Dedicaţie

Dedicaţie,
Unei bătrâne dintr-un sat,
Căci lacrima ce mi-a picat
Şi s-a prelins din ochii mei
E lacrima unei femei,
A unei mame pentru care
Durerea semenilor doare.
O lacrima prelinsă cu sârg
Din ochi în jos,
A dat inimii mele
Şi vieţii mele-un rost.
Sufletul l-a deschis,
În suflet curgeau lacrimi,
Bătrâna mă-nsoţea.
Într-un sobor de patimi.
Mergeam prin sat, cu ajutoare,
Asta-mi fusese dat a face
Şi am ajuns la o bătrână...
Bătrâna mă priveşte, tace...
Îi spun ce gânduri nu-mi dau pace,
De ce-am venit în sat la ea...
Cu amintirile în gânduri,
Bătrâna, iată, lăcrima.
Îmi face semn să mai rămân,
De-acum eu mă supun cuminte
Şi stau pe piatra de al drum...
Privesc la ea cu luare-aminte...
În minte completez şarade,
Îmi şterg o lacrimă ce cade
Şi ca o torţă arde încă
Pe-a omenirii noastre stâncă.
Bătrâna se ridică. -N gând,
Îmi simt o lacrimă arzând...
- Maică, o clipă te-aş ruga!
Vreau să le dau şi eu ceva
Acestor prunci, căci Dumnezeu
Cunoaşte doar sufletul meu.
El ştie neputinţa mea
Şi grija celor care-ar vrea
Să vină-n ajutor, căci eu,
Măicuţă, ştiu cât mi-e de greu.
Dar n-aş putea muri-mpăcată
De nu le-aş închina o rugă
Celor ce sus, cu toţi m-aşteaptă:
Vreau ca la prunci banii s-ajungă.
Bătrână-s, dar am suflet bun.
Aşteaptă-mă că vin acum!
................................................
Pe piatra-ncinsă de la soare
Mă aşezai în aşteptare.
Greu, sprijinită-ntr-un ciumag
Păşii bătrâna-al porţii prag.
- E tot ce am, fătuca mea,
Alţi oameni i-or mai ajuta,
Căci sprijinu-i la Dumnezeu
Oricât în viaţă-ar fi de greu.
(Şi-mi puse-n pumnul deschis, iată,
Bănuţi... De. acum, înlăcrimată,
Priveam şi număram tăcut.)
- Atâta, maică, am avut!
Maică, ia banii înapoi!
Nu ai un leu, nu ai nici doi...
- Ia-i tu! Le fie de-ajutor
Şi de noroc copiilor.
Să nu mă minţi, copila mea!
Ar fi păcat. Cu inima
Îi las copilă pentru ei.
De ce acum nu vrei să-i iei?!
.................................................
I-am luat mâhnită. Un argint
L-am dat acelor ce iubind
Un suflet candid de bătrână
Vâzând întinderea-mi de mână.
Vezi?! Cei ce au se umilesc
Spunând că greu de-un timp muncesc.
Că sunt săraci şi că nu au,
De-aceea dragii mei, nu dau.
Le strălucesc vilele-n soare,
Combine au, maşini, tractoare,
Au termopane... Au! Şi vor
Mai multe pentru viitor.
Dar nu-şi clădesc palate-n cer,
Din cer, spre noapte au picat...
Ei vor pleca de pe pământ,
Inimi pustii, de lepădat.
În rai lumesc trăiesc, dar vai!
Aici e pământescul rai.
Târziu, spre dincolo de viaţă,
Vr fi... vor fi doar o paiaţă.
Căci spune-o vorbă în scriptură,
Mai lesne o cămilă prin gaura de ac,
Decât să vezi din milă, din suflet, o fărâmă,
Bogatul să ofere ceva la un sărac.
Ei sunt statui de ceară,
Sunt travestiţi stângaci
Diavoli cu chip de oameni...
În care, încrustat, rămâne noaptea vieţii
Şi foamea de păcat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă!

