Castanii de pe strada mea

De câte ori singur
mă plimb pe strada castanilor,
ştiu că undeva,
în alt oraş,
cineva plânge
după umbra
castanilor mei...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada castanilor însinguraţi

Cade târziul pe calea ferată
E semn că plecăm într-o noapte de vară
Vai, ochiul meu cum se înseară
Şi mâna se face o creangă uscată.

Un pustiu de miresme latră în soldaţi
Ducând stafia lumii în cartuşieră
Numele tău trecea într-o letieră
Pe strada castanilor însinguraţi.

Cresc cenuşile noastre pe calea ferată
E semn că am plecat într-o noapte de vară
Cântecul meu cum se înseară
Şi trupul a ajuns o fiară ciudată.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Bucureşti, după ploaie

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O transformare

O rază caldă de lumină
Venea din norul argintiu
Ea prevestea o zi senină
Cerească într-un oraş pustiu

Pe strada cu parfum de tei
Imense mumii clădiri petrificate
Drubadurii dispăru şi ei
Felinarele au fost stricate

Nimeni nu este pe stradă
Un ecou injurii vorbe stricate
Mă simt vânat ca o pradă
Cu hainele de epocă îmbrăcate

Îmi amintesc de o paradă
Copii şi oameni ce râdeau
Cu lume multă laolaltă
Se salutau şi se distrau

Umbra castanilor o dată
Acum cimentul care frige
Să mă îmbăt să o fac lată
Gândul de la asta îmi fuge

Eu am ieşit la o plimbare
Şi vreau să uit ce am văzut
Răsădesc în stradă o floare
O transformare aşa n-am crezut

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

frunzele moarte -
ca un gen de testament
al castanilor

haiku de Mario Benedetti din volumul de versuri Ungherul cu haikuuri (Rincón de Haikus) (1999), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze aprinse –
Umbrele castanilor
Duc taine spre nori

haiku de Adina Stoicescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte un oraş

A murit un om
s-a născut o stradă,
s-a născut un copil
s-a mai născut o stradă
şi nimeni nu simte
cum anii
nasc un oraş.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţele se cunosc după gusturi.

aforism de Sorin George Vidoe din Serpentinele umorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare fără răspuns

Mâine
nu ştiu dacă e soare
sau dacă va ploua,
dacă copilul va râde
sau va plânge.
Să-ntreb chiar noaptea
ce ne desparte...
Mi-e teamă
ca răspunsul
să nu fie
ca numele
ce-l poartă.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre acelaşi final

Desluşesc în fiecare dimineaţă
profunzimea valurilor...

câtă apă
câţi pomi
câte flori
câţi fluturi
câte păsări...

şi toate acestea se duc
în măruntaiele pământului...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie de toamnă

Toamna se găsesc, se pare,
Struguri, prune şi pelin,
Singur anotimp, în care
Apa se botează-n vin.

epigramă de Sorin George Vidoe din Serpentinele umorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabia şi România

Basarabia ne cheamă,
Plânge după ţara mamă,
Căci de-atâta pribegie,
Suferinţa o sfâşie.

Dar şi mama, dragii mei,
Plânge după fi'ca ei;
Plânge zilnic şi oftează,
Lacrimile nu-ncetează.

poezie de George Budoi din România şi Românii (1 decembrie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precizare

Fraţi ai mei de epigramă,
Prea avizi sunteţi de poante,
Vă spun azi şi-mi este teamă
Că vă văd în ce-a scris Dante...

epigramă de Sorin George Vidoe din Serpentinele umorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pomul se cunoaşte după roade, iar omida după ce roade!

calambur aforistic de Sorin George Vidoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoepitaf

O viaţă-ntreagă am fost
O frunză de aloe,
De acum eu nu mai am rost;
La groapă când mă veţi duce,
Să-mi scriţi pe sfânta cruce:
Doar Vidoe...

hexagramă de Sorin George Vidoe din Serpentinele umorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo

Femeia aceasta are pe cineva în baie.
Vorbeşte cu mine, mă iubeşte sincer,
Dar cineva se tot foieşte în sufletul ei,
Dincolo de mine.
Îi citesc în ochi, în păr, în linia vieţii din palmă
Că această casă n-are decât o singură intrare,
Că-mi ascunde pe cineva în baie.
Sau, mă rog, în casa vecină,
Sau într-o altă casă,
Undeva pe stradă,
Într-un alt oraş sau într-o pădure,
Ori pe fundul mării.
Cineva stă ascuns acolo,
Pândindu-mi gândurile,
Ascultând sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul sub zăpezi

Cocoşul negru
a cântat a treia oară,
ultimul cal
a murit în zori.
Zăpezi, zăpezi,
oraş fără asfalt,
urme,
sicriul tatei
alunecă pe gheaţă.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Pe umerii slăbiţi
amurgul tot mai greu apasă
şi rezemat
sub mărul din livadă
stau în aşteptarea
acelei nopţi
în care liber
voi plânge liniştit.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul iubirii

Alergam prin valea umbrelor
După zmeuri şi cireşe coapte;
Vara ne cheama cu metafore picolore
Şi ne strângea de buzele arse
Cu sărutările strugurilor metamorfozaţi;
O,
Câte anotimpuri înmulţite
Şi câte roade coapte de veri şi toamne-mpodobite;

Ne plimbam desculţi sub arşiţa castanilor
Şi cerşeam cerului lumina pentru nopţile de dor,
Iar, când adia uşoară umbră de vânt verde,
Ne prindeam în hora dansului cu fluturi;
Cerşeam zi după zi lumina cu iz de crini galbeni
Şi ne împodobeam irişii cu alveola stelară;
Până când...

Până când într-o zi
Din mănunchiul de torţe aprinse
S-au desprins rând pe rând,
Florile şoaptelor de iubire,
De struguri, de cireşe şi de zmeuri coapte!

poezie de Amalia Simona Pantea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!