Strada de la răscruce

Când au venit ploile
s-au şters urmele paşilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.

Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.

Toate acestea le ştiam
atunci când am început
să-mi caut strada
de la răscruce,
dar ploaia
vântul şi timpul
au şters
urmele copilăriei.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmele paşilor

Urmele paşilor pe nisipul fără stâncă
sunt şterse de o apă mai puţin adâncă,
ascuns printre valuri urmele lor le privesc,
au trecut doi tineri care parcă se iubesc.

Urme de paşi pe trotuare asfaltate,
lângă reclamele bezmetic luminate,
par afişe de voluptate dezintegrată,
rătăcite puhoaie în ploaia întristată.

În neaua albă a copilăriei mele
văd paşii mamei încă oglindiţi în stele,
păstraţi pe oda lacrimilor risipite
la umbra teiului cu frunze adormite.

Simfonia paşilor pe cărări de munte,
tăvălind mireasma dorinţelor mărunte,
are acordul rugăciunii puse în destin
şi-aduce eternitate şi zâmbet în suspin.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantoma

Sufletu-mi rătăceşte neîmpăcat
prin cabana cu vedere spre munte;
povara iubirii pierdute urcă anevoie
scările din lemn de brad.

Urmele paşilor lui s-au şters definitiv;
doar mirosul de vin cu scorţişoară
mă mai îmbată cu speranţă.

poezie de Mihaela Băbuşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţile oraşului

Cimitirul e pe strada Învierii.
Închisoarea, pe strada Libertăţii.
Spitalul, pe strada Sănătăţii.
Grădiniţa de copii, pe strada Guliver.
Ospiciul, pe strada Nebunului.
Muzeul Unirii, pe strada Rătăcirii.
Clădirea pompierilor, pe strada Focului.
Judecătoria, pe strada Balanţei.
Biserica, pe strada Sfânta Maria.
Poşta, pe strada Buna Vestire.
Iar şcoala Secundară, pe strada Principală.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castanii de pe strada mea

De câte ori singur
mă plimb pe strada castanilor,
ştiu că undeva,
în alt oraş,
cineva plânge
după umbra
castanilor mei...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două universuri

Stăteam acolo, în mijlocul străzii mari
şi dirijam pe orice călător
pe strada dorită.

Stăteam acolo,
eram mulţumit
de zâmbetul lor recunoscător
dar au venit
maşini ciudate
pe străzi
şi prin aer,
maşini ce scuipau foc
care nu luau în seamă
semnele mele...

Eram prea mic.

Şi am fugit cu teama
ascunsă-n lacrimi uscate,
şi m-am întors cu liniştea
a fost deplină.

O, zei ai nemărginitelor legende
daţi-mi înapoi casa
şi strada furată.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna nesfârşită a vieţii

O, Doamne,
am ajuns să-mi văd amurgul
ca un copac ce-şi pregăteşte
în toamnă târzie
aşternutul hibernal.

Ca şi copacul de frunze scuturat,
mă văd un alt copac,
imagine nesfârşită a vieţii
în oglinda apelor netulburate.

Iar dacă vântul potrivnic din cer
nori negri semăna-va spre mine,
cu resemnare, în cele din urmă,
în propria mea oglindă
cu amintiri duioase
voi merge spre început.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac...

tic-tac...
timpul cheltuie doruri
ce cresc pe buze,
timpul sudează paşii
cu care mă înec
în ochii tăi... iubito
se zbor cocorii
ce-i creşteam
spre vest de univers,
nisipul credinţelor noastre
acoperă urmele paşilor,
transformate în sticlă:
Murano sunt când eşti
iar Minotaurul e-un pisic
ce-mi duce de-a dura
ghemul din piept.
Mă oglindesc în tine
ca într-o apă vie
hrănind descântecul
cu care te caut...
Fii oglinda mea
să poţi să te-ndrăgosteşti
de ce voi deveni, în tine
mă regăsesc stelar
mai frumos decât mă ştiam,
minunat îţi sunt
pe pământ

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Strada Eminescu se mai moare...

Suntem aşa cum ne-a făcut pământul
Şi tot pământu-n tâmple ne apasă,
Pe Strada Eminescu bate vântul
Şi-ntreabă nu ştiu ce, la el acasă.

În tâmplele de Principe nu-i pace,
El moare-n fiecare zi de toamnă
Şi-acelaşi vânt desface şi reface
Pe cei ce care însuşi îi condamnă.

Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi frunza din pământ nu se mai scoală,
Ce toamnă! Ce delir! Ce disperare!
Şi ce hemoragie cerebrală!

Şi mâna ce-a vegheat acestea toate
Se prăbuşeşte, în paralizie,
Şi Principele, fără rost, se zbate
Şi el, de sine, mai nimic nu ştie.

Pământul strigă-n toţi ca o poreclă
Şi strigă-n el şi parcă nu încape,
Şi oamenii, ca la cules de sfeclă,
Pământul de pe mâini şi-l şterg cu ape.

E toamnă-n cer şi pân-la el în tâmple,
Pe Strada Eminescu se mai moare
Şi el, când totul stă să i se ntâmple,
Agonizează, la reanimare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom întâlni cândva

sunt clipe când pe poteci neumblate
timpul răscoleşte frunzele
în căutarea unui surâs de fecioară

te petreci mereu în albastru
noaptea ţi se slobodă trupul în himere
să ştii că nimic nu este întâmplător
doar neîntâmplarea descoperă lumi

fur în fiecare zi din amintiri
sorb cu nesaţ ropotul de stele
grădinile caută urmele paşilor
în dimineţi prăfuite de mirosul de ambră

aştept mereu o scrisoare
să-mi însenineze miezul nopţii

să fi uitat vremurile
când cerul respira adânc îndrăgostit
ştiu ai să-mi spui că tăcerea e timpul amintirilor
că sufletul tău ştrengăreşte îşi caută cuvântul
că de fiecare dată te trezeşti pe celalată parte a patului

plopii si-au dezgolit rugina
tu cu palmele pline de frunze cu buzele roşii
relaxată picior peste picor vei întreba
ce cauţi femeie în timpul meu în fumul meu de ţigară

mă simtă trăită în fiecare poem îţi voi spune
vinovată de tristeţe desenez chipuri să te descopăr
degetele albe mângâie conturul privirii
orele bat îngerii au plecat

da prea multe despărţiri s-au adunat
încerc să-ţi spun adevăruri despre lumi interioare
niciodată nu găsesc cuvintele potrivite
poate doar un vis de toamnă târzie
speriat de amurgul zilei
va silabisi la întâmplare numele tău

înăbuş pornirile din mine
oamenii devin păsări
norii înverzesc
în umbra inimii reci
ce te încuie strâns spre asfinţit

literele mi se aşează în toate limbile
vreau să înţeleg neînţelesul
eu sunt aici las sunetele peste coardele rupte
voi fi mereu cu tine în timpul ce se scurge

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

E o stradă lungă şi tăcută.
Merg prin întuneric şi mă împiedic şi cad
şi mă ridic, şi merg orbeşte, picioarele mele
călcând piatra tăcută şi frunzele uscate.
Cineva pe urmele mele calcă de asemenea, pietre, frunze:
dacă merg mai încet, el merge mai încet;
dacă fug, el fuge;
mă întorc:
nimeni.

Totul e întunecat şi nu există uşi,
numai paşii mei sunt atenţi la mine,
mă învârt şi mă tot învârt printre aceste colţuri
care duc întotdeauna la strada
unde nimeni nu mă aşteaptă, nimeni nu vine după mine,
unde urmăresc un om care se împiedică
şi se ridică şi când se întoarce şi mă vede spune:
nimeni.

poezie de Octavio Paz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful purităţii

Ninge tandru la Moldova
pe zăpadă eu am scris
însă vântul mi-a şters slova
ochii iernii s-au deschis

Pe zăpadă eu am scris
imn femeii ce-o iubeam
dar a viscolit şi-n vis
a înmugurit un ram

Imn femeii ce-o iubeam
însă vântul mi-a şters slova
şi precum un tei din ram
ninge tandru la Moldova

Pe zăpadă aş mai scrie
cu miros de iasomie

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Donul liniştit

*

Iarba creşte peste morminte, timpul vindecă durerea.
Vântul a şters urmele celor care nu mai sunt;
vremea alină durerea sfâşietoare, iar amintirea
celor care n-au trăit pentru a-i vedea din nou pe cei dragi
nu va dăinui, pentru că scurtă este viaţa omenească
şi nu pentru mult timp fiecăruia dintre noi i-i dat să calce pe iarbă.