Mi-ai fost ca o mamă!
Aşa te cinstesc...
Şi viaţaţi-ai dus-o
În iad pământesc

Cuprinsă de grija
Trei prunci ai crescut,
Cedinţa în Tatîl
Ţi-a fost veşnic scut.

Atâta durere în suflet ai strâns!
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade
Şi iată, acum, măicuţă, te-ai dus,
Căci toate-ale vieţii sunt urme deşarte.

Simt lacrima-n gânduri cum pică şi plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi şi durere!
E doliu şi sora în braţe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.

Lumina prea sfântă a vieţii s-a dus...
Zadarnic şi lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuţa-ţi priveşte, priveşte spre tine.

Oh, fie-i ţărâna uşoară de-acum!
Şi trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuţă, aşa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ţi luminĂ,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, mamă!

Mi-ai fost ca o mamă!
Aşa te cinstesc...
Şi viaţa ţi-ai dus-o
În iad pământesc.

Cuprinsă de grijă
Patru prunci ai crescut,
Credinţa în Tatăl
Ţi-a fost veşnic scut.

Atâta durere în suflet ai strâns!
În viaţă-ai luptat să trăieşti cum se cade
Şi iată, acum, măicuţă, te-ai dus,
Căci toate-ale vieţii sunt urme deşarte.

Simt lacrima-n gânduri cum pică şi plâng!
Ce zi-nsângerată de ploi şi durere!
E doliu şi sora în braţe mi-o strâng,
Dar ea nu mai poate găsi mângâiere.

Lumina prea sfântă a vieţii s-a dus...
Zadarnic şi lacrimi, zadarnic suspine...
De-acolo, din ceruri, cu sufletul strâns,
Măicuţa-ţi priveşte, priveşte spre tine.

Oh, fie-i ţărâna uşoară de-acum!
Şi trupul lumesc de acum doarmă-n pace!
Prea bună măicuţă, aşa te cinstesc,
Tu pumn de pământ căutându-ţi lumină,
Plecat de curând dintre noi, fără vină...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga pentru el...

Săracă mi-e casa în care trăiesc,
Sărac mi-e destinul, dar în el te primesc.
Amară şi seacă mi-e ceaşca de cafea,
Zic "mulţumesc" pentru ce am, dar multe aş mai vrea...
Iartă-mă, Doamne, că îţi mai cer ceva,
Iartă-mă, te rog, dar ştii că nu aş putea
Fără dragostea lui, ce mă face bogată,
Fericită, sinceră şi uneori atât de minunată...
Nu vreau aur, platină sau bucăţi de argint,
Vreau să ne ţii împreună, până vom avea şi părul cărunt.
Nu vreau, Doamne, să mă hrăneşti cu pâine albită,
Mi-e de ajuns şi coaja de la cea mucegăită.
Nu vreau ca să fiu îmbrăcată cu stil,
Vreau doar să îmi amintesc de acea zi de april,
Când l-am cunoscut pe el şi totul în jur s-a schimbat,
Ce-am avut – am dat, doar trupul mi l-am lăsat.
Doamne, nu mă plâng că sunt săracă,
Plâng că am în suflet o iubire, nu o joacă.
Trimite-l, Doamne, azi lângă mine,
Căci ştiu că mi-au rămas zile puţine...
Şi una doar aş vrea: "să îi spun că-l iubesc",
Ca să plec cu sufletul curat spre destinul ceresc!

poezie de Ina Cevaga
Adăugat de Ina Cevaga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omule, oricine ai fi

Omule, oricine ai fi,
Vine şi la tine o zi.
De eşti bogat sau sărac
Şi tu vei fi judecat.

Oricâte conturi ai bancare
Să ştii: eşti numai o suflare
Şi acele conturi nu-ţi slujesc
De suflet de nu te îngrijeşti.

