infern... Cum să vii tu din Infern? Tu, atât de frumoasă şi atât de nevinovată! Oare duhurile rele pot avea această privire divină, şi această voce armonioasă, şi aceste cuvinte care dau aripi sufletului şi îl înalţă până la scaunul de domnie al lui Dumnezeu?

replica de început din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii un om minunat...

Vrei o casă grozavă?
Nu te aştepta să te ajute cineva.
Sunt atâţea oameni în jur,
Dar nu vei avea de la nimeni,
Ajutor, sau o mângâiere,
Toată lumea e pentru ea,
Apoi apare şi invidia.
Ce-ţi trebuie ajutor,
Tu nu eşti în stare?
Ai diplome, ai înţelepciune,
Dar ai nevoie şi de bani,
Banii vin încet cu muncă multă,
Cu sănătate, fericire şi frumuseţe.
Există frumuseţea sufletului,
A sufletului bun şi milostiv.
Dacă simţi durere, eşti în viaţă,
Dar poţi să simţi şi durerea altora,
Eşti om, nu fi nepăsător,
Ajută şi vei avea de toate în viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunico!

Bunico, te văd şi te admir de multe ori,
Stând singură pe-o bancă într-un parc
Sau cea ce-ţi este mai aproape,
Lângă un bloc, unde este casa ta
Sau pe băncuţa umbrită din curtea ta.

Dă-mi voie lângă tine să stau
Şi să aflu care ar fi neliniştea ta,
Bunico, nu-i aşa că ce urmeaz a depana
Este adevărul multora de seama ta?

Că de dor ţi-e sufletul cuprins
Şi pe chipu-ţi brăzdat de timp,
Lacrimi calde şiruiesc,
Alinarea să-ţi astâmpări?

Că ţi-e dor de casa de la ţară,
De grădina-n primăvară,
De ciripitul din zăvoi,
De liniştea iernii şi serii reci,
Ce-îţi amintesc de-ai tăi iubiţi părinţi
Şi acei oameni simpli şi cuminţi?

Că ţi-e dor de-ai tăi copii,
Departe de tine duşi
Şi-nstrăinaţi prin lume,
Ca-aşa lor le-a fost scris,
Să nu stea aproape de tine?

Că ţi-e dor de-ai tăi nepoţei,
Care nu cresc şi în ochii tăi,
Poveşti de la a lor mamă mai ştii,
Fără să-i poţi îndeaproape iubi şi drăgăli?

În braţe ai vrea tu să îi strângi
Şi un sărut de noapte bună să le dai,
Să îi priveşti în ochii sinceri, vii
Şi să îi vezi cum cresc ei mari.

Şi tristă eşti că nu-s aproape,
Să le-asculţi ale lor şoapte
Spuse noaptea –ntr-un vis,
Când la imagini cu îngeraşi şi zâne,
Pe a lor chip frumos, candid,
Un surâs gingaş apare.

Că ţi-e dor de-o viaţă tihnită,
Cu toţii, de la mic la mare, să fiţi,
Bucuriile să vi le împărtăşiţi
Şi în fericire cu toţii să vă înveseleţi?

Bunico, cu al tău sincer gând
Îi însoţeşti mereu, pe oriunde ei sunt
Şi le doreşti sănătate şi spor în toate
Şi –a lor mulţumire şi împlinire
Îţi umple sufletul de fericire.

Bunico, cu chip blajin şi tâmple cărunte,
Te-aştepţi ca-ntr-o bună zi, ai tăi,
Casa cu a lor prezenţă să ţi-o umple,
Să simţi respectul şi recunoştinţa
Pentru ceea ce eşti tu de fapt pentru ei.

Bunico, icoană sfântă pentru ei tu eşti
Şi întelepiunea ta adunată-ntru-un răstimp,
Te va ajuta să înţelegi că fiecare,
Are-un drum scris sigur de urmat,
Să fii împăcată cu tine şi cu-un suflet curat,
Că-n astă viaţă niciodată nu ai pregetat,
Să te lupţi cu adevărat şi ce-ai avut de dat, ai dat,
Şi cuvântul tău de ei, copii, nepoţi să-ţi fie respectat.

Acum eu plec, dar voi mai reveni
Să-mi povesteşti mai pe îndelete,
De-ale tale reuşite sau poate regrete,
Sufletul să ţi-l descarci şi amărăciunea ta
Să se transforme-ntr-un vis frumos aidoma.

poezie de Georgeta Ganea (30 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

(fragment)

(să ne aducem aminte de părinţi, nu numai de sărbători)

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
toţi cei ce/au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

plecăciune mamă tată
şi tuturor pe care v-am iubi
(...)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Tatăl nostru carele eşti în ceruri
coboară, de eşti, pe pământ
şi opreşte viforul morţii
şi fă din căşti pălării
şi mângâie feţele morţilor
păstrându-i în viaţă pe vii
şi stai printre noi de ni-eşti tată,
din sângele scurs făcând vin
şi fă din oricare armată
alaiuri civile.

