Recviem pentru poetul poeziei
Am așteptat să treacă timp destul
Pentru-a putea în liniște închide,
Ca pe-un zăvor de taină, glasul meu,
Plângând pe cel din urmă Philippide.
Cei ce i-au luat din drept îmbracă azi
Ca pe-un efect ce i-ar purta departe,
Tristețea lui de om însingurat,
Mantaua lui, de veghe și de moarte.
Poporul meu, tu nu știi ce-ai pierdut,
Te-ai învățat cu morțile trucate
Si n-ai mai dat crezare tristei vești
Ca el, murind, se sting, o clipa, toate.
Uzinele electrice clipesc,
Pisicile din ochi iși pierd din rază,
O-nvălmașeală-n creier toți simțim
Parcă nici luna nu mai luminează.
În toate câte-au fost era și el,
Cu partea lui de liniște și bine,
Ce n-a putut la alții pedepsii
El a tăcut și-a pedepsit în sine.
Și-atât de bun, și-atât de împăcat
Nederanjându-si epoca-ncordată,
Încât el - mort de mult ni se părea
Și-acum murind murea încă o dată.
Am așteptat să tacă surzii lui,
Ce-n remușcare nu sfârșesc a-l plânge,
Dar boala lui nu-i boala pentru ei,
Că-n vine au cerneala și nu sânge.
A fost boier, dar și mai mult poet,
Atlant de iluzorii Atlantide,
Da, Doamne, vreme bună-n Univers
Pe unde-i sufletul lui Philippide.
Pentru-nceput înalță mila ta
Sa-i dea ceva să simță si sa scrie,
Si vei vedea ca însuți de cuprinzi
De omeneasca lui melancolie.
Apoi, când te vei supăra pe el,
Ca are dor de cărți si dor de ducă,
Să-i interzici să scrie ca poet,
Dar dă-i ceva, în ceruri, să traducă.
Și pedepsit, ca și pe-acest pământ,
Neștiutor de uneltiri perfide,
Din când în când, mai dă-ni-l în vreun vis
Și nouă pe poetul Philippide.
Psihoza buletinului de știri
Produce-un fel de rea imunitate,
Nici nu mai știm ce-i grav si ce-i ușor,
Ce-i râs, ce-i tragedie dintre toate.
O zi ca multe altele a dat
Furtuni, răpiri, ciocniri, efemeride,
Și între doua știri despre petrol,
" A încetat din viată Philippide".
Deloc orgolios și agresiv,
Dispus mereu în taină să și moară,
Să nu cumva să credeți, scribi mărunți,
Că acțiunea voastră-i mai ușoară.
Un ultim Philippide a murit,
Căzând scârbit în mit și-n transcendență,
Dar alți poeți au răsărit pe loc
Să umple dureroasa lui absență.
El v-a iertat, dar nu va iarta ei,
Că umiliți și-ați umilit poeții,
Poetul poeziei a căzut,
Dar îl vor răzbuna poeții vieții.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre moarte
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre știri
- poezii despre visare
- poezii despre violență
- poezii despre viață
Citate similare
Diana: Iuli, de ce te porți așa cu Luci? De ce-i provoci suferință?
Iulian: Suferință?! Lui?! El suferă?! Și eu cum crezi că m-am simțit, când, din cauza lui, am fost luat la întrebări de către cei din Comisie? Sau acum, când am văzut prin ziare scris despre el, sau am auzit vorbindu-se la știri, ca despre un element rău?!
Diana: Ah, acum nu-ți convine, imediat îl consideri vinovat...
Iulian: Păi, că doar n-oi fi eu vinovat.
Diana: Dar până acum era bine, te simțeai mândru când se vorbea despre "domnul comandant".
Iulian: Bineînțeles că eram mândru de performanța lui, dar acum cu ce mă pot mândri? Cu un act de indisciplină?!
Diana: Te-ai gândit măcar o clipă că totuși ar putea fi nevinovat? Nu... Tu te-ai grăbit să-l acuzi, să-l judeci, te-ai grăbit să crezi că ar putea fi rău. N-ai vrut să fii de partea lui.