Căci sufletul-n viaţa ta,
Are nevoie de ceva
Ce poate tu nici nu gândeşti
Sau poate vrei să îl răneşti?

El vine de la Dumnezeu
Spre El tânjeşte tot mereu.
Şi atunci când tu te-ai împăcat
Cu Dumnezeu de-a devărat,

Să vezi ce suflet mare ai.
La conturi mari ce le visai
Importanţa tu nu le mai dai
Căci sufletul îndrepţi spre Rai.

Şi-ncepi apoi a te-ntreba
De unde vii
Unde-i pleca
Ce sa-ntâmpla cu viaţa ta.

Iar sufletul te va-ndrepta
Să mergi şi tu la Golgota.
Căci viaţa cineva şi-a dat
Să ai iertare de păcat.

Să vezi sufletul chinuit,
Ce bucurie a primit
Căci nimeni nu ţi-o poate da
Doar El, Isus din Golgota.

Ori eşti bogat, ori eşti sărac
Tu Domnului să-i fii pe plac
Căci banii nu-ţi pot garanta
Căci vei ajunge-n Slava Sa.

poezie de Elena Fărăgău (21 ianuarie 2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reporteriţa: Am venit să-ţi luăm un interviu, maică.
Bătrâna: Ce dracu să-mi mai luaţi?
Reporteriţa: Am venit să-ţi luăm un...
Bătrâna: Păi mi l-aţi mai luatără o dată, taică.
Reporteriţa: Când?
Bătrâna: Oho! Pă la anii '60, taică... '60...
Reporteriţa: Cum ţi l-au luat, maică? Ţi-au pus microfonul în faţă, sau cum?
Bătrâna: Da, da, taică... Mi-au pus pistolul! La ceafă, taică, la ceafă!
Reporteriţa: Gândeşte-te bine, maică! Eşti la un interviu pentru televiziune... Pistolul sau microfonul?
Bătrâna: Aaaa, pistolul, sigur pistolul! Că microfonul iera sub masă...
Reporteriţa: Si ce-ai spus?
Bătrâna: Păi am zis, taică... am zis, oho... "Jos comunis..." Dar nu s-a auzit! Că pesemne de la pistol nu se aude ca de la microfon, taică...
Reporteriţa: A fost un moment însemnat din viaţa matale, maică, aşa-i?...
Bătrâna: Am semnat, taică... am semnat. Cu toate că eu nici nu ştiam să scriu. Da' când am văzut pistolul, am învăţat pă loc, ştii cum? Academiciancă mă făcui...

replici din Unda veselă, sceneta "Interviu la ţară" de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveţi, nu-i scoateţi din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Şi între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveţi milă! Crucea şi-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ţi mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept şi bun, aproapele-ţi ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i linişte în gând
Şi vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte să-ţi aduci
Că s-au zidit pe ei ca tu să fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Şi-ntunecare
Îţi este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Şi viaţa ta-i un şir de amăgiri.

Vedeţi copii înfometaţi şi goi...
Ca ei aţi fi putut să fiţi şi voi.
Cerşesc desculţi, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aştepte.
Bolnavi, febrili, părinţii li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Puteaţi cândva, oricând, să fiţi şi voi.
O zi măcar să încercaţi a fi
Săraci, bolnavi... Poate aşa veţi şti
Să daţi lumină celor etern întunecaţi,
Să vreţi să daţi acelor flămânzi, ca între fraţi,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiţi infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge şi de ce se moare?!
Şi dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le şi soare, dă-le şi iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i şi îi ajută, Doamne!
Prin braţul nostru dă blândeţe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Şi dă-le lor şi zâmbet şi lumină
Şi suferinţa, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu aş face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Vedeţi copii înfometaţi şi goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie oilor lui Iisus