**

Iar peste sat au alunecat zilele, trecând în nopţi;
săptămânile se scurgeau, lunile se furişau, vântul hăulea
şi, oglindă cerului de toamnă, translucid, verde-azuriu,
Donul curgea liniştit către mare.

poezie clasică de Mihail Şolohov, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul tău

când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
şi ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
şi de ziua care va veni
citeşte-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ţi-l va scrie vreodată
deşi l-ai aşteptat la fiecare răscruce
de drumuri şi de nopţi
când întunericul te ademenea între ape
şi străzile îţi îngropau urmele paşilor în cenuşă
este poemul pe care ai îndrăznit să-l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ţi se risipea în ecouri de gheaţă
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea şi în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinţi
şi în fiecare inimă care părea că mai bate
lipeşte-ţi poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
şi nu-l lăsa să se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vântului

Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce
Dar nu şi-a ţinut cuvântul,
S-a oprit la o răscruce.

E smerit, face pe sfântul,
Stă la umbră să se culce,
Când vine la mine vântul
Veste bună îmi aduce.

Înspre mine-ar vrea s-apuce,
Îşi încalcă jurământul,
Derutat îşi face cruce,
Pe pustii încet se duce,
Nu se ştie ca pământul
Când vine la mine vântul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golgota suspinelor

Ca şi Iisus şi noi purtăm o cruce,
Pe drumul care urcă spre coline,
O Golgotă în ceasuri de răscruce,
În lăcrimarea noastră cu răscruce.

E un destin sortit ce ne e scris
De când ne naştem şi venim pe lume,
Mărşăluind spre-un orizont deschis,
Dar până unde, nu vom şti anume.

Avem speranţe, visuri şi puteri
Să ducem o solie din părinţi,
Iar mâine, ca şi astăzi, ca şi ieri
Purtăm şi bucurii şi suferinţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohotul alb

Au venit negustori mincinoşi
Şi au furat pădurea copilăriei mele,
Păsările văzduhului s-au cuibărit în alte zări străine,
Au furat ogorul ţăranului umilit,
Ce plânge şi sărută brazdele-mpietrite,
Au început să plângă icoanele-n biserici
Şi morţii din morminte plâng
Înălţându-şi braţele-nnălbite
Spre Tatăl Ceresc, într-o rugă veşnică,
Să ierte păcatele celor care mai sunt
Şi Tatăl Atotputernic plânge
Cu lacrimi de ploaie, binecuvântând acest pământ.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin pizmaş

Datoare-am fost acelui pătimaş,
– Până-n această seară, de răscruce –
Destinului, când m-a privit pizmaş:
"Nu eşti tu steaua care îi străluce,
Numai închipuirea te seduce!"

Prin frunze, câinii dorm, încolăciţi,
E noapte şi e frig ca-ntotdeauna
Când se despart iubite de iubiţi,
Aceeaşi dramă se repetă-ntruna,
Şi peste toate viscolul, furtuna.

Cerberii aleilor spre casă,
Copaci de gheaţă, semne de-ntrebare,
Lacrimi la ceaiul aburind pe masă,
Doar eu şi clipa mea de-nsingurare
Ne suntem îndestul la fiecare.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să rămân nu pot!

Azi călătoresc prin cer,
Să văd ce mister
Şi mai ales pe unde
Se ascunde...
Calc pe urmele norilor
Şi cocorilor...
Toate stelele-au căzut.
Cineva le-a cernut
În râuri şi mare?!
Ce mirare!...
Luna se scaldă şi ea
Într-o vâlcea.
Aleargă cometele,
Cochetele,
despletite ca fetele...
Dintre ele, o stea cu coadă,
Ce neroadă!
S-a sărutat cu pământul,
Ca ploaia cu vântul.
Carul Mare s-a răsturnat
Şi-ntr-un iaz tulburat,
Stă resemnat.
Întind un braţ spre zenit
Ce mi-a venit?!
Cu cât mă înalţ mai sus,
Toate s-au dus...
Iaca nu-s!
Nimic nu se vede din cer
Şi oamenii pier...
Nu, asta-i prea de tot,
Să rămân nu pot!
Jos, sunt prietenii mei buni:
Frumoşii nebuni...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Sunt lângă un gard rupt,
Şi vântul bate cu frunze ude -
Sunt mai urât, sunt supt,
Frigul începe sticla s-o asude.

Pe strada aplecată la vale
E-o toamnă ca o poezie veche -
Vântul împinge fusta femeilor în cale,
Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.

Toamna rupe afişe şi flori,
E mai trist departe-n prăpăstii -
Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;
O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii...
Fulgi de zăpadă rătăcitori...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!