Amin.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care şi-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; şi-aş vrea să ţip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Şi mai ştiu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

Nu mi-a fost casa pe stâncă.

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Te tot gândeşti mereu că ai o vârstă,
Că visele ţi s-au cam terminat,
Accepţi, cu resemnare, să fii tristă
Cu dreptul la iubire retezat

Îţi spui, e prea târziu, ce-a fost se duse
Defecte în oglindă-ţi tot găseşti,
Îţi aminteşti iubirile apuse,
De parcă astăzi nu respiri, nu eşti

Eu îţi repet mereu că eşti frumoasă,
Oglindă vreau să-ţi fie versul meu,
De Dumnezeu anume eşti aleasă,
Nu te lăsa învinsă de-un clişeu

Nu ei decid ce încă eşti pe lume,
Surâsul tău e-o artă pe un chip,
Nu îi lăsa, te rog, să-ţi dea un nume
Să te transforme în stereotip

Nu, nu visez, eşti chiar ceva fantastic!
Femeie, tu eşti dar dumnezeiesc,
Eşti muză pentru sufletul artistic,
Şi nu-ncetez să-ţi scriu, să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
La fel şi arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.

Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Ithaca
Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
De verde veşnicie, nu minuni!

Şi este ca un râu necontenit
Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
Eternul Heraclit, mereu acelaşi
Şi altul, ca un râu necontenit.

poezie celebră de Jorge Luis Borges
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul meu

Când am fost ură am fost mare,
Dar astăzi, cu desăvârşire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ţi-este inima iubire,
Când ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cât de mare,

Şi înălţarea e-n iertare.

rondel clasic de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor, Rondelurile pribege (1927)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam

Fiind plecat de ani de zile
De la casa părintească
Caut să-mi revin în fire
Şi privesc printr-o ferestră.

Mă culc plans într-o odaie
Cu mai toate răvăşite;
Gândesc ce o să mai fie
Şi tristeţea mă cuprinde.

Pe măsuţa prăfuită
Le văd toate cum au fost,
Văd şi lada îmbătrânită
Aşezată în colţ cu'n rost.

Unde eşti tu tată acuma
Să te văd voios prin curte
Iar tu mama mea cea bună
Să mă mângăi, să-mi spui multe.

Tot gândind în patul rece
Neîncălzit de multe zile
Aud ceva care trece
Pe podea, încet şi geme.

E micuţul greieraş
Cric, cric, cric mereu el spune
Venit din al său sălaş
Rămas singurel pe lume.

Că stăpâni-s duşi departe
În cimitir lângă bunici
Neavând o altă cale
Să se întoarcă-n casă aici.

Şi... gândesc, gândesc întruna
Ce sunt ei şi ce sunt eu.
Ei ţărână...
Şi un nume care-i al meu.

Supărat în miez de noapte
Şi cu somnul dispărut
Aud gâzele în şoapte
Şi tot cuget la trecut.

Unde eşti tată acuma?
Să-ţi sapi pomii din grădină,
Unde eşti tu mamă bună
Să-mi spui vorba de pe urmă.

Voi m-aţi trimis departe
Lăsând plugul şi plăvanii
M-aţi trimis să-nvăţ carte
Să-mi făuresc destinul, anii.

Dacă am fost un copil rău
Să mă ierţi o tată al meu
Şi tu scumpă mamă a mea
C-aşa-i viaţa şi lumea.

Unul naşte, altul moare
Într-un colţ din univers
Şi atunci când el dispare
N-are cale de întors.

Cugetând târziu în noapte
La ce a fost şi ce mai este
Resemnat le accept pe toate
Că ce a fost, nu-i doar poveste!

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Risipit prin viaţă ma plimb, numai eu ştiu cum mă simt.
Dragă frate, dragă soră,
Totul a mers mai prost ca în altă oră;
Plin cu chin şi dor de voi, asa trec zilele cu ploi.
Draga tată, dragă mamă,
O durere mă omoară.
Frământat de zi cu zi, doar la voi a ma gândi,
Stiu că bine nu a fost, am facut şi eu un lucru prost!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie

Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S-auzim de bine...​

Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă-mi un pol...​

Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las-o baltă...​

În anii, care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar, ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:
– Bătrâne, ce-ţi mai trebuieşte...​

Copile! Tu să ai ştiinţă,
Că ţi-am fost tată cu credinţă.
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ŢIE.​

Dar, fă-mi te rog o bucurie!
La cimitir, să vii la mine,
Să-mi spui ca în copilărie:
– Tăticule, mi-e dor de tine...

poezie de Traian Calancia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!