Te-am stropit cu mir de nard
Şi pe braţe de finic ţi-am purtat gândurile...
L-am slăvit pe Mântuitor
Şi ne-am închinat Lui,
Spre a trăi în El
Şi a muri odată cu El.
Căci trează de ne-ar fii conştiinţa
Nu ne-am cunoaşte morţi.
Nu este decât un păstor
Ce ne cunoaşte plânsul din suflet
Şi ne şterge lacrima din adâncuri.
Lui urmează-i dar,
Pruncul meu înjunghiat
De viermele diavolului!
Căci doar El îţi va vindeca rana...
Nici eu nu pot face lucrul acesta,
Căci rana ta sângerează în sufletul meu.
Ajută-ne, Doamne!
Căci în Tine este speranţa şi învierea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pare rău

Nu-mi pare rău! Eu pentru tine
Doi prunci în lume am crescut,
Căci Tu eşti Doamne în oricine
Poartă pe umeri Duhul Sfânt.

Eu de la nimeni nu cer plată
Doar linişte în suflet vreau
Şi dragoste adevărată
Pentru cei ce în suflet stau.

Sufletul poartă-mi-l în grijă
Şi iartă-mi dac-am să grşesc!
Eu ştiu că paşii mei îi porţi
Către tărâm împărătesc.

Mereu, mai tare Te iubesc!
Eşti stâncă arsă-n jarul vieţii
Prin Tine stelele lucesc
Tu eşti stăpânul frumuseţii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspiraţie

Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalţ, tot mă-nalţ, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.

N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...

Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur şi ţintesc absolut...
De mă vreţi înapoi, vă revin în strigoi.

Este-un greu pe Pământ şi îl faceţi mai greu,
Sunteţi huma şi lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau uşurinţa, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.

De-aş putea, aş purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experienţă.
Las trăitul meschin şi ambiţii, şi hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existenţă...
... În esenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-am greşit, Stăpâne?!

Cu ce-am greşit, te-ntreb, Stăpâne,
De m-ai mânjit cu-atâta boală?!
De-acum, în piptu-mi, va rămâne,
Durere, lacrimă şi ceară...

S-a înnoptat la mine-n suflet...
La Tine-atâta-i de senin!
Vezi, viaţa-n Rai îmi pare-un cântec
Şi repetat aş vrea să vin...

De ce atâta suferinţă,
Ca-ntr-un paner, am adunat?!
Mi-ai dat iubirea-n linguriţă...
Poate că nu te-am ascultat.

Şi am plătit, dar ce păcate?!
N-am îndrăznit să mă supun,
N-am mers cu Tine mai departe...
De-aceea, deci, plătesc acum?

Zadarnic spui despre iubire,
Acelora ce cred în ea,
Căci biciul care dă în tine,
Nicicând în mâini nu-l poţi avea.

Mi-e frânt genunchiu-n suferinţă
Şi-n ochi am lacrimă de jar.
Mai dă-mi o clipă de credinţă,
Să pot veni la Tine iar.

Mai dă-mi nectarul în fărâme
Şi miruieşte-mă cu har,
Sfinţeşte-mi, Tată, neputinţa
Şi mângâie-mi durerea iar.

Eu ştiu cu toate-s ale Tale,
Dar eu cu susu-n jos le văd.
Şi bate vântul şi-i ninsoare
Şi-n suflet, Doamne, mi-i prăpăd...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi virusu

A-nceput să-nmugurească
Pomii iarăşi prin grădină
Unii chiar să înflorească
Căci e soare şi lumină

S-a-ncălzit şi pe afară
Primăvara a venit
Să ne mângâie acum iară
Domnul cum a hotărât

Înverzesc şi se albesc
Multe locuri azi în jur
Din pomi mulţi azi înfloresc
Aerul — e tot mai pur

Primăvara ne topeşte
Ochii astăzi şi privirea
Chiar pădurea înverzeşte
Clătinându-ne amintirea

Dar cu primăvara iată
Un virus a apărut
Răsturnând planeta toată
Cu chipu lui nevăzut

