Ninge împietrit

Aminteşte-ţi visarea speriată,
sau plânge în tine
intrând într-o altă iarnă,
unde toamna a fost devorată
de dinţii zăpezii.
Ninge împietrit
peste trupul timpului,
urmele mele
aştern în taină
diamante albe.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visarea pleacă uitată din iarnă

S-a rupt o fărâmă din cer,
pe trupul meu s-a aşezat
noapte polară.
Mă caut între spaţii inexistente,
orice ţipăt se pierde undeva,
în alb.
Aud glasul vântului,
dar nu văd de unde vine,
nici încotro se duce.
Pădurile înfrânte
calcă glorioase peste mine,
drumurile caută la margini
care pier.
În mine plânge o frunză
rănită de zăpezi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taină

În taină sub soare sau nori,
Peste tot cu gând de hoinar,
Râdeam şi visam în cocori
Pe drumul acesta de jar.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire în alb

Mă trezesc în noapte
în nelinişte albă
mama plângea-n icoană,
lumina din geam părea o salbă.

Ninge şi ninge lacrimi de gheaţă
peste pădure, peste sat
îl văd pe tata coborând în etern
clopote în dungă bat şi bat.

Ninge şi ninge peste viaţă
mă plimb haotic în gând,
aievea te zăresc iubire în alb
rezemându-mi capul la sânul tău blând.

Miroase a zăpadă, gerul trozneşte-n tăcere
sub straturi albe aud iarba plângând,
aud haite de lupi chemând depărtarea
şi adorm târziu în noapte cu tine în gând.

Iubito, fă-mi loc în aşternutul alb,
să simt plăcerea trupului tău,
să uit de mine şi trista-mi povară,
risipindu-mi clipa din ceasul cel rău.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcau gheţarii spre soare

Pădurea pleacă speriată,
apele s-au scurs în adânc,
clopote bat
în timpanele timpului nins.
Cine mai plânge?
Urlet de lup fără ecou.
Pe fiinţa mea s-a aşezat
noapte albă care mă strânge,
mă strânge sub crucea destinului,
plumbuit de taine.
Cine mai cântă?

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge toamna

Plânge toamna cu frunze ruginii,
Peste ochii tăi iubito şi peste câmpii.
Plânge toamna peste meleagul nostru sfânt,
Peste iarba care se ascunde în pământ.

Plânge cum plânge o mamă după copiii săi.
Toamna plânge peste copacii goi de pe alei.
Iubito dacă vrei pot să rog toamna,
Să numai plângă peste ochii tăi.

poezie de Vladimir Potlog (2 noiembrie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut casa-n miez de iarnă

Îmi caut casa-n miez de iarnă
Când albe stele stau să cearnă

Când doarme satul printre cetini
Uitat de mine şi de prieteni,

Când luna picură în sânge
Şi cumpănă fântânii plânge,

Când vântu-n chiot de zăpadă
Îmi iese-n cale să mă vadă,

Când dorul nesfârşit mă cheamă
Prin somnul zbuciumat de mamă,

Când paşii ce mă poartă suie
Spre uşa răstignită-n cuie...

Îmi şterg o lacrimă uitată
Şi stau la sfat cu tine, tată!

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acord cu anii fugari

Ninge în fiecare dimineaţă,
oraşul se odihneşte în liniştea zăpezii,
iluzia singurătăţii în marş triumfal
străbate străzile pustii,
mi-am pus în păr
petale de trandafiri albi
păşesc cu paşi resemnaţi
în acordul ritmic
al unui baston încovoiat de ani.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colierul zăpezii

Ninge,
ninge, iubito,
peste brazdele bete
de grâul cuvântului.

Fluturi albaştri
se-aştern graţios,
înfrăţind diamante...

În ochiul amurgului,
dulce,
dulce-amar scânteiază
colierul zăpezilor
de altădată.

poezie de N. Petrescu-Redi din Înrourări (2005)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.

Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au căzut albatroşii albi

Plângeau albatroşii,
păduri de frunze
se rupeau din timpul nins
să ajungă acolo
unde nimeni nu moare.
Ţipătul se rupe din cer
peste ape şi pământ,
peste toate depărtările mele
sub înveliş de aripi.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de gheaţă

Ninge,
ninge de patruzeci de zile,
ninge de patruzeci de nopţi,
timpul albit de vreme
s-a transformat în statuie de gheaţă.
Nu mă loviţi cu hârleţul,
lăsaţi sculptorul
lăsaţi-l să-şi definească opera
sub dalta minţii,
din prea multă dragoste
înfloreşte ceva sălbatic
în mâinile muncite
ce dăltuiesc viaţa eternă.

Ninge şi iar ninge,
cerul pare că a pogorât pe pământ,
într-un târziu artistul adoarme mulţumit
statuia ridicată pe soclu
să întindă arip de înger.
Din ochi pornesc să curgă
lacrimi
ce sclipesc ca nişte stele de foc
îngheţate în timp.