Iulian: Să fiu de partea lui?! Cum să fiu de partea lui, când are probleme de acest gen, cu disciplina...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre mândrie, citate despre știri, citate despre vinovăție, citate despre suferință, citate despre nevinovăție, citate despre jurnalism sau citate despre bine și rău
Om și deltă
E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
și de noroc, iar timpul... timpul trece.
Mai are unul și-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul și de-a latul.
Ce-a fost, a fost demult și nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva și-n vremurile-aceste.
Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros și negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
și caută voința să-i instige.
E mult de-atunci, la început de viață,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeață.
Era o curte-a lui, era și raiul
în care se născuse. Îl știa.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-și ducă traiul.
Iar peștele... Era atâta pește
încât își alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbătește.
A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un pește-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.
"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
și-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu știi că soarta-i, uneori, câinoasă?"
L-a desfăcut și, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, ușor, spre delta cea română.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre religie, poezii despre pești, poezii despre început, poezii despre sărăcie, poezii despre sat, poezii despre rai sau poezii despre primăvară
Va fi o pricina de bucurie (Isaia 53)
Cine a crezut ce se vestise
Cine a știut ce Dumnezeu promise
El a crescut 'naintea Lui
Și după placul Domnului
Odraslă slabă și bărbat
Lăstar dintr-un pământ uscat
N-avea frumusețe, strălucire
S-atragă înspre El privire
Disprețuit și părăsit
Cu suferința obișnuit
OM al durerii se mai cheamă
Și noi nu L-am băgat în seamă
Totuși suferința ne-a purtat
Durerea noastră a luat
Și noi am crezut că-I pedepsit
Lovit de Dumnezeu, smerit
Dar El, Isus ce-a fost dat
Străpuns a fost pentru păcat
Zdrobit pentru a noastră fărdelege
Și pus să reînnoiască orice lege
Pedeapsa care dă pace
Căzut-a peste EL. Nu zace
Prin rana Lui creștini voi fiți
Prin rana Lui tămăduiți
Noi rătăceam ca niște oi
Dar Domnul ne-a adus înapoi
Asupra Lui căzu nelegiuire
Cu toate că de sus avea sfințire
Și când a fost El chinuit
Nu a deschis gura, n-a vorbit
Ca un miel e socotit
Ce-l duci la măcelărit.
A fost luat prin apăsare
Dar cine de atunci a dat crezare?
Cine-a crezut că e lovit de moarte
Și pus păcatul să ni-l poarte?
Groapa sau mormântul spus
Între răi El a fost pus
La un loc cu cel bogat
Făr' să fie vinovat
Domnul a găsit așa
Suferința să I-o dea
Dar, după ce jertfă-I dat
Pentru orișice păcat
Multe zile va trăi
Lucrul sfânt va propăși
Va vedea ai Lui urmași
Urmându-I pe sfinții pași
Rodul muncii-Și va vedea
Și atunci S-o înviora
Suflete va transforma
Păcatul va îndepărta
De aceea partea Lui
Este partea Domnului.
Numărul Lui a fost pus
La un loc cu cei de sus
Pentru că El s-a rugat
Pentru cel ce-i vinovat
Pentru că viața Și-a dat
Pentru orișice păcat.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre durere, poezii despre creștinism, poezii despre zile, poezii despre vorbire, poezii despre vinovăție sau poezii despre suflet
Mori de vânt
desigur, despre poet
vorbește poezia lui
dar
și pantofii care-l poartă,
masa la care scrie,
ceașca lui de cafea,
tăcerea odăii.
poate mai vorbesc despre el
fotografiile,
câțiva oameni
și multe nopți palide, înainte de răsărit
apoi, despre poet
va mai vorbi
un timp
vântul
.
voi, morilor ce măcinați
rugați-vă
să mai însemne ceva
cuvântul
atunci când
nici pământul
nu se va mai povesti.
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre încălțăminte, poezii despre noapte sau poezii despre fotografie
La catafalcul lui Adrian Păunescu
LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU
Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintașii de-a fi împreună.
Nedeaptă-i soarta care curmă viață
cu suferințe trupești și sufletești,
scurtând destin și spulberând speranță
din cei ancorați în visuri omenești.
Regrete și zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul șlefuitor de idei.
Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei
e prețuit după moartea-i trupească.
Scrie versuri cu lacrimi de iubire
să fie moștenire sufletească.
Sacrificându-și drept la fericire,
duce speranțe în Lumea Cerească.
Doar moartea îi scurtează suferință
poetului ce-i veșnic neînțeles,
când vine dumnezeiască sentință
să-i ducă misiunea în Univers.
Nedrept hulit își poartă-n viețuire,
menire sacră cu har neprețuit.
Posterității lăsând moștenire,
în lut coboară cu chip ne-nsuflețit.
Iertare să îi ceară-n rugăciune,
cei care i-au nesocotit valoare,
într-o fățarnică procesiune,
la catafalc i-aprind o lumânare.
Infirmitatea-n loc mă țintuiește,
numai în versuri să pot omagia
Poetul care la îngeri vorbește
despre boala neamului din țara sa.
Durere și profundă neputință
se revarsă din suflet îndurerat,
de Poetul răpus de suferință,
ce-n lume neprihănită a plecat.
Dar zestrea poetului nu dispare,
ci dăinuie pe rază-n poezie
să amintească lumii trecătoare
de cel ce i-a aprins prima făclie.
Când suflet urcă la divinitate,
din versuri străbate spirit combativ
către confrații din posteritate,
ca să-i nemurească harul creativ.
*În memoria poetului Adrian Păunescu
5 noiembrie 2010
Maria FILIPOIU / UZPR
poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință, poezii despre creativitate, poezii despre țări, poezii despre îngeri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
În nemiloasa devenire
Trăim o bună parte din viață printre morți.
Citim în cărți poeme de-o mie de ani spuse
Și muzici ascultăm, demult compuse,
Și-n vis vorbim cu vechi prieteni morți;
E-o lume, de neant înconjurată,
Care prin moarte-și capătă durată
Și ființează-n noi prin neființă.
- Și ne-nșelăm cu strania credință
Că ispășim cu mari păreri de rău
Greșelile de-odinioară,
Care pe alții i-au făcut să-i doară,
Când nu gândeam ce-i bine și ce-i rău
Și când cu nepăsare și-n neștire
Trăim în nemiloasa devenire.
Dar nimeni n-ar putea să mai învie.
Ce-a fost stricat, jignit pe veșnicie.
Și doar numai părerea de rău mereu e vie.
poezie clasică de Alexandru Philippide din Vis și căutare (1979)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre muzică sau poezii despre lectură
Isus
Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieții rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
și mai sublim a fost.
Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost și mai divin.
Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înțeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.
N-au înțeles că Mielul
S-a dat El însuși prins,
dar Și-a ascuns ofranda
sub haină de învins.
Și-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre jertfă, poezii despre înălțime, poezii despre vestimentație, poezii despre superlative, poezii despre oi, poezii despre crucificare sau poezii despre cruce
Bătrânul poet
Pe o bancă veche,
Stă un bătrân poet.
Cu o carte în mână
Și cu inima bătându-i tot mai încet.
Fulgi de gheață cad
Peste părul lui cărunt,
Ca peste un obiect uitat
Acolo de cineva, de mult.
Cu ochi triști, dar de o blândețe rară,
El citește cu glas dulce despre o frumoasă țară.
Și vocea lui răsună peste iarna grea,
Și nimeni nu-l înțelege că lui îi este dor de țara sa.
Toți trec fără să-l ia în seamă
Dar el citește cu glas domol despre a sa mamă.
Despre un dor nemărginit,
Despre Vatra de unde a pornit.
Dar glasul lui să aude tot mai încet
Și vântul mai tare bate, a obosit bătrânul poet,
Dar nu se încumetă să închidă a sa carte.