Şi la moarte pe atâţia
De oriunde i-a trimis
Le-a luat l-atâţi viaţa
Şi ochii aici le-a-nchis

Geme-ntrega omenire
Nimeni capu nu-l ridică
Căci la moarte şi pieire
Iată cât de mulţi azi pică

A pierit acum mândria
Nu mai e ca altădată
Când omu-şi vede pieirea
La uşă aşteptând să-i bată

Toţi suntem iată smeriţi
Şi atâţi spre Dumnezeu
Strigăm să fim izbăviţi
Din necazu acesta greu

Domne îndură-te acum
Şi ne oferă Tu salvarea
Al vieţii noastre drum
Să capete-nviorarea

Fă-ne dar copiii Tăi
Să umblăm doar în lumină
Nu pe calea celor răi
Ci în dragostea-ţi Divină
08-aprilie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

nu voi să spui acum nimic
de ce-aş vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
şi stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe ţărmul vieţii rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă şi dor
noi doar tăcem în tragicele şoapte
acum, aici, în prag de noapte
aş vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este şters şi fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi şi castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieţii mi se pare
cine ştie, poate, oare...
aveam ochii legaţi la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieţii ştergea urme pe nisip
păşeam pe un drum
un chin nesfârşit
era începutul unui sfârşit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuţite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceaţa din jur
păşesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viaţă, ce destin
să plec, să vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Ţi-ar închina poeţi, poeme, mii şi sute...
Dar sufletu-ţi de mamă, o rugă vrea s-asculte,
O voce vrea s-audă, în suflet îngropată...
"Mi-e dor de tine, mamă! Stai! Nu pleca! M-aşteaptă!"

Spre tine duce dorul, în evantai de stele,
Un evantai de gânduri... Eşti înger vieţii mele!
Se-nalţă din privire lumini în stol de lacrimi...
Pleoapa-mi e doar o umbră... Tu-n umbra ei te clatini...

Din depărtarea aspră mă-ntorc... Te port icoană,
În suflet, din pruncie, căci dragostea de mamă
E legea ce te prinde în vraja existenţei,
E dulce mângâiere, e roua dimineţii...

Oh, cât eşti de frumoasă, măicuţa mea, şti bine!
Ninsori s-au prins în păru-ţi bătătorit de timp.
În suflet port un suflet... Rămâi, râmâi cu mine!
Rămâi măcar o clipă, să-ţi spun cât te-am iubit!

Rămâi să-ţi sprijini paşii spre diincolo,-n tăcere,
De braţul meu... şi-n paşii-ţi, n-ai să mai simţi durere...
Mi-aplec genunchii mamă şi simt... mă pierd cu firea...
Am rătăcit în lume... şi crudă-i omenirea!

Acum tu pleci departe... Te vei întoarce-n vise
Şi vei găsi-n odaie luminile aprinse...
Pe scaun, lângă sobă, plâng eu, cu capu-n palme...
Nimic nu-i mai puternic ca dragostea de mame.

În candelă mai arde o flacără firavă...
Oare ţi-am spus, măicuţă, vreodată, că mi-eşti dragă?!
Acu ce rost mai are?! Mă mai auzi tu oare?!
Mă-ntorc în timp cu gândul şi vreau să-mi cer iertare...

Acum tu pleci departe... Mă tem că te voi pierde!
Un licăr de speranţă în suflet se mai vede...
Un licăr de speranţă... Nu-ţi alunga feciorul!...
În gânduri lasă-i umbra... în suflet lasă-i dorul!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, înceţoşat şi cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Şi mă înţeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, înceţoşat şi cav,
Am scris poveşti, poeme şi istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele şi zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiţi în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Şi-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea şi aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălţat palate.
Îl văd în ceţuri pe tăicuţul drag,
Iar mama iarăşi s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Şi lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viaţă şi de nori.