Ninge şi ninge
peste tot şi peste toate
nămeţi de zăpadă
din înalt neştiut.
Şi în visul neliniştit
din înalte constelaţii
se aude ca un ecou:
"Te întreb, maestre
sufletul, sufletul statuii
unde l-ai uitat?"

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

Ninge când n-ar trebui să ningă.
Ninge în plină primăvară,
Peste tine, peste mine.
Peste carnea noastră,
Peste buzele ce se sărută şoptind şoapte de dor
Şi cuvinte de caramel...
Ninge peste străzile pustii
Şi peste florile albastre,
Peste gândurile noastre rătăcite, speriate de şoapte
Ninge peste îngeri,
Peste morţi ninge cu ecoul tăcerilor mele!
Peste vise şi peste curcubeul realităţii noastre...
Ninge ca şi când ar fi primăvara ultimei zile din an.
Poate că ar trebui să aştept venirea primăverii viitoare
Cu un alt soare mai puternic s-o dezgheţe...
Pentru că a nins şi peste muza mea, pe şevaletul iubirii.
De-ar fi iarnă acum, aş sări în sus, de fericire,
Că dragostea mea de copilărie
Ar putea topi zăpada într-un minut, cu o colindă.
Cât va trebui să mai aştept?!
O altă primăvară fără să ningă?
Căci primăvara asta îmi este aridă...
Plouă cu lacrimi din liniştea mea,
Pe drumuri de căutări...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, Steaua mea

soţiei mele Ana la aniversarea zilei de naştere

Ninge fugar, şi frumos peste Dămideni
ninge magnific unde e steaua mea;
ici şi colo cad fulgi mari de nea
şi se aştern pe pământul însetat,
numai eu privesc mereu telefonul
de când te-ai dus de-aici, ai plecat.

Ninge alb, imaculat şi pur cum ţi-e inima;
ninge pe pământ unde străluceşte o stea.
Ca pe o nălucă aş vrea să alung depărtările
când mă gândesc, parcă-au secat mările,
şi munţii, fiindcă chiar azi e ziua ta!

Ninge an de an, şi tu eşti tot mai frumoasă;
ninge ne-ntrerupt, peste sat, steaua mea.
Eu stau în fotoliu şi-ţi compun două rime
în sobă focul arde şi nu ştiu cum s-ajung
acolo unde eşti să te pot îmbrăţişa!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri grele, drumuri albe

Drumuri grele, drumuri albe
cu paşi demult uitaţi
se-aud copite îngheţate
de cai înaripaţi.

Şi dacă te-aş întreba
de ce mă laşi pe drum,
vei spune că-i noaptea mea
cernită-n amintiri prin fum.

Anii ce cresc peste noi
se scurg în râuri de şoapte,
aş vrea să fii cu mine
în amurgul ce se prinde în noapte.

Drumuri grele, drumuri albe
ce cobor şi urcă lin,
zăresc casa părintească
unde vreau să dorm puţin.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă pereţii timpului

Mă plimbam prin apa ochilor,
privind lăuntrul alb,
freamătul atâtor pământuri şi ape
se adun şi se resping
în oglinda timpului.
Toate tac,
ca un trup gigantic al răbdării,
se pierd undeva
într-o zare nedefinită.
Paşii stau în aşteptare
să nască spaţii.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ninge...

Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!

Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!

Aud nesfărşitele-ţi şoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!

Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ninge afară şi viscolul bate
o iarnă se-aşterne-ntre noi
tu eşti undeva departe
eu singur aici
răsfoind teancuri
de albe foi

urmele tale s-au şters
uitate îmi sunt amintirile
nici cuvinte nu am
să aşez într-un vers
căci azi
străine-mi sunt muzele

aş pleca pe un drum
să ştiu că duce la tine
şi te-aş căuta pân' obosesc
mi-ar fi alături atâtea veri
şi-atâtea ne-nsemnate toamne
dar tu mi-ai fost
şi nu mai pot să te găsesc...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăpezile roşii

În parcul
unde mor castanii
florile nasc
petale negre

zăpezile roşii
nu pot naşte
flori albe...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohotul alb

Au venit negustori mincinoşi
Şi au furat pădurea copilăriei mele,
Păsările văzduhului s-au cuibărit în alte zări străine,
Au furat ogorul ţăranului umilit,
Ce plânge şi sărută brazdele-mpietrite,
Au început să plângă icoanele-n biserici
Şi morţii din morminte plâng
Înălţându-şi braţele-nnălbite
Spre Tatăl Ceresc, într-o rugă veşnică,
Să ierte păcatele celor care mai sunt
Şi Tatăl Atotputernic plânge
Cu lacrimi de ploaie, binecuvântând acest pământ.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!