poezie de Vladimir Potlog (14 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre voce, poezii despre uitare, poezii despre tristețe, poezii despre păr cărunt, poezii despre păr sau poezii despre mamă
Sărut de vers
Nu te cunosc, nu mă cunoști,
Dar când citești, pari a o face,
Nu poți ascunde după măști
Ceva ce-n suflet nu îți tace
Nu înțeleg, nu înțelegi,
De ce cuvântul te atrage
E un mister ce nu-l dezlegi
Ce din cotidian te trage
Fiori resimți fără regret
Bătăi de inimă-ți dansează
Valsând în gânduri de poet
Care iubește și visează
Cumva te pierzi în lumea lui
Ce-ți pare bună, împăcată,
Și deși taci, ai vrea să-i spui,
Că nu mai vrei să pleci vreodată
El îți zâmbește stingherit
Sărut de vers îți dă pe frunte
Îți amintește c-ai iubit
Și că iubirile sunt sfinte
În clipa aceea realizezi
Că dragostea din nou revine
Că tu poți încă să visezi
La tot ce vrei, la tot ce-i bine,
Poetul iar zâmbește vag
Apoi încet ochii apleacă
Căci tot ce-i este lui mai drag
Prin versul său vine și pleacă
El nu rămâne cu nimic
Mai mult decât o mulțumire
C-a vindecat poate un pic
Și că ți-a oferit iubire
poezie de Adi Conțu (11 iunie 2017)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre versuri, poezii despre cunoaștere, poezii despre zâmbet sau poezii despre sărut
Odă calculatorului
Tu ești singurul meu prieten care nu mă minte niciodată
îți deschizi inima în fața mea, mă întrebi ce doresc,
dacă sînt obosit mă mai întrebi încă o dată
să fii sigur că ceea ce-ți cer îmi și doresc.
Știu că te vei deschide la fel în fața oricui, știu
că vei avea același dialog apropiat și cu alții,
dar nu sînt gelos, doar însingurat.
Ieri am vorbit cu cineva pe mIRC, era și el singuratic.
Avea nevoie de mine, l-am lăsat să se destăinuie
(aș fi putut scrie un roman din povestirile lui, dar
nu voi scrie niciodată romane, cine le citește?).
Avea puține cuvinte în calculatorul lui personal
și nu a reușit să-mi spună totul, îl frămînta ceva
ce eu am înțeles. Avea nevoie de un prieten.
Și i-am oferit tăcerea mea.
A îmbrăcat-o în puținele lui cuvinte ca pe o mireasă
împodobită de nuntă. A doua zi, pe mIRC, cineva îl banase.
"Tu ai vorbit prea mult. Lasă și pe alții să tacă. Cine te crezi
să dai sentințe oamenilor? Nu vezi că norii sînt de partea
cealaltă de cer?"
poezie de Nicolae Sava din Insolența nopților
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre calculatoare, poezii despre trecut, poezii despre singurătate, poezii despre nori sau poezii despre minciună
Dragostea poetului
Poetul a iubit si-a patimit.
Ca un copil poetul a iubit.
Femeie preafrumoasa a iubit.
Si-a patimit, si-n patimi a trait,
dar patimile nu l-au biruit
de-aceea ca poetul a iubit:
ca un poet, ca cel mai demn poet,
cu-o inima ce nu-ncapea in piept,
cu dor mistuitor, coborator
din spatii ametite greu de zbor,
din lumi ce nu exista pe pamant.
Poetul a iubit si a fost sfant.
Dar ea, iubita, oare l-a iubit?
Dar ea, iubita, oare-a patimit?
Dar ea, iubita, nu l-a inselat,
nu l-a mintit, femeie, cu-n oftat?
Ci ea, iubita, n-a fost umbra lui,
a Marelui, a Zburatorului:
ea n-a venit din haos, dar din rost,
ea nu a fost mai mult decat a fost,
ea a ravnit o casa si un pat
si-n casa ceea, tanar, un barbat
si nu un zeu, si nu un Demiurg,
barbat cu brate grele de amurg.
Poetul a iubit. Iubirea lui
a fost iubirea verde-a codrului,
a fost iubirea plaiului matern,
iubirea unui geniu etern
al graiului, ce sfant e pentru toti:
parinti, copii, nepoti si stranepoti;
a fost iubirea neamului intreg,
pe care astazi voi s-o inteleg
si-o inteleg, si nu-nteleg nimic:
pana la ea nu stiu sa ma ridic,
ci ea ramane totusi un mister,
sa arda cu Luceafarul din cer.
Tu, Veronica, nu mai plange, nu,
ca nu esti vinovata numai tu.