Cer de la prunci un colţ uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Şi candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind uşor.
M-aşteaptă toţi străbunii. Şi coboară
Îngeri de stele îmbrăcaţi în alb.
Mă chemă ân a morţii călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Şi dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei şoapte...
Sunt ostenită de dureri şi plâns!
Străin care-mi urzeşti la căpătâi,
De-acum este târziu! Şi eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Şi mă înţeapă spinii din privire...
Vă tânguiţi cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Şi în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să ştiu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui şi-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărţit la semeni omenia
Şi licărul iubirii a-ncolţit,
Dar când iubirea a rodit într-ânşii,
De teama mulţumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Şi mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, înceţoşat şi grav.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun, acum când lacrima mă doare
Şi mă întorc în lumea din care am venit,
Pe aripi de iubire am vrut să urc spre soare,
Dar raze de dispreţ m-au ars, m-au pârjolit!

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi frigul peste suflet e-un viscol nesfârşit,
Iar ploaia în torent îmi varsă lacrimi
Şi mor şi te iubesc, deşi m-ai amăgit!

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte,
Pe alei de suflet pustii de atâta neiubit.
Mă duc spre lumea-n care se mai poate;
Să speri în vise care-aicea s-au sfârşit!

Adio-ţi spun şi plec, o clipă nu mai stau,
Prea mult mă doare aproape să te ştiu,
Te rog numai să uiţi cât încă nu-i târziu,
Că am sa te iubesc oriunde o sa fiu!

poezie de Dorina Omota (4 septembrie 2014)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Dintr-un mugur
mi-a crescut pe suflet o floare
unde sunt şi în ce stare?
mi-a crescut... suntem

inima-mi bate
in gânduri se spun cuvinte
pe buze un tremur le zbate
e-un tremur de şoapte,
în ochi sclipirea-i fierbinte
e-un suflet scâncind în noapte

e-un suflet ce se clatină în noapte
scâncind sub grea povară, în vremuri de ocară

dar nu e singur,
de izvorul vieţii îl (mai) leagă
o floare ce-i crescu, dintr-un mugur,
în inimioară şi se uită la ea şi-n astă seară
căci îi vorbeşte-n fiecare seară...

ca să nu fie singur...
căci pentru a-l întoarce
din hăţuri ce singur
nu le poate descoase
voinţa Fiinţei îl scoate
Ca un izvor ce-ţi spune şoapte,
în taină, ani de-a rândul,
cântându-i şi vorbindu-i
la ruga şi prin grija maicii,
prin trupu-nsufleţit al unei Marte,
Al unei Flori...

şi astfel jilavul, firavul petic de humă
din mucegaiuri se trezi... şi ce zări... Viaţă

poezie de Lucian Puiu Bobu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ochii care plâng - scrisoare cu dedicaţie pentru C.D

Mi-e sângele lumină sfântă
Ce arde-n voi ca un vulcan
Şi plâng de viitorul ţării
Pe care astăzi n-o mai am...

Mi-e dor, prea dor de libertate!
Nu-i pace pe acest pământ,
Căci aţi deschis un drum spre moarte
Şi lumea toată-i un mormânt.

Voi aţi călcat pe jurăminte...
De-aceea plânge mama mea
Şi nu, nu vreţi să luaţi aminte
Că veţi plăti greşeala, da.

Atât cât încă vă e bine
Batjocoriţi, huliţi, dar vai,
Răsplata ce vi se cuvine,
Va fi în Iad, ci nu în Rai.

Mi-e dor de viaţă şi de Soare,
Mi-e dor, prea dor de mama mea!
Şi uite!-o aripă mă doare
Şi un pumnal e-nfipt în ea.

Deşi, vă spun, aici mi-e bine
Şi-s îngeri ce-mi pansează rana,
Ţară, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Mi-e dor, mi-e tare dor de mama!

Dar azi, istoria, măicuţă,
Mă scrie-n paginile ei,
Căci am plecat în lumi de vise,
Din lumea mea de farisei...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!