Mila este asemeni omului care seacă un câmp mustind de apă săpând canale de scurgere, iar apoi îl udă numai acolo unde e prea uscat. Poporului i se ia tot ce are, chiar şi posibilitatea de a se hrăni prin munca sa, iar apoi se fac eforturi pentru a-i sprijini numai pe cei mai sărmani, împărţindu-le o parte din ce li s-a luat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa pare când una, când alta, când binefacere trupească, când boală, când greutate, când bucurie, iar întreaga viaţă este numai "înviere", adică sporirea iubirii, înălţarea iubirii din mormântul trupului. Iar asta e o bucurie neîncetată. Şi apoi treptat te identifici tot mai mult cu ceea ce iubeşti şi iubeşti totul, iar astfel devii Dumnezeu cu adevărat.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruzimea şi nedreptatea provoacă revoltă numai la început. Apoi te deprinzi. Iar când te naşti şi trăieşti în ele, ca acum, când au cotropit pământul, nici măcar nu mai poţi să le vezi.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săpând după ploaie

Săpând după apă
Speram un tezaur
Pândea un balaur
Pământul se crapă

Sub oricare stâncă
Genunuile gem
Temerile ghem
Mimozele plâng că,

Au secat pâraie
S-a uscat argila
Picătură mila,
Relele, şuvoaie...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Activitatea vieţii se manifestă prin iubire. Omul nu poate spori iubirea din sine, pentru că iubirea este esenţa vieţii înseşi. Omul poate numai să distrugă piedicile din calea manifestării iubirii. În asta constă viaţa omului, iar eforturile lui trebuie îndreptate în această direcţie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu trăi chinuit trebuie să ai în faţa nădejdea bucuriei. Însa ce nădejde a bucuriei mai poate fi, când ai în faţă bătrâneţea şi moartea? Exista numai o ieşire din această situaţie, să-ţi închini întreaga viaţă desăvârşirii spirituale, în comuniune tot mai mare cu Dumnezeu. Numai atunci viaţa este bucurie neîntreruptă, iar moartea este şi ea o bucurie.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uitam... la un minunat asfinţit de soare. În norii îngrămădiţi ţâşneşte o dâră de lumină şi acolo, ca un cărbune roşu, neregulat - soarele. Totul - deasupra pădurii şi secarei. Bucurie. Şi m-am gândit: Nu, această lume nu este doar o glumă, nu este o viaţă numai de suferinţă şi de trecere într-o lume mai bună, eternă, ci este una din lumile eterne, minunată, plină de bucurii şi pe care noi nu numai că putem, dar trebuie să o facem şi mai minunată, şi mai bogată în bucurii pentru cei ce trăiesc odată cu noi şi pentru cei care vor trăi în ea după noi.

citat celebru din Lev Tolstoi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, eşti numai un lucrător al gospodăriei lui Dumnezeu şi ştii negreşit doar că ai fost trimis aici ca să faci munca pe care El ţi-a hărăzit-o. N-are rost să ne gândim dacă e bună sau rea condiţia asta, aşa este şi nu se va schimba. La un singur lucru putem şi trebuie să ne gândim: cum să trăim mai bine. Putem trăi mai bine, evident, numai dacă vom face acea munca ce ni s-a încredinţat. Vei afla că faci munca ce ţi s-a încredinţat dacă o faci cu cea mai mare uşurinţă, dar şi cu bucurie. De când cercetăm viaţa oamenilor, cei mai înţelepţi au căutat să definească această muncă şi au indicat-o. Toate adevăratele religii şi învăţături morale au indicat-o, iar ea este mereu aceeiaşi: unirea cu toţi şi toate şi participarea la unirea cu toţi şi toate, dragostea. Însă, dacă stăpânul ne va răsplăti după moarte pentru buna îndeplinire a muncii, putem doar ghici şi crede. Dar e cu atât mai puţin necesar să ghicim cu cât ne îndeplinim munca mai bine şi mai mult. Îndeplinirea dăruieşte binele, bine în prezent, care exclude orice interes faţă de viitor.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iunie

poezie [maxima medie zilnică]

toată căldura de-afară
s-a adunat în trupul meu
ca într-o fabrică de pâine

apoi au luat foc
cuptoarele
apoi şi
grânele şi tot ce s-a mai întins
pe pielea mea

cel care va sări cu apă
nu ar putea
potoli acest sacrilegiu

cel care ar putea
aduce o ploaie colosală
cu numai
un semn din mână
stă la umbra
unei bliblioteci de la marginea
lumii
sau poate
într-un wine bar

prin densitatea
fumului
rătăcind prin vestigii
îl văd cum ne strânge de talie
de talia noastră
comună
a atâtor femei frumoase
talia noastră
ca strâmtoarea Magellan

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce trebuie să ne fie scump e munca prin ea însăşi, iar nu răsplata. Dacă nu cauţi decât răsplata, munca ţi se va părea grea, dar dacă iubeşti munca, vei găsi şi răsplata.

citat celebru din romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândim şi rostim: de ce Dumnezeu nu ne spune prin cuvinte ce vrea de la noi? Dar uităm că numai noi, în slăbiciunea noastră, vorbim prin cuvinte inexacte, insuficiente, unilaterale. Iar Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de transmitere a voii sale. Acest mijloc este întreaga viaţă a lumii exterioare şi tot ce s-a investit în sufletul nostru.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăşluieşte idealul Sodomei nu se îndură totuşi să-şi întoarcă faţa de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însufleţeşte, şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat! Dracu' să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când te gândeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul meu îmi spunea odată că există două categorii de oameni: cei care muncesc şi cei care culeg laurii pentru munca celor dintâi. El îmi spunea că ar trebui să încerc să fac parte din prima grupă; cică acolo este concurenţa mult prea mică.

citat din Indira Gandhi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aicea sărăceneanul se simte acasă, pentru aceea mână numai în paşi. De altminterea, nici nu i se urăşte. Aproape la tot pasul întâlneşte câte un cunoscut, cu care mai schimbă vorba "de unde şi până unde?". Ăsta duce un car de var, celălalt un car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de pietrarii care ciocănesc din zori de zi până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie! Unde coteşte valea şi drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var, alţii descarcă piatră şi lemne: pietrarii fac tocot; vărarii aruncă lemne în foc; stăpânii fac larmă unul pentru cinci.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai trupul suferă. Spiritul nu conoaşte suferinţa. Cu cât e mai slabă viaţa spirituală, cu atât sunt mai puternice suferinţele. Ce greşeală e să trăieşti pentru trup, iar nu pentru spirit.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

O căsătorie fără dragoste nu e căsătorie... numai dragostea consfinţeşte căsătoria, iar căsătoria adevărată este numai aceea care consfinţeşte dragostea.

Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer (2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să fac să ţin minte că cel mai important, chiar singurul lucru în viaţă e eliberarea de întunericul (răul) care îl ascunde pe Dumnezeu, iar nu fericirea mea, succesul, aprobarea primită de la semeni pentru faptele mele?

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

O idee minunată, Dumnezeu e lumina soarelui, iar omul e un obiect care absoarbe razele luminii-Dumnezeu. Corpul omului este alcătuit din acele raze ale lui Dumnezeu care n-au fost absorbite de către om. Viaţa este absorbţia tot mai mare a Divinităţii de către om.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!