Si poate nu e nimeni vinovat:
Poetul a iubit cum i-a fost dat:
ca un poet Poetul a iubit
femeia ce din mit a rasarit.
Stai langa el, icoana scumpa fii,
cu dorul tau de casa si copii,
si nu te stinge, nu te ofili:
chiar daca vrei, tu nu mai poti muri,
pentru ca el, Poetul, te-a iubit.
El tot ce a iubit a-nvesnicit!
poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre femei, poezii despre dor sau poezii despre păduri
A murit poetul (În memoria lui Grigore Vieru)
În miez de noapte,
Venind de departe,
A murit poetul
Pe un drum care ducea spre moarte.
A murit poetul,
Un geniu nepereche.
El s-a dus ceruri,
Să stea de veghe,
Peste neamul lui care atât de mult l-a iubit,
A cărui soartă dură
Cu dânsul a împărțit,
A murit poetul cel mai iubit!
Și toată lumea plânge
Cu lacrimi amare,
Cu lacrimi de sânge,
Căci nu a murit poetul!
A murit un înger...
poezie de Vladimir Potlog (18 ianuarie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre plâns, poezii despre miezul nopții sau poezii despre genialitate
Sonetul 32
Dacă vei mai trăi și după ziua grea
Când moartea cu țărână mă va fi învelit
Și dacă-ntâmplător poate vei revedea
Aceste biete stihuri scrise de-al tău iubit,
Atunci să le compari cu altele târzii
Și dacă sunt condeie ce-n timp le-au întrecut
Valoarea lor nu-i rima, ci-amorul ce îl știi,
Deși cu mult mai bine a scris cel priceput.
O! Dă-mi și mie gândul acesta de iubire:
"C-al meu amic o muză mai bună dac-avea
Atunci iubitul lui i-ar fi adus mărire
Și-acum în rândul celor mai înzestrați stătea.
Și sunt poeți cu stil, mult mai dibaci din fire,
Dar el, chiar dacă-i mort, a scris doar din iubire".
poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare sau poezii despre gânduri
El
Când El a apărut pe cuprins,
În fața lui se deschidea un orizont întins,
De nepătruns cu spiritul lui frust,
Ce nu-nțelegea: Ce-i bine și ce-i just?
De atunci, milenii au trecut peste El,
Și-acesta tot trudea cu zel
Să găsească secretul lui "bine și just",
Ca viața lui să aibă un sens și un gust.
El a continuat să caute acel "just și bine"
Și din clipa când El se confrunta cu sine,
Și spiritul lui se-nălța ca un dom,
El începuse să fie aproape... un Om!
poezie de Gheorghe Alionte (3 mai 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gheorghe Alionte despre viață, citate de Gheorghe Alionte despre trecut, poezii despre secrete sau poezii despre hărnicie
Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnișoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Și dacă da, la ce sfaturi se va putea aștepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conștient că nu va putea, din două motive: Rikky și Nero. Deci, domnișoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în mașina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnișoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăși sentimentele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre sfaturi
- citate despre șefi
- citate despre seară
- citate despre păr blond
- citate despre frumusețe
- citate despre dorințe
- citate despre bucurie
- citate despre acasă
- citate despre Maria
Aluzii la iluzii...
Un "poet" al unei "bombonice",
De pizmă luat pe înserat,
Și chinuit de lirice varice,
S-a pus și el pe criticat...
Când noaptea tocmai curgea lin,
În ea pierdut și-n al lui chin,
Din sufletu-i stropi de suspin
Varsă în stihuri și venin...
Eu nu sunt critic, nici poet;
Ci doar un fir din praf în vânt,
"Mai am un dor" (și un regret):
Să-mi aflu-n versuri locul pe pământ...
Atâta pot să cânt și să versific
Dar nu voi face gestul rușinos
Să fiu versificatorul-critic
Pe alții zilnic dușmănos...
Cum noaptea se strecoară-n stele,
Și versu-mi se va măcina la fel;
Sunt praf de stele între ele,
Dar tu, amice, vei lipsi din el...
poezie de Emilian Lican
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre rușine sau poezii despre prieteni și dușmani
Suntem făcuți mai mult din noapte
Suntem făcuți mai mult din noapte.
Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Și veșnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca niște vietăți din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viață pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braț, o țeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaștem
Și-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.
În marii munți de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?
Dar dacă noaptea mă va birui
Și negre avalanșe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Și mă vor nărui cu ele?
Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi
Ca niște continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime și străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viața mea de plantă,
Fiori de viermi și nostalgii astrale
(Și poate-o tainică prefigurare
A vieții mele viitoare).
Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis și-au pus cenușa:
Luna sau inima mea?
poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți, poezii despre amintiri sau poezii despre viermi
Cât timp dai pentru Isus?
În viața-aceasta trecătoare
C-un ne-așteptat și brusc apus
Tu ești chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanță foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"
Ai timp de prieteni, și e bine
Dacă-i ajuți și-i fericești;
Dar, mai presus de-orice și-oricine,
Petrece-ți timp cu El, creștine,
Și în relația cu Sine
Cu totul să te dăruiești.
Îți faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câștigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbește cu ființa ta?
O, da, cu mult mai prețioasă
E părtășia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiți de tot și nu-ți mai pasă
Pășind cu-avânt și dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!
Dai timp și vlagă pentru gură
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică și pură
Ce-ntinerește-a ta făptură
Dacă-ți faci timp pentru-al citi.
Din viața ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ți toată
Făcut-ai totul și nimic?!
Ia bine seama azi, creștine,
Ce faci cu timpu-ți prețios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici și-n viața care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!
Amin.
poezie de Paula Diță (27 martie 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Iisus Hristos, poezii despre relaxare sau poezii despre prezent
Cât timp dai pentru Isus?
În viața-aceasta trecătoare î
C-un ne-așteptat și brusc apus
Tu ești chemat, ca fiecare,
Să dai răspuns la o-ntrebare
De-o importanță foarte mare
"Cât timp dai tu pentru Isus?"
Ai timp de prieteni, și e bine
Dacă-i ajuți și-i fericești;
Dar, mai presus de-orice și-oricine,
Petrece-ți timp cu El, creștine,
Și în relația cu Sine
Cu totul să te dăruiești.
Îți faci timp pentru relaxare
Vizionând/citind ceva...
Dar nu-i mai câștigată oare
Clipa cea tainică în care
Isus, în slava Lui cea mare,
Vorbește cu ființa ta?
O, da, cu mult mai prețioasă
E părtășia cu Hristos;
Ce stare 'naltă, glorioasă
Când uiți de tot și nu-ți mai pasă
Pășind cu-avânt și dor spre Casă,
Plin de nădejde, bucuros!
Dai timp și vlagă pentru gură
Muncind aproape-o 'ntreagă zi;
Însă Cuvântul din Scriptură
E hrana unică și pură
Ce-ntinerește-a ta făptură
Dacă-ți faci timp pentru-al citi.
Din viața ta aglomerată
Îi dai lui Isus doar un pic
Sau, mai grav, poate niciodată...
Dar ce-o să faci la judecată,
Când vei vedea că-n truda-ți toată
Făcut-ai totul și nimic?!
Ia bine seama azi, creștine,
Ce faci cu timpu-ți prețios;
Să nu te pierzi pe veci pe tine,
Alege de acum mai bine,
C-aici și-n viața care vine
Să dai TOT timpul lui Hristos!
Amin.
poezie de Paula Diță (27 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai poetul...
Lumină în cuvânt
Și Nebunie-n gând,
Speranțe duse-n vânt,
Iubiri în vers plângând,
Scrie poetul.
Cu-o lacrimă de stea,
Ce-i frânge inima,
Când pierde Dragostea,
Vărsându-și patima
Scrie poetul.
Când inima-i prea grea
Si-i ninge cu suspin,
Văzând lumea cea rea,
Bând cupe cu venin,
Scrie poetul.
Pe fila unui nor
Și-n flori de curcubeu
Cuvinte de amor,
Regrete și mult dor
Scrie poetul.
Când este judecat,
Și toți îl cred nebun,
Se-ascunde de păcat
Și scrie pe-un taifun,
Numai poetul...
poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre ninsoare, poezii despre nebunie, poezii despre lumină sau poezii despre inimă